Ion Moldovan, Strada Petru Groza, nr. 3, Editura Buna Vestire, 2014
Cum bine se ştie, în istoria naţională Blajul a devenit ,,Mica Romă“ prin ideile sale renăscătoare, prin personalităţile care le-au generat, le-au cultivat şi le-au consacrat. O bibliotecă întreagă de scrieri dovedesc aceste adevăruri.
Din nefericire, acest curent iluminist, strălucitor timp de 250 de ani, a fost lovit şi întrerupt de nenorocirile anului 1948, când Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, ierarhii săi şi şcolile create de ei au fost interzise formal de regimul stalinist.
Un flux istoric întrerupt, dar imposibil de ucis, fiindcă izvoarele lui erau foarte adânci. Prin ierarhii şi cărturarii care au înfruntat închisorile, umilinţele şi nedreptăţile, spiritul Blajului a renăscut, a ieşit din catacombe la noua lumină. Am scris despre toate acestea volume întregi (poezii, romane, evocări), relevând forţa biruitoare a credinţei, energia ei înnoitoare, meritele unor personalităţi care au supravieţuit dezastrului, ca şi ale unor oameni mai tineri, continuatori şi înnoitori la rândul lor.
Despre universitarul Ion Buzaşi, critic şi istoric literar de primă mărime, se poate citi pe larg în antologia pe care i-am alcătuit-o la împlinirea vârstei de 70 de ani. Acum a venit rândul să relev şi meritele deosebite ale celui de al doilea blăjean, scriitorul, publicistul, editorul şi realizatorul dinamic de televiziune şi radio, Ion Moldovan. El conduce în prezent străvechea tipografie blăjeană (înfiinţată la 1750) acum renovată. De asemenea şi casa editorială Buna Vestire fiind, în acelaşi timp, factor decisiv în apariţia revistei Unirea, veche de peste 120 de ani, precum şi a noii serii a revistei literare Blajul, apărută între 1934-1946, în care scriau Pavel Dan, Radu Brateş, Nicolae Comşa şi alţii.
Mă uit în fişa activităţii literare a lui Ion Moldovan şi nu pot decât să-i laud energia, inspiraţia şi hărnicia. A semnat 20 de titluri în ultimul deceniu şi jumătate. Cărţi de o mare varietate şi de un viu interes, care merită să fie cunoscute: Vlădicii Blajului – Mitropolitul Dr. Vasile Suciu; Veta Biriş – Cântecul vieţii; Câte vieţi ai tu, Actorule?; Flacără pe altarul iubirii; Seniori ai Bisericii Române Unite; Episcopul Ioan Suciu – Martir al Bisericii şi Erou naţional; 11 artişti de nota 10; Dialoguri între viaţă şi artă; Daniela Vlădescu – Îngerul de pe umărul meu; Daniel Eufrosin – Muzica, iar şi iar…; Silvia şohterus – Parfum de aloe; Lucian Vlădescu – În jocul liber al gândirii; Bianca Ionescu – Flacăra din mine; Dorul de ei… mărturii, evocări, istorii; Cătălin Petrescu – Măscăriciul Trist; Episcopul Ioan Suciu – Mărturii; Gabriel Popescu – maestrul şi … opereta; Florin Butnaru – Între două lumi…; Mioara Manea Arvunescu – Fascinaţia ca destin al operetei.
Este uşor de observat că, pe lângă pasiunea, devotamentul şi competenţa dovedite în cultivarea istoriei Blajului şi a Bisericii sale, Ion Moldovan şi-a dedicat energiile şi lumii teatrului, pe care el a cunoscut-o şi apreciat-o încă de foarte tânăr, ca ucenic şi colaborator al excelentului scriitor şi om de teatru Dinu Săraru.
Noua sa carte, pe care o recomand călduros spre lectură cititorilor revistei Cultura, Strada Petru Groza nr. 3, inspirată tot din viaţa Blajului, este scrisă la persoana întâi, deci pe un ton subiectiv de evocare şi mărturisire, cele patru capitole ample (Tanti Pali, Domnu’ Stan, Nana Mărie şi Profesorul Nowak) se transformă treptat în povestiri cu structuri şi personaje epice, iar acest nou exerciţiu literar îl avantajează pe Ion Moldovan, cu arta şi experienţa sa de portretist din cărţile monografice şi cu uşurinţa cu care stăpâneşte dialogul, ambele făcând din prozele sale actuale exerciţii artistice pe deplin reuşite. Lectura lor mă întoarce cu gândul la unele cărţi ale lui Ion Agârbiceanu (mai ales Licean… odinioară, din 1939), la Al. Lupeanu Melin (Evocări din viaţa Blajului, 1937), Pavel Dan, cu nuvelele Corigenţe şi Îl duc pe popa, la Radu Brateş, cu Aspecte din viaţa Blajului din 1942, la Monica Anton cu Sufletul locului. Teme familiare şi mie, care am scris romanul Proces în recurs (1987) şi volumul de evocări Printre oamenii Blajului (2006). Mai ales în acest volum vorbesc despre unele personaje deosebite care apar, într-o formă sau alta, unele chiar cu numele lor, în paginile noii cărţi a colegului şi prietenului meu mai tânăr Ion Moldovan.
