După cum şi numele lasă să se înţeleagă, The Lazarus Effect este un film horror apărut anul acesta. Povestea lui merge cam în această direcţie: o echipă de medici cercetători, condusă de Frank, personaj jucat de Mark Duplass, şi Zoe, interpretată de Olivia Wilde (pe care o cunoaştem din House MD), pornesc o serie de experimente cu scopul de a afla ce se întâmplă cu creierul uman atunci când este în comă, însă ajung mult mai departe de atât, reuşind să găsească un ser, pe care îl denumesc „Lazarus“, care poate să readucă fiinţe la viaţă. În fine, echipa face mai multe experienţe pe animale, încercând să găsească formula exactă şi cantitatea necesară pentru succesul experimentului. Într-un final ei reuşesc, după multe eforturi, să-l readucă la viaţă pe Rocky, un câine care fusese eutanasiat cu o zi înainte. Nu numai că ei reînvie animalul, dar se pare că acesta nu mai suferă de cataractă. Totul merge bine, ei ţinând sub supraveghere animalul, până când decanul facultăţii care le finanţează cercetarea află despre ceea ce au făcut şi îi obligă să încheie întregul studiu. În plan secundar, laboratorul lor este închis, ei sunt somaţi să oprească orice activitate legată de cercetarea lor, însă lucrurile nu par să stea la fel de bine pentru câinele reînviat de ei. Cu ajutorul analizelor şi al mai multor analize ale stării cerebrale a câinelui, aceştia descoperă că nivelul tiroidial al creierului acestuia este extrem de crescut, lucru care duce la agresivitate, dar şi că întreaga activitatea cerebrală a câinelui creşte din cauza serului. Toate bune şi frumoase, câinele prezintă doar nişte episoade mai agresive, în rest este foarte meditativ, până când lucrurile sunt date peste cap de moartea accidentală a lui Zoe şi reînvierea acesteia, moment ce scurtcircuitează întreaga poveste.
Cel mai mare minus al filmului The Lazarus Effect este acela că sunt combinate mai multe tipuri de poveşti într-un singur film, lucru care duce la confuzie. Pe de o parte avem inspiraţia din Frankenstein, cu doctorul care se consideră un fel de zeu al vieţii şi al morţii şi care, prin cunoştinţele lui medicale, poate să readucă morţii la viaţă. Acest lucru este bine evidenţiat şi de discursul unuia dintre personaje, care susţine sus şi tare că moartea este ceva fizic, medical, că nu ar exista nimic după moarte, punându-şi în acelaşi timp masca geniului savant atoateştiutor şi cu intenţii de salvare a planetei. Pe de altă parte, avem scenariul posesiunii demonice, în care noua şi reînviata Zoe este de fapt un demon adus din iad de către cercetători, care încearcă să-i omoare pe cei patru studenţi şi să conducă lumea cu ajutorul armatei de supraoameni pe care şi-o construieşte. În ultimul rând mai există scenariul după modelul Lucy, al supraomului care a atins apogeul, serul afectându-i creierului şi crescându-i capacităţile cognitive şi fizice. Zoe, prin serul implantat în creierul ei, poate să mişte lucrurile cu ajutorul minţii, puterea ei fizică se măreşte, poate citi gândurile şi simţurile ei devin mai sensibile stimulilor din exterior. Toate acestea se suprapun unui discurs în contradictoriu între posibilitatea existenţei unei lumi de după moarte şi a unui rai sau a unui iad personal şi realităţile medicale tranşante care reduc totul la reacţiile chimice ale corpului uman din momentul morţii. De asemenea, la fel de ciudat este şi finalul, scenariştii încercând să lase impresia unei poveşti deschise, în care nu ştim care este de fapt adevărul. Însă mai apoi ajung să explice ce s-a întâmplat, pentru ca desigur să permită o continuare, sau poate mai multe. Asta din moment ce avem în joc producătorul filmelor Paranormal Activity. Aşa că ne aşteptăm la crearea unei armate de supraoameni, conduşi fie de un om cu puteri supraumane, fie de un demon cu ochii negri, care va evada din laboratorul secret al universităţii şi se va infiltra printre oameni şi va acapara lumea, preschimbând tot mai mulţi în ceea ce ceilalţi sunt deja, conducând în acest fel toată planeta. Acelaşi scenariu pe care l-au folosit şi pentru Paranormal Activity sau Rec, acelaşi fel de demon, aceeaşi posedare ciudată, de data aceasta pe baze ştiinţifice, care va scăpa dintr-un laborator sau o încăpere închisă şi va prelua puterea lumii prin fapte malefice şi crime. Nimic nou sub soare…
În consecinţă, calitatea filmului scade prin previzibilitatea scenariului, prin scenele-surpriză, nu prin crearea unui cadru înfricoşător, dar şi prin ţesătura narativă încâlcită, care emană nu inventivitate, ci mai degrabă un conflict la nivel organizatoric, ca şi cum cei doi scenarişti nu s-au înţeles asupra unei singure idei comune sau ca un nu prea reuşit experiment de a combina toate acestea pentru a crea ceva nou din mai multe idei vechi. De asemenea, filmul nu excelează nici prin distribuţie, deşi Olivia Wilde îşi îndeplineşte destul de bine rolul, iar Evan Peters are experienţă în domeniul horror, ci doar prin efectele speciale, însă nici acestea în vreun mod special. Un alt film în marea grămadă a filmelor de groază nereuşite, dar care cu siguranţă va primi o continuare.
