John McEnroe a ramas cunoscut în analele tenisului drept practicantul fidel, magnanim si spectaculos al stilului de joc serviciu-voleu. Fizic, el nu avea datele necesare unei asemenea maniere de a pune în opera sportul alb. Nu era deosebit de înalt, nu avea prea multa forta, viteza mingii sale nu era una care sa intre în concurenta cu cea dezvoltata de un Roscoe Tanner, Victor Amaya sau Peter Fleming – modelele epocii în materie. Dar pe de alta parte John era stângaci, avea o îndemânare particulara de a mânui racheta, ceea ce-i îngaduia unghiuri si efecte extrem de insolite si, sa nu uitam, era o natura vivace, beneficiind de o agilitate exemplara, dar si de un sprint „în fata“ cu totul deosebit.
Dupa cum marturiseste americanul, constiinta necesitatii unui astfel de stil a capatat-o pe deplin abia în perioada petrecuta la Stanford University – si asta din pricina ca în campionatul universitar se juca exclusiv pe hard, ceea ce-i obliga pe competitori sa fie mai agresivi si sa stimuleze tenisul bizuit pe viteza si forta. Pe-atunci în ATP era la mare moda tenisul „batatorilor de covoare“, cum erau supranumiti reprezentantii lui cei mai cunoscuti, Guillermo Vilas si Björn Borg, mai ales argentinianul. Strategia acestor campioni era una simpla: stateau pe linia de fund a terenului si trimiteau cu mult lift mingea de cât mai multe ori în suprafata adversa. Genul peretului mobil, cum s-a spus pe buna dreptate. Cineva ceda pâna la urma si acela sigur nu era Vilas ori Borg. Totul se baza pe o rezistenta fizica iesita din comun si pe o rabdarea diabolica. Or, McEnroe nu beneficia în nici un caz de asemenea calitati. Obsesia lui Bad Boy era sa avanseze în teren, sa controleze fileul, sa închida pe cât se poate unghiurile si sa scurteze la maximum schimburile de mingi.
Voleul lui Johnny era unul perfect. Învatase excelent aceasta lovitura de la Tony Palafox, iar voleul sau facea ravagii pe gazon, dar mai ales pe dur. Era spontan, avea reflexe, „agata“ cam tot ce zbura în proximitatea rachetei sale si mai cu seama stia sa atace decisiv mingea, luând-o extrem de rapid. Actiona în pripa – si bine facea. Voleul i-a adus imens de multe puncte.
Cu serviciul era o alta problema. Una agravata de durerile la spate, pe care McEnroe a început sa le resimta chiar în epoca studiilor sale universitare. Musculatura regiunii lombare nu era una prea dezvoltata, asa ca osatura regiunii nu era deloc ajutata de muschi. În plus, ca urmare a tensiunii psihice, durerea incipienta a prins sa se amplifice. Observatia îi apartine chiar lui Mac. El avea o intuitie fabuloasa a teoriei psihanalitice a somatizarii. Când era apasat de emotie, când sarcina (miza jocului) era prea mare, îl apucau durerile de spate. Responsabilitatea este grea, iata concluzia lui John. Pe-atunci, când înca mai juca sub culorile Universitatii Stanford, McEnroe cocheta si cu turneele ATP. El chiar îsi ameliorase pozitia în circuit, sarind de pe locul 21 pe pozitia 18. De aici si apasarea suplimentara, legata de trecerea sa decisa si apropiata la profesionism, dupa ce avea sa câstige campionatul universitar al USA.
În 1978 Johnny a jucat cu o centura ce-i sustinea spatele. Durerile se întetisera, iar jocul nu-i mergea deloc. Oricum nu era o solutie satisfacatoare. El avea nevoie de caldura la mijloc, dar centura îl incomoda si, în plus, caldura obtinuta îl enerva. Trebuia asadar sa schimbe ceva în maniera de a servi. Miracolul s-a produs la US Open, editia 1978, când Big Mac a început sa serveasca stând complet cu spatele la fileu. Aceasta tehnica l-a ajutat sa mai domoleasca tensiunea în spate, diminuând pâna la disparitia totala durerea. Mai mult, adversarul nu mai putea „citi“ serviciul stângaciului newyorchez, ceea ce i-a adus acestuia multi asi si puncte directe. Palafox si-a modificat si el serviciul, dupa modelul lui John, pentru a întelege astfel ceea ce se întâmpla si care sunt cu exactitate beneficiile. McEnroe spune ca si astazi mai pastreaza fisele scrise de Tony.
Oricum, fapt este ca noul serviciu l-a vindecat pe Mac de dureri, iar pe adversari i-a lasat frecvent fara grai. Mingea pornea ca din tun, nu stiai unde sa o astepti, iar roscovanul câstiga la pas cele mai multe meciuri…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 4452013-11-07