O saptamâna pâna la Craciun. Toata lumea simte nevoia sa daruiasca ceva, sa bucure sufletul cuiva. Si ce dar mai bun poate exista decât o lume întreaga, ivita din mintea si din inima unui artist, în fine trasaturi de condei si vesele sau evocatoare pete de culoare?
E drept, în spatele gândului stau si doua umbre de regret. Iubitorii graficii se vor bucura poate ca aceasta arta subtila si rafinata, atât de putin pretuita în zilele noastre, face obiectul unui articol. Celalalt motiv de tristete vine din faptul ca lumea de imagini si sensibilitate pe care o evocam poarta semnatura unei artiste care ne-a parasit: Dana Schobel Roman, de la a carei disparitie s-a împlinit, la începutul acestei luni, un deceniu.
Stranepoata a ziaristului Nicolae Batzaria, vestitul „Mos Nae“, care a înveselit copilaria celor ajunsi acum la vârsta a treia cu personajele povestilor sale, daca ar fi sa-l amintim numai pe Haplea, dar si a unui xilogravor din München, Victor Schöbel, Dana Schobel Roman pare sa fi îngemanat în faptura sa cele doua mosteniri. Ele ar putea fi explicatia – daca este nevoie de vreuna –, a capacitatii artistei de a trai visul si lumea feerica a copilariei si a talentului de a le face vizibile cu ajutorul liniei si formelor.
Si, desigur, viata alaturi de parintii ei, reputatul profesorul de la Academia de Arte din Bucuresti, Victor Schobel, si distinsa si neobosita cercetatoare a artei românesti de la Muzeul National de Arta, Doina Schobel, n-a putut decât sa favorizeze un talent si o imaginatie artistica în formare.
O lume luxurianta, între
hiperrealitate si metafora
Opera Danei Schobel are multe fatete, de la grafica de sevalet la ilustratia de carte, mai ales cea pentru copii, dar nu numai, la genericele si decorurile pentru emisiuni televizate. În toate frapeaza prospetimea imaginii, ineditele asociatii de idei si formule artistice si, mai ales, îmbinarea fascinanta de umor, ironie, ludic si metafizic.
Grafica ei de sevalet este o lume fabuloasa, construita baroc din elemente ale realitatii si visului, în care timpul si spatiul se dilata, înglobând secvente de poveste, nascute în ritmul viu si vibrant al liniei, cu duct pe cât de sigur, pe atât de aparent lipsit de premeditare. Secvente cu rapeluri când la suprarealism, când la baroc, când, prin arabescul liniei, la arta orientala.
Teme ce au bântuit dintotdeauna imaginarul omenirii, cum ar fi timpul, transpar din spatele orologiului din „Clepsidra sau visul scaunului“ ori din „Visul vânzatorului de antichitati“ sau din „Omagiul clipei“, locul omului în lumea înconjuratoare este aluziv trasat în „Fata cu ramuri“, cu ecourile ei Art Nouveau. Componenta culturala este vizibila aproape în fiecare lucrare, dovada a interiorizarii unor idei cu tenta de universalitate. O regasim, pregnanta, în „Mesaj de liniste si pace“, cu elementele ei evocatoare si, mai ales, cu o punere în pagina amintind de pictura metafizica, sau în „O alta Athena“, sublimând în câteva simboluri o întreaga filosofie a întelepciunii si derapajelor produse în numele ei.
Se încheaga sub ochii privitorului o lume luxurianta, cu personaje iesite din gânduri si simtiri, când devoalate, când escamotate.
Gânduri si simtiri, vibrând în ritmuri muzicale, atât ca subiect, cât si ca structurare a formelor oscilând între hiperrealitate si metafora. Curbele îsi raspund armonic în „Compozitie“ („Fata viola“), vârtejul muzicii contopeste fiinta si instrument muzical în „Fata violoncel“. Tairi intense, în real sau în vis, ascunse uneori, cu un zâmbet complice, în fata „Mastii“.
O lume eclectica, debordând de imaginatie si sensibilitate, de repere culturale cu izvodiri profund subiective, pusa parca sub semnul întelepciunii, întruchipat de „Bufnita“, imagine ambigua, între intensitatea privirii si cochetaria penajului.
Eleganta spiritului si prospetimea desenului
Universul acesta fantastic, oniric se regaseste în ilustratia de carte. Probabil ca ilustratiile ei din studentie la „Un veac de singuratate“, de Gabriel García Márquez, l-ar fi încântat pe autor.
