Dupa cincizeci de ani de activitate literara neîntrerupta (prima carte i-a aparut în 1964), Eugen Simion s-a instalat în mod firesc în centralitatea referintelor critice. Nu exista subiect important de literatura româna asupra caruia sa nu se fi pronuntat într-un studiu amplu sau macar cu o idee tangentiala. Printr-o alchimie ciudata a reactiilor, nu-i, totusi, de mirare ca un spirit echilibrat si precaut, cu opinii critice înfasurate întotdeauna într-o argumentatie bogata si convingatoare, a putut trezi atâtea reactii. Centralitatea pozitiei sale creeaza altora disconfort, ca si obligatia de a se raporta la ea, într-un fel sau altul. A rezistat tuturor îndoielilor, interogatiilor, contestatiilor, ca si tuturor elogiilor. Nici unele, nici altele nu l-au coplesit si nu l-au încurcat în înaintarea carierei sale, transformata în destinul fericit al unui critic literar care se confunda cu evolutia literaturii române contemporane pe durata unei zbuciumate jumatati de secol.
Ce poti spune de îndata, fara ezitare, când te gândesti la Eugen Simion? Norocul longevitatii i-a facut mai evidente calitatile, impunându-l ca „un maratonist al criticii literare“, cum îl caracteriza el însusi pe Maurice Nadeau.
Este una dintre cele patru-cinci constiinte critice capabile sa reflecte o epoca, prin anvergura, receptivitatea si obiectivitatea (sau subiectivitatea asumata a) spiritului sau. Ca amploare si reprezentivitate poate fi comparat, în postcalinescianism, numai cu Nicolae Manolescu. Este, deci, mult mai mult decât criticul generatiei sale, desi sustinerea lui a contat enorm pentru ea. Se considera (si era, cu adevarat), în anii 1968-1989, de aceeasi parte a baricadei cu grupul de la „România literara“ si afinii lui. Preconiza, în vremuri de restriste, sa se întâlneasca sistematic, dupa cum marturiseste într-o confesiune, pentru a discuta literatura si pentru a apara libertatea spiritului critic, cu Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, G. Dimisianu, Mircea Iorgulescu, Ov. S. Crohmalniceanu, Al. Paleologu, Mircea Zaciu, Livius Ciocârlie si Al. Calinescu (v. „Fragmente critice“, IV, 2000, p. 357). Aceasta e categoria morala si intelectuala de afinitati, acesta e capitolul în care ar putea fi integrat într-o privire exigenta asupra criticii si istoriei literare contemporane.
Prin sensul pledoariilor sale, prin scriitorii promovati si valorizati, prin directia critica sustinuta, este un spirit european deschis, optând pentru marile valori ale modernitatii. Are o mare capacitate de cuprindere a întregii literaturi române, dovedind un spirit de sinteza întins pe toate epocile (de la origini pâna în prezent) si pe toate domeniile literaritatii si ale secundarului (poezie, proza, dramaturgie, jurnal, genurile biograficului). Reinterpretarea clasicilor (a debutat cu o carte despre proza lui Eminescu si s-a raportat continuu la reperele clasicitatii) si recuperarea exilului (prin cartile despre Eliade, Ionescu si alta posibila despre Cioran) i-a întregit viziunea critica.
S-a mentinut în afara politicului si a aparat literatura si critica de ingerintele lui nefaste, dovedindu-se un câstigator prin mentinerea în afara mizelor si functiilor politice. Crezând cu consecventa în aceleasi principii critice, lovinesciene în esenta, si în aceleasi valori, pretuite egal înainte de 1989 si dupa 1989, fara revizuiri semnificative, Eugen Simion s-a mentinut în sfera criticilor stabilizatori (cum îi place sa spuna), fara oscilatii derutante de gust sau de politica literara. De aceea, a reactionat prin a-i apara, ori de câte ori au fost glosati negativ, pe G. Calinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu si Fanus Neagu, printre cei mai expusi disputelor, revizuirilor si contestatiilor. Consecvent si echilibrat în optiunile moderniste, a putut parea unora traditionalist sau conservator. Egal cu sine, peste mode si timp, nu a crezut, în atmosfera postdecembrista, ca viziune sa critica ar trebui supusa unui program de revizuiri, pentru ca îsi apreciaza ca deplin valabile optiunile, judecatile si ierarhiile pentru care a militat cu onestitate.
Criticul de atitudine s-a exprimat fara sfiala, direct, uneori cu amaraciune în fata erorilor de judecata critica sau politica, în publicistica adunata în cele sase volume de „Fragmente critice“, în volumul „Moartea lui Mercutio“ (care a cunoscut trei editii). Tolerant si iertator, a fost capabil sa treaca peste o multime de injustitii, acuzatii nedrepte, inventii nazuind sa arunce umbre nefavorabile. Rabdator, a lasat rautatile sa oboseasca.
A devenit cu timpul din în ce mai confesiv, dupa stagiul francez din anii ‘70, exprimându-se pe sine, omul, profesorul, criticul, publicistul, constructorul, mentorul, în toate aceste volume, plus în convorbirile cu Andrei Grigor din volumul „În ariergarda avangardei“ (aparut în doua editii).
