Mix and Match. De-a potrivitul

O experienta inedita pentru publicul expozitiilor bucurestene s-a dovedit a fi „Mix and Match“, reunind, la Atelier 030202, lucrarile celor doisprezece artisti din Noua Zeelanda, Germania si USA, intr-o selectie realizata de doi profesionisti bine cunoscuti peste Ocean, dar si in Europa.
Este vorba despre Klaus Postler, artist de colaj, rezident, vreme de 18 ani, in New York si Anne Laprade Seuthe, directoarea a doua galerii din Amherst-Massachusetts (Center, Hampden Galleries). Amandoi au curatoriat, intr-un duo de top, evenimentul de gen, unul dintre putinele gazduite de galerii autohtone.
Colajul ramâne inca o raritate in peisajul artelor vizuale de la noi, chiar daca noul val (re)descopera seductia pop art, fruct interzis pâna mai ieri, ca si intregul cortegiu de strategii ale avangardelor (inclusiv avangarda rusa, decimata tocmai de ideologia careia artistii i s-au livrat cu frenezie, autoiluzionânduse ca vor conecta sensibilitatea nepervertita a „maselor“ la „incandescenta“ inspiratiei lor potentate de revolutie).
Am scris avangarde gândindu-ma la specificitati, manifeste, grupari. Altfel, e vorba despre o singura avangarda, singura care nu imbatrâneste, ca sa-l parafrazez pe Paul Valéry, intre toate cele ale artelor, de bine sau de rau, supuse trecerii timpului. Avangarda, paradoxal, clasicizata (cam) pe durata standard a unei generatii, dar care isi arunca samânta roditoare (negresit) peste alte doua-trei generatii, aclimatizata perfect, ba chiar tratata ca noutate absoluta, pe principiul (re)descoperirii rotii sau a apei calde. Si totusi, in aceasta ciclicitate benefica, sunt multe care se schimba de la inel la inel, de n-ar fi sa luam in considerare decât zisa (pusa in fapte) a lui Andy Warhol cum ca „arta e afacere“, campania de imagine a artistului echivalat (echivalent) artei sale, care il uluia, de pilda, pe compatriotul nostru Petru Comarnescu, in 1954, la Bienala de la Venetia, in cazul lui Robert Rauschenberg, cu tot cu, de-acum, demult clasicizata sa „Capra“, sau, la limita egolatriei afisate, chipul si asemanarea artei cu acela ale artistului care o si face (autosubiect, autoreferentialitate).
Despre aglutinare ca reconstructie (tot o schimbare specifica, post deconstructie) da seama si „Mix and Match“ in cele 24 de lucrari, adevarate embleme ale genului, pe care cei doi curatori le-au ales cu evident profesionalism pentru un bine pus la punct turneu european.
Toti cei doisprezece artisti sunt, fara discutie, performeri ai unei arte care presupune imaginatie si migala in doze egale, adjudecarea de tehnici doar la o prima ochire greu, daca nu imposibil, de armonizat cu specificitatea colajului clasic, soc vizual miniaturiza(n)t.
Si totusi, opt dintre artistii „Mix and Match“ sunt veritabili magicieni ai genului acestuia, din pacate, inca supus, pe ici, pe colo, prejudecatii ca astazi ar fi doar un lastar itit târziu (si cu ifose) din trunchiul uscat pop art. La limita cu, vezi doamne, kitsch-ul, daca nu chiar, in interiorul lui sulfuros.
Cele douã lucrari ale lui Chambliss Giobbi (USA) impun prin stranietatea imaginilor descompuse, de mare rafinament vizual, carari despletite spre reflexivitatea unei lumi cu spatialitate variabila. Christoph Rodde (Dresda, Germania) aduce instalatia-obiect pe tarâmul colajului, intr-un construct subtil articulat in jurul unui element de baza, snurul, invitând la actiune vizuala interactiva – artistul compune legaturi si semne dupa cum vrea el, privitorul e liber sa le descâlceasca tot dupa bunui-plac (nutrit de buna lui imaginatie).
Doua lucrari apartinând artistei Margaret Noel (USA) ilustreaza interventia picturii in colaj, cu peisaje in care oniricul si hiperrealitatea fac schimb reciproc de tensiune vizuala.
Doi artisti cu originalitate forte atrag atentia asupra spectaculozitatii asamblajelor in colaj. Michael Goering din Germania (cu trei lucrari) propune un construct unitar din straturi – o fascinanta energetica padure alb-negru din carti in care sunt strecurate, in retea, personaje enigmatice prinse parca intre fatetele unei biblioteci insectar-chihlimbar si infinit oglindite.
Peter Lewis din Noua Zeelanda (cu trei lucrari) face incursiuni vizuale prin atlase vechi urmarind peregrinarile unui personaj insolit, The Old Man of the Zodiac, in decupaje aflate in intima apropiere de arta digitala si asamblate ingenios intr-o suprarealitate care se revendica de la post pop art.
Dupa ce coleaza cu mare dexteritate (in cele doua lucrari), Petula Bloomfield din USA aplica glazura de rasina transparenta, cu luciu de lac, peste imagini si sigileaza intregul ca in portelanurile orientale care i-au fost motive de inspiratie. Colajele ei au rafinament si stil si cuceresc imediat privirea printr-o nedisimulata eleganta.
Susan Gonzales Smith (USA) mixeaza in cele trei printuri prezente in selectie, cu forta coloristica latino, elemente ale artei precolumbiene (cu insertii maiase) si arta religioasa crestina, fragmente de icoane, portrete de madone, intr-un exotism bine temperat.
In fine, Peter Gordon din USA, cu o singura imagine (dar plina de forta expresiva) dintr-un ciclu animalier (cerbi, de data aceasta) ce se revendica, la vedere, din pop art, face o demonstratie aplicata despre cum reuseste un artist sa evite kitsch-ul cu propriile-i arme, chiar acolo unde granitele sunt generos permeabile.
„Mix and Match“, fara concurentã in peisajul expozitional autohton din ultimii ani, dezvaluie virtutiile artei potrivitului care este colajul. Arta proteica, exploziva pe spatii mici, care face bine ochiului si gândirii, deopotriva, protejând imaginarul intr-o lume cenusiu uniforma.