Bula conferintelor TED. Câte idei interesante exista in Univers?

„New York Magazine“

„Discursurile destepte n-au fost niciodata o marfa atât de apreciata. Ele au dat nastere unor conferinte precum TED, Davos, si acum unei cohorte de concurenti care isi incearca norocul. Au transformat conferinta TED de 18 minute intr-un fenomen viral, pe Internet. Dar nu vom intra oare in criza de lucruri care merita spuse?“, se intreaba Benjamin Wallace intr-un eseu din „New York Magazine“.
Inca de la inceputul anilor saptezeci, când a fost intemeiat World Economic Forum, din Davos, Elvetia, au aparut astfel de intâlniri exclusivite, care amesteca ideile spumoase cu evenimentele de networking de prima clasa, arata Wallace. Anii optzeci au insemnat aparitia conferintelor Renaissance Weekend, pentru un public interesat, in cea mai mare masura, de chestiuni politice; a conferintelor Allen & Company, din Sun Valley, pentru granzii din media; si a unei versiuni timpurii a conferintelor TED, pentru titanii din trei domenii conexe – tehnologie, entertainment si design.
Anii doua mii au fost, insa, martorii unei proliferari nemaiintâlnite a acestor evenimente construite in jurul prestigiului social, printre care conferintele TED sunt, de departe, cele mai populare. Toate promit, scrie Benjamin Wallace, unul si acelasi lucru: „un cordon de catifea care sa tina la distanta inoportunii, interactiunile sociale la intâmplare, continutul mediocru si care sa ofere, cel putin, iluzia ca toti participantii se bat, de la egal la egal, pe burta. Aceste evenimente au si propriul vocabular: ele sunt „intâlniri ale liderilor gândirii“ unde „starurile rock“ ies din „garaj“ pentru a invata sa foloseasca idei „ce pot sa arunce lumea in aer“, care au fost, in prealabil, „slefuite“ cu grija.
Motivele pentru care acest gen de conferinte au o astfel de forta de atractie sunt complexe. In esenta, insa, toti cei care platesc sume exorbitante (pretul unui bilet, in 2011, era de 6 000 $) pentru a se numara printre participanti reprezinta „cercuri de oameni interesanti si nesiguri care incearca, cu disperare, sa intre in tarâmul celor blazati si automultumiti“. Iar pentru intelectualii publici invitati sa conferentieze, care isi promoveaza cartile si se promoveaza pe ei insisi, ca branduri, noile valuri de conferinte reprezinta amplificatori ai prestigiului, rampe de lansare care ofera avantaje care nu pot fi masurate doar in bani.
Iar conferintele TED, care ar putea reprezenta evenimentul oficial al erei digitale, au capatat, dintre toate evenimentele, o amprenta culturala uriasa. A fi invitat sa tii un discurs la TED ar reprezenta „un ritual de initiere pentru intelectualul din epoca internetului“. Conferinta contine reperele pentru „lista de lucruri care sunt pe placul oamenilor albi“. Si, asa cum Davosul a devenit simbolul intunecat pentru cei care cred ca lumea intreaga e condusa de 300 de oameni, la fel, conferintele TED au reusit sa atraga resentimentele intelectualilor latenti de pe Internet. Pentru aceia care au norocul sa-si permita sa plateasca pretul urias al biletului de intrare, a scrie mesaje pe Tweeter din spatele cordonului de catifea e o sansa de a-si disimula mândria sub forma sentimentului de uimire. Iar pentru vorbitori, a posta, pe bloguri, despre TED este lozul cel mare al falsei modestii. „Pe când paseam pe scena, a scris, in 2008, Eboo Patel pe blogul sau intr-o postare care a devenit clasica, mi-am spus: toti cei din publicul asta sunt, fara exagerare, mai destepti decât mine“.
Benjamin Wallace rezuma reteta de marketing din spatele succesului conferintelor TED: „Creeaza o camera a bunatatilor unde nu numai ca oamenii nu vor fi lasati sa intre, dar de unde vor putea vedea, in schimb, pe internet tot ce se intâmpla, ca sa stie foarte exact ceea ce pierd. Imagineaza-ti, in plus, ca toti cei din camera au microfoane, astfel incât ii poti auzi vorbind la nesfârsit despre cât de „uimitor“ e totul si despre cum „contactele noastre sociale, puse la un loc, ii cuprind cam pe toti oamenii interesanti din aceasta tara, daca nu de pe aceasta planeta“, asa cum a spus odata, la o conferinta TED, curatorul evenimentului, Chris Anderson“.
Discursurile de la TED, care au fix 18 minute, au devenit noul standard despre cum trebuie sa vorbesti ca sa pari destept. Ele sunt, in ciuda lungimii si a continutului serios, si unele dintre cele mai vizionate materiale de pe Internet. Conferintele TED, arata Wallace, au ajuns in vârful valului; acum trei ani, ele au dat nastere unei francize, numita TEDX, sub umbrela careia se desfasoara, in lumea larga, mii de conferinte (cel putin doua au loc anual si in România).
„Judecând dupa succesul remarcabil al conferintelor TED, scrie Benjamin Wallace, am putea spune ca traim intr-o epoca de aur a ideilor, o epoca nu doar a conceptelor contra-contra-contra-intuitive, dar si a democratizarii lor exuberante. Totusi, e posibil sa vedem in strategiile recente de dezvoltare a evenimentelor TED semnele disperarii, si ale diluarii. (…) Ar putea sa existe un plafon al numarului de idei interesante din Univers?“ Si, daca sentimentul general de copiere si de oboseala va persista, bula conferintelor ar putea, foarte bine, sa se dezumfle si sa dispara.
Benjamin Wallace e, el insusi, unul dintre vorbitorii invitati la celebrele conferinte TED – Technology, Entertainment and Design – pornite in 1984 in Monterey, California, si mutate, din 2010, in Long Beach, tot in California. Pe site-ul www.ted.com, Wallace este prezentat drept autorul cartii „The Billionaire’s Vinegar“ (in traducere, „Otetul miliardarilor“), care urmareste povestea adevarata a celei mai scumpe sticle de vin din lume, vânduta cu 165 000 de dolari; desigur, sticla si continutul ei se vor dovedi, pâna la urma, a fi obiectul unei escrocherii.