Brăileanul Panait Istrati şi ploieşteanul Constantin Mănescu s-au cunoscut în anul 1904, la Bucureşti. Erau de vârste apropiate, 20, respectiv 24 ani şi împărtăşeau aceleaşi idei politice, socialiste, ceea ce a contribuit la apropierea lor. În acel timp, Istrati lucra ca funcţionar (agent) pentru socialistul Gheorghe Cristescu (viitorul secretar al P.C.R., în 1921), patronul unui Birou de plasare a slujitorilor.
Peste câţiva ani au reînnoit relaţia. În 1910, Panait Istrati era secretarul sindicatului muncitorilor portuari din Brăila şi l-a adus în oraş şi în organizaţie pe priceputul şi dinamicul Ştefan Gheorghiu. Constantin Mănescu, ucenicul şi umbra lui Ştefan Gheorghiu într-ale sindicalismului şi socialismului, era în contact permanent cu Brăila şi cu problemele muncitorilor brăileni conduşi de Istrati. Aceste contacte s-au păstrat şi după ce Panait Istrati a devenit ziarist la Dimineaţa lui C. Mille şi apoi la gazeta socialistă România muncitoare.
În august 1916, Panait Istrati a plecat din ţară peregrinând prin Elveţia şi Franţa.
Cei doi s-au reîntâlnit, pentru scurt timp, în 1920, la Paris. Constantin
Mănescu va reveni în ţară, în timp ce Panait Istrati îşi va purta crucea geniului scriitoricesc pe meleagurile galice. „Succesul fără precedent“ din 1924, când i se publică, la Paris, Kyra Kyralina şi Codine este cunoscut imediat de către prietenul C. Mănescu, care îi scrie. Căsătorindu-se cu Anna Munsch, Panait Istrati se stabileşte, temporar, la Masevaux, în Alsacia. De acolo, expansivul Panait Istrati răspunde prietenului C. Mănescu şi îşi trâmbiţează victoria asupra sorţii de proletar.
Scrisoarea pe care o reproducem în continuare, (documentul nr. 1), ne oferă informaţii, unele inedite, privind temperamentul scriitorului, manifestările sale în raporturile cu prietenii din mişcarea socialistă, cauza încercării sale de sinucidere din 1921 etc.
În octombrie 1924, Panait Istrati a continuat, cu o adevărată revărsare de entuziasm, relaţia epistolară cu vechiul său camarad din mişcarea socialistă, Constantin Mănescu (documentul nr. 2). Ca un nou Anteu simţea nevoia contactului cu lumea de unde plecase şi care îi putea împrospăta energia. Totodată, avea acum posibilitatea de a publica, în ţară, la ziarul şi Editura Adevărul, al căror director, Iacob Rosenthal îi oferise spaţiul literar necesar. Îi cucerise pe francezi cu exotismul oriental din Kyra Kyralina şi Codine. Pentru piaţa de carte din România s-a orientat spre evocarea literară a personalităţii militantului socialist, Ştefan Gheorghiu, pe care îl cunoscuse direct, dar a apelat şi la ajutorul lui Constantin Mănescu, îndemnându-l să culeagă şi să-i transmită informaţii legate de subiectul propus. Va folosi acest material, alături de propriile trăiri, la redactarea volumului Trecut şi viitor, pe care-l va publica în 1925 la editura Adevărul. Ni se dezvăluie astfel câte ceva din modul de lucru al scriitorului Panait Istrati.
Scrisorile ne arată un Istrati expansiv, generos cu prietenii, cu cititorii. Un socialist pus pe schimbarea lumii, prin literatură. Plecat dintr-o lume aspră, regreta durităţile faţă de fosta lui soţie.
Istoria şi critica literară îl cunoaşte pe Panait Istrati în postura de scriitor. Se menţionează frecvent faptul că scriitorul a fost preocupat de cunoaşterea şi răspândirea operei sale şi în limba română, după ce ajunsese cunoscut prin scrierile sale în limba franceză. Se ştie prea puţin despre faptul că a devenit editor, pentru a înlesni publicarea cărţilor sale în limba română.
