Noul muzeu craiovean de etnografie

Pentru majoritatea românilor, orasele din sudul tarii reprezinta un fel de desert cultural. Cu exceptia lacasurilor din Capitala si partial din Constanta, putini sunt cei capabili sa isi aduca aminte de vreo institutie culturala din restul localitatilor sudice, de la Tulcea pâna la Turnu Severin. Si totusi, ele exista si, pentru un public relativ numeros si in orice caz avid de cultura, reprezinta singurul refugiu in mijlocul unei existente amenintate de plafonare si plictis. Intre aceste orase, evident, Craiova face figura aparte cu un teatru national unde o data la doi ani se organizeaza cel mai mare festival Shakespeare din lume si care cu doar un deceniu in urma constituia unul dintre cele mai fecunde laboratoare de gândire teatrala din Sud-Estul Europei. Tot Craiova este singurul oras din România, in afara de Bucuresti, in care un muzeu adaposteste opere ale celui care a devenit un mit pentru multi dintre conationali, fie ca ii inteleg sau nu creatia: Brâncusi.
Ca peste tot in tara, orasele din Dolj se dezindustrializeaza. Pentru o populatie numeroasa este nevoie de o schimbare a profilului asezarilor. Conducerea Consiliului Judetean a dovedit de câtiva ani incoace ca face figura aparte intre suratele ei din tara, mizând pe cultura si, mai ales, pe punerea in valoare a patrimoniului cultural. Poate ca multi vor zâmbi sceptic la gândul ca judetul Dolj ar putea deveni o destinatie turistica, dar pentru diriguitorii sai acesta reprezinta un obiectiv real. Cel mai recent proiect, acela de a construi in fata palatului Jean Mihail, in care este sediul Muzeului de Arta, un cub translucid in care sa fie amplasate cele sase sculpturi ale lui Brâncusi, poate parea prea indraznet pentru multi dintre cei ce isi imagineaza ca singura cale de a pune in valoare un monument istoric este aceea de a-l prezerva in cele mai mici detalii, daca se poate nelocuit si, in orice caz, nemodernizat. Personal, cred ca proiectul la care se gândeste acum arhitectul Dorin Stefan are sansa de a deveni nu doar o replica româneasca a piramidei din fata Luvrului, ci si un motiv de mândrie pentru majoritatea craiovenilor.
Pâna când acest proiect va deveni realitate, doljenii se pot bucura de aducerea la indeplinire a unui alt deziderat, recrearea unui muzeu de etnografie, intr-una dintre cladirile emblematice ale urbei: Casa Baniei. Proiectul a fost gândit cu doar câtiva ani in urma (restaurarea cladirii a inceput in 2006), a fost finantat sustinut si a beneficiat de eforturile unui colectiv de specialisti, indrumat energic de ambitiosul director al Muzeului Olteniei, etnologul Mihai Viorel Fifor.
Casa Baniei este cea mai veche constructie civila a orasului. Resedinta a boierilor Craiovesti, casa a fost reconstruita in timpul domniei lui Brâncoveanu si ulterior, dupa alte consolidari, la finalul secolului al XVIII-lea, a fost mentinuta in circuitul public fiind donata statului in urma cu un secol si ceva de Petrache Bucuresteanul. Din 1933 pâna in 1948 si, din nou, din 1966 incoace, Casa Baniei adaposteste colectiile Muzeului Olteniei.
In urma cu doar câteva saptamâni, in cladirea alintata de localnici drept „batrâna doamna”, a fost redeschisa expozitia permanenta de etnografie a Muzeului, dupa un proiect tematic gândit de Cornel Balosu si pus in opera de muzeografii, conservatorii si restauratorii (aportul specialistilor coordonati de Tutu Barbulescu merita mentionat) muzeului doljean. Spatiul nu este foarte generos; tocmai de aceea, a fost folosit fiecare metru patrat din salile de expozitie.
Creatorii expozitiei – seful sectiei, in primul rând -, au optat pentru o abordare tematica ce porneste de la câteva dintre preocuparile esentiale ale vietii cotidiene in mediul traditional. De fapt, noua expozitie permanenta nu isi propune un discurs monografic, asa cum aparea in mai toate muzeele de etnografie cu doar câteva decenii in urma, ci prefera sa grupeze doua expozitii distincte care pun in valoare patrimoniul muzeului si, implicit, vorbesc despre ceea ce are specific, din punct de vedere al antropologiei rurale, Oltenia. Astfel, prima expozitie este dedicata facerii pâinii si porneste de la ilustrarea lucrarilor agricole (incepând cu destelenitul) si continuând cu realizarea propriu-zisa a pâinii, fie ca este vorba despre cea zilnica sau despre cea rituala. Expozitia imbina tipul de expunere clasica a obiectelor de patrimoniu asezate atât in vitrina, cât mai ales liber, cu cea multimedia, imaginile care ruleaza pe monitoare fiind fascinante pentru oricare pasionat al trecutului. Cea de a doua expozitie, mai putin „legata” din punct de vedere tematic, se numeste „Ritmurile vietii” si grupeaza un sir de sali care sunt rezervate atât ocupatiilor, cât si obiceiurilor: ceramica olteneasca – masiv ilustrata, poate chiar prea mult pentru spatiul mic ce i-a fost dedicat -, cojocaritul de la Dabuleni, nunta olteneasca, zestrea miresei (in sudul Olteniei), icoane si alte obiecte religioase de factura taraneasca (merita mentionata valoroasa colectie de icoane pe sticla, donata de Marieta si Stefan Jianu), scoarte si chilimuri oltenesti, precum si alte tesaturi de interior sunt temele alese de Cornel Balosu – un fin cunoscator al zonei etnografice si, bineinteles, al patrimoniului propriului muzeu. De altfel, marele merit al noii expozitii permanente este tocmai acela ca ea pune in valoare niste colectii foarte valoroase si, din pacate, pâna acum, putin cunoscute marelui public din cauza lungii perioade in care muzeul nu a beneficiat de o cladire adecvata pentru acest tip de expozitie.
Surpriza care inchide expozitia este reprezentata de doua sali realizate in parteneriat cu Asociatia GAG, care adapostesc o colectie de papusi, unele dintre ele realizate de mari scenografi, de la Sever Frentiu la Cristina Pepino. Salile sunt gândite si ca spatiu interactiv, constituind un mic paradis pentru copiii de vârsta prescolara si de scoala primara. Ultima sala din circuitul expozitional este, de altfel, chiar una transformata in spatiu pentru atelierele interactive de care vor beneficia copiii din scolile doljene care constituie deja, pentru muzeul craiovean, o tinta predilecta pentru atragerea viitorilor iubitori ai patrimoniului in jurul institutiei muzeale.
Desi destul de eclectica din punctul de vedere al tipului de expunere, noua expozitie permanenta de etnografie a Muzeului Olteniei, indelung asteptata, constituie un succes pentru muzeografia regiunii si merita vizitata pe indelete. Este de sperat ca eforturile Consiliului Judetean, care isi ia foarte in serios rolul de finantator al muzeelor doljene, nu se vor opri aici si ca dupa ce se va incheia restaurarea cladirii din strada Madona Dudu vom putea vizita si noua expozitie permanenta de istorie a muzeului. In trei-patru ani muzeele craiovene vor avea o cu totul alta fata si vor deveni, fara indoiala, principalul pol de atractie turistica al zonei.