Am avut şi am, ca editor şi scriitor, relaţii de colaborare,cu unii dintre ei şi de prietenie, cu un mare număr de scriitori transilvăneni, pe unii editându-i în anii în care m-am aflat redactor la Editura pentru Literatură şi apoi la Editura Minerva, despre alţii scriind în lucrarea mea Dicţionarul etnologilor români sau în Dicţionarul general al literaturii române (I-VII, 2004-2009). În acest din urmă lexicon am şi un articol despre Ion Buzaşi. „Cercetător pasionat, riguros, documentat, practicând un pozitivism echilibrat în tot ceea ce a scris şi publicat, de regulă despre fenomenul cultural şi literar transilvănean, Buzaşi s-a aplecat mai stăruitor asupra a două teme, amândouă legate de Blaj, Andrei Mureşanu şi M. Eminescu.“ Aşa îmi încep articolul despre acest distins critic, istoric literar şi editor. Îl cunosc de câteva decenii. În două dintre cele şapte volume (1975-1993) ale cărţii George Bariţ şi contemporanii săi, adică în cel de al patrulea (1977) şi în cel de al nouălea (1993) colaborează şi el. În cel dintâi alături de Ştefan Pascu, Ioan Chindriş şi Dumitru Suciu, iar în cel de al doilea alături de Ştefan Pascu, George Cipăianu, Gelu Neamţu şi Dumitru Suciu. Fac menţiunea că seria aceasta de volume coordonată de ştefan Pascu şi Iosif Pervain (numele acestuia a fost păstrat pe copertă şi după ce a murit) a apărut necenzurată, personalitatea academicianului Ştefan Pascu fiind o deplină garanţie pentru cei de la cenzură, care n-au tăiat nici o virgulă.
Prima noastră întâlnire a avut loc la Blaj, în toamna anului 1987, la centenarul morţii lui Timotei Cipariu, o fotografie de atunci înfăţişând participanţii de la manifestările de la Blaj şi Pănade: acad. Radu P. Voinea, preşedintele Academiei Române, Ion Brad, Gavril Istrate, Ion Hangiu, Ion Rotaru, Al. Duţu, V.V. Grecu, Ion Cuceu, Vistian Goia, Ion Mărgineanu, Ion Buzaşi şi eu.
M-am revăzut cu Ion Buzaşi tot la Blaj, în mai 1989, cu ocazia unei evocări a lui M. Eminescu, în cadrul căreia Petru Creţia a vorbit despre „Editarea operei lui Eminescu după un secol“, eu despre „Eminescu şi poezia populară transilvăneană“, iar Ion Buzaşi despre „Semnificaţia popasului blăjean“. Am revăzut atunci Câmpul Libertăţii, catedrala, Fondul de carte „Timotei Cipariu“, cimitirul cu mormintele lui Timotei Cipariu, Ion Micu Moldovan, Axente Sever, seminarul, unde a fost găzduit Eminescu în 1866, mulţi ani după aceea transformat în sediu al Dispensarului T.B.C. Îmi spunea atunci domnul Buzaşi că se preconizează înfiinţarea, în localul amintit, a unui muzeu al Şcolii Ardelene. Zidurile interioare ale clădirii erau decopertate până la cărămidă. La Blaj, îmi spunea profesorul Buzaşi, nu era un bust al lui Eminescu. Casa de cultură avea acoperişul spart şi ploua înăuntru încă de anul trecut. Auzeam cum cădeau de la etajul întâi picături de apă pe bustul lui Axente Sever. Câte vestigii ale Blajului vor scăpa de demolări? mă întrebam atunci. Profesorul mi-a arătat pe partea stângă a străzii Catedralei Casa Maior, în care a stat în gazdă Eminescu, şi Casa Domşa, în care a fost oaspete I.L. Caragiale. Vor fi ele cruţate? mă întrebam atunci.
Ion Buzaşi este un distins cărturar al Blajului. Când, în 1965, absolvent al Literelor Universităţii din Cluj, a fost trimis profesor de limba şi literatura română în oraşul dintre Târnave, a fost dezamăgit, fiindcă sperase să fie repartizat în învăţământul superior la Universitatea din Oradea. Avea să-şi dea seama că sfatul profesorului Iosif Pervain de a accepta Blajul a fost unul cu totul îndreptăţit, tânărul profesor constatând că în această celebră localitate exista un mediu propice reflecţiei şi scrisului, că trăiau acolo Nicolae Albu, Ştefan Manciulea, Radu Brateş, Ioan Vultur, Teodor Seiceanu, Emil Nireştean, Ioan Miclea.
Am făcut această lungă introducere pentru a trece, de fapt, la prezentarea cărţii Ion Buzaşi – 70. Antologie aniversară de Ion Brad (Editura ALTIP, Alba Iulia, 2013, 202 pp.). Multe pagini ale lui Ion Buzaşi reţinute în această antologie sunt despre locuri celebre ale spaţiului blăjean, precum Câmpia libertăţii în literatură, în care sunt evocate rândurile memorialistice scrise despre acest loc sacru pentru români de Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Al. Papiu Ilarian, George Bariţiu, Vasile Moldovan, George Coşbuc, Octavian Goga, apoi poeziile scrise de Vasile Alecsandri, Andrei Mureşanu, Ovid Densuşianu, Şt. O. Iosif, Ioan Alexandru, Mihai Beniuc şi Ion Brad.
