Bogdan Suceava, Noaptea când cineva a murit pentru tine, Polirom, Iasi, 304 p
Nu ca ar fi neaparat obligatoriu, însa e destul de greu de înteles de ce scriitorii români din ultimele doua decenii n-au prea fost atrasi de transpunerea în fictiune a Revolutiei din ’89. Daca avem destule romane ale tranzitiei, atât în cheie realista, cât si în nota ludic-fantastica, în schimb, climaxul emotional al istoriei recente lipseste aproape cu desavârsire din imaginarul prozei de azi. Ce-i drept, la o adica se pot gasi si explicatii, de la cele de ordin psihologic pâna la ratiuni de arta poetica: pe lânga sentimentul legitim ca realitatea bate în acest caz fictiunea si ca o emotie atât de intensa – deopotriva colectiva si individuala – e aproape imposibil de recreat în laborator, probabil ca decisiva a fost reticenta fata de modelul grandilocvent-eroic impus, vrând-nevrând, de o asemenea tematica. E posibil ca scriitorii actuali sa ocoleasca subiectul Revolutiei propriu-zise în masura în care se tem de literatura proasta la care el s-ar preta.
Fara un control sever al tonalitatii, literatura de aventuri si/sau melodramatica încolteste subiectul din toate unghiurile. Dintre putinele exceptii ale ultimilor ani, trebuie amintite macar doua, la fel de simbolice, însa opuse ca tehnica. În ultimul volum din „Orbitor“, lentilele caricaturale ale lui Mircea Cartarescu transforma Revolutia într-o femeie gigantica, violata, pe strazile Bucurestiului, de pitici fesenisti. Din pacate însa scenariul previzibil, satira fara perdea, ironiile cu bataie scurta rastoarna alonja vizionara în curat kitsch. Mai reusita e, în schimb, reinterpretarea Revolutiei din romanele lui Radu Aldulescu prin binecunoscutul filtru mizerabilist si marginal: în „Mirii nemuririi“, actorii principali ai evenimentelor din Decembrie ’89 sunt copiii scapati de la orfelinat într-un acces de furie. În viziunea apocrifa a prozatorului (o mica genealogie a Raului tranzitiei), nu impulsul spre libertate sau avântul democratic, ci semi-salbaticia, irationalul, setea instinctiva de distrugere sunt motoarele care au condus la înlaturarea dictaturii. De observat totusi ca ambele romane surprind turnura istorica doar episodic si secundar, ca fundal de evolutie a personajelor.
Butaforia militara
În schimb, prin ultimul sau roman, Bogdan Suceava, cunoscut cititorilor prin „Venea din timpul diez“ drept cel mai bun specialist al mitologiilor tranzitiei – în concurenta doar cu Petru Cimpoesu – face câtiva pasi înapoi în timp pentru a focaliza în întregime asupra evenimentelor din ’89. Cel putin în punctul de pornire, „Noaptea când cineva a murit pentru tine“ e un tensionat jurnal de campanie în care personajul narator înregistreaza, la firul ierbii, întâmplarile ce dau consistenta câtorva ore dintre 25 si 26 Decembrie. Departe de a înregistra, însa, sec, evenimentele, prozatorul are stiinta constructiei în relief. Întregul efect al romanului rezida în suprapunerea permanenta dintre instantaneele Revolutiei, extrem de fierbinti (cu focurile din Piata Universitatii, cu filtrele de trafic, cu baricadarile în cladiri), si întâmplari petrecute cu putin timp în urma, în realitatea recent disparuta a unei cazarme comuniste. Le uneste perspectiva naratorului, fost militar în plutonul cu termen redus, devenit acum student în anul I la Matematica. Cele 300 de pagini descriu odiseea unui tânar plecat în dimineata de 25 Decembrie pentru a participa la sedinta Ligii Studentilor si deviat din drum de cursul mare al istoriei. Ritmul romanului de actiune, cu imens potential senzationalist, e încetinit de rememorarea aproape obsesiva a celor doisprezece luni de pregatire militara. În mintea tânarului revolutionar, fiecare gest actual îsi gaseste ecou într-un eveniment din trecutul apropiat. Soldatul pus acum în slujba Revolutiei reactiveaza reflexe ale soldatului pregatit sa apere „idealurile“ lumii socialiste.
Ceea ce nu-i tocmai bine nici pentru cauza Revolutiei, nici pentru raportarea individului la ea. Caci stagiul militar din timpul comunismului, asa cum îl vede Bogdan Suceava în romanul sau, e, prin excelenta, un spatiu al arbitrarului si al simulacrului. Pagini remarcabile, în care umorul negru se amesteca pâna la indistinctie cu absurdul si cu burlescul, scrie prozatorul despre „misiunile“ la care sunt supusi viitorii stâlpi ai valorilor ceausiste. Când nu sunt obligati sa faca menajul unitatii sau sa aduca servicii personale superiorilor (antologice scenele despre curatarea zapezii cu un motor de avion, despre repetitiile pentru participarea la galeria diverselor echipe de fotbal, sau despre curatenia de la Muzeul Armei), tinerii participa la actiuni militare butaforice: se mobilizeaza împotriva unor dusmani nevazuti sau îl „protejeaza“ pe Gorbaciov aflat în vizita la Bucuresti fara arme în dotare.
