Amos Oz, Cutia neagra, Traducere din ebraica si note de Marlena Braester, Seria de autor „Amos Oz“, Humanitas Fiction, 2012, 264 p.
Pentru romanul „Cutia neagra“, Amos Oz a ales dificila formula a romanului erotic epistolar ce pune in prim plan constiinta, a distantei temporale si spatiale. A umplerii spatiilor goale cu trecut, prezent si cu iluzii… Personaje raspândite in lume, devorate de patimi inepuizabile isi pun pe hârtie spaimele, dorintele, acuzele, frustrarile. Un soi de jurnal intim al acestora prinde contur, reunind astfel cioburile unor prabusiri interioare pe care fiecare le constientizeaza si le inregistreaza, fara insa a li se putea opune, asa cum sugereaza si titlul. Inaintarea in intriga se face concomitent cu autoscopia orgolioasa – nu lipsita de poezie – a celor trei personaje principale, colturi ale unui triunghi conjugal, drama erotica fiind amplificata de exilul implicit al conditiei de evreu, de traditii religioase, de cicatricile unui razboi absurd si, nu in ultimul rând, de traumele unor copilarii sumbre.
Daca ar fi sa tinem cont de tot ceea ce inseamna fanatismul in viziunea lui Oz, putem spune ca toate personajele acestui roman sunt niste fanatici, caci fiecare este stapânit de idei preconcepute pe care si le apara cu indaratnicie si incearca sa le impuna celorlalti. Pe fundalul politic complex al Israelului anilor ’70, Oz creeaza o galerie de personaje nu mai putin complicate, foarte variate, cu voci distincte, provenind din medii diferite, cu educatie si caractere usor tangente, unite insa de puternice framântari si de o dependenta reciproca, aparent irationala.
Ilana este o femeie pasionala, care, dupa divortul de Alex, isi gaseste o amagitoare liniste in casnicia cu Michael. Ca si Rimona, personajul feminin din romanul „Odihna desavârsita“, ea devine intruchiparea ideii lui Oz ca majoritatea oamenilor nu se nasc monogami. Iubirea pentru cei doi barbati intre care oscileaza, neputând renunta definitiv la niciunul dintre ei, este rasfrânta multidimensional, provocând intelegere, nu condamnare. Daca fostul sot fusese un barbat bogat, dur, aproape tiranic, violent, fost ofiter pe front, cercetator, cu traume emotionale ce-si aveau radacinile in copilarie, actualul sot este un imigrant sionist, cu o familie raspândita in lume, obsedat de versetele biblice, prin prisma carora isi analizeaza viata si ii eticheteaza pe ceilalti. In schimbul banilor proveniti de la Alex, acesta isi asuma rolul de tata al lui Boaz, cu care insa nu va reusi sa stabileasca o comunicare empatica. Pe de alta parte, fanatic religios, ii uraste pe arabi, iluzionându-se ca tara poate fi reconstruita, partial cu sumele imense pe care i le cer lui Alex. Usor de corupt si demagog, nu pierde insa ocazia de a strânge ceva si pentru sine, banii fiind motivul pentru care ii permite fostului sot sa reapara in familia sa, spulberând astfel resemnarea subreda a Ilanei.