În ianuarie-martie 1924, Panait Istrati era fotograf ambulant la Nisa. „Pe când rătăceam pe Promenade des Anglais cu aparatul de fotografiat – un bărbat cu înfăţişare de voinic şi figură jovială – mă strigă în româneşte: «Nu eşti tu, Istrati?». Astfel l-am cunoscut pe Jakob Rosenthal, directorul marilor ziare democratice (Dimineaţa şi Adevărul, n.n.), unde debutasem în chip strălucitor cu douăzeci de ani înainte. El îmi spuse: «Istrati tu nu poţi fi doar scriitor francez. Tu ştii în ce situaţie se află ţara ta. Te chem între noi! Şi aşa cum am făcut-o când erai un biet necunoscut, ziarele mele îţi pun la dispoziţie locul cel mai bun. Strigă-ţi mânia şi dragostea!» Puteam nădăjdui o mai bună întrebuinţare a «pârghiei» de care am pomenit? Primesc.“
Istrati concepea scrisul, literatura, ca mijloc de luptă împotriva nedreptăţilor sociale. I se făcuse anterior, de către Stelian Popescu, propunerea de a fi corespondentul ziarului Universul şi refuzase şovăielnic. Acum, refuză ferm oferta lui Stelian Popescu şi acceptă propunerea lui Rosenthal. Începând de la 15 iunie şi până la sfârşitul anului 1924, Istrati publică povestiri, articole autobiografice etc. în paginile Adevărului literar şi artistic, precum şi volumul Chira Chiralina, la editura Adevărul. (Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981, p. 312).
Anul 1924 a fost împovărător pentru Istrati. Omul obişnuit să vagabondeze, să ducă o viaţă de boem, era acum constrâns să scrie, pe de o parte de faptul că trebuia să se afirme ca scriitor („trebuie să urc un drum greu. El este inevitabil şi-l accept“) şi pe de alta că trebuia să onoreze contractele cu Editura Rieder. „Îmi voi da sufletul pentru Rieder, pentru Rosenthal şi pentru daiboje. Şi pentru numele lui Dumnezeu, nu vreau! Iată de ce trebuie s-o şterg de-aici (de la Masevaux) direct la Nisa, la fotografia ambulantă, la aer, la libertate. Sunt sătul până-n gât de hârţogărie“, scria el unui prieten în septembrie 1924 (Panait Istrati, Corespondenţă cu scriitori străini, Editura Minerva, Bucureşti, 1988, p. 212).
La sfârşitul anului 1924 şi începutul anului 1925, publicaţiile lui Istrati în ţară, la Adevărul, considerat organ de presă al semitismului şi comunismului, provoacă o vie polemică. Rosenthal îi scrie lui Istrati: „Tirajul Adevărului literar a atins douăzeci de mii de exemplare! Eşti omul cel mai înjurat de la noi şi cel mai admirat. Dă-i încolo, banditule! De azi în şase luni, ai să fii şeful unei şcoli“. „Pe Sărindar se smulge pur şi simplu revista din mână. Dar ceea ce e mai frumos e că am cu mine şi pe studenţi, ba chiar şi pe cei mai mari scriitori de la noi, ca Sadoveanu şi Eftimiu, foşti directori ai Teatrului Naţional, pe Pătrăşcanu, Agârbiceanu şi alţii“. Împotriva lui Istrati se pronunţau H. Sanielevici şi N. Iorga. Tensiunea sporeşte, şi manifestările ei, depăşind sfera spiritualului, îmbracă forma admonestării fizice şi administrative. „Rosenthal primi la Bucureşti o lovitură de pumn american cât pe aci să-l omoare. O altă lovitură, dată dibaci de bunii săi prieteni, l-a jefuit de marile ziare pe care mi le pusese la dispoziţie“ (Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, Editura Scrisul Românesc, Craiova, p. 314).
Prieten adevărat, Istrati îl ajută pe Rosenthal în aceste momente grele. În martie 1925 se întâlnesc la Nisa, se asociază şi pun bazele Editurii Renaşterea, care avea drept scop „editarea operelor lui Panait Istrati (…) ale cărui scrieri mai sunt încă şi astăzi aproape necunoscute la noi“, precum şi ale altor scriitori români şi străini între care sunt numiţi, „viguroasa Simona Basarab“ şi „Conrad Bercovici unul din cei mai de vază şi mai populari scriitori ai Americii“ (Ibidem, p. 307. Data înfiinţării editurii Renaşterea este indicată aici în iunie 1924, dar în alte surse la 10 martie 1925).
