„Oamenii care au condiții marginale în societate sunt mai predispuși la conspirații, de exemplu extrema dreaptă sau extrema stângă știu că susțin niște formațiuni care nu o să ajungă niciodată la putere și se află în situația de lipsă de control, iar conspirația îți dă o idee de oarecare control”.
Interviu cu Raluca Radu realizat de Andreea Mîță
Cum gestionează presa informația cu care lucrează, atunci când există o situație de criză?
Când ești jurnalist, ai mai multe direcții într-o situație de criză. Ești foarte limitat la informațiile pe care ți le oferă sursele, iar când sursa nu poate vorbi, fie că este foarte bolnavă, fie că nu are voie, accesul la informație este foarte limitat, iar jurnalistul nu poate să lucreze fără informație. O altă limitare este faptul că ai nevoie de audiență ca să atragi bani din publicitate, ca să-ți iei salariul, iar piața de presă din România este extrem de aglomerată. Este imposibil să ai atâtea site-uri de știri și televiziuni de știri 24/24, plus televiziunile generaliste care au propriile buletine, și să reușești să supraviețuiești financiar. Se bat pe un număr destul de mic de persoane care urmăresc știrile în mod activ. Aici nu mă refer la cei care stau pe Facebook și primesc știri în feed, ci oameni care caută. Piața este aglomerată și ești tentat să exagerezi ca să faci audiență. Sunt foarte multe surse de informare, mai serioase sau mai puțin serioase, care se bat pe o cantitate limitată de atenție pe care o are omul obișnuit. Cei care oferă știri nu se bat doar între ei pentru atenția noastră, ci se bat și cu cei care oferă divertisment sau alte tipuri de activități.
Derapajele de tipul acesta sunt foarte periculoase pentru că sunt oameni care spun: „uite, dacă a apărut la televizor, trebuie să fie un sâmbure de adevăr”. În cazuri de genul acesta trebuie depusă o sesizare către Consiliul Național al Audiovizualului.
Există multe goluri în cunoașterea noastră? De aceea, fiecare individ le umple cu una din cele câteva narațiuni existente: amenințarea există și poate fi controlată doar prin paternalism și autoritarism, nu există o amenințare reală, ci doar o conspirație ocultă, e un experiment scăpat de sub control, e o armă biologică etc.?
Trebuie să gândim că este un virus care poate fi controlat cu ajutorul științei, nu putem să cădem într-o disperare. Dacă am gândi că de acum încolo virusul o să își facă de cap și ne va distruge pe toți nu vom ajunge la niciun rezultat pozitiv. Trebuie să gândim că există o soluție și bineînțeles că așa va fi. Niciodată lumea nu a fost atât de pregătită să găsească o soluție pentru un virus. Trebuie să avem încredere în cercetători. Medicii deja știu care este evoluția și nu mai sunt luați prin surprindere, trebuie să avem rabdare. Omenirea se îndreaptă spre același scop și într-un final se va găsi o rezolvare.
Conspirațiile – cum că virusul nu ar exista și cineva ne vrea răul sau că ar exista, dar e făcut într-un laborator sau scăpat intenționat – sunt povești care îi ajută pe oameni să își explice mai ușor ceea ce li se întâmplă. Toată lumea are acest tip de povești în minte, nimeni nu scapă de o teorie a conspirației, cum nimeni nu scapă de propria lui umbră. Dar una este să-ți treacă o astfel de idee prin cap și să-ți pui întrebări și alta e să ieși în public și să susții fără argumente acea idee, producând consecințe asupra unor oameni inocenți. Dacă spunem că nu există și nu avem de ce să purtăm măști și dacă apare un vaccin nu avem de ce să ne vaccinăm, blocăm niște acțiuni care sunt raționale, adoptate pe baza informațiilor pe care le avem deja. Sunt oameni care s-ar putea să sufere, victime inocente.
Povești de tip conspirație au fost spuse dintotdeauna: „oameni foarte bogați care controlează economia și întreaga lume”. Când ești obișnuit cu astfel de povești, e mai ușor să le folosești în aceste situații decât să înțelegi faptul că există un virus care a apărut într-un oraș de care nu am auzit și care a blocat întreaga lume.
Cu cât știm mai bine cum evoluează un fenomen, cu atât putem să îi știm mai bine consecințele.
Care este reacția unui jurnalist onest atunci când se confruntă cu publicul conspiraționist care se opune informațiilor oferite de presă și organe oficiale?
Este foarte greu de luat o decizie. Unele teorii ale conspirației sunt plasate tocmai pentru a fi preluate de jurnaliști, să fie discutate și eventual să se spună despre ele că sunt false. În engleză este numit „debunking”.
În primul rând, ar trebui să te gândești dacă merită să oferi o platformă celor care au lansat acea idee și apoi, dacă vezi că se duce prea departe, să ieși în public doar dacă știi că poți să desfaci acea teorie în bucăți și să spui de ce nu e adevărată. Trebuie să folosești surse și explicații, informații care se susțin unele pe celelalte, iar așa s-ar putea să ajungă la mai mulți oameni. Explicațiile ar trebui sa fie clare, cu desene și animații, cu oameni care explică diferența dintre virus și bacterie. Să te aștepți ca oamenii să caute informație singuri este exagerat, pentru că noi căutăm informații atunci când considerăm că este relevant pentru noi. În anumite cazuri, algoritmii de la Google au dat chiar informații false pe prima pagină. Din fericire, au schimbat acest lucru. Au reglat, pentru că era o defecțiune pe care nu și-au închipuit-o la început (de exemplu, când căutam „coronavirus este…”, prima variantă de completare era „o minciună”).