Nucleul romanului il constituie personajul feminin, Ilana Brandshteter-Sommo, cu a carei scrisoare se si deschide cartea. Folosind pretextul reluarii comunicarii intrerupte timp de sapte ani, Amos Oz resusciteaza inca de la prima scrisoare mare parte din experientele Ilanei si ale doctorului Alexander Ghideon, savant de renume mondial, plecat din Israel in America. Pretextul scrisorii este fiul lor, Boaz, un adolescent rebel, „copil salbatic si amar“, care-si uraste parintii despartiti. Este o scrisoare care surprinde prin insolitul nascut din amestecul ciudat de sentimente extreme, de nuante paradoxale ale tonului, care se vor regasi in tot romanul. Ilana se zbate intre iubire si ura, cruzime si tandrete naiva, orgoliu vindicativ si umilinta, atac necrutator si aparare victimizanta: „Eu sunt convinsa ca vei citi scrisoarea asta de trei ori la rând. Fiindca legatura pe care Michael a reusit s-o inchege cu Boaz va fi pentru tine o lovitura. (…) Ma bucur ca aceste doua scrisori te-au infuriat. Furia te face viril si atragator, dar si infantil, aproape induiosator: incepi sa consumi o energie disproportionata pe obiecte fragile precum stiloul, pipa, ochelarii, nu ca sa le distrugi, ci ca sa-ti exersezi capacitatea de a-ti pastra calmul, deplasându-te trei centrimetri la dreapta sau doi centrimetri la stânga. Consumul acesta de energie il pastrez ca pe o amintire pretioasa si imi imaginez cu mare placere cum se repeta (…) Daca exista vreo femeie cu care te culci, marturisesc ca in clipa asta sunt geloasa pe ea. De fapt, sunt geloasa si pe ceea ce faci cu pipa, cu stiloul, cu ochelarii, cu foile acestea intre degetele tale pline de forta“.
Cu fiecare rând scris, schimbul de scrisori se transforma intr-o veritabila lupta sentimentala. Incercând sa faca lumina in trecut si sa-si motiveze esecurile prezentului, personajele se ranesc si se cauta cu disperare. Isi pun masca indiferentei, cauta pretexte, se apropie si se indeparteaza. Razboiul dintre arabi si palestinieni isi capata o microreplica in iubirea apriga, bolnava, egoista, care nu-i lasa pe cei trei nici sa se uite, nici sa traiasca in liniste. Romanul devine astfel o disperata disputa a punctelor de vedere, intre care cititorul se vede obligat sa aleaga, daca tine neaparat sa gaseasca un tap ispasitor. Sarcina cu atât mai dificila, cu cât in roman nu exista nici urma a naratorului obiectiv care sa incline balanta justitiei.
Ca de obicei, in proza lui Oz asistam la o lupta intre dreptate si dreptate, autorul reusind sa creeze oameni complecsi, alcatuiti din trup si suflet, din virtuti si pacate. Insa, pentru intelegerea optima a motivatiilor fiecarui personaj, Amos Oz se vede nevoit sa reconstituie in detaliu traseul existential al acestora, ceea ce provoaca o incarcare narativa exagerata a unora dintre scrisori, carora li se rapeste din naturalete.
Ratacit intre cei trei „parinti“, niciunul capabil sa ofere intelegere si caldura protectoare, Boaz, adolescentul razvratit impotriva intregii lumi, alege calea libertatii totale printr-un soi de reintoarcere la primitivism, la traiul intr-o societate intocmita dupa alte reguli, inclusiv aceea a libertatii sexuale. Imanenta mortii lui Alex il readuce pe acesta alaturi de Ilana si de fiul lor, in fosta casa grea de amintirile dure ale propriei copilarii, indurate in singuratate. Daca aceasta solutie de final nu este una tocmai inedita, ci mai degraba previzibil-demonstrativa, ceea ce continua sa-l surprinda pe cititor ramâne alternanta dispozitiilor, aparenta naivitate cu care Ilana spera ca dupa moartea lui Alex lui Michael sa i se faca mila de ea si s-o primeasca inapoi, sa-i redea fiica, dorinta cuprinsa in aceeasi scrisoare in care ii descrie acestuia – tot cu cruzimea adevarului brutal -, existenta sa cotidiana alaturi de fostul sot, aflat in pragul mortii.
Dincolo de drama istorica, fiecare personaj al lui Oz este surprins traversând crize psihologice, devenind un exilat al propriei existente, in vârtejul careia nu stie sa-si apere fragilitatea, nu stie sa gaseasca o cale de mijloc intre exaltare si necrutare. Singuratatea, dorintele si dorul le depasesc tuturor puterile, scrisorile devenind dovada transformarii acestora in neputinte distructive.