În martie 1925, Istrati, la cererea lui Rosenthal, solicită lui Jean-Richard Bloch de la Editura Rieder aprobarea pentru publicarea în limba română a romanului acestuia, Levy, orientarea asupra altor volume publicate la Editura Rieder, pentru publicare la editura Renaşterea, şi să recomande un traducător pentru două cărţi aparţinând lui Leopold Stern şi Maxim Gorki (Panait Istrati, Corespondenţă cu scriitori străini, Editura Minerva, Bucureşti, 1988, p. 215). De asemenea se adresează (în iunie 1925) aceluiaşi Jean-Richard Bloch rugându-l să-l sprijine pentru satisfacerea dorinţei lui Rosenthal, care „ar dori să obţină corespondenţa (pentru România), la Ziarul Quotidien şi te roagă să faci astfel încât prietenii tăi de la acest ziar să i-o acorde. Mă unesc dorinţei lui şi rugăminţii ce-ţi face prin mine. Nu e vorba de nici un interes bănesc: J. Rosenthal este un om înstărit, aş putea spune chiar bogat şi nu cere nici o remuneraţie de la Quotidien. De altfel, tu îl vei recomanda pentru ceea ce şi este: publicist român, fost director-proprietar al ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, şi mai ales, pentru acest alt titlu care-i va câştiga simpatiile organului francez radical: Rosenthal este un adversar de temut al fascismului român, a cărui victimă a fost şi era cât pe-aci să plătească cu viaţa lupta pentru o idee cu care se onorează de asemeni şi Quotidien“ (Ibidem, p. 216).
Noua direcţiune a ziarului şi editurii Adevărul, reprezentând cercurile semite conservatoare, dezicându-se de stângismul lui Rosenthal, spera să continue conlucrarea literară cu Istrati. Acesta refuză: „Numele meu va mai apare în publicaţiile voastre, doar în ziua când veţi repara jefuirea lui Rosenthal. Puţin îmi pasă de ziarele voastre“ (Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., pp. 315, 326).
În septembrie-octombrie 1925, când a venit în ţară, Istrati a fost găzduit şi la conacul lui J. Rosenthal de la Snagov. S-a documentat, cu acest prilej, în vederea scrierii romanului Domniţa din Snagov (Ibidem, p. 325).
La Editura Renaşterea, Panait Istrati a publicat doar două cărţi, Trecut şi viitor şi Moş Anghel, ambele în 1925. În 1926, s-a lucrat şi la editarea unui volum cuprinzând păreri şi studii despre opera lui Panait Istrati semnate de mari personalităţi ale literaturii, care nu a mai apărut (P. Istrati, Pentru a fi iubit pământul, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969, pp. 74-78; P. Istrati, Corespondenţă cu scriitori străini, Editura Minerva, Bucureşti, 1988, p. 252).
Documentele pe care le reproducem sunt inedite (după informaţiile noastre) şi se află în arhiva Societăţii culturale „Ploieşti Mileniul III“, fiind donate de către domnul prof. univ. Bujor Mănescu, fiul lui Constantin Mănescu.
1) Scrisoare a lui Panait Istrati către C Mănescu. Text pe 2 file A 4. Exemplar original
„Masevaux – (Haut – Rhin)
1/X /1924
Frate Costică
Dac’ai şti ce eveniment a fost pentru mine sosirea scrisorii tale, ai lăsa toate la pământ şi te-ai îmbăta. Chiar vreau să te îmbeţi şi să citeşti scrisoarea mea beat mort. Şi cum lupt, încă cu nevoi multe, datorii (10000 de fr) şi alte amărăciuni, îţi pun numai 20 de fr. în scrisoarea asta ca să-i schimbi şi să-i bei, – 200 de lei-paralei, să mi-i bei, paştele şi anafura măsi, să le meargă fulgii! Şi să rogi pe sfântu Sisoe să-mi mai lase vre-o trei zile de trăit, să mă ferească de pniumonie, de şofeuri cari să mă arunce în şanţuri şi de ciocniri de trenuri, (să mă facă să scap asemenea trenuri), şi lasă, mă Costică, a noastră e lumea! Când oi veni în ţară, la vara viitoare, o săptămână întreagă am să umblu de-a buşelea, de la mormântul mamei (1) la acela al lui Gheorghiu (2): beat am să le sărut ţărâna!
