Sari la conținut
Autor: ION BOGDAN LEFTER
Apărut în nr. 357

Ce nu vor spune bilanturile literare/editoriale ale anului 2011

    Dupa ce raspunsesem la „traditionalul“ bilant editorial al revistei „Cultura“ la finele lui 2009 (cu un text cam lung…), am primit din nou invitatia anul trecut si m-am pus pe treaba: am facut inventare bogate de titluri din toate genurile, probabil vreo suta-doua, am scris o introducere si alte pasaje despre metabolismul complicat al literaturii, cu totul invizibil in „topurile“ scurte si seci prin care ne exercitam cu aroganta „puterea“ de „judecatori“ grabiti, expeditivi – si… n-am mai trimis redactiei textul de raspuns la ancheta, caci ameninta sa capete dimensiuni gigantice (pastrez fisierul in computer…). Mai inainte, incercând o panorama 2006, in „aLtitudini“, am desfasurat-o pe trei pagini de revista. Asa si cu alte bilanturi, in precedentele mele gazete, „Contrapunct“ si „Observator cultural“: recapitularea anului 1990 – bunaoara – avusese sase secvente publicate in sase saptamâni consecutive. Recunosc ca s-a mai intâmplat ca la anumite anchete de sfârsit de an, mai strict jurnalistice, sa raspund si telegrafic. In orice caz, nu-mi abandonez gândurile legate de stereotipia mult prea reductionista – si superficiala, vedetistica, mondena etc. etc. etc. – a bilanturilor literare/editoriale, drept care, in completarea „topurilor“ din „Cultura“ si de prin alte locuri, incerc acum sa ghicesc ce nu vor spune anchetele despre ce s-a intâmplat si s-a publicat in 2011.
    1. Plecari
    Incep cu lucruri triste, dar altfel nu se poate, ar fi indecent sa le lasam la urma: in 2011 au plecat catre o lume mai buna doi „clasici in viata“, doi dintre cei mai importanti scriitori români ai ultimei jumatati de secol si ai intregii noastre literaturi, si anume Mircea Horia Simionescu (23 ianuarie 1928-18 mai 2011) si M. Ivanescu (26 martie 1931-21 iulie 2011). Disparitia lor, la mijlocul anului, a facut stiri in toata presa si a fost urmata de grupaje de evocari si analize in revistele culturale, pe masura prestigiului la care, octogenari amândoi, ajunsesera la final de cariera.
    Mai discret, departe de tara (in Germania), s-a stins in decembrie Mariana Sora, la 94 de ani si jumatate (26 mai 1917-19 decembrie 2011). Figura marcanta a exilului literar românesc din jumatatea a doua a secolului XX, a fost evocata emotionant intr-un text la despartire de Luiza Palanciuc (http://fondane.net/2011/12/19/in-memoriam-mariana-sora/amore-2803).
    Mult mai tânar, la mai putin de 68 de ani, plecase la inceputul verii, rapus de boala (cancer), Mircea Iorgulescu (23 august 1943-7 iunie 2011). Emigrat in vara lui 1989 in Franta, bataiosul critic din echipa „României literare“ a anilor 1970-1980 a lucrat ulterior in redactia Europei Libere, in Germania, la München, si in Cehia, la Praga, de unde a revenit pentru ultimii sai ani la Paris.
    Si s-au mai dus in 2011 – socant – câtiva colegi ai nostri de generatie: poetul Ion Zubascu (18 iunie 1948-28 mai 2011) si prozatorii Gheorghe Ene (16 octombrie 1950-9 mai 2011), Constantin Stan (28 iulie 1951-9 august 2011) si Petru Maier Bianu (2 septembrie 1947-23 august 2011).
