O carte surpriza sau chiar eveniment publica Nicolae Coande la Editura Maiastra din Târgu-Jiu. Este „Femeia despre care scriu“, cu subtitlul confesiv, „versuri de barbat“, carte careia nu-i declara anul de aparitie, 2010. Miscarea inteligenta spre poezia de dragoste a poetului, aflat la granita jumatatii de veac a existentei, exhibând o alta paradigma a creatiei sale si reducând oarecum motoarele pamfletelor iconoclaste din volumele anterioare, incita consemnarea entuziasta si prompta a principalelor reviste literare („România literara“, „Luceafarul de dimineata“, „Ramuri“, „Arca“ s.a.), dar si a unor bloguri.
Perplexitatea pare sa fie unanima: cum s-a metamorfozat deodata poetul „din stirpea damnatilor“ (Gheorghe Grigurcu), creatorul de versuri cu „stridente plamfetare“ (Dan Cristea), „incisivul, sarcasticul, sulfurosul“ (Gabriela Gheorghisor), „ironistul si biografistul postmodernist“ (Bucur Demetrian), „viforosul, cu verb ascutit, taios, degraba varsatoriu de stihuri satirice“ (Dumitru Augustin Doman)?
S-a intâmplat intr-adevar o reala schimbare la fata a poetului, dar sa nu ne facem iluzii, pentru ca uneltele poetice atitudinale si polemice, exersate atâta vreme, nu dispar cu desavârsire nici in aceasta carte de dragoste. Este totusi o carte de poezie erotica in pofida asertiunii lui Romulus Bucur, care sustine, si referitor la subtitlul „versuri de barbat“, ca „Nu e chiar asa – perspectiva e intr-adevar masculina, insa dragostea e doar un element marginal in tematica volumului“. Are si nu are dreptate criticul de la „Arca“. Chiar daca poemele contureaza un teritoriu existential general, cu „imagini cosmaresti“ de cele mai multe ori, totusi prevaleaza sentimentul erotic, configurarea iubirii si a iubitei palpabile, pierdute uneori, e drept, in sfere metafizice. Sunt, sigur, si unele poeme, putine, care nu implica erosul.
Desi femeia despre care scrie este prototipul femeii iubite, in general, totusi punctul de pornire este o anumita femeie, cu care traieste o noua dragoste de tip domestic, ridicata la rang poetic. Nu se poate rupe definitiv puntea de legatura arhicunoscuta intre biografie si opera, nici in acest volum al lui Nicolae Coande. In poezia de debut, „Vaduva suedeza a lui Kafka“, poetul se afla profund ancorat in entuziasmele, dar si in angoasele existentiale de unde transmite semnale, mesaje iluminate de iubire, de viata duala, insa insuficienta, se pare. Astfel, e determinat sa emita accente ale solitudinii specifice oricarui artist veritabil: „ Incredibil de singur in viata – ma cred artist/ preocupat de culori ce imita sângele inchegat/ (…) imi numar pe degete prietenii din rafturi“, având trebuinta „de un zâmbet seducator, de blândetea unui calm slefuitor de pietre si femei“, bând „alcool mort“ si scriind „in asteptarea unei religii micute“, mereu in cautarea subintelesurilor vietii „care nu au de-a face cu omul“.
Asa cum s-a remarcat, poezia erotica a lui Nicolae Coande nu e declarativa, nu e inglodata in mainstream-ul traditional al tematicii erotice. In cele mai multe poeme apare precum sclipirea unui stilet in bataia soarelui de vara o raza de emotie erotica de marimea unui bob de aur care incendiaza intregul poem: „ Chiar frumusetea ar putea fi un subiect/ dureros in absenta unei femei/ pe care nu poti s-o uiti desi vrei sa te ascunzi/ de durere“. („Inima la vedere“). Poetul inchina, impropriu zis, mai mult elegii decât ode iubitei. Femeia nu participa direct la demonstratiile sentimentelor pe care i le transmite poetul. Astfel incertitudinea lui leviteaza continuu in tarâmul conventiei: „Zâmbetul tau este o ruina peste care se joaca/ un baiat cu bratele prea lungi“ („Un baiat cu brate prea lungi“). „Sunt barbatul din drumul tau spre casa“, ii declara el, fara sa primeasca vreun raspuns. Ea ramânând una dintre fetitele „din vechile fotografii, nepasatoare“ care sare coarda „dinspre bucurie spre cruzime,/ când pe un picior, când pe altul“ („Barbatul din drum“).
