„Artistul si puterea“

La Biblioteca Nationala s-a tinut timp de doua luni (27 septembrie – 2 decembrie 2012) o mare lectie de istorie a picturii românesti postbelice, deschisa tuturor nu numai ca o carte, ci chiar ca o inima. Lectia purcede din aproape o jumatate de secol de puls al picturii noastre, dar si din inima istoricului si criticului de arta Ruxandra Garofeanu. Ruxandra Garofeanu este, de-o buna vreme, unul dintre cei mai tenace, mai instruiti si mai fermecatori fermenti de evenimente artistice ale zilei. Ei ii datoram expunerea de la biblioteca. Ruxandrei Garofeanu si, bineinteles, lui Dan Haulica. O redutabila si binecunoscuta echipa de colaboratori, forjata in decenii de lupta cu inertiile de tot felul – din televiziune, din teatrul public, de pretutindeni. Pentru câteva dintre capitolele istoriei (pictori, picturi) a fost consultat pictorul Paul Gherasim.
Expozitia s-a bucurat de succes public: peste cinci mii de vizitatori, numarati de angajatii bibliotecii. Foarte multi, adica, in penuria crizelor noastre. Un muzeu de arta prestigios, precum cel din Constanta, de pilda, nu-i vizitat de cinci mii de oameni nici intr-un an! La expozitia de la Biblioteca Nationala au venit enorm de mult tineri, foarte multi oameni din provincie… In cartea de impresii sunt cel putin o suta cincizeci de adnotari. Pe player au rulat si s-au reluat rând pe rând zece filme documentare facute de autoare in televiziune, cu pictori aflati in expunere, insa acum dusi dintre noi: Horia Bernea, Ion Bitzan, Ion Gheorghiu,Aurel Cojan… Le vedeai chipul, le ascultai vocea, gândurile.
Au fost expuse sase sute de picturi si aproape doua sute cincizeci de pictori – pe cei doua mii de metri patrati ai parterului bibliotecii. Pentru realizarea expozitiei autoarea a lucrat cu aproape treizeci de muzee, cam cu tot atâtia colectionari si ateliere de artisti. Din februarie, de la câstigarea prin concurs a proiectului curatorial, pâna la finalizarea lui din toamna. Un adevarat sprint. Ce inima inflacarata, ce suflu puternic! Expozitia poarta titlul provocator „Artistul si puterea“. Ramâne sa definim acesti termeni, pentru a lamuri tema. Ce-i un artist stim cu totii. Este cineva cu nasul pe sus si – pesemne ca din pricina acestei dispozitii spatiale a nasului – cu capul in nori. Sunt cazuri celebre când artistul e de-a dreptul intr-o ureche, precum Van Gogh. Faptul ca are un nas, un cap si o ureche demonstreaza totusi suficient de convingator pentru oricine ca acest cineva, artistul, e un om ca toti oamenii. Daca i-am spune pictor, nu artist, omul nostru ar avea si el o meserie din care traieste, ca toata lumea. Lucrurile se complica foarte mult insa in cazul când ai vrea sa definesti puterea. Ce este ea? Atotputernicul (Deus omnipotens) trebuie hotarât scos din discutie, fiindca, daca ar fi sa-i pomenim numele, discutia noastra n-ar mai avea rost. Si atunci ce ne mai ramâne noua de tocat, de facut praf, de strivit in picioare? Politica? Banii? Cosa nostra? Sa fim seriosi! Eu ma gândesc la puterea artistului. Acesta are o putere a lui. „Solitar, sau solidar?“ – conform unui enunt greu de descifrat, ramas marturie de moarte a unui pictor de geniu, creat de-o binecunoscuta nuvela a lui Camus. Puterea artistului sta, prin definitie, in arta lui. In felul cum isi chiverniseste talentul. Eu, unul, nu m-as incumeta sa scotocesc prin buzunarele unui pictor militant cum e Siqueiros. Pistol si mitraliera as gasi cu siguranta in ele, ba chiar si in mâneca. Dar talent pentru pictura? Talentul e talent, ce-i poti face? Nu poate fi zagazuit de stavilarele puterii politice, lucru dovedit cu prisosinta de memorabila expozitie datorata Ruxandrei Garofeanu.