Iată trei luni de când primesc scrisori cu duiumul, din toate părţile lumei (3), şi mereu am căutat să-ţi aflu scrisul tău pe plic, scris ce-mi e atât de familiar.
Şi’ncepeam să-mi zic că ori te-ai prostit, ori eşti lângă Ştefan (4), din moment ce nu-mi scrii, – când, alaltăieri, zărindu-te, am înşfăcat plicul şi-am început să ţopăi prin casă. Alsaciana mea (5), obişnuită cu tot soiul de semne ale demenţei subsemnatului, nu-l cunoştea şi pe acesta.
– S’a declarat? îmi spune ea.
– S’a declarat tare de tot, nevăstuică!
Nu-mi mai lipseşte acum de cât o ilustrată de la Gheorghiu, alta de la Samoilă, o a treia de la Kazanski şi… o punere de deget pe o cruce de cerneală a bietei mele mame (7), pentru ca după asta să chemi jandarmii să mă lege!
Văzuşi tu, mă Costică, ce poznă făcui? Auzi mă: ci-că sunt un Dalai-Lama universal. Apoi, bine bre coconaşilor, nu sunt eu tot ăla de-acum zece ani, pe care-l îngropaţi pe nesimţite? Spun ei că nu. Că trebuia să descriu pe unul care cere şi-o primeşte pe de-a’ndăratelea, precum şi pe două curviştine care au făcut celebru cuvântul moussafir. Mai trebuia, după cât se pare, să las patru litri de sânge pe nisipul grădinii boereşti de la Nisa (Adevărul a pretins că după ce m’am crestat, am dat fuga pân’acasă să duc briciul, căci altfel nu’nţeleg cum aş putea să-l «mai am şi acum» – auzi d-le nerozie!) (8).
Măi Mănescule, să ştii de la mine că lumea nu e numai egoistă şi nedreaptă, dar mai e şi lovită rău cu leoca!
N’am timp să-ţi scriu cât aş vrea, căci trebue să bat ferul care e roşu acuma fără să mai cheltuesc cărbuni ca să-l încălzesc (9). Neghiobia omenească suflă în el şi-l face hiţ. Şi eu îi trag cu ciocanul să iasă gologanul (gologan – dolar!). Îi mai trag ca să iasă o scânteie de credinţă sinceră în lumea asta falsă (10). Aşa că pe curând sper să pot îndulci multe buze amare.
Multă plăcere şi multă durere am simţit de tot ce-mi spui. Şi am plâns cu acele lacrimi de cari eu sunt mândru, singura mea mândrie. M’a bucurat mult pasajul Janetei. Mult aş da să am un cuvânt de la ea şi Safir (11). Ah, ce mai beţie am să trag cu voi. Când o’ntreba cioclovinele: «Unde dracu se ascunde Istrati»?, să li să răspundă: «Bea cu ai lui de zvântă pământul». Vă sărut pe toţi Panait Istrati“.Pe marginea primei file e adăugat: „Prietenul nostru pribeag, l-am văzut la Paris, când a trecut pe acolo, a stat un timp şi a plecat. Nu mai era însă omul pe care l’am cunoscut. Devenise cicălitor ca o soacră, ambiţios, grosolan chiar.“ Iar pe marginea filei a doua: „Ce-i cu Costică Ionescu? Dar moş Popa? (12) Scrie-mi mult şi de toate“!
NOTE:
(1) Mama lui Panait Istrati, Joiţa Istrati, născută în 1855 a decedat în 1919.
(2) Ştefan Gheorghiu (1879–1914), prieten al lui Panait Istrati din mişcarea socialistă, de la conferinţa socialistă din 1906 (Panait Istrati, Amintiri. Evocări. Confesiuni, Editura Minerva, Bucureşti, 1985, p. 228 şi urm).
(3) În mai 1924, editura „Rieder“ a publicat în colecţia „Prozatori francezi contemporani“ romanul lui Panait Istrati Kyra Kiralina, care s-a bucurat de un succes fără precedent. Editura a trimis 2.000 exemplare în România, care s-au vândut rapid. C. Mănescu a achiziţionat însă nu unul dintre exemplarele în limba franceză , ci unul tipărit la Editura Adevărul în acelaşi an (Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., p. 35).
(4) Ştefan Gheorghiu.
(5) La 8 iulie 1924, Panait Istrati s-a căsătorit cu Anna Munsch. S-a stabilit temporar la Masevaux, în Alsacia, regiunea natală a soţiei. A stat acolo 4 luni.
