Tinerii citesc. Dar cât şi de ce?

Cercetări recente făcute în Statele Unite asupra publicului cititor din 2013 (v. Pew Research, pe site-ul Pewinternet.org) şi comentate prompt în The Guardian (Alison Flood, Young read more books than older generation, research finds) arată că, în ciuda invaziei de media şi de gadgeturi care concurează cartea pe suport clasic şi lectura în genere, nord-americanii sub 30 de ani (zişii milenarişti) citesc mai mult „pe hârtie” decât mai vârstnicii lor compatrioţi şi au chiar curajul de a susţine că „informaţia importantă nu se găseşte pe internet”. Iată concluzia, optimistă în felul ei: e mai probabil ca un tânăr sub 30 de ani să fi citit o carte în ultimele 12 luni, decât un adult mai copt de atât; 88% dintre americanii sub 30 de ani au citit măcar o carte în anul trecut şi doar 79% dintre cei cu o vârstă mai mare. Cel mai prost pare-se că stau cu cititul adulţii de peste 65 de ani – însă studiul cu pricina nu arată şi dacă prin „citit” se poate înţelege şi „recitit” (a reciti opera lui Balzac poate fi, în multe privinţe, mai demn de stimă decât a te pune la curent cu o şulfă din „noul val”, oricare ar fi el). Tinerii sunt daţi câştigători şi în statisticile privind frecventarea bibliotecilor şi a site-urilor acestora, deşi, surprinzător, puţini dintre ei au considerat că închiderea bibliotecilor locale ar avea un impact major asupra lor, a familiilor sau a comunităţilor lor.
Pe de altă parte, relaţia mai strânsă a tinerilor sub 30 de ani cu cartea şi biblioteca e la mintea cocoşului: e vârsta lecturilor impuse de şcoală şi, eventual, de studiile superioare. Mai important ar fi ce şi de ce citesc oamenii după ce-şi asigură o familie căreia să-i poarte de grijă şi un loc de muncă, adică lectura fără constrângeri, din convingere şi interes. Oricum, faptul că un tânăr înscris în circuitul şcolar sau universitar citeşte „măcar” o carte pe an (fapt care-l plasează într-o poziţie superioară faţă de un adult care, din pricina jobului sau a altor constrângeri, n-are vreme nici de raţia minimală de lectură) ar trebui nu să bucure, ci să stupefieze. E greu de înţeles cum trece prin şcoală un puşti care abia citeşte o carte pe an, dar e la fel de greu de înţeles cum rezistă într-un job (şi în afara lui!) un adult care nici măcar de atât nu e capabil.
Lucrurile sunt însă, fireşte, grosolan puse cap la cap. Doar n-o să tragem de aici concluzia că tipii care au făcut războiul citeau Proust şi Heidegger, pe când urmaşii lui 11 Septembrie abia dacă se lasã cufundaţi în fantasy şi comics-uri. Statistica nu ne-ar da dreptate, măcar pentru simplul fapt că, de la jumătatea secolului XX încoace, populaţia lumii a crescut de n ori, iar acum, fireşte, mult mai multă lume citeşte sau „priveşte” cărţi (dacă tot vorbim de picture-novel sau de romanul-tabloid).