Litografiile au o acuitate si o picturalitate remarcabile, ca si gravurile cu ac si aquatinta gândite fie ca ilustratie, cum sunt cele la „Mesterul Manole“ sau la „Miorita“, fie ca lucrari independente, ca o tumultuoasa „Compozitie“ din 1975, realizata în aquaforte si aquatinta. „Infernurile“ sale din aproximativ aceeasi perioada surprind prin finetea detaliului, prin bogatia imaginatiei, prin unitatea compozitionala, mai ales în „Infern III“, dominat si el de obsesia timpului, asa cum o arata cadranul de ceas central, a carui multitudine de simboluri cere o lectura atenta, ca si lectura plastica a compozitiei, cu personajele ei în linii unduite, cu deformari expresive, cu luminile si umbrele ce decupeaza chipuri, brate, îngeri si demoni.
În creion si acuarela, ciclul „Daca as putea“ creeaza un basm în sine, în care accentele onirice, suprarealiste se detaseaza în pagina cu un contur ferm, cu atât mai sesizant, cu cât elementele imaginii sunt mai neverosimile, fiecare luat în parte si mai ales alaturarea lor. „Fata cu pensula“, „Vânatorul“, acesta din urma din ciclul „Întâmplari din lumea carturarilor“, sunt o proba de maiestrie, cu liniile lor conturând precis formele sau ramânând deschise pentru a prelungi silueta în atmosfera care o înconjoara, cu tusele delicate de acurela, menite mai mult sa sugereze aerul, sa puncteze o unduire de par sau o planta ce se ramifica decorativ, ca într-o stampa japoneza.
Dar cele mai cunoscute ilustratii sunt cele ale cartilor pentru copii, un capitol bogat al operei Danei Schobel Roman. Pline de vivacitate, într-o cromatica vie, debordând de umor, compozitiile dau viata personajelor si, mai ales, unei întregi galerii de animale cu atitudini si figuri umanizate. Pisici cu „zâmbet“ sagalnic si cu priviri insinuante, ca în „Cu bicicleta prin insula pestilor“ sau „Întâmplari din dictionar“, de Grete Tartler, cai, câini uimiti sau nemultumiti, în atitudini demne, broaste elegante, elefanti barcagii, capra, pestii însotesc personajele pitoresti din „Scoala de muzica“, „Tâgul de animale mici“, „Zebra si algebra“ sau „Întâmplari din dictionar“ de Grete Tartler. Cromatica este somptuoasa la printii si printesele din ilustratiile la „Basmele“ lui Vladimir Colin, cu personajele lor profilate în peisajul oriental, elementele Art Nouveau îsi fac din nou aparitia în imaginile la „Pentru copii si rafinati“, de Max Iacob, vesela si nonconformista lume a circului, cu caruselul ei si personajele joviale, însoteste „Broasca testoasa si scrumbia afumata“, de Charles Cros, zâmbetul amuzat si ironic se ghiceste sub elegant desenatele costume din propria ei carte, „Calatoria lui Radu“, carte colorata si de colorat, care încearca sa prezinte evolutia vesmintelor din preistorie, trecând prin Mesopotamia mileniului III î.Ch. si Egiptul Antic, prin Evul Mediu european si China imperiala, pâna la costumele de scafandru, de tesatoare sau de otelar ale secolului XX.
Tonurile sunt de obicei calde, portocaliu, rosu, galben, temperate de personaje desenate în tus sau, alteori, reduse la griuri si sepia menite sa marcheze linia contururilor sau sa creeze lumini si umbre, ca în „Anna und die Uhren“ („Anna si ceasurile“), de Richard Wagner.
Copiii pot calatori în timp pentru a recupera o istorie a costumului, alaturi de „Radu“, sau se familiarizeaza prin desenele artistei cu universul poetic al Gretei Tartler, de exemplu, cu dimensiunile basmului în „1001 de nopti“ sau cu capodopere ale literaturii universale precum „David Copperfield“. Un tumult de viata, ce poarta sub zâmbetul sagalnic si jocul dezlantuit al fanteziei, o eleganta apartinând în egala masura perfectiunii realizarii plastice si persoanei autoarei.
„Sunt de multi ani în dialog cu literatura pentru copii, pe care o consider un gen foarte serios. Fiecare carte pe care am ilustrat-o a însemnat pentru mine o provocare, o experienta unica, asa cum scriitorul nu-si poate repeta trairile de la pagina la pagina. Cum ma apropii de aceasta literatura? „Unde nu ma cheama textul, nu am placerea sa ilustrez, nu o fac, pentru ca nu-mi plac lucrurile pe jumatate“, suna o marturisire, profesiune de credinta a Danei Schobel Roman.