(6) Samoilă Petrov şi Mihail Kazanski, prieteni ai lui Istrati din Brăila. Împreună cu cel de al doilea, Istrati a vagabondat nouă ani (1900-1909).
(7) Semnătură prin punerea degetului. Mama lui Istrati era analfabetă.
(8) Se pare că e o relatare succintă a împrejurărilor încercării de sinucidere a lui Istrati, la Nisa, în 3 ianuarie 1921, a anchetei şi publicităţii ce a urmat. E o mărturisire pe care Panait Istrati nu a făcut-o poliţiei franceze şi ca atare deosebită de ceea ce cunoaştem despre acest act, de exemplu în Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., pp. 228-230.
(9) Istrati voia să exploateze succesul de public al primului său roman.
(10) Obiectivele urmărite de Istrati ca scriitor.
(11) Janeta Maltus (corect – Enta Maltos), căsătorită, formal, în 1910, cu Ştefan Gheorghiu şi, după moartea acestuia, cu Panait Istrati, în 1915. Trăia în concubinaj cu Safir (M. Iorgulescu, Spre alt Istrati, partea întâi, Editura Minerva, Bucureşti, 1986, p.121).
(12) Costică Ionescu şi moş Popa, prieteni ai lui Istrati din mişcarea socialistă. C. Ionescu era unul dintre fruntaşii mişcării socialiste din România înainte de 1915. (Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România, 1910-1915, pp. 59, 205, 330, 331, 716, 883). Moş Popa ar putea fi D. Popp, fruntaş al mişcării sindicale, prin 1915 chiar secretar al CGSR (Ibidem, pp. 59, 108, 236, 331, 377, 414, 441, 898), sau un lucrător din Brăila cu înclinaţii filozofice. Costică Ionescu, zis Savantu, patron al unei legătorii de cărţi în Ploieşti, îl găzduieşte pe Istrati în sept 1925, cu prilejul vizitei acestuia în ţară (P Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., p. 323.Vezi şi revista Manuscriptum, nr. 3(16)/ 1974).
2) Scrisoare a lui Panait Istrati către C Mănescu. Text pe 2 file A 4, albe. Exemplar original
„Masevaux, Haut Rhin
17/X/1924Iubite Costică,
Am primit lunga ta scrisoare şi nu mi-a părut de loc lungă. Mi-a plăcut mult genul scurt şi concis, fără frazeologie, cu care mi-ai redat câte-va icoane din viaţa ta cu Ştefan (1). Continuă cât ţi-aduci aminte, pun’te în corespondenţă cu cei cari l’au cunoscut sau vorbeşte cu ei şi cristalizează tot ce auzi. Janeta, Safir, Ion Bătrânu (dacă mai trăeşte, salută-l din parte-mi), C. Ionescu şi alţii, printre care Ghirimbeţii cafenelelor dragi ţiganului de geniu, trebue că ştie fie-care câte ceva pe care n’o ştii tu şi eu (2).
Îmi pare bine de ce-mi spui de tizul tău cu bărbuţă şi tupeu, dar să n’o mai necăjească pe J… J… Janeta (3). Dacă am bătut’o cândva, mâna care a lovit’o atunci e astăzi mutilată de două degete (4). Mi-am luat pedeapsa. Şi aşa cum spune cu multă inimă buna prietenă, mă servesc azi de mâna aceia pentru a ridica entuziasmuri de sus şi până jos: panem quotidianum, a zis Rolland (5). Nu-mi fac nici un merit. Un merit ar fi să te naşti fără talent şi (dacă ar fi cu putinţă) să ţi-l apropii muncind. Eu am venit cu el din naştere şi l-am dezvoltat supunându-mă docil haimanalâcului. Un singur merit, unul mare, îl am: e acela de-a nu fi pierdut capul azi şi de-a fi rămas ce-am fost întotdeauna. Asta-i tot. Te-asigur că nu-i uşor de loc.
Mult aş fi voit s’aud ceva de Vodă (6). Mă mir că nu-mi spui nimic de acest original răsvrătit cu morgă de miliardar şi inimă de copil. Am uitat să te’ntreb de el.
Şi zi, Nica ţi-a confiscat gologănaşii! Relicve. Dă-le dracului de relicve ieşite din băncile burgheziei. Pregătesc eu pentru voi relicve mult mai veritabile.
