DUMITRU BUDRALA in dialog cu CATALIN STURZA
Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival, este, asa cum s-a spus in deschiderea oficiala din 15 octombrie, „sufletul festivalului“ de film documentar din Sibiu. Când munceste la un festival sau la un film documentar, se considera in concediu tot anul, iar ceea ce-l impinge inainte e sentimentul de implinire, atunci când vede ca un festival merge, ca la AFF se creeaza o atmosfera speciala, ca aici se intâlnesc oameni din toata lumea. Astra Film Festival, ajuns la editia a douasprezecea, s-a desfasurat intre 15 si 21 octombrie la Casa de Cultura din centrul Sibiului.
CATALIN STURZA: Cât de solicitanta a fost etapa preselectiei filmelor care participa la Astra Film, in 2012; au fost refuzate multe filme?
DUMITRU BUDRALA: Peste 1.000 de filme refuzam, uneori. Daca se inscriu peste 1.000 de filme, si 1.100, si 1.200, uneori. Pentru preselectie lucreaza o intreaga echipa de oameni specializati, tinând cont si de temele filmului.
Ct.S.: Dupa ce se termina festivalul, in octombrie, ce face echipa Astra Film? Cât de repede se pregateste de festivalul din anul urmator?
D.B.: Imediat cum se termina festivalul, scormonim prin creier pentru a gasi noutati si anuntam imediat urmatoarea editie. Nu avem timp sa luam nici o pauza. Trebuie pregatite proiectele, pentru finantare. Sunt unele proiecte cu date foarte strânse si trebuie sa ne apucam chiar imediat de treaba.
Ct.S.: Se munceste, prin urmare, non-stop, tot anul, pentru fiecare editie?
D.B.: Daca esti pasionat, daca iti place, nici nu se considera ca e o munca. Suntem tot anul in concediu. Eu, daca lucrez la un film care imi place, ma consider in concediu.
Ct.S.: In competitie, anul acesta – ca si la editiile anterioare – am vazut filme ale unor documentaristi din toata lumea, de la Statele Unite la Olanda, Rusia, România si Israel. Notorietatea Astra Film atrage documentaristii la Sibiu? Iese si Astra Film in intâmpinarea lor?
D.B.: Majoritatea filmelor vine pe baza anuntului pe care il punem pe site. In ’93 era mult mai complicat, când nu exista Internetul, când nu puteai calatori, din cauza vizelor. Era o problemã atunci, scriai o invitatie sau lansai un anunt si pâna primeai un raspuns, trecea o luna. Acum, la ultimele editii, e suficient sa pui anuntul festivalului, si filmele incep sa vina. Exista si filme speciale. Sa zicem ca, dintr-un interes anume, inviti un anumit film, sau poate mergem noi la alte festivaluri, pentru ca si noi calatorim la festivaluri. Când intâlnesti un film bun, normal ca il inviti.
Ct.S.: Unde inovati? Unde gasiti elementul care diferentiaza editia din 2012 fata de cea din 2011, de exemplu?
D.B.: Primul si cel mai important lucru care face diferenta sunt subiectele filmelor. Toate filmele au teme proaspete, realitatea e intr-o continua schimbare, reasezare, iar filmele care vin aduc alte viziuni, alte abordari despre realitatea din România si din toata lumea. Acesta e un lucru.
Ct.S.: Un element care mie mi se pare nou e latura asa-zis mondena a festivalului. Anul acesta mi se pare ca ea iese in evidenta mai mult decât in alti ani – cu un film al lui Florin Cioaba, in calitate de regizor de documentar, cu doctorul Mencinicopschi, in calitate de protagonist al unui film despre alimentele pe care le mâncam in România, cu trei filme despre daci. E o pata de culoare a editiei din 2012 aceasta latura mondena – nu foarte cunoscuta la Astra Film Sibiu?
D.B.: Da, este. A mai aparut aceasta latura si in anii trecuti. De exemplu, la editia de anul trecut am avut filmul „Parintele Arsenie Boca: Omul lui Dumnezeu“. Sala asta era efectiv neincapatoare. A trebuit imediat sa mai pregatim o sala si holul. Simultan am avut trei proiectii, desi era programata doar una. Si spectatorii erau altfel de spectatori, nu erau cei care vin de obicei la festival. Dar exista si pentru ei documentare ce le pot stârni interesul.
Ct.S.: De obicei vin studenti la Astra Film. Acum, erau oameni imbracati in sutane.