Revolutionarul fara Revolutie
De fapt, atât de ingenios suprapune Bogdan Suceava planurile, încât realitatea cazarmei, activata brusc în mintea tânarului student, tinde sa confiste total evenimentele din prezent. Improvizatia, non-sensul, gesturile inutile, pur propagandistice, domina asupra Revolutiei „reale“ asa cum dominasera asupra instructiei militare de odinioara. Filtrele din centrul Bucurestiului la care participa nou constituita Liga a Studentilor (printr-o hotarâre ad hoc) nu fac decât sporeasca sentimentul de panica si sa amplifice haosul general. La comanda arbitrara a unui superior, personajul central – caruia nu-i aflam numele de-a lungul întregului roman – se expune pazind toata noaptea, împreuna cu doi fosti camarazi, o fereastra din cladirea Universitatii. Desi aflat în inima evenimentelor, tânarul nu le poate experimenta pe propria piele: „O participare tardiva la revolutie, o participare care nu înseamna nimic. N-am facut nimic zilele acestea. Doar m-am expus inutil, inutila carne de tun într-o revolutie care s-ar fi facut foarte bine si fara mine“. Astfel încât cronica angajarii totale se transforma, treptat, în marturia imposibilitatii de a lua parte, propriu-zis, la Revolutie. Mai mult decât orice, „Noaptea când cineva a murit pentru tine“ e romanul deziluziei descoperite în interiorul entuziasmului general. Jurnalul de campanie ce dadea tonul cartii lui Suceava cedeaza în fata unui adevarat divan al Revolutiei. În mod semnificativ, scena centrala a romanului nu e slalomul tânarului prin fata gloantelor, ci garda inutila, dar periculoasa, de la Universitate, în care cei trei prieteni dezbat ratiunile superioare ale evenimentelor. Daca drama centrala a personajului principal e de a „participa“ la rasturnarea istorica doar din pozitia de martor, romanul de actiune devine roman de idei. Cine se înfrunta cu cine din moment ce gloantele n-au nici destinatari precisi, nici expeditori vizibili? Care sunt fortele favorabile libertatii si democratiei, de vreme ce mai marii armatei nu sunt decât niste politruci caraghiosi de teapa locotenentului Cojocaru, a maiorului Balcan sau a caporalului Masca, atât de colorat caricaturizati de fostul soldat? Nici macar tipologia eroica nu mai sta în picioare, caci Cristi, prietenul cel mai bun al naratorului, moare si el stupid, respectând ordinul unui astfel de comandant. Reflectiile cu adevarat profunde ale lui Bogdan Suceava vizeaza, însa, ideea de comunitate. Esecul participarii personajului central la Revolutie – desi se afla în miezul ei fierbinte – e de regasit în imposibilitatea identificarii totale cu normele unei colectivitati. „Beat de ideea de a apartine“, cum se exprima la un moment dat, tânarul e exclus pe rând atât din grupul militarilor sau al revolutionarilor activi, cât si din cel – mai apropiat de vocatia sa – al matematicienilor. În absenta „visului comun“, adeziunea „revolutionarului anonim“ devine simplu gest de ratacire, iar eroismele lui – entuziasme adolescentine, de moment. „Noaptea când cineva a murit pentru tine“ propune, asadar, tipologia paradoxala a revolutionarului fara Revolutie.
Pacat doar ca tipologia abstracta a romanului tinde sa puna în umbra verosimilul psihologic. Preocupat de a ajunge pe scurtatura la Idee, scriitorul-matematician sare etape ale complexitatii caracterologice. Destule personaje, de la Cristi, Fata sau Tudor (cu care naratorul compune „careul de asi al noptilor boeme din cazarma“), pâna la Cristina, colega misterioasa întâlnita la Universitate, sunt „umbre“ ale personalitatii naratorului, fara psihologie proprie. În ciuda naturii meditative a personajului central, interioritatea acestuia din urma pare si ea absenta, cam tezist disputata între aspiratia abstracta pentru matematici si impulsul spre actiunea propriu-zisa – dilema nu mai putin schematic rezolvata prim modelul matematicianului Bernhard Riemann, activ în Revolutia din 1848. Cartea lui Suceava ar fi avut de câstigat, apoi, din renuntarea la titlul absolut îndoielnic, de un patetism nejustificat, oglindit în subtitluri de capitole bombastic-liricoide: „Mostenirea lui Riemann s-a preschimbat în labirint, iar timpul circular curge în cadente abstracte“; „Seara se deschide launtric, iar timpul se întoarce înapoi cu o masura fecunda“; „În spatele fiecarei victorii se afla oameni care nu au dorit-o. Timpanul diagonal al noptii. Lipsa din lumea veche aprinde lumea noua. Un peisaj demn de contemplatie: apocalipsa cazuta peste saracie“. Sunt convins ca toate acestea ar putea fi nuantate/ înlaturate – fara a-i periclita valoarea – la o eventuala editie a II-a a celui mai taios si mai problematizant roman românesc despre caderea comunismului.