În zilele din urma, perioada din ce în ce mai încinsa a campaniei electorale pentru prezidentiale, penibilul si grotescul au atins cote inimaginabile chiar si într –o tara retardata democratic cum este a noastra. Tupeul, mojicia, tâmpenia, nesimtirea si abuzul se latesc cu furie pe ecranele televizoarelor, pe undele sonore ale posturilor de radio, pe hârtia paginilor de ziar. Desi „toti sunt o apa si un pamânt“, unii e clar ca sunt mai decazuti si mai perversi decât ceilalti.
Unii nu inventeaza nimic, doar reiau comportamente elctorale vechi, cu care ne-am obisnuit în cele doua decenii de la Revolutie. Sunt scârboase si ilegale, dar previzibile. Altii, în schimb, inoveaza în delir, introduc industrial noi si noi gaselnite de a sunta legea si regulile jocului democratic. Acestia din urma, întrucât dispun de resurse majore, în primul rând de la bugetul public, dar si private, rezultate în mare masura, fireste, tot din fagocitarea banilor comunitari, îsi permit o desantare fara precedent în istoria postdecembrista a României. Episoadele patologice îsi concureaza propria lor aberatie, inovând zilnic în materie de tembelism. Sa luam aleator câteva exemple dintr – o masa sinistru de ampla.
1. Ministresa favorita a Cotrocenilor, Elena Udrea, intervine telefonic la emisiunea radiofonica a jurnalistului Robert Turcescu, laudând ultima isprava prezidentiala, desemnarea unui alt premier neagreat de majoritatea parlamentara, Liviu Negoita. Deconspirata de gazda, vocea îsi neaga identitatea, dar se declara în context si o fana a ministresei. Asemanarea vocala este izbitoare, analizele unor specialisti confirma banuiala lui Turcescu, iar Udrea, ulterior întrebata direct de un reporter, nu contesta ca ar fi dat telefon, ci doar surâde – cu tâlc, în propria-i perceptie, tâmp si nesimtit, în viziunea mea. Traducere: eu ma declar de una singura si incognito admiratoare a propriei mele fapturi (prestatii, inteligente, dregatorii, opere etc.). Ca e ridicol si nemaivazut? Ma doare-n cot, am spate puternic, mie mi se permite orice aberatie, iar voi sa faceti bine sa înghititi, ca altfel o patiti! – pare a spune cucoana citata.
2. Traian Ungureanu, considerat de unii mare stilist literar, evidentiat însa mai abitir ca partizan fanatic al presedintelui Basescu si devenit europarlamentar pentru serviciile „limbiste“ aduse nemuritorului lider portocaliu, a ajuns sa spuna bancuri pe scena unui miting electoral. Uitându-si de fâstâceala si autismul proverbiale, TRU se dezlantuie, face risipa de gesturi nonretorice, dar extrem de dansante, arunca strabice priviri divergente catre toate colturile zarii (si ale adunarii), râde prosteste însa foarte excitat de propriile glume nesarate – si pledeaza gros în favoarea lui voda ce-l plateste (banuiesc ca generos). Asa se preacurveste un spirit care altadata promitea posibilitatea (macar decenta a) unei opere. Degradarea este în sine un spectacol, dar probabil ca plata cântareste mai mult decât jegul moral al unei evolutii penibile. Însa ce nu savârseste omul pentru un banut bun, la vreme de criza? Cânta, sare, se roteste, face cu ochiul, spune oltenilor anecdote cu olteni, urla retoric, asteptând confirmarea coreutilor din multime, se îmbraca în oranj, scrâsneste osanale, arunca cu rahat pe contracandidati, executa tumbe pe scena – si câte si mai câte. Bravo, baieti, fini intelectuali basescieni, tot asa sa o tineti, baieti! Asta este drumul spre extinctia voastra. Dupa un asemenea episod de circ, oare Gabriel Liiceanu îi va pastra lui TRU seria de autor la simandicoasa Humanitas, editura care, dupa cum singura se fuduleste, s–ar adresa unui public de elita? Probabil ca da, caci este o „onoare“ pentru Ionesco, Eliade, Noica si Cioran sa fie colegi în seria de autor cu Traian Ungureanu, jalnic agent electoral basescian.