    Dupa ce-si aflase diagnosticul (tot cancer) in primavara lui 2009, Ion Zubascu a avut puterea de a scrie doua carti despre ceea ce i-a fost dat: „Moarte de om. O poveste de viata“ (Limes, 2010) si „Omul, pomul si fântâna. O tragedie româneasca“ (aceeasi editura, 2011). In amândoua – poezie nuda, relatare cruda, pe alocuri greu de suportat, a vietii dupa verdict, a simptomatologiei, a tratamentului, a tot ce simte si gândeste un condamnat definitiv in fata finalului iminent. Sub nivelul primeia, cartea din 2011 atrage si teme politice, marturisiri legate de istoria recenta, reflectii despre viata noastra literara si culturala, dar ramâne impresionanta prin asumarea directa a proximitatii mortii. Isi va gasi loc in bilanturile editoriale ale anului?
    Ceilalti trei, prozatorii „desantisti“ Gheorghe Ene si Constantin Stan (Ene – si poet) si romancierul si regizorul de film Petru Maier Bianu, s-au stins fulgerator, si mai socant. Inima lui Gicu Ene s-a oprit intr-o noapte, fara avertismente prealabile. Costi si Petru au primit diagnostice terminale (din nou, cancer), urmate de evolutii atât de „galopante“ incât s-au stins inainte ca majoritatea dintre noi, colegi si prieteni, sa aflam ce li se intâmpla. In ultimele lui zile, Costi si-a vazut ultima carte, „Confesiuni fara glorie“, tiparita contra cronometru de Ioan Cristescu (Tracus Arte): culegere de articole, eseuri, note pe teme varii, compunând un soi de jurnal de observatii si reflectii ale unui prozator de clasa. Dar formulei nu i se prea acorda atentie in bilanturile anuale…
    O plecare mult prea grabita si cu totul neasteptata a fost si cea a lui Alex. Leo Serban (28 iunie 1959-8 aprilie 2011), fostul meu coleg de la Engleza, la nici 52 de ani (iarasi boala incurabila, galopanta…). Ajunsese un foarte cunoscut critic de film, dar incepuse in junete cu poeme si proze, iar dupa uluitoarea-i disparitie au aparut, unul dupa altul, un volum cu versurile sale, „Alte camere, alte glasuri de ieri“ (Pandora-M), o culegere de eseuri, „Mica dietetica“ (Editura ART), si un micro-roman, „Litera din scrisoarea misterioasa“ (Polirom, scris in limba engleza, tradus in româneste). Cinefilul Leo – un subtil scriitor…
    2. Jubilee
    În toamna, Mihai Sora a implinit patriarhala vârsta de 95 de ani (n. 7 noiembrie 1916). Traitor, in ultima vreme, cam jumatate de an in România, jumatate in Germania, filozoful-scriitor traverseaza din când in când, tacut, lumea noastra culturala si lumea in genere. Priveste, asculta, reflecteaza si, cu o luminoasa seninatate, ne ofera câteodata, de obicei concis, concluziile sau doar observatiile si interpretarile sale, in câte un text, un interviu, o conferinta. La anumite intervale primim si probe ale angajarii pasionate in proiectul „Restitutio Benjamin Fondane“, din care s-au publicat trei volume in 2008-2009 (la Limes), o lunga serie fiind in pregatire pentru tipar (la Polirom). Un frumos portret Sora – intr-un poem publicat de curând de Gabriel Chifu (in numarul 10, pe luna octombrie, al „Ramurilor“ craiovene, p. 3): „el trage dupa sine o uriasa trena de liniste“, iar timpul „curge peste el (…)/ nu de la stânga la dreapta, nu de la fiinta la nefiinta,/ nu ireversibil si nu nimicitor. Ci altfel, cu totul altfel,/ neasemanator“, incât „Tineretea fara batrânete se intrevede uneori/ in pasii sai, si in privirea sa, si pe obrazul sau/ ca soarele pe cer, printre nouri“, dându-ne „o farâma de speranta“ ca „poate, totusi, sfârsitul nu e ceva batut in cuie,/ mai sunt si oameni ce reusesc sa induplece timpul/ si indelung sa-l imbuneze“…
    Inca n-a aparut un volum aniversar Sora – 95 (stiu ca erau planuite doua, din care cel putin unul sta sa iasa), dar alte jubilee au fost insotite de carti speciale. Dupa ce Solomon Marcus a implinit, in 2010, 85 de ani (n. 1 martie 1925), s-au publicat in 2011 o culegere de scrieri proprii, „Rani deschise“, si una de texte despre autor, „Intâlniri cu/Meetings with Solomon Marcus“ (ambele la Spandugino, in tomuri corpolente: 1244 p., respectiv 946 + 896 p., coord. Lavinia Spandonide si Gheorghe Paun).
