România. Vineri, 8 august 2014. Ar fi putut rămâne o zi obişnuită de vară, în care nu se întâmplă nimic deosebit care să merite o atenţie particulară.
E încă vremea vacanţelor, a zbenguitului şi a lenei la malul mării, a căţăratului voios pe munte, a grătarelor, a berii, a şpriţului şi a bârfelor politice, a pustiului cultural, a prosternatului în faţa televizorului pentru a mai afla eventual dacă nu s-a anunţat un alt candidat providenţial al „dreptei“ pentru alegerile din noiembrie. Sau dacă singurul candidat al „stângii“ n-a mai spus o neghiobie sau o minciună.
Sau, pur si simplu, a privitului bezmetic la una din emisiunile cu femeiuşti pe jumătate despuiate sau la un film în care un muşchiulos american salvează din nou planeta. Veştile despre războaiele din Gaza, Ucraina, Irak, Siria, Libia s-ar fi pierdut oricum, ar fi rămas oricum fără ecou în liniştea şi distracţiile zilei de vară, până şi ameninţarea fantomatică de mai ieri a Rusiei n-a mai alarmat oficial pe nimeni de o bună bucată de vreme. O zi obişnuitã acest 8 august 2014, în care ar fi putut să nu se întâmple ceva care să smulgă din moleşeală sau meditaţie şi contemplare dezabuzate a realităţilor româneşti tagma jurnaliştilor de profesie, a comentatorilor plictisiţi şi a experţilor în situaţii de panică socială.
Dar s-a întâmplat. E particularitatea indiscutabilă, zăpăcitoare, ameţitoare a jurnalismului, activismului şi oportunismului autohton. E farmecul capitalist al libertăţii de expresie în România. Ar fi, aşadar, cu adevărat păcat, nedrept, strigător la cer să se piardă prea curând ceea ce s-a spus la televizor şi s-a scris imediat sau în primele ore ale nopţii şi a apărut a doua zi despre condamnarea la închisoare şi confiscarea bunurilor Varanului, Mogulului, Infractorului, Turnătorului Felix, într-un cuvânt, ale patronului trustului mediatic Intact. Al Antenelor. Cu deosebire, al Antenei 3, singura opozitie reală, după unii, după alţii pubela din care s-au revărsat miasme asupra preşedintelui încă în funcţie şi al adoratorilor lui intelectuali. Istoria măruntă a unei ţări e plină, se ştie, de astfel de evenimente care, la prima vedere şi sub impulsul puternicei emoţii a momentului, par de o deosebită importanţă pentru mersul în bine sau în rău al unei societăţi, dar care, mai devreme sau mai târziu, se dovedesc sau insignifiante sau cu consecinţe marginale. Nici cea mai serioasă presă nu poate ignora crimele, jafurile, războaiele, accidentele, sângele, procesele, condamnările, fără a mai vorbi de politică, de sport si de sex. În procesul şi condamnarea care au agitat furibund spiritele slujitorilor adevărurilor de conjunctură, sportul şi sexul lipsesc, în schimb e prezent, sau se pretinde a fi hotărâtor, politicul.
Procesul şi verdictul erau de mult aşteptate, taberele se pregăteau de confruntare, de o parte jurnaliştii şi comentatorii Antenei 3 şi ai Jurnalului Naţional, de cealaltă parte, o grupare heteroclită de jurnalişti şi de veleitari de toate vârstele cu obligaţii diverse sau pretins independenţi, apărători, cu toţii, vehemenţi ai unei pretinse prese liberă de presiuni politice sau de o natură dubioasă. Dar căldura şi emoţia prea mare a momentului i-au năucit pare-se pe toţi, mâna n-a mai ştiut ce scrie şi gura ce spune, iar rezultatul a fost o cacofonie oscilând între grotesc si patetic. şi nu s-au pronunţat încă, la orele fierbinţi ale nopţii de 8 august şi nici în dimineaţa zilei următoare (dar ei rumegă de obicei mai îndelung realitatea), cu excepţia „profesorului“ insomniac de dincoace de Ocean, filozofii, moraliştii, dilematicii, observatorii culturali, damele de o anumită vârstă care solicită ajutor pentru salvarea revistei lor muribunde, literaţii nobelizabili care trudesc la darurile de făcut culturii române. Nu se pierde nimic, deşi se poate conta şi pe ei pentru ca delirul mediatic, dezlănţuirea de invective, de ranchiună, de dispreţ şi de ură, de ipocrizie, de lamentări şi de scâncete, de indignare şi de revoltă să capete în săptămânile următoare cuvenita perspectivă euroatlantică.
S-ar fi făcut, deci, Justiţie. Nu s-ar fi făcut Justiţie. Ar fi avut loc cel mai mare proces politic din România ultimilor 25 de ani. Ar fi avut loc cel de al doilea moment istoric al Justiţiei după 1989. Ar fi fost cel mai spectaculos proces postdecembrist. Ar fi fost cea mai lamentabilă înscenare. Jurnalişti şi politicieni ar fi fost transformaţi în apărători ai acuzatului şi în ciomăgari ai Justiţiei. Ar fi fost condamnate democraţia şi capitalismul de tranziţie impuse românilor de americani şi de europeni. Ar fi căzut, în sfârşit, comunismul. S-ar fi reinstaurat dictatura în ţară. N-ar fi fost o zi a răzbunării, ci una a domniei legii. Ar fi fost o decizie dementă, scelerată, criminală. Completul de judecată ar fi fost un pluton de execuţie. Sentinţa ar fi răcorit pe mulţi, dar deratizarea completă urmează abia să fie făcută. Conceptul democratic practicat azi în forţă ar aminti de abuzul teoriilor comuniste din anii ’50. Justiţia şi-ar fi făcut datoria faţă de un patron care a comis fărădelegi, oameni de acest tip ar fi înfrânt România. Cea mai mare greşeală ar fi ca publicul să se declare satisfăcut de încarcerarea escrocului naţional care şi-ar fi construit un muşuroi mediatic de unde a lovit în cei care nu-i cântau în strună. Cei ca el ar fi tratat România ca o pradă. S-ar fi pornit o campanie fără precedent de dezinformare a publicului. Intangibilul supravieţuitor al trecutului tenebros apăsat pe cap de poliţişti şi băgat în maşina care-l ducea la zdup ar lăsa urme în conştientul şi subconştientul naţiei. Gândul la poporul ăsta al nostru, care a suferit crunt, ar fi născut speranţa că e suficient un dram de decenţă personală pentru ca o adunătură de oameni să se ridice la rangul de popor. Măsura luată de instanţă de sechestrare a clădirii Antenei 3 ar viza libertatea de expresie a jurnaliştilor. Mogulul condamnat ar fi fost deja sanctificat de aparatul său de propagandă mediatică…
S-ar mai putea reţine din emoţia şi delirul jurnalistic al nopţii că evenimentul n-ar trebui să afecteze libertatea de expresie, că important ar fi efectul educativ al actului de justiţtie şi, bineînţeles, invitaţia adresată publicului Antenei 3 şi în general telespectatorilor de a face o „plimbare a libertăţii“ duminică 10 august, la ora 17, în jurul Palatului Cotroceni. La invitaţie ar fi răspuns bătrâni cu pălăriuţe şi sticle de apă şi bunicuţe ştirbe, o mână de imbecili care n-ar reprezenta politic nimic. Căldura face uneori tare rău. n