Cum ar trebui să fie o lege – aspirațională sau pragmatică? Să definească și să sancționeze în raport cu o realitate dezirabilă sau să consfințească și să normeze ceea ce se întâmplă deja în mod natural? Sau – tertium datur – doar să schimbe ceva pentru a da impresia că se lucrează?
Proiectele noii legi a educației au fost puse în dezbatere publică înainte ca guvernul, care este inițiatorul, să le trimită în parlament. O formalitate, consultarea. Am văzut la atâtea alte legi, vedeta fiind Codul Fiscal, că sugestiile nesolicitate nu sunt luate în calcul și tot ce contează e tête-à-tête-ul cu sindicatele și patronatele, care primesc mici concesii. Apoi – legea intră în vigoare dacă este adoptată prin ordonanță de urgență sau intră în circuit parlamentar, de unde va ieși cum va ieși.
Legile educației vor ajunge în Parlament. Dacă acum consultarea publică poate fi socotită ca fiind eșuată, modificările vor putea fi susținute direct în Legislativ. Cu siguranță se vor găsi politicieni care să le preia. Dacă ceva provoacă discuții pe Facebook, atenția politicienilor e maximă. Iar legile educației nu putem ști dacă vor genera educație; dar știm sigur că generează commenturi și emoticoane.
Deci cum e textul care își va începe odiseea prin parlament? a – Aspirațional? b – Pragmatic? c – Complezent?
Poate că e mai degrabă cosmetic.
Modificările, cele mai multe, sunt liftinguri ale unui învățământ calibrat acum 100 de ani și care, dată fiind vârsta, are nevoie de cuvenitele reparații faciale la fiecare zece ani. O altă gamă de modificări sunt cele de machiaj propriu-zis, prin care vechi bube – doctoratele, de ex. – sunt ascunse sub straturi groase și impenetrabile privirii.
În rest, aceeași substanță a educației pe care Alvin Toffler o numea școala-uzină, cu mii de elevi, programă rigidă, standardizare și procustizare excesive. Și aceeași concepție că școala e ceva definitiv; că diploma e brățară de aur; că sunt materii mai importante unele decât altele și toate decât copilul; că profesorii sunt niște mecanici care trebuie, cât mai ieftin cu putință, să supravegheze producția de roboței.
Poate problema nici nu e în lege, ci în expunerea de motive. Dacă vrei să rezolvi mici probleme punctuale – chestii care dau rău în presă – vei rezolva doar mici probleme punctuale. Însă poate că ar fi cazul să ne privim cu tot cinismul de care suntem capabili. Producem forță de muncă ieftină și emigranți. Avem cel mai mic consum cultural. Cea mai proastă infrastructură și cea mai mică rată de absorbție a fondurilor europene. Suntem săraci, dar ne împrumutăm într-o veselie la cele mai mari dobânzi. Consumăm produse proaste. Întreprinderile românești au cea mai mică speranță de viață. Avem o clasă politică dominată de oameni inculți sau semidocți. Incultura trage după ea dogmatism și imoralitate. Prea puțini cetățeni își cunosc drepturile și obligațiile, iar această ignoranță publică este sursa majoră a unei corupții care se va autoperpetua. Suntem țara cu cel mai mare abandon școlar. Cea mai mică rată de angajare a absolvenților. În care nici nu s-a auzit de educația pe toată durata vieții.
Toate au sau ar fi să aibă legătură cu învățământul. Se regăsesc aceste lucruri în noile legi? Nu tocmai.
PNL a ales să promoveze noile legi în social media folosind add-uri care vorbesc despre măriri de burse și de salarii. Puțin vrei, puțin obții. Însă reforma educației, dacă ar fi bine făcută, este un adevărat proiect de țară, după cum remarcă Remus Pricopie. Unul la care să participe toți beneficiarii direcți și indirecți ai educației. Care să trateze cât mai multe dintre punctele nevralgice ale societății. Nu ceva pentru o dezbatere de trei minute rupte din vacanță.
Prinși fiecare în propriile idiosincrazii, interese și zone de confort, e greu să ne obiectivăm și ne definim aspirații comune – ca popor, ca cetățeni sau ca plătitori de taxe. Dar, până vom atinge o asemenea obiectivitate, vom avea texte de lege care sunt mai mult texte decât lege. Pentru că nu publicarea în Monitorul Oficial oferă putere unui act normativ, ci capacitatea lui de a răspunde unei funcții sociale și de a garanta standarde ale acesteia. În această perspectivă, noile legi și mare parte din dezbateri nu aduc mare lucru. Pentru că, în cele din urmă, indiferent ce ne place să credem, funcțiile sociale ale educației nu pot fi reduse la a da salarii și a organiza bacalaureate și doctorate.
Vezi și:
Remus Pricopie – România Educată – Nu numai o lege. O viziune de țară
Documentele puse în cosultare publică de Ministerul Educației – etapă încheiată -:
- Învățământ preuniversitar
- Proiectul Legii învățământului preuniversitar
- Expunere de motive – proiect de Lege a învățământului preuniversitar
- Elemente de reformă: Proiectul Legii învățământului preuniversitar (sinteză)
-
Învățământ superior
-
Expunere de motive – proiect de Lege a învățământului superior
-
Elemente de reformă: Proiectul Legii învățământului superior (sinteză).
- Cele 6 fațete ale UE: de la piața comună la Schengen - 1 mai 2023
- La ce e bună literatura contemporană - 3 aprilie 2023
- Ecosistemul pieței de carte. Genurile fiction și non-fiction - 25 noiembrie 2022