La loc de cinste dintre poeţi este Eminescu, despre care a publicat trei cărţi: Eminescu şi Blajul (1994), Eminescu şi Transilvania (1997) şi Eminescu, studii şi articole (1999). Răspunzând la un chestionar al lui Mihai Cimpoi, Ion Buzaşi evocă pamfletul antieminescian din 1891, nesemnat, al lui Al. Grama, căruia îi denunţă aberaţiile, între ele fiind aceea că Eminescu „n-a fost nici geniu şi nici barem poet“ şi aceea că poeziile lui „sunt un adevărat lupanar literar“. Nu se rezumă la denunţarea aberaţiilor zoilului de la Blaj, ci face precizarea că „foarte puţini, chiar blăjeni, s-au solidarizat cu Grama“. Mai mult decât atât, plasând pamfletul amintit în momentul literar transilvănean în care a apărut, Ion Buzaşi precizează că „În Ardeal nu exista o tradiţie a poeziei, noutatea şi «dificultatea» poeziei eminesciene, receptarea de către Grama mai ales a pesimismului eminescian (prin influenţa lui Schopenhauer, pe care ardelenii nu-l agreau) când tinerii trebuiau educaţi într-o angajare civică de împlinire a idealurilor de libertate şi unitate naţională.“ Şi mai important, adaugă Ion Buzaşi, „la Blaj, studiul lui Grama n-a determinat, aşa cum cred unii, un curent antieminescian. Dacă a fost interzis Eminescu câţiva ani în şcolile Blajului, datorită influenţei lui Grama, lectura poeziei sale era mai intensă, aşa cum se întâmplă, îndeobşte, cu lucrurile oprite.“ Criticul literar ştie bine să distingă pamfletul profund nedrept, care, în mod surprinzător, „dovedeşte o remarcabilă informaţie istorico-literară“, de restul activităţii canonicului, profesor la Seminarul teologic blăjean, cu studii la Viena şi doctor în teologie (1877), autor de manuale şcolare şi de literatură didactică bisericească.
Unul dintre celebrii blăjeni pentru care vădeşte un interes special este Timotei Cipariu, trei articole din volum prezentându-l în triplă ipostază: de poet, care a scris o poezie omagială, o poezie-rugăciune, o poezie psalmică şi o poezie de inspiraţie folclorică, apoi de memorialist şi, în fine, de biograf. În Însemnările autobiografice ale acestuia vede un „cântec al vârstei“, care, pe lângă valoarea în sine, o are şi pe aceea de prevestitor al prozei similare a lui Ion Creangă, Lucian Blaga şi Ion Agârbiceanu. Cuvântările la adunările „Astrei“ îl recomandă pe Cipariu „ca pe unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai oratoriei româneşti“, iar biografiile lui Andrei Mureşanu, August Treboniu Laurian, Paul Vasici, Gavril Munteanu şi Iosif Hodoş sunt ale unui istoric literar, dar şi ale celui care a împărtăşit aceleaşi idealuri cu cei evocaţi.
Am putea să spunem că nimic din istoria Blajului, din istoria lui culturală, nimic din opera corifeilor care s-au ilustrat de-a lungul anilor în această Mică Romă nu-i este străin lui Ion Buzaşi. Această constantă preocupare este vădită şi în selecţia din volumul omagial pe care-l prezentăm, în care fie că se face o pledoarie pentru mai dreapta cinstire a unui scriitor precum Radu Brateş, autor al acelui remarcabil volum Oameni din Ardeal şi al volumului de versuri postum Scrise-n furtună, care-l aşază între poeţii temniţelor comuniste, fie remarcă editarea unui volum reprezentativ din opera puţin cunoscutului canonic Dumitru Neda, fie tipăreşte documente importante, cum este scrisoarea cardinalului Alexandru Todea, în care acesta face o caldă pledoarie pentru Blaj şi pentru adevăr, fie prezintă un volum al puţin cunoscutului poet, cugetător şi memorialist Tudor L. Megieşan.
Pentru opera sa şi pentru activitatea didactică îndelungată la Blaj, pentru multiplul rol cultural pe care-l joacă, Ion Buzaşi şi-a dobândit mulţi şi sinceri preţuitori. Îl trecem pe primul loc pe Ion Brad, autorul volumului omagial şi al atâtor semne de preţuire pe care i le-a arătat, de-a lungul anilor, mai tânărului său coleg. În amplul cuvânt înainte, intitulat Vrednic şi iubit fiul adoptiv, al Blajului, completăm noi, Ion Brad a inclus scrisorile primite de la Ion Buzaşi, vreo 20, dacă le-am numărat bine. Într-una din ele Buzaşi mărturiseşte că poetul născut la Pănade face parte dintre cei care i-au marcat „devenirea intelectuală şi moral-umană“.
Un semn al preţuirii de care se bucură din partea lui Ion Brad este şi acela că, pregătindu-se să tipărească romanul Bătaia cu crini sau Proces în recurs, i l-a trimis lui Buzaşi în manuscris pentru a-i afla opinia. În acest volum, sub titlul Alt roman de familie, este reprodusă recenzia la romanul Brazii şi neamurile lor (2012).
În opiniile despre Ion Buzaşi, reproduse în volum, revine mereu ideea încadrării sale în spiritul blăjean. Amintindu-i pe învăţaţii Şcolii Ardelene, de la Inochentie Micu Klein până la Iuliu Hossu, Mircea Popa opinează că Ion Buzaşi „este astăzi cel mai strălucit reprezentant al spiritului blăjean şi cărturarul lui cel mai de seamă.“ Mai sunt şi alte opinii în acest sens, dar nu le mai reproducem, Mircea Popa spunând ceea ce este esenţial.
Autor: IORDAN DATCUApărut în nr. 491