În tara si în diaspora noastra, contratenorul Cezar Ouatu, treizeci si trei de ani, se bucura în aceste zile de cea mai mare sustinere la care ar fi putut sa viseze un cântaret român de opera. Culmea este ca ea vine dintr-un demers „crossover“. Se stie, toata suflarea nationala palpita pentru Cezar în perspectiva finalei Eurovision din mai. Oricum, ultima etapa româneasca a concursului l-a facut mai cunoscut decât anterioarele lui prestatii bucurestene în domeniul clasic, unul-doua concerte. Asa se întâmpla ori de câte ori un artist liric intra în teritoriul lejer, mai ales daca este detinatorul unei timbralitati rare pentru România. E bine, e rau? Greu de spus. Cel putin din punct de vedere mediatic, câstigul este imens, asa ca iata-l pe contratenor în postura de super-star, deja supranumit Cezar – The Voice.
Pentru repunerea în drepturi a muzicii pe care tânarul a studiat-o la Conservatorul „Giuseppe Verdi“ din Milano, binevenita si inspirata a fost programarea la Sala Radio a unui program Händel. Trecând peste reclama inerenta, artistul s-a înfatisat în fata publicului, cu curaj, într-un repertoriu extrem de pretentios, tipic pentru glasul de contratenor, extras din vocalitatea baroca de secol XVIII, în care tehnica si interpretarea sunt menite sa renasca în fata auditoriului un stil vechi, referential, indubitabila sursa de studiu si aplicatie pentru covârsitoarea majoritate a cântaretilor de opera ce abordeaza orice teritoriu componistic. De la baroc este extrasa seva belcantista cu nuantarile ei extreme, de la baroc se învata modelarea vocii, utila pentru adresarile romantice, pentru replicile din verism si nu numai.
Precum odinioara cântaretii castrati, astazi contratenorii, cu emisia lor specifica si largile lor capabilitati expresive, restituie aceste comori, readuc parfumul de epoca, fac scoala.
Un program lung si dificil si-a asumat Cezar Ouatu, zece arii la care s-au adaugat doua bisuri primite cu ovatii. Trebuie consemnat de la bun început ca artistul nu epateaza prin volum sonor si nici tesaturile vocale joase nu îl servesc („Va tacito e nascosto“ din „Giulio Cesare“), dar virtutile sale ies în evidenta odata ce aceste aspecte vor fi fost survolate. Cezar Ouatu are o muzicalitate debordanta si intonatia este de o rara puritate. Perlaturile sunt ca niste mici margele de stropi de roua, translucide si fine. Avalansele lor sunt sustinute cu un suport tehnic de ideala respiratie, lunga, care permite maxima velocitate în conditiile în care instrumentul sau vocal poseda o mare mobilitate, o mare ductilitate. Cezar Ouatu este un virtuoz.
Sa nu teoretizez prea mult si sa notez ariile „Rompo i lacci“ (barocul ornamentat, la el acasa în „Flavio“), „Venti, turbini“ (spectaculoase fiorituri în „Rinaldo“) sau „Vorrei vendicarmi“ (virtuozitate extrema si acuta în „Alcina“). Omogenitatea de glas este mare si schimbarile de registre se fac domol si fluid. Rememorez acum aria „Aure, deh, per pietà“ („Giulio Cesare“) în care a etalat frumoase sunete grave, alaturi de o frazare minunata, impregnata cu multa sensibilitate. Este ceea ce înseamna exact un „lamento“ („Pena tiranna“ din „Amadigi di Gaula“), expunere duioasa ca în „Stille amare“ („Tolomeo“) la care ajunge dupa un recitativ vehement („Inumano frate“). Eleganta în cânt apare la tot pasul, serveste note acute („Verdi prati“ din „Alcina“), iar accentele strecurate în vârtejul ornamenticii („Dover, giustizia, amor“ din „Ariodante“) desavârsesc bravura.
Cezar Ouatu a mers în progresie de implicare pe parcursul seratei, ca si Orchestra de Camera Radio, aflata sub conducerea foarte tânarului Gabriel Bebeselea, douazeci si sase de ani neîmpliniti, o valoroasa bagheta emergenta, cu buna aplecare catre muzica baroca, un dirijor precis, atent la intrari si cu tempi ce restituie atmosfera atât de diversa. Instrumentistii au fost supusi la grele încercari (uvertura operei „Rinaldo“), cornistul acompaniator al ariei „Va tacito e nascosto“ din „Giulio Cesare“ s-a dovedit mai putin concentrat dar, cum spuneam, acuratetea a sporit în partea secunda (uvertura operei „Alcina“), când si preocuparile pentru nuantari au început sa fie mai clare (uvertura „Ariodante“).
Asa a fost la Sala Radio. Pâna la urmatorul recital baroc, pumnii strânsi pentru Cezar-The Voice si a sa melodie deloc… händeliana „It’s My Life“!