Nu cred că este cazul să-i povestesc conţinutul. ţin doar să subliniez, pe lângă virtuţile deja menţionate – arta portretului şi a dialogului – stilul distinct obţinut prin amestecul armonios al limbajului cărturăresc, cu inflexiuni regionale, cu graiul popular, specific Târnavelor, ceea ce oferă lecturii vivacitate şi colorit.
Realismul, uneori aspru şi pur, al întâmplărilor din viaţa fiecărui personaj, inclusiv a naratorului şi a părinţilor săi, este punctat cu marea lor sensibilitate umană, cu bunul-simţ proverbial al poporului nostru.
Toate tragediile Blajului, după interzicerea absurdă a Bisericii şi a şcolilor sale, folosite astfel printr-o galerie de destine particulare, devin mai uşor de înţeles pentru cititorii care nu le-au trăit sau nu le-au cunoscut din lectura nenumăratelor volume dedicate acestor teme şi publicate chiar de Ion Moldovan, umăr la umăr cu colegul nostru Ion Buzaşi.
Reluând ideea meritelor sale de portretist, iată un prim exemplu: ,,Uneori, în curtea noastră de pe strada Petru Groza, îşi făcea apariţia Tanti Pali. O femeie scundă, îndesată, cu un mers legănat, ca de raţă. Avea ochi frumoşi tanti Pali, deşi nu mai era tânără. Avea şi un zâmbet, uşor trist, pe care Dumnezeu parcă i l-a tipărit pe faţă aşa fel încât să-l poarte câte zile o avea. Nu-mi amintesc s-o fi văzut decât senină la chip şi cu zâmbetul ei trist pe buze. De îmbrăcat se îmbrăca mereu cu aceleaşi haine negre. Un sarafan lung, aproape până la pământ şi o bluză din care nu se vedeau decât mânecile şi gulerul“.
De asemenea, din câteva tuşe, luăm cunoştinţă cu ciudatul personaj al unei la fel de ciudate povestiri Domnu’ Stan: ,,De loc, domnu’ Stan era dintr-un sat de lângă Brăila, Baldovineşti. Toată viaţa fusese comerciant şi i-au plăcut muierile. Într-o vreme, demult, a avut şi restaurantul lui, la Ismail. Cu chelneri, cu bucătari renumiţi, cu orchestră, cu şanteuză şi cu dame de companie. şi toate-i mergeau ca la carte. De se mira lumea. În ’40, când ruşii au luat Basarabia, a lăsat domnu’ Stan restaurant, casă şi ce mai avea el pe acolo, şi a plecat la Brăila. Nu-i plăcea domnu’ Stan deloc pe bolşevici. Să n-audă de ei. De-aia a plecat cât a putut de repede, numai cu ce-a fost pe el. şi cu una Fifi, artistă“.
Iar dacă-i vorba despre arta dialogului, reproduc unul din aceeaşi lume:
,,Ba unii ajunseseră şi mai rău. În puşcărie sau la Canal. Mulţi fără nici o vină, şi fără proces. Erau alte timpuri acum. Ce ziceau ăia de la putere era sfânt. Nu te puteai pune împotrivă.
– Plec, i-a spus într-o zi sec domnu’ Stan evreului, asociatului.
– Unde să pleci?
– În Ardeal.
– La cine?
– La nimeni.
– Şi eu?
– Fă ce ţi-o ajuta Dumnezeu“.
Aş vrea să închei aceste câteva gânduri cu un scurt citat dintr-o scrisoare trimisă din Oradea de Episcopul Ioan Suciu, familiei sale din Blaj la 27 august 1940: ,,Am vorbit odată de cărţi de rugăciuni şi altele, pe seama soldaţilor din zonă. Dimpreună cu preoţii noştri militari am hotărât o vizită pe la cazemate etc. Şi aş vrea să le duc cărţi de rugăciuni“.
Fără să forţez împrejurările şi asemănarea, aş vrea şi eu acum să plec din Bucureşti spre Blaj, spre Pănade şi toate satele dimprejur, şi să le duc asemenea cărţi cum este cea nouă a lui Ion Moldovan. Aş face-o ştiind bine că, până să ajungă s-o scrie, el, ca tipograf, a trimis mii de cărţi de rugăciuni şi altele necesare slujbelor religioase, ca să arunce în aer unele ,,cazemate“ ale anilor în care Blajul şi Biserica noastră au suferit persecuţii şi batjocuri. Aşa cum se vede şi din lectura cărţii pe care o recomand, încă o dată, cu convingerea vechilor iluminişti blăjeni: ,,Condeiul e mai puternic decât orice armă“.