    In primavara aparuse si un „M. Ivanescu – 80“ (coord. Al. Cistelecan, Editura Paralela 45), cu câteva luni inainte ca marele poet sa se stinga din viata. Doua volume paralele l-au sarbatorit in vara pe Ion Pop, devenit septuagenar (n. 1 iulie 1941): „Ion Pop – 70“ (coord. Sanda Cordos, aceeasi editura) si „Ion Pop. Sapte decenii de melancolie si literatura“ (coord. Stefan Borbély, Eikon). L-au urmat alti doi cunoscuti scriitori, aniversati si ei prin „Angela Marinescu – 70“ (n. 8 iulie 1941) si „Eugen Negrici – 70“ (n. 28 noiembrie 1941) (ambele la Paralela 45; coordonatori: un cristian, respectiv Ioan Es. Pop). In amintirea lui Liviu Petrescu, care ar fi implinit tot 70 de ani in 2011 (17 decembrie 1941-5 iulie 1999) – o culegere memoriala: „Spiritul critic la Liviu Petrescu“ (coord. Sanda Cordos, Limes).
    As mai consemna aici splendidele carti si albume, cu bogate ilustratii si cu inregistrari audio, care au insotit jubileului de 90 de ani al Regelui Mihai (n. 25 octombrie 1921): „Lumea Regelui/The King’s World“ (bilingv, Polirom), „Muzica Regelui“ (carte + CD, Curtea Veche) si „Anul Regelui“ (aceeasi editura) (toate ingrijite si cu texte scrise de Principele Radu al României), plus „In slujba voastra in toate timpurile. Mesaje si convorbiri radiofonice ale M.S. Regele Mihai I al României“ (carte + 2 CD-uri, Radio România/Editura Casa Radio): un set editorial cu evidente dimensiuni politice si istorice, bilant al vietii unui extraordinar „personaj“, deci – in perspectiva mai larg-culturala si chiar literara – e vorba despre carti de „non-fiction“ sau de „docu-drama“ (in terminologiile prin care teoreticienii au incercat sa fixeze specii greu incadrabile). Totusi, bilanturile editoriale ale lui 2011 le vor ocoli.
    3. Evenimentul anului
    Cine va avea limpezimea de care e nevoie pentru a indica marele eveniment – de departe – al anului editorial 2011 si al perioadei pe care o traversam?: aparitia, sub titlul „Prezent si in acelasi timp strain“, a volumului final al jurnalului lui Radu Petrescu (Paralela 45), cel mai important al literaturii române. S-a lansat in luna mai, la „Bookfest“. In presa – semnalari timide…
    4. Poezie
    In genurile „clasice“, bilanturile anului vor consemna, mai intâi, volumele de versuri ale câtorva autori, mai ales din ultimele doua-trei „valuri“ poetice afirmate la noi. Sper ca nu va fi ocolit „buchetul“ – alaturi de care putine alte „flori“ pot rezista, nu-i asa?… – de cinci titluri simultane ale lui Serban Foarta, lansate in noiembrie, la Târgul „Gaudeamus“: „Hexachordos“, „Amadeus“, „/o/ oua intrebari“, „inca un capcaun“ si „Test pentru domnisoarele printese“ (toate la Brumar). Primul, tom cu vaste rezonante culturale, reuneste anterioare echivalari ale cartilor biblice „pre stihuri retocmite de catre Serban Foarta“ (in sumar: „Psalmii“, „Ecleziastul“, „Cântarea cântarilor“, „Iov“, „Psalmii lui Solomon“ si „Odele“). Cvartetul celorlalte inaugureaza Colectia „Ludex“ (dupa o prima tentativa, in urma cu câtiva ani, la Curtea Veche): jocuri superioare, cu aparente de ingenuitate „copilareasca“, de fapt suprasaturate de rafinament si, din loc in loc, cu ravasitoare abisuri metafizice.