Cum ar trebui să procedeze consumatorul de presă pentru a fi sigur că-și ia informațiile reale?
În primul rând, trebuie să vedem dacă acel canal care ne oferă știrea este de încredere sau nu, dacă în trecut am văzut lucruri care s-au confirmat. În al doilea rând, trebuie să ne uităm la surse, cine sunt acestea și ce spun, dacă nuanțează, dacă oferă perspective diferite. Până să se ajungă la starea de pandemie, domnul Streinu Cercel a apărut la televizor și a arătat pe o hartă că Wuhan este foarte departe de România și este aproape imposibil să ajungă virusul aici sau să producă efecte majore. Sursa era una bună, care nu ar fi vrut să ne păcălească în mod voit, dar au lipsit atât sursele care ar fi trebuit să dea verdictul, cât și întrebări esențiale ale jurnaliștilor. Ar fi fost necesar măcar un context, având în vedere că au mai fost virusuri care au plecat din Asia și au provocat efecte în întreaga lume.
Întrebările „cum” și „de ce” sunt foarte complicate, mai ales pentru un jurnalist care nu are sursă. Este foarte greu să căutăm context pentru fiecare informație care vine spre noi, dar poate să-ți dea cheia prin care tu înțelegi o anumită situație, care au fost cauzele, care vor fi consecințele, așa poți ști dacă ar trebui sau nu să iei măsuri pentru tine și familia ta.
Spre deosebire de epidemiile din ultimii 20 de ani, în special cele care au lovit foarte tare România, precum gripa tip SARS, gripa aviară sau gripa porcină, care au fost dificultățile pe care presa le-a întâmpinat de data aceasta?
Din ce am înțeles de la jurnaliști, a fost accesul foarte greu la surse, pentru că toată lumea era fie blocată în casă, fie nu avea permisiunea de a vorbi. Pe de o parte e de înțeles, pentru că vrei sa ai un mesaj coerent și toată lumea să meargă pe o singură linie. E bine să ai o singură voce într-o situație de criză, însă foarte mulți jurnaliști s-au plâns de accesul greoi la informații. Una este să faci comunicare de criză și alta este să nu ai comunicare deloc.
Au fost discuții legate de inițiativa de interdicție pentru medici de a vorbi cu presa despre ce se întâmplă în spitale. Aceasta venea la pachet cu amenințarea că li se desface contractul de muncă.
Ca o concluzie a întregii noastre discuții, dumneavoastră care credeți că este cel mai bun mod de a combate propaganda sau, în cazul nostru, dezinformarea și știrile false?
Cred că trebuie căutate surse foarte bune, trebuie construit un mesaj cu ajutorul acelor surse. În jurnalism trebuie să ai povești cu oameni reali care se mișcă într-un decor real, care explică în amănunt care au fost consecințele asupra lor. Cu acești oameni se empatizează cel mai ușor. Trebuie folosite grafice și animații. De exemplu, cu privire la testul COVID, au apărut speculații aberante cum că îți bagă bețișorul în nas ca să încerce să-ți distrugă creierul. Una este să ți se spună în abstract o chestiune și alta este să ți se arate. Trebuie să ai proximitate spațială: ești din Sibiu și cineva din orașul tău a luat boala, atunci ești mai atent. Factorul uman este de asemenea important. Trebuie să nu fie ceva abstract, să ai conflict, chiar oameni cunoscuți.
Cu toate acestea, când a ieșit Andreea Esca în față să-și povestească experiența, foarte mulți oameni în comentarii au numit-o mincinoasă.
Puteau fi oameni reali, puteau fi conturi false. Troli care altă treabă nu au decât să spună lucrurile acestea. Pe internet ai senzația că lansezi un mesaj care nu are efect. Pe internet ne comportăm cu totul diferit de cum ne-am comporta în viața reală. De aceea, unii oameni comentează fel de fel de ciudățenii pe care în viața reală nu le-ar spune. Oamenii care au condiții marginale în societate sunt mai predispuși la conspirații, de exemplu extrema dreaptă sau extrema stângă știu că susțin niște formațiuni care nu o să ajungă niciodată la putere și se află în situația de lipsă de control, iar conspirația îți dă o idee de oarecare control: „știu cine e răul și dacă mă străduiesc foarte tare pot să îl anihilez”. Conspirațiile mai apar în situațiile în care nu există foarte multă informație bună, de exemplu conflict intern într-o țară, dezechilibre economico-sociale în care circulă foarte multe povești și nu mai știi ce să crezi.
Interviu realizat de Andreea Mîță
Raluca Radu este profesor universitar doctor, cercetător de media și cadru didactic
al Universității din București. Este director al Departamentului de Jurnalism
de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.