De ce ai cumpărat pe Kyra (7)? Eu am drept prin contract de 10 ex(emplare) la mie, şi doar nu fac comerţ cu ele, nici nu le rezerv boerilor. Le împart pe toate corespondenţilor mei, adăogând, acelora cari îmi sunt dragi, un bilet de zece fr(anci) ca să trăiască o clipă ascultând o bună muzică acaparată de boeri; altora, cari au cumpărat’o cu sudoare crâncenă, le trimit zece fr(anci) ca să-i despăgubesc (8). Toţi îmi sunt necunoscuţi, dar eu nu mă’nşel. Nu m-am înşelat cu nimeni până azi.
Un student din R(âmnicu) Vâlcea, sărman Mecena al unui scripcar «cu geniu» (spune el), bea «ţapi de bragă» cu amicul lui şi mă citesc în Ad(evărul) Lit(erar) (9). Le-am trimes Kyra şi un ciocan de rachiu ca să bea ţapi cu bere, nu cu bragă, – şi bieţii băeţi au pierdut capul.
Aşa. Roata lumei, care se’nvârtea normal, am s’o fac să se mai învârtească şi de-a’ndăratelea (10). Mulţi cred scriindu-mi că nu le voi răspunde şi că le voi arunca scrisorile la «sfântu coş». Le răspund şi arunc scrisorile boerilor la sfântu coş, ca să ştie şi ei ce-i boeria.
Îţi scriu în grabă. De-aci în vreo 15 zile plec la Nisa, traversând Elveţia şi Italia, plecare ce-mi dă mult de furcă, trebuind să aranjez lucrurile cu apariţia noului volum (11). Oprindu-mă două zile la Rolland îţi voi trimite o carte ilustrată cu semnătura lui, s’o ai suvenir. N’o au mulţi.
Te-am pus în serviciul de presă al lui Rieder. Vei primi volumul prin Adevărul (12), căci adresa ta e o halima pentru dactilografele flocoase de la Rieder.
În aşteptarea zilei de-a vă conduce într’o zi ca mecena şi cicerone (13) pe drumul ce-l voi lua eu mâine, primiţi toţi o frăţească strângere de mână. Panait Istrati.“NOTE:
(1) Ştefan Gheorghiu.
(2) Ion Bătrânu este Ion Dumitrescu-Bătrânu, membru în conducerea uniunii lucrătorilor din transport (porturi) după constituirea acesteia în dec. 1912 (L. Măglaşu, N Deleanu, Istoricul mişcărilor muncitoreşti din porturi, Editura Uniunii Muncitorilor din Porturile României, Bucureşti, 1932, p. 90).
(3) Janeta Maltus. Tizul cu bărbuţă era al doilea soţ al Janetei, H. Safir.
(4) Mâna lui Panait Istrati.
(5) Romain Rolland.
(6) Alexandru Vodă, pictor din Ploieşti adept al ideilor socialiste.
(7) Nuvela Chira Chiralina, publicată în România, la Editura Adevărul.
(8) Generozitatea lui Panait Istrati, care nu concepea să fie scriitor de profesie, să trăiască din scris.
(9) Panait Istrati publica în Adevărul literar şi artistic (oct. 1924), P Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., pp.35, 36.
(10) Concepţia revoluţionară socialistă a lui Istrati.
(11) Oncle Anghel, a doua carte publicată de Panait Istrati în Franţa (oct. 1924).
(12) Editura Rieder avea o listă de presă, persoane cărora le trimitea gratuit cărţile editate pentru a le face publicitate. În România, Rieder distribuia cărţile din această categorie prin Editura Adevărul din Bucureşti.
(13) Istrati promitea să sponsorizeze şi să fie ghid turistic pentru C. Mănescu, într-o proiectată călătorie Masevaux-Elveţia-Italia-Nisa.
3) Carte poştală ilustrată (înfăţişează Arcul de Triumf din Paris) de la Jean V. (?) către
C. Mănescu„Paris 9.III.1925
Eri Istrati a venit de la Nisa ca să se întâlnească cu C.B. (1) şi ca apoi cu toţii împreună să facem o beţie de 20 de ore. A mai trecut cu o bogată materie împotriva crimelor din ţară şi asupra proceselor de la Tat(ar) Bunar, articole ce vor apărea într-o mare gazetă pariziană“ (2).NOTE:
(1) Conrad Bercovici, caracterizat de Istrati ca „un uriaş evreu din Brăila“, scriitor româno-american, întâlnit de Istrati la Nisa – vezi Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., p. 36.