Iar Grete Tartler declara: „Ar fi dovada de narcisism sa spun ca Dana mi-a ilustrat cartile; de fapt, a fost un dialog pe picior de egalitate, ca în sonatele pentru vioara si pian“.
În alb si negru mai întâi, colorate mai târziu, genericele pentru emisiunile de televiziune, pe care le-a creat timp de douazeci si sapte de ani, poarta amprenta aceleiasi elegante, marcate de data aceasta de rigorile imaginii televizate, pastreaza aceeasi capacitate de comunicare si de impact asupra privitorului.
La fel ca schitele ei de decor. Cu o exemplara economie de mijloace, cu capacitatea de a evidentia esentialul, multe dintre ele, cum ar fi cele pentru „Albumul Duminical“ al Ancai Sandu sau „Vitrina personajelor de opera“ s-au pastrat desigur în memoria telespectatorior de la sfârsitul anilor ’70. Cine ar putea uita „Cioara“ ce introducea emisiunea „Umor si muzica în parcurile Bucurestiului“, „agatata“ de o frunza mai mare decât ea sau asistând dintr-un landou la întâmplarile ce aveau sa urmeze. Eleganta siluetelor negre întruchipând mitul lui Orfeu si Euridice, Primadona sau un muzician ce evoca imginea lui Verdi, este greu de gasit în „copertile“ emisiunilor TV de astazi.
Lumea ilustratiilor din cartile pentru copii îsi gaseste si ea pandant în genericele unor emisiuni ca „Telealfabet întreaba-ma“ sau schitele de decor pentru filmul muzical „Scufita Rosie“ al Oanei Ionescu.
A creat pentru televiziune, în afara genericelor, desene, machete grafice, elemente personalizate din carton sau plexiglas, decoruri virtuale pentru „Scoala vedetelor“, decupaje cu istoria costumului, caricaturi pentru emisiunile de divertisment, portrete ale lui Caragiale si ale personajelor sale… Nu i-a fost straina grafica publicitara: afise de teatru si film, coperte de discuri pentru Electrecord, ilustratii pentru diafilme…
Mostenirea unui artist-reper al graficii românesti
Dana Schobel a studiat grafica la clasa profesorului Vasile Kazar, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucuresti. Absolvise Liceul „Nicolae Tonitza“, unde îl avusese îndrumator pe Alexandru Calinescu Arghira, de la care a învatat tehnica picturii pe sticla.
A început sa expuna înca din facultate si tot atunci a conceput prezentarea grafica si a colaborat cu desene la revistele „Ing“, „Amfiteatru“, „Cutezatorii“, „Viata studenteasca“.
A participat apoi la expozitii de grup din tara si la diverse saloane internationale dedicate ilustratiei, la Barcelona, Brno, Bologna, Rijeka, Belgrad, Bratislava. A avut patru expozitii personale. Anul 1991 a fost marcat de doua. Prima, la Bucuresti, la Galeria „Galateea“, a doua la Galeria „San Vidal“ din Venetia. Aveau sa urmeze înca doua, la Viena si la Casa Americii Latine din Bucuresti, înainte de accidentul cerebral fatal din 2003.
A fost distinsa cu „Premiul pentru cele mai frumoase carti pentru copii“ pentru volumele „De demult, cu elefantii“ (1984), „Târgul de animale mici“ (1985), „Scoala de muzica“ (1986), cu „Premiul Tineretului“ pentru „Calatoriile lui Radu“ (1984) si cu „Trofeul micului cititor“ pentru „Zebra si algebra“ (1989).
A primit, în 2003, post mortem, „Premiul National“, pentru ilustratia cartilor pentru copii si pentru întreaga activitate, conferit de Ministerul Culturii si Cultelor.
Mai importante însa decât toate acestea sunt expozitiile retrospective organizate la sediul UNESCO-România, la Palatul Parlamentului, în 2004, la Muzeul Literaturii Române si la Muzeul de Arta din Craiova, în 2005, la Muzeul Cotroceni în 2006. Manifestari care i-au pastrat opera în actualitate, care au demonstrat prin calitatea lor ca Dana Schobel Roman si-a asigurat nemurirea.