    5. Proza
    Aici, clasamentele se vor deschide cu „Acasa, pe Câmpia Armaghedonului“, surprinzatorul, puternicul prim roman al unei mari poete, Marta Petreu, si cu alte doua-trei titluri ale casei care domina de aproape un deceniu piata autohtona de „fictiune“ (Polirom). Poate ca vor mai fi mentionate si „FEM“ al Magdei Cârneci si „Dezordinea preventiva“ al lui Matei Visniec, publicate de acelasi grup, dar, in conformitate cu o anumita politica de promovare, sub sigla secunda (Cartea Româneasca). Dupa cum s-a putut vedea din câteva cronici, „FEM“ a fost citit in perspectiva prea „biografista“, ca o confesiune directa a autoarei, romanul având – de fapt – un important scenariu fictional; iar „Dezordinea preventiva“ a iesit prea de curând (la „Gaudeamus“) pentru a fi recenzat si selectat.
    Apropo de Visniec, as mai face un pariu: nimeni nu va constata ca 2011 a fost si „anul lui“. I-au mai aparut „Opera poetica“ (2 vol., Cartier), plus o placheta noua de versuri, „La masa cu Marx“ (Cartea Româneasca), si „Securi decapitate“ (volum bibliofil, bilingv, la Tracus Arte), inca un volum de proza, de asta data „erotica“, „Scrisori de dragoste catre o printesa chineza“ (Humanitas; in sumar: „Cum am dresat un melc pe sânii tai“ si textul titular), si o masiva culegere de „teatru scurt“, „Omul din cerc“ (Paralela 45).
    Lansate tot in noiembrie (tot la „Gaudeamus“), n-au fost inca recenzate, ba chiar s-ar zice ca nici n-au fost observate „Ploile amare“ al lui Alexandru Vlad, unul dintre putinele romane de clasa ale perioadei (Charmides), complicatul „Tesut viu. 10 x 10“ al lui Emilian Galaicu-Paun (Cartier), virulent-satiricul si ultra-parodicul „Bokia“ al lui Ovidiu Pecican (Tracus Arte), primul experiment de gen dezvoltat la noi in serial pe un blog (al revistei clujene „Tribuna“). Ramâne de vazut daca le va fi descoperit – totusi – vreun coleg.
    N-am – insa – dubii intr-un caz precum „Cartile lui Alfonz“, romanul modular al lui Virgil Ratiu (Paralela 45), reconstituit din capitole deja aparute in alte doua etape editoriale, inainte si dupa 1989, dar si cu pagini noi, initial amputat, apoi amânat, acum – practic – la prima publicare ca atare, in integrum (o  carte despre care am scris in prefata ca impune un autor in istoria prozei românesti): va fi absent din liste. Dupa cum sunt absolut sigur ca, printre debutantii mai rasariti sau mai plapânzi din bilanturile anului editorial, nimeni nu-l va trece pe raboj pe Andrei Trocea, autorul percutantului roman post-urmuzian „Zvrâncul Pyt sau Jocul de-a mortita“ (Tracus Arte): „normal“, caci junele nu frecventeaza lumea literara si n-a stiut sa-si distribuie cartea catre reviste, recenzenti, cenaclisti si alti „formatori de opinie“.
    Oricum, intr-o perioada in care cronicarii de proza se ocupa doar de romane, cine sa numeasca si splendidele culegeri de proze scurte publicate de Mihai Dragolea si Florin Iaru, „Epiderma de bazalt (Colectia de mirari 2)“ (Limes), respectiv „Fraier de Bucuresti“ (Polirom), doi maestri ai „tabletisticii“ de descendenta caragialiana, in forma mai mucalita si mai caracterologica la cel dintâi, iute si spectaculos-anecdotic la al doilea, autori si carti pentru primul raft al literaturii noastre de azi? Sau, din acelasi gen, viziunile stranii din „Opiniile unui calator nedemn de incredere“ ale lui Mihai Maniutiu (bybliotek) – dar… Inteleg criticii literari ca si un mare regizor poate fi un scriitor adevarat, de cursa lunga?! Sau suprinzatoarele „fictioterapii“ din „Bungee Jumping“, debutul ca prozatoare al Mirunei Runcan, debordând de talent (Limes; „Fictioterapii“ e subtitlul cartii) – dar poate fi uitat „defectul“ autoarei, si anume acela ca e si o reputata teoreticiana si analista a teatrului?! Sau glumet-tristele „felii“ (cum le ziceau naturalistii) de „Viata de aruncat“ propuse de Bogdan O. Popescu, bine plasate editorial (Polirom) – dar… cine sa accepte in bilantul anului o carte a unui medic de succes?!