(2) Răscoala de la Tatar Bunar, parte a unui plan de declanşare a unei revoluţii bolşevice în România. Planul era susţinut din U.R.S.S. Istrati a denunţat, represiunea răscoalei de către autorităţile române, în ziarele Paris Soir şi Le Quotidien şi în cadrul unui miting organizat de Liga Drepturilor Omului la Paris – vezi Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., p 36.
4) Scrisoare a lui I. Rosenthal (1) către C. Mănescu
Scrisoarea, păstrată în plicul aferent, e însoţită de o notă a d-lui Bujor Mănescu: „În 1925, Panait Istrati l-a rugat pe C. Mănescu să primească de la Paris unele manuscrise pentru a ajunge la Editura Renaşterea a lui I. Rosenthal (asociat cu Istrati, n.n.). Acesta se obliga să le publice. Dar ruga pe C. Mănescu şi ceilalţi prieteni să ajute la vânzarea viitoarelor lucrări ale lui Istrati“. I. Rosenthal se cunoştea cu C. Mănescu şi credea că, prin sindicate, va putea vinde la un preţ accesibil operele lui Panait Istrati.
„«Renaşterea» (2) 10 Iunie 925
3, Str. Grigorescu
BucureştiDragă Mănescule,
Am sosit ieri de la Nisa şi primul lucru pe care îl găsesc este scrisoarea d-tale.
Mă grăbesc să-ţi răspund în chestie. Istrati credea că aţi şi expediat manuscrisele şi tocmai se văita că s-ar fi perdut. Bine ai făcut că nu le-ai trimes. Găseşte te rog un prilej de a-mi aduce sau trimite. Cu restul mă însărcinez eu.
Află că primul volum dedicat în întregime vieţii de muncitor este sub tipar. Panait contează mult pe voi, mai ales de când cei de la Adevărul îl boicotează.
Ne gândim să facem pentru lucrători o înlesnire. Adică să le dăm volumele lui Istrati cu 25% reducere din preţul de cost.
Pentru asta trebue să fie însă un mijloc de desfacere – adică dacă s-ar putea să se comande de fiecare oraş de către vre-una din organizaţii. S-ar face adică teste şi s-ar trimete banii aici pentru serii de câte 20-30 volume. Pentru asta ar trebui să găsim prieteni cari ar vrea să facă această treabă. Ar fi bine să te gândeşti şi D-ta la ce s-ar putea face pe calea asta şi să-mi scrii părerea D-tale.
Istrati a plecat la Masevaux. E probabil să vie pe toamnă după ce va fi terminat Haiducii (3).
Salutări
I. Rosenthal
Dă-ne adresa celor cărora crezi că e bine să le trimitem circularele.“NOTE:
(1) Panait Istrati s-a împrietenit cu Iacob Rosenthal în 1924, pe când se afla În Franţa, după căsătoria cu Anna Munsch. Prin intermediul acestuia a publicat în Adevărul literar şi artistic şi la Editura Adevărul – vezi Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., p. 307 şi urm.
(2) La 10 martie 1925, Panait Istrati a înfiinţat, împreună cu J. Rosenthal, Editura Renaşterea, pentru editarea unor cărţi ale sale în România. I-a scris lui C. Mănescu şi i-a trimis manuscrisele de publicat. În iunie, când Rosenthal revine în ţară, Mănescu primise deja manuscrisele cărţilor Trecut şi viitor şi Moş Anghel.
(3) Haiducii a apărut în librăriile din Franţa în iulie. În septembrie 1925 Istrati a venit în ţară (Bucureşti, Hunedoara, Brăila, Baldovineşti, Ploieşti, Iaşi). Poate s-a întâlnit şi cu C. Mănescu la Brăila sau Ploieşti, deşi Siguranţa nota că în tot timpul şederii la Brăila (11-13 sept) „nu a luat contact cu nici un socialist sau altă persoană“. În schimb, la Ploieşti s-a întâlnit cu comunişti şi socialişti – vezi Manuscriptum nr. 3/ 1974 sau P. Istrati, Cum am devenit scriitor, op. cit., p.323. În octombrie 1925, Istrati a părăsit România.