„Presa se luptă într-o zonă în care din ce în ce mai multă lume vrea să pună mâna pe mintea omului, iar de multe ori are mai puține mijloace decât cei care o fac în scop propagandistic.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Interviu cu Lucian Mîndruță realizat de Andreea Mîță

Care este starea generală din culisele presei, în acest context al pandemiei?

Eu acum nu mai sunt în presa clasică, sunt în social media și mai fac radio în fiecare zi, dar asta nu mă califică. Anul ăsta nu am fost în redacție. La o primă vedere mi se pare că din ce în ce mai puțină lume citește presă și din ce în ce mai multă citește ce îi propune social media, și nu întotdeauna e presă. Ceva ce scrie „presă adevărată.ro” nu e presă doar pentru că așa scrie pe ea. Sunt o mulțime de tentative de presă din partea multor actori, unii sunt propagandiști cu diferite interese. Presa se luptă într-o zonă în care din ce în ce mai multă lume vrea să pună mâna pe mintea omului, iar de multe ori are mai puține mijloace decât cei care o fac în scop propagandistic. Are mai puțini bani și nu are postaci. În momentul ăsta, un efort de propagandă media nu este doar un set de site-uri pe care livrezi o mulțime de content de tip fake-news, include și un număr X de conturi false care răspândesc informația falsă. Presa nu are așa ceva, ea se bazează pe bunăvoința oamenilor de a distribui.

Credeți că s-a descurcat până în momentul de față presa din România în încercarea de a ține piept conspirațiilor și zvonurilor din timpul pandemiei?

Nu, dar nici nu e treaba ei. Conspirația nu e o chestie care ține de presă. Presa este datoare
să-și informeze publicul. Conspirația și site-urile care livrează content pentru că își doresc o reacție din partea publicului (să urască un partid, o persoană, să aibă o atitudine față de un subiect) nu e presă, e influențare și propagandă. Misiunea presei nu este să se lupte cu ea. Propaganda nu e presă, e o tentativă de a schimba structura socială a unei țări sau cel puțin opiniile unei țări în legătură cu un subiect sau altul. E mai degrabă un soi de război psihologic, iar presa nu e neapărat soldat, ea poate cel mult să arate cu degetul.
Războiul trebuie să fie purtat de mai multe instituții, nu-mi dau seama care ar putea să fie acestea în România. Lupta cu propaganda ar trebui să fie dusă inclusiv de politicieni, dar unii dintre ei profită de pe urma ei. Propaganda din partea unor actori străini are două scopuri: să distrugă coeziunea societății, oamenii să nu mai aibă încredere în statul român și să-i ajute pe unii actori politici care la un moment dat ar putea să fie prietenoși cu cei din afară față de mizeriile astea. Un actor politic patriot nu ar trebui să se lase ajutat de adversari, însă unii cochetează cu fake-news-ul global. Presa, dacă reușește să afle, poate să vorbească despre asta. În continuare e datoare să-și servească publicul cu adevărul.

Care este prima reacție a unui jurnalist în fața unui conspiraționist?

Drept să-ți spun, eu nu am cea mai bună reacție la conspiraționiști. De obicei, îi numesc tâmpiți și proști, sar la beregată. Știu că nu o să-l conving pe respectivul niciodată. Conspirația îmi pare o religie pentru oameni care au nevoie de o altă realitate față de cea pe care o trăiesc, pentru că nu le place asta sau nu o înțeleg. Atunci își construiesc o realitate pe care o înțeleg și în care multe dintre eșecurile lor sunt explicate. De multe ori, conspirațiile livrează narativul că „tu nu ai bani, nu ai succes, nu ai carieră pentru că alții te-au împiedicat”.

Se poate face ceva?