Sub îngrijirea mamei sale, Doina Schobel, în 2007 a aparut un impresionant album monografic, despre care poeta Grete Tartler scria: „Adunata partial într-un album, gratie mai ales perseverentei si gustului desavârsit al doamnei Dorina Schobel (mama Danei, fost muzeograf la Muzeul de Arta al României), opera Danei ilustreaza mai bine decât orice cuvinte ambivalenta lumilor în care traia. Era vesela si diurna în grafica pentru copii, dar misterioasa si nocturna în grafica ei «serioasa», pe care a prezentat-o în expozitii prin toata lumea. Un nelinistitor, faustic «Inorog» erudit, o chagalliana «Bunica» si o «Trasurica» amintind de Jugendstil si Viena, o «Fata cu ceas» (chipul – un orologiu baroc din vienezul «Muzeu al ceasurilor») si o «Bufnita» nepasatoare de trecut si viitor (desi bufnita similara din grafica «O alta Atena» se uita, totusi, catre trecut…), câteva desene cu aer asiat («Fata cu sfera albastra», «Vânatorul») sau venetian (ciclul «Mastilor»), precum si numeroasele «compozitii cu instrumente muzicale» (unde violoncelul, viola sau instrumentele de suflat prind viata si sugereaza substratul muzical, as spune mozartian, al desenelor Danei), toate acestea, în echilibru cu lumea gravurilor si ilustratiilor de carte – care au o tenta mai degraba orientala – alcatuiesc o sfera dialogala desavârsita“.
Prin fantezia, inventivitatea, armonia si eleganta formelor, opera ei a atras elogiile criticii de specialitate. Opera, dar si autoarea. Regretata Maria Magdalena Crisan aprecia: „Dana Schobel a fost plasticianul nascut pentru a da expresie lumii fabuloase a copilariei. Desprins de timpul si spatiul real, universul creat de ea are o miza mult mai puternica decât impactul direct cu lumea în care traim. Esenta creatiei sale este strâns legata de principii morale sigure si sanatoase, de repere“.
Iar aprecierile colegilor nu au întârziat nici ele. Un alt important grafician român, Mircia Dumitrescu, sustinea ca, gratie ei, a aparut în lume o scoala româneasca de ilustratie, referindu-se, mai ales la „Muc cel Mic“, volumul care a încântat copilaria multora dintre cititori.
Dana Schobel Roman a facut parte din stirpea artistilor vizuali pentru care lectura este o conditie existentiala.
Zona de lectura pe care ea a acoperit-o a mers de la volumele de poezii semnate de Grete Tartler, deja amintite, pâna la „Proverbe românesti si ale lumii romanice“ (2001) si la o serie de capodopere ale literaturii române si universale. Danei Schobel Roman i-a placut jocul, a avut puterea de a imagina, de a transpune în imagine, cu simtul ludicului si cu o inspiratie dezlantuita, lucruri serioase si profunde. A prins în arabescurile liniei ei proverbe, povestiri si poezii din multe culturi ale lumii. Suportul cultural si spiritual a conferit creatiei sale caracterul de joc secund, chiar în cele mai aparent simple ilustratii pentru copii.
Din anul 2010, iubitorii de arta pot admira si studia desenele originale ale Danei Schobel Roman, donate Bibliotecii Nationale de mama artistei. Un fond ce reuneste ilustratiile alb-negru si color ale cartilor de povesti semnate de Grete Tartler, Marieta Nicolau si Silvia Nicolau, desene pentru generice de televiziune, litografii, linogravuri si acvaforte.
Lucrarile Danei Schobel Roman se afla în colectii de stat si particulare din tara si strainatate: Elvetia, Ungaria, Austria, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii si Australia.
Revazând creatiile Danei Schobel, devenite un reper în grafica românesca, ai sentimentul unei calatorii în imaginarul universal. O calatorie în care, sub zâmbetul sagalnic, copilaresc, se afla o profunda reflectie asupra avatarurilor sufletului omenesc. Somptuozitatea baroca, gratia Art Nouveau, inconstientul suprarealistilor, rafinamentul muzicii si, de ce nu, al modei, ca expresie a spiritului unei epoci, îsi dau mâna pentru a construi o lume în care zâmbetul si nostalgia se conditioneaza reciproc.
Cu o capacitate de inventie plastica incredibila, cu un dar aparte de a aborda si comunica registre afective complementare, grafica Danei Schobel Roman este subîntinsa de tristeti si bucurii depotriva, de certitudini si de nelinisti, de tandrete si de contraste.
Autor: VICTORIA ANGHELESCUApărut în nr. 451