D.B.: Nu erau doar preoti. Erau si calugari, si tot felul de oameni – oameni credinciosi. Ei si-l imaginasera intr-un fel pe Arsenie Boca si voiau sa-l vada asa cum si-l imaginau ei.
Ct.S.: Nu se separau ca apa de ulei, studentii si credinciosii?
D.B.: Era alt public. In sala nu era publicul festivalului. Probabil ca si la anumite filme de tipul Toxic, cu doctorul Mencinicopschi, va fi un alt tip de public. Eu nu ar trebui sa-mi dau cu parerea despre astfel de lucruri, nu e etic corect. Sunt directorul festivalului si trebuie sa pastrez o anumita neutralitate. Insa si filmele de acest fel sunt foarte bune. Juriul decide. Si, oricum, dezbaterile de la masterclass-uri si atelierele care se construiesc si in jurul acestor filme urmeaza, in linii mari, stilul consacrat al festivalului.
Ct.S.: La sectiunile competitionale se adauga proiectiile speciale si masterclass-urile. In 2012, Astra Film Sibiu gazduieste o sectiune intitulata Docstories Marea Neagra, cu povesti din jurul Marii Negre. De unde a pornit ideea aceasta, a unei sectiuni tematice despre Marea Neagra – cu participanti din Rusia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina, Turcia, România si Moldova – la Sibiu?
D.B.: Si aceasta este o dovada despre faptul ca Astra Film este luat in considerare pe plan international. E un al doilea episod – primul modul s-a desfasurat in Tibilisi, in Georgia. Urmeaza si un al treilea modul, in Amsterdam, la IDFA. Trainerii sunt foarte buni, iar participantii vor invata sa-si transforme povestile din jurul Marii Negre in filme.
Ct.S.: Deja sunt doua festivaluri, Astra Film si Astra Film Junior. Anul acesta, Astra Film Junior a fost premiat la Gala Societatii Civile in 2012 la sectiunea Educatie, Invatamânt, Cercetare. Cum reactioneaza copiii?
D.B.: La prima editie a fost un pic mai greu. Copiii nici nu stiau cum sa reactioneze, pentru ca nu aveau experienta cinematografului. Era, probabil, pentru prima oara in viata lor când intrau intr-o sala de cinema. Erau obisnuiti cu filme de la televizor, de pe Internet, cu tipul acela comercial de filme. Pur si simplu urlau când pornea clipul, bateau din palme. Acum nu mai avem probleme sa purtam o munca prea complicata de convingeri, pentru ca ei abia asteapta sa vina Astra Film Junior – copiii si profesorii. Si cifrele sunt elocvente. Prima editie a avut, poate, o mie de participanti, acum sunt sapte mii. Iar pentru proiectiile din unele zile, in acest an, a trebuit sa dublam numarul salilor.
Ct.S.: Ce filme n-ar trebui sa rateze un om ocupat, care nu poate, asa cum recomandati in fiecare an, sa-si ia o saptamâna concediu pentru a sta de dimineata pâna seara in sala, la Sibiu?
D.B.: Sunt multe filme, multe povesti, multe realitati, multe programe. Nu ai cum sa le vezi daca vii o ora. Eu zic sa nu ratati nici unul din filme. Filmele studentesti sunt foarte OK, toate. La fel si filmele românesti si cele din sectiunea international.
Ct.S.: Ce e mai interesant de vazut la un documentar? Povestea? Acuratetea cu care e surprinsa realitatea?
D.B.: Eu cred ca nu se pot separa lucrurile astea. Eu, când am lucrat la „Blestemul ariciului“ sau la filmul „La drum“, n-am neglijat deloc incadrarea. Nu cred ca e cazul sa folosesti o incadrare nepotrivita numai de dragul unui subiect foarte curat. Daca e film, trebuie sa folosesti limbajul filmic. Vorbim totusi despre film. Daca nu, scriem o carte.
Ct.S.: Care este cea mai simpla si mai profundã motivatie pe care o aveti dvs., personal, pentru sustinerea acestui festival – de 20 de ani incoace?