    6. Critica/eseistica
    Bilanturile nu-i vor rata pe cei doi critici cu greutate care au scos carti noi in 2011: Mihai Zamfir – „Scurta istorie. Panorama alternativa a literaturii române“ (vol. I, sub alaturarea destul de bizara a siglelor Cartea Româneasca si Polirom) si Eugen Negrici – „Simulacrele normalitatii“ (Paralela 45). Poate ca va fi retinuta si culegerea compacta de studii ale Martei Petreu despre ideologiile culturale, „De la Junimea la Noica. Studii de cultura româneasca“ (Polirom), desi, aparut tot recent (la „Gaudeamus“), n-a prea avut când sa fie citita cu atentie.
    Dar oare, desi timp a tot fost din primavara-ncoace pentru „Benzile desenate si canonul postmodern“, culegerea de avangarda critico-teoretica a lui Ion Manolescu (Cartea Româneasca), o va retine cineva in bilanturile anului? La fel – culegerea de „Psihobiografii“ a lui Corin Braga (Polirom), cam prea savanta – parca – pentru topurile actualitatii noastre scriitoricesti?! Si ce soarta putem intrevedea spectaculoasei triplete a lui Bogdan Ghiu, poetul-eseist care se misca in glosele sale pe o suprafata literar-artistic-socio-culturala atât de extinsa incât comentatorii de literatura il cam scapa din ochi, in 2011 el semnând „Contracriza“ (Cartea Româneasca), „Dadasein“ (Tracus Arte) si „Inconstructia. Pentru o arhitectura etica/The Incontruction. For an Ethical Architecture“ (Editura Fundatiei Arhitext Design)? Nu mai dau si alte exemple de studii si eseuri din alte zone artistice, cu totul ignorate de condeierii nostri, desi uneori sunt semnate chiar de autori cu palmares, de exegeti literari recunoscuti, precum, in 2011, regretatul Mircea Ghitulescu sau Liviu Malita.
    Nu sunt deloc optimist nici gândindu-ma la nu putinele studii foarte serioase, de fapt teze de doctorat, scoase – acum ca si-n anii de dinainte – in centre universitare mari si mici, de multe ori de catre edituri cu vizibilitate redusa sau de tot obscure. Or, e important ca spatiul cultural românesc sa ia act de existenta unor asemenea cercetari, vitale pentru intelegerea literaturii de azi ca si a celei de ieri, dintotdeauna. Un exemplu recentissim: „Critica in transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului“ a lui Alex Goldis, aparuta la loc vizibil (Cartea Româneasca), dar chiar la finele anului, nerecenzata inca, drept care s-ar putea ca bilanturile s-o ignore.
    S-ar mai adauga categoriei un nume cu mare greutate, cel al lui Ion Pop, semnatar al culegerii de „Interviuri. Intre biografie si bibliografie“ (Limes) – dar intelegem oare ca si dialogurile unui critic si ale oricarui scriitor important se cuvin citite ca opere ale aceluia, ale acelora?
    7. Atipice
    Ar mai fi de mentionat cartile greu incadrabile in categoriile bilantiere obisnuite sau de-a dreptul inclasabile.