Din păcate, nu e nimic de făcut, pentru că această conspirație împlinește niște nevoi din mintea lor care țin și de religie și de autoapreciere, conspirația îi ajută să se simtă mai bine, mai fericiți, mai echilibrați. Ei cred că nefericirea lor personală nu e vina lor, e a altora. Nu sunt psiholog, sunt doar un om indignat care are o reacție de furie când îi vede pe cei care pupă moaștele conspirației globale. Mulți dintre ei sunt postaci, însă dintre ei avem deja și credincioși.
E timpul ca Facebook-ul să nu mai lase lumea să-și facă conturi false. Contul cu buletinul, asta e părerea mea. Nu trebuie să-mi dau buletinul pe Facebook, dar să nu mai pot să-mi fac al doilea cont. Firește că asta i-ar scădea traficul și afișajul de publicitate. Și atunci e o problemă.
Eu cred că GDPR-ul este una dintre cele mai proaste legi care s-au dat în Uniunea Europeană. Am ajuns la situația în care noi, ca jurnaliști, să nu mai putem investiga site-urile de presă tip fake-news. În momentul ăsta, când îți faci un site tip „fake-news.com”, nu mai există nicio modalitate prin care identitatea ta să fie făcută publică. Ea e protejată în fața unei investigații de tip jurnalistic, nu vorbim de investigații de tip intelligence. De când s-a introdus GDPR-ul e foarte greu, dacă nu imposibil, să mai aflăm cine e în spatele site-urile de conspirații. Cel mai mult i-a ajutat pe ticăloși.

Aveți colegii de breaslă care oferă un canal de propagare a conspirației.

Sunt slabi jurnaliști. Să admitem că nu sunt plătiți pentru asta și pur și simplu o fac pentru trafic: propaganda face trafic, pentru că e o poveste mai frumoasă sau mai spectaculoasă decât realitatea, iar când o promovezi ești un slab jurnalist care nu a reușit să găsească o poveste adevărată bună și livrezi mizeria asta.
Versiunea a doua e cea în care ești un ticălos care își dorește să-și ajute niște prieteni politici sau pur și simplu să câștige niște bani din trafic. În toate situațiile însă, prin chestia asta faci din România o țară mai slabă și mai plină de nebuni. Moștenirea acestui tip de jurnalism al conspirației va fi o țară de nebuni, care într-o situație de criză adevărată nu mai poate să se apere. Treaba tragică e că nu o să mai avem încredere unii în alții. Aici îți dai seama că toată chestia asta este un efort de agresiune, pentru că îți dorești în jurul tău lucruri mai slabe pe care să le poți controla economic sau poate că și în alte feluri. Propaganda și fake-news-urile se luptă să facă o Românie mai slabă.
Cele mai importante elemente de propagandă sunt că statul nu ne vrea binele niciodată, că toată lumea ne fură pe noi, simplii cetățeni, că la adresa noastră se pregătesc tot felul de atentate medicale cu scopul de a ne controla ca pe niște roboți. Povestea e foarte frumos scrisă, până la urmă rușii întotdeauna au avut talent la narațiune. Se vede moștenirea lor.
Există tendința ca orice nemulțumire publică să fie atribuită unui partid sau altul, aflat fie la guvernare, fie cu putere decisivă în Parlament. 2020 este an electoral. Influențează sau nu acest fapt abordarea presei asupra pandemiei?
Bineînțeles că influențează. Partea de pandemie e instrumentalizată. E folosită de partidele politice din parlament pentru a da o lovitură guvernului. Cu excepția mineriadelor, nu am mai văzut ca un partid de opoziție, de bunăvoie și nesilit de nimeni, să ia măsuri care să ducă la șubrezirea luptei cu epidemia, doar ca să dea o lovitură adversarului. Câștigul politic în lupte de imagine este mai important decât pierderea de vieți omenești.

Ce ar trebui să facă oamenii politici pentru a îmbunătăți comunicarea în contextul actual?

În primul rând, cred că trebuie să-și facă în propria ogradă curățenie. În al doilea rând, trebuie să-și găsească oameni de comunicare mai buni, care pur și simplu să le prezinte românilor un narativ mai bun de ascultat decât propaganda. Trebuie să aibă un mesaj de egală emoție care să le vorbească oamenilor. Autoritatea nu se livrează prin brodarea numelui pe geacă și limbaj de lemn, ci prin „casting”. Trebuie un bun comunicator și îl cauți până îl găsești.

Și aici presa trebuie să aibă ceva de spus?

Da, trebuie să spună când lucrurile nu sunt OK. De exemplu, campania cu masca a Guvernului e slabă, nu are umor, nu are niciun Dumnezeu. Chiar dacă își ia bani de la Guvern, controlul editorial nu trebuie să vină odată cu ei.
Interviu realizat de Andreea Mîță

Lucian Mîndruță este publicist,
realizator radio la DigiFM și
jurnalist de social media și online.

Lasă un răspuns