Cand criza ii loveste si pe cei mai bogati…

Criza economica, în Europa ca si în Statele Unite, a facut clasa mijlocie mult mai vulnerabila la acele mutatii care împing familiile iremediabil spre saracie. În tarile mai nevoiase, în ciuda progresului incontestabil realizat de unele dintre ele, marea majoritate a populatiei continua sa nu depaseasca pragul saraciei. În acelasi timp, însa, inegalitatea economica se acutizeaza. Un economist si specialist în globalizare de talia lui Moisés Naím constata ca între 1970 si 2012 venitul acelui 1% cel mai bogat din toata populatia americana s-a dublat, sarind de la 10 procente la 20 de procente din total. Aceasta în vreme ce 10 la suta dintre cei mai saraci au înregistrat o crestere de doar 3,6 procente! Si stim ca nici în Europa nu cei mai bogati au suportat majoritatea greutatilor aduse de criza economica…
În spatele acestei realitati dure, continua specialistul de la Carnegie Endowment, se ascunde si o alta tendinta care a început chiar înainte de criza economica si pare destinata sa continue si dupa ce criza va fi total depasita: marile întreprinderi si acei super-manageri ai lor pierd din ce în ce mai mult puterea. Aceasta pare cam greu de crezut daca ne gândim la atât de raspândita si justificata indignare populara pentru o criza provocata tocmai de deciziile luate de cei mai puternici oameni de afaceri si de faptul ca cei mai multi dintre ei nu au platit preturi prea mari pentru propriile erori. Si totusi asa este!
Persoanele cele mai bogate din lume, cei care conduc întreprinderi ce pareau altadata fortarete inexpugnabile, sunt astazi mult mai vulnerabili decât înainte si risca chiar sa-si piarda puterea, banii si prestigiul. Asta nu înseamna ca am avea de ce sa le plângem de mila, caci, îndeobste, ei stiu si reusesc sa depaseasca aceste hopuri de parcurs. Dar a crede ca acolo sus, în sferele înalte ale banului si puterii economice, nu s-au întâmplat transformari profunde în acesti ani ar fi o eroare.
Dupa Emmanuel Saez, de la Universitatea din California, citat de Naim, acel 1% cel mai bogat din America a suferit o reducere a veniturilor de 36 la suta ca urmare a crizei, câta vreme restul de 99 la suta a pierdut numai 11,6 procente din venituri. În 2012, 441 din persoanele cele mai bogate din lume au suferit o serioasa scadere a averilor patrimoniale. În mod evident, o cadere de 11 procente din venituri pentru o famile care traieste cu greu de la o luna la alta este o catastrofa, câta vreme pierderea unei treimi din venit pentru cineva foarte bogat are consecinte mult mai limitate. Ramâne, însa, indubitabil faptul ca si cei care câstiga foarte mult nu mai au siguranta si aplombul de altadata.
Si, de fapt, nu este vorba numai de o chestiune de venituri, un important factor de risc, ce nu exista înainte, este chiar siguranta propriului lor loc de munca. În Statele Unite, permanenta la conducere a unui manager de vârf s-a scurtat la jumatate fata de anii ’90, ajungând de la zece la cinci ani în medie. Iar în anul 2011, 14 la suta dintre responsabilii la cel mai înalt nivel ai celor 2500 de întreprinderi cele mai importante din lume si-au parasit postul fara sa fie obligati de nimeni, din propria vointa. Si aceasta este adevarat si pentru întreprinderile ca atare: nu mai este tot atât de usor ca altadata sa-ti mentii în ziua de astazi pozitia privilegiata, de leadership. Un studiu întreprins de doi reputati analisti americani, Diego Comin de la Harvard si Thomas Philippon, a aratat cum, în 1980, pentru o firma din Statele Unite ale Americii care facea parte din prima cincime, cea mai înalta, din sectorul respectiv, riscul de a-si pierde nivelul de prestigiu detinut în urmatorii cinci ani era de abia 10 la suta. Douazeci de ani mai târziu, aceasta probabilitate crescuse pâna la 25 la suta, cu alte cuvinte era de cinci ori mai mare. În sectorul financiar – dintotdeauna unul dintre cele mai importante –, marile întreprinderi traditionale fie au dat faliment, fie sufera concurenta tot mai puternica a unor noi actori. Dupa Moisés Naím, în al doilea semestru al anului 2010, cele mai importante zece hedge fund – în buna parte complet necunoscute marelui public – au câstigat mai mult decât cele mai mari sase banci din lume împreuna! Si aceste zece fonduri particulare opereaza cu numai câteva mii de persoane, câta vreme cele sase banci de frunte din lume au sute de mii de angajati.
Un alt risc major pe care marile întreprinderi si liderii lor îl traiesc astazi, cu mult mai mult decât altadata, este acela de a avea de înfruntat un incident care sa le ruineze reputatia. Un sondaj condus de Oxford Metrica a revelat faptul ca firmele ce poseda numele de marca cel mai cunoscut în lume au o probabilitate de 82 la sutã ca, pe parcursul a cinci ani, sa fie confruntate cu o situatie care sa le reduca, în mod drastic sau pâna la compromitere, numele. Imaginati-va, cu numai douazeci de ani în urma, acest risc era doar de 20 la suta.
Ce înseamna, pâna la urma, toate acestea? În fond, statisticile în sine nu trebuie luate ca litera de evenghelie, sunt multi care nu au încredere în ele si multi care considera, pe buna dreptate, ca ele trebuie interpretate pentru a se putea stabili o cauzalitate semnificativa si coerenta. Iata câteva elemente ale unei astfel de interpretari. Nu ar fi vorba, de fapt, de o disparitie a puterii economice, nici, cu atât mai putin, de declinul capacitatii ei de influenta asupra politicii si guvernelor. Înseamna, totusi, si aici sunt cu totul de acord cu Moisés Naím, ca situatia celor exceptional de bogati si ai conducatorilor, acei super-manageri ai întreprinderilor celor mai mari si mai influente din lume, nu mai este la fel de confortabila si inatacabila cum era odata, nu chiar cu foarte mult timp în urma. Puterea economica, ca si multe alte puteri din ziua de azi, e acum mult mai usor de obtinut, mai dificil de exercitat si în mod cert mai usor de pierdut.
O fi bine, o fi rau? Asta depinde numai de perspectiva din care privim lucrurile!