    De pilda „Noua poezie noua. O antologie de poezie româna postmoderna“, semnata de Dumitru Chioaru (Limes): nu „doar“ o „antologie“, ci un complement al proiectului pe care autorul il dezvolta de ani de zile, explorând productia ultimelor „valuri“ de autori de gen – vezi ale sale „Developari in perspectiva“ (2004) si „Noi developari in perspectiva“ (2010). Sau „O istorie a prozei si dramaturgiei românesti. Perspectiva personajului literar“ (coord. Florin Sindrilaru, 2 vol., Casa Cartii de Stiinta/Paralela 45), de fapt un dictionar de figuri memorabile din genurile narative. Sau impunatorul „Dictionar de rime si asonante“ semnat de Mihail Nemes (la aceeasi Paralela 45): instrument de lucru gândit de unul dintre marii traducatori români de poezie universala, disparut in urma cu sapte ani, din a carui arhiva ies in continuare la iveala importante contributii.
    Din zona „non-fictiva“, poate ca bilanturile vor retine noul volum de jurnal al lui Mircea Cartarescu, „Zen“ (Humanitas). Dar cine sa numeasca, din acelasi gen, „Cea mai buna dintre lumi (Jurnal si contrajurnal parizian)“ al aradeanului Gheorghe Mocuta (Tracus Arte), interesanta, expresiva si mai ales impresionanta consemnare a unei lungi sederi la Paris pentru tratamentul bolii fiului sau (aceeasi, dar, din fericire, biruita…)?
    Tot „non-fictiv“ e si „Jurnalul de antropolog“ (subtitlul) publicat de Hanna Bota, „Ultimul canibal“ (Cartea Româneasca): consemnare a unei calatorii tocmai in Arhipelagul Vanuatu, in Pacificul de Sud, prea „atipica“ pentru a-i interesa pe cronicarii actualitatii literare românesti – desi genul „jurnalului de calatorie“ are vechime si pare sa-i intereseze din nou pe compatriotii nostri, urmare a iesirilor din tara de dupa caderea regimului comunist, in 1989, in alte variante intervenind si filtre fictionale (exemple din ultimii ani: „Cel mai indepartat Paradis“ de Vasile Andru, 2001, Dacia, despre Noua Zeelanda, sau „Cartea de la capatul lumii. Noua Caledonie: la un pas de Paradis“ de Ioan T. Morar; transpuneri romanesti: „Istoria romantata a unui safari“ de Daniela Zeca, Polirom, 2009, „Varanasi retur“ de Bianca Predoi, Paralela 45, 2010 etc.).
    Alaturi de  categoriile de carti „premiabile“ cad si volumele de interviuri. E cazul – de pilda – al „Cuvintelor din exil“, dialogul cu Norman Manea realizat de Hannes Stein, jurnalist german stabilit, asemeni compatriotului nostru, la New York (Polirom). „Interviurile“ lui Ion Pop le-am pomenit deja.
    Fireste, nimeni nu se va opri asupra publicisticii politice si de reflectie morala a unor scriitori precum Gheorghe Grigurcu, Nicolae Prelipceanu, Radu Ulmeanu sau Nicolae Coande, semnatari ai culegerilor „Politicale“ (Brumar), „Odioseea“ (Institutul European), „Politica, o comedie cu final cunoscut“ (Dacia XXI), respectiv „Intelectualii români si Curtea Regelui“ (Tracus Arte). Nu se prea obisnuieste pe la noi ca articolele publicate de scriitori prin gazete sa fie luate drept ceea ce sunt de fapt: eseistica literara pe teme socio-politice.
    Si: cine sa numeasca strania oferta a Tamarei Caraus din „Capcanele identitatii“ (Cartier)? – povestea proiectului esuat al unei carti de explorare a „specificului basarabean“, confesiune eseistica a unei tinere autoare foarte promitatoare, afirmate in ultimul circa un deceniu in critica si teoria literara româneasca.
    In sfârsit, va fi observat cineva ca la finele toamnei (tot la „Gaudeamus“) a debutat in volum, cu „Supravietuirea prin reportaj“, extraordinara Liliana Petrus (Editura Flacara)? Textele ei, risipite de doua decenii prin presa (mai ales, pe unde, la Europa Libera si, in pagini tiparite, in revista „Flacara“), duc cu demnitate mai departe traditia Bogza-Brunea-Fox-Nistorescu…

    *

    Si mai sunt – desigur – alte si alte carti, care-mi scapa acum.

    Bucuresti, 2-7 ianuarie 2012