D.B.: Eu la intrebarea asta nu m-am gândit, nici nu cred ca pot defini aceasta motivatie. Insa, in orice caz, tot timpul am discutii cu sotia mea, Csilla, si tot timpul spunem ca ne consuma prea mult timp. Anul trecut, erau niste reactii ale lui David Dumitru, baiatul cel mic al nostru, care tot auzea ce probleme avem. Unele probleme erau legate de finantare, nu erau probleme legate de filme, astea mergeau de la sine. Si David zicea: „Tati, hai sa facem o casa mare, si la primul etaj facem un festival, la al doilea un festival, la al treilea alt festival“. Asa intelegea el, la sase ani, povestea asta cu festivalul. Nu stiu care e motivatia cea mai profunda. Pur si simplu, ma simt in apele mele când vad ca un festival merge, când vad oameni care se intâlnesc, venind din toate colturile lumii. De exemplu, la John Marshall, când a venit in 2004, am vazut trei studenti – unul, venea din Berlin, unul, din Polonia si unul din Anglia – sa-l vada pe Marshall la Astra Film, in Sibiu. John Marshall era, pentru prima oara, la un festival de film in Europa. Normal ca asta iti creeaza o stare de multumire. Când vin oameni din diferite locuri sau când veneau polonezii cu trenuri sau cu ocazii, special pentru festivalul asta. Au fost ani in care erau si peste 150 de polonezi. Si atmosfera care se creeaza. Sunt oameni care s-au casatorit aici, oameni care s-au imprietenit, care au creat relatii durabile. Sunt oameni care au amintiri foarte placute despre Astra Film.
Ct.S.: Cât de dificil e sa mentineti ritmul anual? S-a schimbat ceva cu privire la sprijinul pe care il primeste Astra Film de la institutiile statului care ar trebui sa sustina astfel de evenimente culturale, in frunte cu Ministerul Culturii?
D.B.: Intotdeauna mi s-a aplicat vorba lui Creanga: „Sarac ca anul asta, ca anul trecut si ca de când ma stiu n-am fost niciodata.“ Eu cred ca e un pic mai usor daca festivalul se tine anual, pentru ca intri in exercitiul bugetar. Daca esti bianual, pierzi un pic ritmul. Bugetele sunt anuale, nu sunt bianuale. Si atunci, contabilul si toti cei care finanteaza se uita ce s-a finantat anul trecut. Si vede ca nu s-a finantat nimic. Si atunci devine o problema.
Ct.S.: Inca doua puncte de atractie ale festivalului din 2012: expozitia ReciclART, cu obiecte confectionate din gunoaie, si concertele a doua trupe de muzica ceha contemporana, Florex si DVA. De ce obiecte din gunoaie si de ce muzica ceheasca?
D.B.: Nu e numai muzica ceheasca, e si muzica româneasca. Am avut si muzica spaniola, si din Turcia, din Budapesta, balcanica. De obicei, legam tipurile de muzici de proiecte, de programe. In 2002, de exemplu, am avut tema „Balcanii si balcanismul“, sub care am asezat o expozitie de fotografie, filme si muzica balcanica. Anul asta, pur si simplu a fost o intâmplare, il cunosc pe Rene Kubasek, directorul Centrului Ceh, care are un proiect de muzica ceheasca, si in felul acesta am incercat un inceput. Sunt doua trupe, Floex la deschidere si DVA vineri, iar la anul cred ca vom avea un program si mai amplu cu cehii.
Ct.S.: Si expozitia ReciclART? Tema ecologica e, anul asta, ca un fir rosu al festivalului.
D.B.: Problema mediului e deja una globala. Productia de filme despre mediu a crescut acum in mod substantial. Pur si simplu, poti sa faci o sectiune separata. Anul trecut am avut patru filme cu diferite teme de mediu. Anul asta avem deja competitie la mediu. ReciclART-ul vine ca o completare, ca o extindere pentru intelegerea problemelor legate de mediu.
Ct.S.: Cât de greu a fost sa adunati materialele pentru filmul prezentat in deschiderea festivalului, „Sate de demult“? Filmul urmareste traditii, strânge imagini din mai multe regiuni ale tarii. Cum lipiti acest mozaic pentru un singur documentar, totusi, coerent?
D.B.: Nu am facut filmul intr-o zi si nu am avut un buget pentru asta. Pur si simplu, de-a lungul timpului am facut anumite inregistrari si, atunci când am inceput montajul, le-am folosit.
Ct.S.: Aveti o traditie preferata, un obicei preferat pe care va place sa le povestiti, când sunteti cu prietenii?
D.B.: Am multe, dar astea numai daca mergem la coliba, la un foc lânga vatra, si dupa ce inchidem reportofonul.