Teama de sfârsit se strecoara in simturi angoasând armonia muzicii sferelor care se instapânise intre cei doi iubiti, indemnându-l pe poet sa-l exorcizeze numindu-l si definindu-l: „Sfârsitul e o insumare de voci, muzica ce vine spre noi./ Doar inima altei furnici banuieste ceva/ si tu, poate, cu partea de liniste presimti/ ca viata nestiuta a cuiva care se ineaca/ ne striga pe toti pe nume din prima zi a lumii/ cu grija unui amanunt pierdut pe fundul apei“ („Sfârsitul“). Starea de ataraxie provocata de prezenta benefica a chietudinii feminine este totusi pândita de spectrul ingrijorator al trecerii.
Si lirica erotica a lui Nicolae Coande dovedeste o usoara inclinatie spre concupiscenta, spre senzualitate, dar nu coboara in trivial, precum se intâmpla la unii poeti douamiisti. Iata-l intuind, poate, un dans la bara: „Dansul ei aprinde focoasele pitulate-n Siberia, (…) O noapte intreaga am privit-o cum fumeaza si cânta/ timp de doi ani. Ea e Bundeskanzlerin cu miscari de/ românca/ in solduri,/ spatele ei este arcusul scapat din mâna lui Rostropovici/ intr-o camera unde inima intoarsa cu spatele asculta cum/ sfincterul Baikalului naste crize in Asia“. („Podul“). Ceea ce farmeca in mod real versurile de barbat ale lui sunt imaginile poetice inedite si profund expresive, sprijinite pe metafore, comparatii si epitete de o poeticitate sublima. Câteva mostre vor fi semnificative: „as fi facut un milion de pasi pe scara/ pentru surâsul tau,/ (…) dar n-am stiut/ pe ce treapta sa calc“ („Treapta“). Acestea apar in special in finalurile poemelor: „ Tu, alaturi de mine – un gât de lebada intors spre pieptul/ unui pui mort“ („Vara, spre sfârsitul lumii“); „o stea ascunsa pâna când declina in bezna cu lumina ei/ rauvoitoare. Vitrega/ Ceva se stinge si nu stiu ce.“ („Lampita“); „lumea e dupa gura ta facuta,/ voi scapa cu norocul pe urme“ („?ipat de mac“); „la paispe ani visam sa gust piper varsat de/ porumbei/ in liniile din palma ta – / eu, un anonim care nu face diferenta intre cele gândite/ si cele adevarate“ („Piper varsat de porumbei“); „Lumina secreta din ochii tai/ un oras cu genunchii juliti.“ („Un oras cu genunchii juliti“) s.a.m.d. Chiar si titlurile sunt metafore inspirate si incitante. Unele metafore frizeaza oarecum absurdul amintindu-l pe Urmuz.
Se poate, ca pentru a imblânzi duritatea expresiei lui specifice, Nicolae Coande sa fi apelat la diminutive, pentru accesarea intimitatii, din care vom enumera câteva, destul de simpatice: vinisoare, lampita, urechiusa, capetel, cuvintel, pielita, osisor, sufletel, animalute, cântecel etc. Maiorescu a repudiat folosirea abuziva a diminutivelor care, micsorând obiectele, micsoreaza poetul si literatura, constituind o „injosire a ideilor“ si „o decadenta limbistica“. Nu e cazul poetului si volumului de fata.
Poate ca n-ar fi superflua si nemeritata inserarea concluziilor exegetilor poetului si ai cartii sale, la care ma raliez deplin. Nicolae Coande este „un poet de mare forta“. (G.Grigurcu), „versurile din „Femeia despre care scriu“ sunt trecute, prin meditatia grava asupra iubirii, in plan superior.“ ( D. Cristea); poetul, cunoscut in postura agonala, este capabil de sensibilitate si tandrete. „Dovada ca, in fata Evei, sabia oricarui barbat devine harfa“ (G.Gheorghisor); „Femeia despre care scriu apartine unui poet care da viata viziunii unui mod de producere generator de interogatii si recitiri inepuizabile“ (B. Demetrian); „Nicolae Coande reuseste unul dintre volumele cele mai reusite ale anului 2010 si cel mai valoros al sau“ (H.Gârbea); cartea „Femeia despre care scriu“ „este una dintre cele mai bune carti de poezie de dragoste din ultimii douazeci de ani din literatura româna“ (D. Augustin Doman).
Autor: TOMA GRIGORIEApărut în nr. 360