Ion Buzaşi, Andrei Mureşanu – Monografie, Ed. Charmides, Bistriţa, 2013
Inspirat şi bine întocmit, ca în tot ce scrie şi publică de aproape o jumătate de secol, cel mai important cărturar al Blajului de azi, Ion Buzaşi, îşi deschide noua ediţie, revăzută şi completată, a monografiei închinate lui Andrei Mureşanu, cu citatul din Epigonii lui Mihai Eminescu, care se încheie cu versul „Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet“.
Ideile călăuzitoare ale întregii monografii sunt sintetizate în acest Cuvânt înainte, din care citez, fragmentar: „Puţini poeţi din literatura noastră au fost atât de consecvenţi: şi elogiile şi contestările lor au fost făcute la o înaltă temperatură a convingerilor – pătimaş, unilateral.
Înainte de a fi poet, Andrei Mureşanu este un mit, un simbol, o conştiinţă civică exemplară. A intrat definitiv în triada de aur a Revoluţiei transilvane de la 1848: Simion Bărnuţiu, Avram Iancu şi Andrei Mureşanu – Ideologul, Luptătorul şi Poetul. Aşa i-a văzut Eminescu în Epigonii şi în poemele postume ce i le-a dedicat: «Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet», şi mai ales prin Răsunet, cunoscut de întreaga suflare românească prin începutul abrupt de vers: «Deşteaptă-te, române», – deşi Eminescu a cunoscut aproape toată creaţia poetică a lui Andrei Mureşanu“.
Capitol de capitol şi paragraf de paragraf, criticul şi istoricul literar încearcă şi reuşeşte să-şi argumenteze opiniile enunţate, prin cercetări bibliografice şi de arhivă aduse la zi.
Astfel, în capitolul I, Omul, care se deschide cu un citat din poemul scris de Eminescu în 1876, sunt identificate şi stabilite „rădăcinile“ Mureşenilor din Bistriţa, cu încrengăturile toate şi numele lor autentice, „treptele formării“ lui Andrei începând cu anii 1816-1832, în oraşul natal, apoi elev la Blaj (1832-1838), profesor şi gazetar la Braşov, alături de George Bariţiu (1838-1850), funcţionar şi gazetar la Sibiu (1850-1861) şi în final, din nou la Braşov, între anii 1861-1863, unde moare încă tânăr.
Capitolul II, Opera este dedicat Poeziei, şi se deschide cu acest citat din Andrei Mureşanu: „Poezia a fost limba de comunicaţiune între cei apăsaţi şi înfieraţi cu marca sclaviei. Poezia a fost şi va fi totdeauna apostolatul şi propăşitorul libertăţii cu care este aşa de strâns înrudită“.
„În oglinda criticii“ este examinată evoluţia receptării operei poetice a lui Andrei Mureşanu, tentaţiile sale de a-şi lua un pseudonim, perioada parcursă de la elegie erotică la meditaţie lamennaisiană, consacrarea ca vizionar al unităţii noastre naţionale, prin „poezia sa nemuritoare“, imnul care ne-a însoţit istoria, devenit un „nucleu al poeziei patriotice româneşti“, în special prin George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, din Ardeal, Alexe Mateevici din Basarabia.
Noi şi originale îmi apar fragmentele intitulate Andrei Mureşanu şi Grigore Vieru, Andrei Mureşanu şi Aron Cotruş, Andrei Mureşanu şi Elena Văcărescu, Andrei Mureşanu şi Radu Gyr, texte urmate de altele ca „Răsunetul“ şi Marseilleza, Andrei Mureşanu şi Petöfi Sandor, „Răsunetul“ şi poezia italiană a anului 1848. La fel de interesante Ecouri critice în „Deşteaptă-te, române“, Sonuri preeminesciene, Poetul religios şi Ultima poezie a lui Andrei Mureşanu.
În paginile dedicate Publicisticii sunt studiate ideile pedagogice, preocupările sale de teoretician literar, opiniile despre cultura populară, o faţă necunoscută – umoristul, toate însoţite de citate ample, diverse, convingătoare.
Nu este uitat nici „Traducătorul“, mai ales din germană, limbă studiată la gimnaziul din Bistriţa, unele dintre traducerile sale având şi un caracter de pionerat.
În capitolul III, „Andrei Mureşanu în conştiinţa noastră“, îl vede „evocat de poeţi“, „văzut de artişti plastici“, şi prezent într-un „florilegiu critic“, ilustrat de nume ca: George Bariţ, Iosif Vulcan, Iosif Şterca Şuluţiu, Aron Densuşianu, George Sion, Titu Maiorescu, Gheorghe Bogdan-Duică, Octavian Goga, Ion Pop-Reteganul, Liviu Rebreanu, G. Călinescu („Această Marseilleză română a distrus restul poeziei lui Mureşanu, ce însemna totuşi un pas în progresul poeziei ardelene profetice, care avea să culmineze în Octavian Goga“), Olimpiu Boitaş, Aurel Rău (unul dintre monografii lui A. Mureşanu), episcopul martir Iulian Hossu şi Mircea Scarlat.