3. Mircea Dinescu asista la un miting prezidential în propria-i batatura, în comuna dunareana Cetate. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, ex-PSD, actualmente PDL, cu care Dinescu tocmai bause o Tamâioasa în propria-i casa, în conacul de la Cetate, îl apostrofeaza nominal de la microfon iar ex-poetul cere drept la replica. Constipat ca Dinescu îl tot poarta prin acizi la tv, Basescu nu-i acorda acestuia drept de microfon, omitând faptul, banal, ca aparatura de sonorizare este alimentata de electricitatea platita de proprietar. Iar Dinescu se retrage în huiduieli, în hahaitul lui Solomon si Basescu. Mai conteaza oare revolta mediatica ulterioara a fostului disident, cum ca nici Ceausescu nu a amenintat ca-l exileaza la sud de Dunare, în Bulgaria? Mai conteaza plângerile lui cum ca ar fi fost jignit si cenzurat în propria-i batatura? Faptul, de un penibil aproape penal, îl caracterizeaza perfect pe actualul sef al statului. Însa nu-l cainez pe Mircea Dinescu… caci cine înoata cu rechinii, mai devreme sau mai târziu va fi mâncat de ei. Ce voia Dinescu, amestecându-se printre veleitarii basescieni? Ce astepta el, un anti-ceausist urmarit de Securitate, când pe scena, lânga Traian Basescu, sedea Gigi Netoiu, fost ofiter al politiei politice, despre care omul de la CNSAS stia din documente ca-l filase pe Dan Desliu în 1989? Asadar, ce mai astepta ex-poetul si de la cine? Bineînteles, însotirea presedintelui cu securisti dovediti nu face decât sa confirme mascarada de condamnare a comunismului, salutata de „intelectuali“ din „societatea civila“ cu mare entuziasm. Ce mai spun acum distinsii anti-comunisti? Se mai mândresc ei cu Basescu? În functie de interese si de plata, desigur ca da…
4. În 2004, Traian Basescu declara la BBC ca nu vede nici o sansa pentru un eventual proces la Haga al României contra Ucrainei pe tema Insulei Serpilor. Pesimismul prezidential era fara echivoc. Acum câteva zile, pe o scena electorala Basescu se mândrea cu faptul ca în mandatul sau România a primit 9000 de km patrati de platforma marina. Silogismul este urmatorul: nu este legitim, nu avem nici o sansa, dar sunt foarte mândru ca am reusit si meritul este al meu. Curat aristotelism, pai nu? Vreo urma de jena, vreun rictus de culpabilitate când minciuna este prea sfruntata? Nimic, nada, niente, nicht, rien, nothing. Basescu este Basescu si cu asta basta.
5. Mai bine de o suta de bolnavi cronici, lipsiti de un legitim sprijin guvernamental pentru medicamentatia care le este vitala, protesteaza în fata guvernului. În acest timp, proaspatul premier desemnat Liviu Negoita îsi exerseaza talentul muzical la Etno Tv, post apartinând unui sponsor PDL. Si în fond, cu cine sa discute protestatarii? Cu Videanu, doctor în borduri si ministru al Sanatatii? Si oricum, tara arde, dar colindele guvernamentale sunt mai pretioase. Totul pâna la popor, nu? Care are o nevoie nebuna de parlament unicameral, caci în rest nu duce lipsa de nimic. Pe agenda zilnica a electorului ordinar sta scris ca prioritate reforma institutiilor statului, nu creditul la banca, banii de întretinere, de cosnita si de medicamente.
6. Si apropo de unicameralism. În 1946 bolsevicii au facut ce-au putut ca sa restrânga parlamentul României, lipsindu-l de camera superioara. O singura camera, cu un numar restrâns de alesi, poate fi mult mai usor controlata – o spune istoricul Dinu Giurescu, si are dreptate. Lucru extrem de interesant, o spunea acum câtiva ani si Ioan Stanomir (vezi documentatia lui Mugur Ciuvica). Ioan Stanomir, care este totuna cu persoana ce justifica în prezent superioritatea unicameralismului, dând apa la moara liderului portocaliu.
Si as putea continua la nesfârsit. Traim zile de suprarealism accentuat, când rinocerizarea personalitatilor publice si derapajul antidemocratic ating culmi ametitoare. La doua decenii dupa asasinarea lui Ceausescu, pe motiv ca e dictator si ca si-a batut joc de poporul român, reiteram aceleasi comportamente de care-l acuzam cu ura pe scornicean. Si-atunci de ce l-am mai ucis? Ca sa-l reinventam în plina democratie si economie de piata, douazeci de ani mai târziu? Si ca sa mai producem si osanale conceptuale noului tartor dezlantuit? Slaba tinere de minte, urâta natiune, bolnav neam. Meritam cu vârf si îndesat tot ceea ce ni se întâmpla. Doua decade pierdute degeaba…