Le notti di Cabiria (Nopțile Cabiriei) prin ochii tinerilor de azi
Articol de Sorina-Ioana Hasna,
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, anul I, jurnalism
Odată încheiată sesiunea de vară la facultatea de jurnalism, câțiva iubitori ai poveștilor-care-nu-mor ne-am strâns pentru a doua ediție de ecranizare de filme „cu ecou” din toate timpurile, organizată de „Clubul Cinefil al FJSC”. Cu această ocazie, am vizionat și dezbătut lungmetrajul Nopțile Cabiriei, în regia lui Federico Fellini. Deși părerile în privința mesajului transmis de acest film au fost diverse, cred că dezbaterea și-a îndeplinit scopul de a ne antrena în perceperea nuanțelor.
Pentru mine, Nopțile Cabiriei este un film despre puterea și reziliența spiritului uman. Cabiria este un personaj care alege viața. Deși simte deznădejdea, dezamăgirea, tristețea și chiar disperarea cauzate de trădarea cruntă a celor ce îi juraseră iubire, ea decide totuși că viața merită trăită. Ba chiar mai mult, „călătoria” are sens doar alături de alți oameni.
În prima scenă, Cabiria apare jucăușă, lipsită de griji, zburdalnică, chiar euforică. Trăiește o deziluzie: se autoconvinge că a întâlnit iubirea adevărată și se „aruncă” în această călătorie fără rezerve. După ce suportă prima trădare, se arată mai dură, mai înăsprită, distantă față de cei care o înconjoară; chiar și Wanda, singura persoană care îi este alături constant și dă dovadă de o camaraderie adevărată, este ținută la o „distanță de siguranță” de către Cabiria.
Protagonista are o perspectivă îngustă asupra iubirii. Scena în care ea este închisă în toaletă de către un bărbat aparținând înaltei societăți pentru a o ascunde de partenera sa este foarte revelatoare în acest sens. Cabiria crede despre ea însăși ea are o existență nesemnificativă față de universul celorlalți; și privește cu jind, prin gaura cheii, momentele de tandrețe dintre cei doi. Vede doar un fascicul dintr-o lume la care nu are acces. Imaginea percepută este minusculă, neclară și incompletă. Cred că acest detaliu reflectă fidel realitatea: oamenii care au crescut lipsiți de iubire autentică nu știu cum arată aceasta, nu știu să o identifice și sunt ușor de înșelat.
Dualitatea este un alt aspect abordat în Nopțile Cabiriei. Eroina tinde să vadă oamenii și fenomenele din viața ei de zi cu zi în valori absolute, cu treceri de la o extremă la alta. Oscar este la început „un înger”, „un sfânt”, după care se transformă într-un „ticălos”, un „mizerabil”. Deși Cabiria are capacitatea de a separa ce face de ceea ce este (de exemplu, nu se identifică cu statutul de prostituată; aceasta este doar ocupația ei), totuși ea nu poate concepe aceeași complexitate și în cazul celor din jur. De această viziune în „alb-negru” se leagă și experiența protagonistei cu lumea religioasă: Cabiria îi cere Madonnei să o ajute să își schimbe viața și este indignată că transformarea sperată nu a avut loc imediat. În mintea ei, acest lucru trebuia să ia forma unei „vindecări miraculoase”: instantanee și permanentă. În realitate, schimbarea se produce, de cele mai multe ori, treptat, pe parcursul unei perioade îndelungate; și nu este nici absolută, nici permanentă. Tendința oamenilor de a ajunge la „destinație” cât mai rapid și cu un minim de efort este ilustrată și prin metafora „scurtăturii”. Cabiria îi urmează pe cei care îi promit împlinirea pe „scurtături”; dar aceste poteci se dovedesc a fi mai întortocheate și mai lungi decât drumul inițial, după cum observă chiar eroina. Scurtăturile sunt iluzorii: ele induc „nălucirea” că drumul către sine poate fi grăbit, scurtat, tăiat, că pot fi sărite etape. Dar ele nu garantează înlesnirea parcursului și nici atingerea destinației. Până la urmă, cea mai rapidă cale este pas cu pas.
Dintr-o perspectivă lingvistică, merită menționată folosirea cuvântului contenta cu sensul de „fericită”. În limba italiană există mai mulți termeni care pot fi traduși astfel, cei mai frecvent utilizați fiind felice și allegra. Dar Cabiria alege cuvântul contenta pentru a se declara fericită, completând cu „non mi manca niente” („nu îmi lipsește nimic”). Această fericire invocată se bazează mai degrabă pe mulțumire; nu pe o mulțumire extrasă dintr-o estimare obiectivă a lipsei sau a plinătății exterioare, ci din aprecierea unei deplinătăți interioare. Felice și allegra par să depindă mai degrabă la factori exteriori. Contenta sugerează o ancorare interioară, independentă de circumstanțele externe, motiv pentru care cred că îi este mai accesibilă, i se pare sustenabilă. Este atinsă tot aici și ideea importanței autosuficienței. Cabiria este contenta atunci când se bazează aproape exclusiv pe forțele proprii. Nu are încredere în oameni și nici nu se sprijină pe ei. Abia atunci când începe să își vadă salvarea ca depinzând de factori externi, ajunge la deznădejde și disperare. Intenția filmului nu este de a propaga autoizolarea, ci de a descuraja pasivitatea în raport cu propria existență.
Finalul repetă aproape identic trădarea din prima scenă a filmului, ceea ce poate induce spectatorului o oarecare groază, determinată de impresia ciclicității trăite de eroină, urmată de concluzia fatalistă că schimbarea râvnită este puțin probabilă, dacă nu chiar imposibilă. Eu sunt însă de părere că a te concentra asupra finalității absolute și asupra a ceea ce urmează după scena concluzivă înseamnă a neglija mesajul principal al peliculei. Poate Cabiria va cădea din nou în aceeași capcană a deziluziei. Poate că va repeta aceiași pași care au mai adus-o la marginea prăpastiei. Sau poate că nu. Dar nu cred că e important. Cred că adevărata rezoluție a filmului este actul în sine de a alege viața. Cabiria se ridică și își reia drumul. Uneori trebuie să faci aceleași greșeli de mai multe ori pentru a învăța lucruri diferite.
Noi, oamenii, ne-am obișnuit să judecăm valoarea unui proiect, a unui drum, a unei vieți în funcție de finalul absolut, de rezultat, de sentință, de recompensă sau de pedeapsă. Dar Nopțile Cabiriei ne amintește că sensul se regăsește în fiecare pas făcut pe drumul nostru, iar procesul de cădere, ridicare și continuare a căii este suficient pentru a umple o inimă.