În total, o muncă imensă, credibilă, autoritară.
Tot Ion Buzaşi de la Blaj a publicat la Eikon-ul clujean o ediţie, prefaţă şi tabel cronologic al poeziei şi publicisticii lui Andrei Mureşanu.
Consideraţiile critice, care însoţesc textele sunt, în linii mari, cele cunoscute din monografie. La fel, tabelul cronologic.
Păcat că nu am spaţiu să reproduc şi câteva din analizele şi exemplele date de A. Mureşanu în articolul Câteva reflexii asupra poeziei. La fel de atractive sunt şi paginile din Românul şi poezia lui, ca şi cele de o pedagogie superioară, din Tinerimea noastră pe la şcoalele publice, cu unele învăţăminte parcă şi acum actuale.
Volumul se încheie cu un „glosar“ de cuvinte locale, ardeleneşti, latinizante, dar şi, apoteotic, cu un fragment din tabloul dramatic într-un act Andrei Mureşanu, al lui Mihai Eminescu.
La fel de emoţionante, parcă mai acut actuale, sunt şi versurile fragmentare din poemul Mureşanu al lui Ion Pillat.
A treia carte, oferită de Ion Buzaşi, Scriitorii şi Blajul, mi-a fost trimisă cu următoarea dedicaţie: „Lui Ion Brad, scriitorul cu cele mai multe şi mai frumoase pagini despre Blaj, care a învăţat şi pe alţii să preţuiască şi să iubească Blajul – în semn de statornică recunoştinţă“.
Măgulit, zic, de cuvintele prietenului meu, şi trecând peste faptul că, dintre cele 41 de nume şi de bio-bibliografii prezentate în filele cărţii, ale mele sunt cele mai modeste şi depăşite în timp, merită să fie lăudat pentru această nouă şi mai amplă versiune a vechiului său volum, cu atât de originale şi necesare „menţiuni de istorie literară“, cum se notifică în subtitlu.
Foarte inspirată se prezintă coperta în centrul căreia figurează prima fotografie a lui Mihai Eminescu, adolescentul descins la Blaj în primăvara lui 1966 (de la Cernăuţi, după decesul dascălului său peaiubit Aron Pumnul), atunci când, descoperindu-şi fruntea iluminată de geniu, a exclamat: „Te salut din inimă, mică Romă! Mulţumescu-ţi, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!“
În jurul acestei fotografii emblematice, sunt aşezate, în chip de cunună, în mod firesc, chipurile celor mai importanţi scriitori legaţi de „Mica Romă“, prin viaţă sau operă, cei plecaţi în veşnicie, de la Andrei Mureşanu şi Timotei Cipariu, până la prozatorul tragic Pavel Dan şi la poetul nedreptăţit de istorie, Radu Brateş. Regret că lipseşte Ion Agârbiceanu. Şi că, din greşeală, s-a rătăcit printre umbrele acestora fotografia venerabilului critic şi istoric literar Nicolae Balotă, încă prezent în viaţa noastră literară.
Dar, dincolo de toate acestea, rămâne panorama istorică amplă, a prezenţei atâtor nume celebre, care au ştiut să facă din Blaj, din Biserica şi Şcolile sale, un oraş-simbol al redeşteptării naţionale a românilor, în continuitatea lor latină pe pământul vechii Dacii în efortul lor de Unire cu „ţara“, oraşul de care s-au izbit valurile stalinismului cotropitor ca de o stâncă neclintită.
Cu măiestrie şi gust impecabil, Ion Buzaşi a selectat, din viaţa şi opera înaintaşilor ca şi ale unor oameni încă prezenţi în viaţa „Micii Rome“ eminesciene, momentele şi gândurile cele mai semnificative şi importante, multe încă necunoscute, cum ar fi meritat de multă vreme. Nu este spaţiu aici şi acum să extragem unele eşantioane din bogăţia lor, adunată în paginile cărţii. E bine că s-au selectat, mai pe larg, textele Caragiale, Coşbuc, Ion Bianu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu, Ion Chinezu, Lucian Blaga, Petre ţuţea, Mircea Eliade.
Lor li se adaugă textele unor blăjeni ca Timotei Cipariu, Augustin Bunea,
Al. Lupeanu-Melin, Ştefan Manciulea, Nicolae Comşa, Pavel Dan (cu pagini emoţionante) şi Radu Brateş.
Închei şi aceste însemnări, cum este firesc, lăudând încă o dată talentul, competenţa şi hărnicia lui Ion Buzaşi, cel mai prestigios cărturar din lungul şir istoric al „Micii Rome“.