Dupa mai multe amânari, la 22 ianuarie au fost reluate lucrarile Conferintei de pace pentru Siria, cunoscuta cu numele de Geneva-2. Vor lua parte reprezentanti ai tuturor statelor implicate sau interesate în criza siriana. Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a precizat ca obiectivul noii runde este convenirea unei solutii politice si desemnarea unui guvern de tranzitie cu puteri executive depline care sa pregateasca organizarea de alegeri libere. Ca sa-si usureze soarta la negocieri, sub presiunea Moscovei, regimul de la Damasc a facut unele concesii înainte de deschiderea conferintei: schimb de prizonieri, încetarea ostilitatilor în regiunea Alep. De partea cealalta, la insistentele Washingtonului, opozitia a acceptat sa ia loc la masa tratativelor. Cu toate acestea, Geneva-2 nu s-a deschis sub auspicii bune. Razboiul declaratiilor nu a încetat. Obiectivele partilor în conflict sunt diametral opuse. Regimul de la Damasc face tot ce-i sta în putinta pentru a se salva, în timp ce opozitia vrea cu orice pret capul lui Bachar al-Assad. Pentru ca nici opozitia, nici Al-Assad nu dispun de independenta absoluta, încrâncenarea lor ar putea fi înfrânta. Daca se doreste.
Perspectivele noilor negocieri
Totul depinde de solutiile de înlaturare cât mai rapida a regimului de la Damasc. Este cunoscut faptul ca, datorita opozitiei Moscovei si Beijingului, în Consiliul de Securitate nu a fost posibila adoptarea unei rezolutii care sa fi condus la acest deznodamânt. La runda Geneva-1, din iunie 2012, s-a ajuns la un mic compromis care a privilegiat solutia politica si a atenuat apetitul pentru o interventie de forta. Tragedia sirienilor reclama o interventie concertata pentru încheierea grabnica a conflictului. Expertii în problemele Orientului Mijlociu considera ca, de data asta, sansele în aceasta directie sunt ceva mai mari. Se vorbeste de adoptarea unei „foi de parcurs” care va impune încetarea ostilitatilor armate si va deschide perspectiva unor alegeri libere. Fondul problemei ramâne legitimarea mijloacelor pentru schimbarea unui regim politic instalat prin alegeri. (Este si cazul celui de la Damasc). Toata lumea este de acord cu necesitatea înlaturarii lui Bachar al-Assad, responsabil de declansarea razboiului civil în care, pâna acum, au murit 130.000 de oameni si a produs exodul altor patru milioane, creând astfel cea mai mare tragedie umana de la începutul secolului XXI. Cheia ramâne, în continuare, la Moscova, protectoarea lui Al-Assad. Rusii au suficiente mijloace de a aranja sau forta lucrurile: de la încetarea ajutorului politic si militar pâna la aranjamente care sa evite „solutia” folosita în trecut pentru înlaturarea lui Saddam Hussein sau a lui Gaddafi. Interesanta pare lansarea într-un ziar rusesc, cu doua zile înainte de runda Geneva-2, a unui zvon potrivit caruia presedintele sirian ar fi gata sa cedeze puterea. Damascul l-a infirmat imediat.
Coalitia siriana a acceptat abia în ultima zi sa se aseze la masa tratativelor alaturi de reprezentantii regimului de la Damasc. Ultima batalie pe care a dus-o a fost împotriva invitarii Iranului la conferinta. Initial, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a socotit necesara prezenta Iranului în contrapartida cu participarea Arabiei Saudite. Rusia a încurajat initiativa lui Ban Ki-moon de a invita reprezentantii Teheranului, nu si Statele Unite si democratiile occidentale. „Pentru noi, a declarat ministrul Serghei Lavrov, implicarea unor tari ca Iranul si Arabia Saudita ramâne o necesitate imperativa”. Washingtonul a conditionat participarea Iranului de recunoasterea publica a declaratiei privind tranzitia politica în Siria, adoptata la prima runda de negocieri Geneva-1. „Iranul nu a luat niciodata pozitie în favoarea comunicatului (declaratiei, n.n.) Geneva-1; Statele Unite asteapta ca invitatia (Natiunilor Unite, n.n.) adresata Teheranului sa fie retrasa”, a declarat un responsabil al Departamentului de Stat cu câteva ore înaintea sosirii la Geneva a delegatiilor participante la conferinta. Cum Iranul nu a cedat, Ban Ki-moon a anulat invitatia trimisa Teheranului.
Realist vorbind, considera unii, cu Iranul la negocieri vor fi dificultati, fara Iran vor fi dificultati si mai mari.
