Sari la conținut
Autor: GABRIELA SLĂVILĂ
Apărut în nr. 463

O canapea de zile mari

    Goana după îmbogăţire, compromisul, minciuna sunt doar câteva dintre trăsăturile care definesc personajele piesei Titanic Vals de Tudor Muşatescu. Deşi au trecut optzeci şi unu de ani de la prima reprezentare, subiectul nu şi-a pierdut din prospeţime şi actualitate.
    Oricând vom întâlni un Spirache bun şi maleabil, uşor de modelat de o soţie temperamentală şi autoritară ca Dacia (Antoaneta Zaharia). O fiică mofturoasă ca Sarmisegetuza (Miza) care, după o aventură cu ofiţerul Stamatescu (Alexandru Papadopol), pentru a evita naşterea unui copil în afara căsătoriei, e gata să-l accepte ca soţ pe Dinu, timidul funcţionar îndrăgostit. O Gena, fiica dintr-o căsătorie anterioară a lui Spirache, cu o infirmitate la picior, dar înţelegătoare, muncitoare, cu spirit de sacrificiu şi pasionată de pictură. Un Decebal, copilul năzdrăvan al familiei şi o soacră cicălitoare aşa cum este Chiriachiţa. Şi lista poate fi continuată cu celelalte persoanje care dau culoare şi savoare comediei Titanic Vals: Traian, Nercea, Procopiu, un fotograf şi o servitoare/Doica.
    Noua reprezentare de la Teatrul Odeon, în regia lui Alexandru Dabija şi în scenografia lui Helmulth Stürmer, pune accentul pe relaţia dintre personaje şi obiectele care fac parte din decor.
    Decorul se transformă odată cu mutarea familiei lui Spirache Necşulescu (Ionel Mihăilescu) într-o casă nouă, după primirea moştenirii unchiului Tache, pierit în urma unui naufragiu. De la o banală canapea, unde niciodată nu încãpeau toţi membrii familiei, în faţa publicului îşi face apariţia o canapea imensă, ca semn al bogăţiei şi parvenitismului. Loc al confesiunilor, al bucuriei, al speranţelor sau al deznădejdii, canapeaua va deveni un personaj al piesei. Lipsit de cuvinte, dar pregătit să ascundă sub perne întâlnirile dintre Dacia şi Nercea în timpul cărora se pune la cale deputăţia lui Spirache, obiectul opulent devine sursă a comicului. Fie că se vor cocoţa pe mânere sau se vor aşeza pe canapea, personajele vor visa la putere, bani, titluri de glorie. Ca mărturie a statutului social, canapelei i se va schimba poziţia atunci când există riscul pierderii moştenirii.
    În fundal, se observă fotografia imensă a Titanicului care se scufundă şi care, printr-un efect special, tinde să se mărească spre finalul piesei. Când se accentuează acordurile muzicale ale valsului, personajele se vor înghesui pe uriaşa canapea pentru fotografia de familie cu deputatul Spirache Necşulescu. Remarcabil este conturată şi poziţia Genei (Sabrina Iaşchievici), în calitate de fiică vitregă, întotdeauna aşezată de o parte, parcă marcându-şi constant provenienţa şi în acelaşi timp, definindu-şi caracterul.
    O apariţie cu totul diferită faţă de celelalte reprezentări întâlnim în cadrul personajului Procopiu (Rodica Mandache), avocatul care aduce când fericire, când nelinişte în familia Necşulescu. Cu un şuierat-gâjâitor, cad ca nişte sentinţe pentru Dacia descoperirile făcute de avocatul Procopiu, prieten intim al regretatului unchi Tache.
    Miza (Nicoleta Lefter), alintată şi plângăcioasă, deşi renunţă iniţial la fiul ei pentru a nu se face de râs, auzind de posibilitatea obţinerii moştenirii de primul născut în familie, va da dovadă de curaj şi dibăcie în recunoaşterea faptei. Nercea (Pavel Bartoş), o prezenţă locvace şi ludică, nu ratează nicio ocazie pentru a-şi arãta atracţia pentru Dacia, soţia viitorului deputat Spirache Necşulescu.
    Chiriachiţa, în remarcabila interpretare a Dorinei Lazăr, cap al familiei, o veritabilă cucoană cu mulţi copii şi nepoţi, cu o fiică încăpăţânată şi un ginere lipsit de aspiraţii, îşi cunoaşte poziţia şi dă tonul schimbărilor, susţinând-o şi îndrumând-o pe Dacia în toate acţiunile ei. Petre Dinu (Ioan Batinaş), reţinut şi stângaci, suferă când este respins de Sarmisegetuza, dar devine curajos şi îndrăzneţ odată ce se îndrăgosteşte de Gena, retrasă la Târgovişte, pentru a-şi creşte presupusul copil.
    Prin ironie, umor şi inovaţie, Titanic Vals renaşte permanent în ochii publicului, menţinându-şi şi de data aceasta, în montarea de la Odeon, farmecul de comedie savuroasă.