În functie de aceste trasaturi generale, putem evidentia si marile proiecte ale criticului, realizate în buna masura sau în curs de realizare, proiecte colective sau proiecte individuale, toate de importanta nationala. (Iordan Datcu a scris pe aceasta tema un articol similar despre Eugen Simion, „Marile proiecte“, publicat în „România literara“, numarul 20 din 2008, la aniversarea a 75 de ani.) Trasaturile definitorii explica si sustin proiectele criticului.
Dintre proiectele individuale cele mai importante relev câteva, pe cele mai angajante si mai cuprinzatoare (mai sunt si altele, marturisite):
1. Presupun ca un proiect secret, niciodata (dupa stiinta mea) promis sau marturisit direct, realizarea unei istorii integrale a literaturii române. Volumul „Dimineata poetilor“, despre începuturile poeziei române, prefetele din seria de „Opere fundamentale“ la editii de Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, Maiorescu, Cosbuc, Rebreanu, Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, Cioran, H. P. B., Calinescu, pâna la contemporanii Preda, Dumitriu, Eugen Barbu, Banulescu, Stanescu, Sorescu etc., monografiile Lovinescu, Eliade, Eugen Ionescu îndreptatesc o asemenea speranta.
2. Judecând mai realist, dupa marturisirile criticului, e posibil ca într-un viitor apropiat sa avem versiunea revizuita a „Scriitorilor români de azi“ într-o ampla sinteza a literaturii române contemporane. E o certitudine. Alaturi de Nicolae Manolescu, Eugen Simion este factorul decisiv în stabilirea unui canon estetic al literaturii noastre.
3. Preocuparea sistematica pentru literatura confesiva s-a materializat în trei volume despre „Fictiunea jurnalului intim“, doua despre „Genurile biograficului“, pe lânga jurnalul propriu „Timpul trairii, timpul marturisirii“, pe lânga teoretizarile din „Întoarcerea autorului“ si „Sfidarea retoricii“, pe lânga antologiile din confesiunile lui G. Calinescu si Tudor Vianu, în doua volume separate. Creditarea autobiograficului completeaza imaginea literaturii fictionale cu zonele nonfictivului.
Notez apoi câteva dintre proiectele colective în care a fost si este implicat, proiecte de o indiscutabila importanta nationala. Asemenea monumente culturale au votiv sapate în constructia lor numele initiatorului:
1. Visul lui Constantin Noica din anii ’70, de a realiza o copiere exacta a manuscriselor eminesciene, prin facsimilare, pentru a fi pusa la îndemâna bibliotecilor si a cercetatorilor, a fost materializat de Eugen Simion în 2004, începând cu primul volum. Eugen Simion duce la îndeplinire acest gând miraculos, învingând toate dificultatile si exploatând toate circumstantele favorabile. O inertie si o neputinta, perpetuate zeci de ani, au fost înfrânte si visul lui Noica, dar si al altora de dinaintea lui, de a supune observatiei tuturor laboratorul de creatie al scriitorului nostru cel mai reprezentativ, a fost, în sfârsit, realizat. În intervalul 2004 – 2009, au aparut 38 de volume, fiecare într-un tiraj de 750 de exemplare, difuzat catre cele mai importante biblioteci din tara. Restituirea celor 45 de caiete eminesciene este, în momentul de fata, o operatiune culturala încheiata.
2. O serie de „Opere fundamentale“, dupa modelul francez „Pléiade“, reuneste cei mai importanti scriitori din literatura româna, din toate epocile, de la cronicari la Sorescu, în editii critice, în editii selective sau în editii recapitulative, în peste 150 de volume aparute pâna acum, cele mai multe cu prefete ample de Eugen Simion, prefete care pot fi capitole solide dintr-o istorie a literaturii române de la origini pâna în prezent. Colectia de „Opere fundamentale“, aflata sub egida Academiei Române si a Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, ofera o imagine clara a patrimoniului durabil al literaturii române. Alte completari (din editii în lucru) îi vor aduce întregirea necesara.
3. Un dictionar general al literaturii române este realizat în sapte volume (aparut în anii 2004-2009), contras în doua volume de dictionar esential (aparute în 2012) si proiectat sa fie îmbogatit si actualizat (într-o viitoare editie, programata sa apara în 2013-2014). O sistematizare, o ierarhizare si o actualizare a informatiilor literare – absolut necesare. „Dictionarul general al literaturii române“ (în varianta lunga în sapte volume sau în versiunea scurta în doua volume) este o proba de autoritate incontestabila prin imaginea pe care o ofera asupra literaturii române din toate epocile, prin profesionalismul cercetarii filologice valorificate în fiecare pagina, prin organizarea si mobilizarea echipei, prin armonizarea punctelor de vedere. Coordonatorul si-a imprimat personalitatea, într-un mod benefic, asupra întregului edificiu.
Proiectele colective si realizarile individuale au sprijinit afirmarea unei noi istorii literare, configurate pregnant în cartile tinerilor critici, multi dintre ei aflati azi în pragul maturizarii si al consacrarii.
Eugen Simion e una dintre acele mari forte catalizatoare de energii intelectuale, în jurul caruia se structureaza un întreg si complex univers filologic. O constiinta critica europeana, cu o cuprinzatoare viziune modernista, sustinator al unui tablou durabil de valori, spirit constructiv, productiv, pozitiv, echilibrat, temeinic, Eugen Simion a învins scepticismele si adversitatile prin realizarile postdecembriste.
Autor: ION SIMUTApărut în nr. 416