Pericolul islamizarii regimurilor politice în Orientul Mijlociu
Paradigma initiala a conflictului din Siria: regimul lui Al-Assad este sustinut de Moscova, opozitia este sprijinita de Statele Unite si democratiile occidentale, a fost treptat-treptat modificata. Cauza o constituie infiltrarea opozitiei siriene de catre djihadisti, propovaduitorii luptei armate pentru raspândirea si apararea Islamului. Când a constatat ca opozitia siriana a fost infiltrata de fundamentalistii siiti-djihadisti, obedienti gruparii teroriste Al-Qaeda, Occidentul a fost nevoit sa manifeste mai multa prudenta în ajutoarele acordate acesteia. Încercarea de a izola formatiunile controlate de djihadisti a esuat. Acum, conflictul din Siria, pe lânga dimensiunea politica de rasturnare a regimului politic al lui Bachar al-Assad, are si una religioasa rezultata din disputa dintre sunniti si siiti. Sunnitii, preponderenti în opozitie, sunt sprijiniti de Arabia Saudita; siitii, aflati la putere, sunt sustinuti din afara de Iran. Chestiunea este complicata si depaseste granitele Siriei. Al Qaeda îi foloseste pe siiti pentru a compromite firavele semne ale democratizarii statelor arabe. Pericolul a fost evidentiat de rapiditatea cu care aceasta retea terorista a actionat pentru a prelua controlul puterii politice în statele arabe ravasite de revolutii. Prin natura lui, Djihadul este militant, ofensiv, scopul lui final este de a impune dominatia musulmanilor în lume. Înlaturati cândva de la putere în Orientul Mijlociu, siitii au beneficiat de sprijinul Iranului si s-au instalat la comanda unor state: în Liban prin intermediul gruparii Hezbollah, în Irak dupa haosul produs de asasinarea lui Saddam Hussein, iar în Siria prin sustinerea materiala a Iranului care a contribuit substantial la rezistenta regimului lui Bachar al-Assad. În privinta consecintelor implicarii fundamentalistilor islamici în guvernare, merita amintita experienta egiptenilor: fanatismul Fratiilor Musulmane ajunse la putere la Cairo i-a facut pe egipteni sa rastoarne guvernul Morsi si sa revina la un regim militar. Chiar cu riscul de a fi confruntati din nou cu o dictatura militara.
Putin scepticism nu strica
Pentru ca am ratat cândva o previziune si am spus ca, intrat în bataia pustii, Al-Assad nu mai are viata lunga, sunt mai precaut cu anticiparea solutiilor de închidere a crizei siriene. Putin scepticism nu strica. Cred ca este posibil ca succesul acestei noi runde de negocieri asteptat de multi si de multa vreme, sa fie compromis înainte de a fi obtinut. Sunt prea multe interese puse în joc si cine pierde acum, pierde substantial în viitorul apropiat. Înlaturarea lui Bachar al-Assad nu va aduce cu sine restabilirea ordinii în Siria si nu va rezolva rapid criza umanitara. Totusi, problema de fond a rundei Geneva-2 o constituie soarta regimului de la Damasc. Adica a lui Al-Assad si a armatei acestuia. În ultimele luni au fost intensificate consultarile sefilor diplomatiilor celor doua puteri care au initiat Geneva-2, Statele Unite si Rusia. Este exclus sa nu fi fost abordata perspectiva schimbarii regimului de la Damasc. Presiunea s-a simtit. Asa se explica anuntarea, înainte de deschiderea conferintei, de catre ministrul sirian de Externe Walid Mouallem a unor noi concesii: autorizarea transportului de ajutoare umanitare, schimbul de prizonieri si încetarea ostilitatilor în regiunea Alep. Este de presupus ca Moscova a avut un cuvânt greu în determinarea Damascului sa accepte aceste masuri. Ministrul sirian de Externe s-a deplasat la Moscova, la 17 ianuarie, iar masurile mentionate mai sus au fost anuntate dupa discutiile pe care le-a avut cu Serghei Lavrov. „Am luat nota ca guvernul sirian a confirmat astazi, prin ministrul de Externe, ca va lua o serie de masuri cu caracter umanitar, în special ca raspuns la apelurile noastre”, a declarat Lavrov. Este clar ca Moscova a impus Damascului respectivele masuri. Poate sa impuna si altele în timpul conferintei. În privinta opozitiei, se stie ca Washingtonul a cerut imperativ liderilor gruparilor care fac parte din „coalitia siriana” sa-si strânga rândurile si sa actioneze unitar la negocieri.
Despre succesele sau insuccesele acestei noi runde a Conferintei de pace pentru Siria vom mai vorbi. Reusita ei tine de o minune. Sau de o întelegere ruso-americana careia va trebui sa i se supuna… supusii.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 4542013-01-30