Curatoriat de regizoarea-dramaturg Gianina Cărbunariu, care este și directoarea Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, Festivalul Internațional de Teatru și-a urmat consecvent direcțiile pe care aceasta le-a stabilit de la preluarea mandatului și la a 31-a sa ediție: interesul pentru teatrul documentar în diversitatea sa de formule, atenția acordată creațiilor semnate de artiștii tineri și, în consecință, reprezentarea teatrului independent în care aceștia activează cel mai adesea. La treizeci de ani de la căderea cortinei de fier, Gianina Cărbunariu a ales ca temă pentru ediția de anul acesta SUCCESUL.
Gianian Cărbunariu: „La noi există o presiune a succesului începând din anii de școală: să fii cel mai bun, să iei nota cutare, să intri la liceul cel mai tare, să fii cel mai performant în ceea ce faci. Până la urmă, nu e un lucru rău. Problema intervine când presiunea aceasta devine un factor inhibant. Și în artă există această presiune a succesului. M-a inspirat un interviu al lui Adrian Ghenie, apropo de succes și eșec. Mai multe lucruri m-au condus spre această temă. Nu am intenționat să fac selecția spectacolelor în funcție de temă, ci să ofer o platformă artiștilor și publicului pentru a-și pune întrebări. Pentru mine, în artă, riscul este foarte important: ești într-o zonă interesantă și periculoasă în același timp. Simți presiunea succesului, dar și necesitatea de a risca. Pentru tânăra generație de creatori există o presiune a succesului imediat pe care să poată clădi mai departe. Înțeleg foarte bine nevoia lor de confirmare. De altfel, în catalogul festivalului, există discuții cu artiștii pe tema succes – eșec. Pe de altă parte, succesul este și o temă legată de piața de artă internațională.”
Dacă mijloacele artistice din spectacolele independenților sunt inevitabil tributare subfinanțării, așa cum arăta și directoarea Festivalului, diversitatea de teme abordate de teatrul documentar a crescut, în schimb, considerabil, cum s-a văzut și în selecția de anul acesta: de la perspectiva asupra Centenarului din „Micul nostru Centenar” (Reactorul de Creație și Experiment) la viața în detenție din „Shakespeare pentru Ana” (Centrul de Arte Coliseum, Chișinău); de la tratamentul inegal și hărțuirea din învățământul universitar din „Fuckultate” (ADO – Macaz) la discriminarea și pauperitatea la care sunt condamnați romii în „Despre oameni și cartofi” (Teatrul „Andrei Mureșanu”); de la identitatea unui oraș relatată prin biografiile actrițelor din „Jurnal de România. Timișoara” (Teatrul German de Stat) la tribulațiile celor care își întrețin familia practicând prostituția din „Tabu” (Asociațiile O2G, Carusel și Teatrul Macaz). Așadar, sub pălăria generoasei teme a ediției din 2019, SUCCES, s-a adunat, în spectacolele prezentate timp de două săptămâni, și o suită de teme nevralgice ale zilelor noastre.
Festivalul s-a bucurat și de câteva producții internaționale în formule stilistice diferite, dintre care cea mai complexă s-a regăsit în „Birdie”, de la Agrupación Seňor Serrano din Barcelona. Construit ca teatru de obiecte, spectacolul a fost nu unul documentar, ci documentat, după cum au ținut să precizeze creatorii la discuțiile de după reprezentația de la Piatra Neamț (o tradiție instituită de directoare și urmată cu consecvență la ultimele ediții). Plecând de la știrile de pe prima pagină din „El País”, pe care un fotograf le citește la micul dejun – Ebola în Europa, o fetiță de zece ani contactată de douăzeci de mii de pedofili, un interviu cu actrița din „Păsările” (prilej pentru câteva inserturi din filmul-icon) –, spectacolul anunță una dintre temele principale: spaima. Urmată, mai apoi, de neîncredere. Subtil, acestea vor fi asociate cu o altă direcție, cea a migrației, a marilor călătorii pe care le-a făcut specia în cursul evoluției sale, pentru a ajunge, treptat, la invazia refugiaților. Nimic explicit, însă! Creatorii – ale căror spectacole sunt pregătite timp de doi ani –, avansează prin felurite sugestii coagulate în ceea ce se va dovedi, până la sfârșit, o pledoarie pentru umanism și acceptarea diferenței. Limbajul lor artistic presupune o acumulare de imagini, de tonuri calme, dar stranii, de fotografii proiectate, însoțite de filmarea live a obiectelor de pe scenă, de-a dreptul spectaculoase, în unele momente. Cum spectaculoasă a fost și scena fasciculelor de lumini în tot felul de forme.
Un alt tip de producție, una care documentează dispariția conacelor de tradiție din Turcia, a clădirilor încărcate de istorie, a fost „House of Hundred” de la Galata Perform Istanbul. Autoarea, regizoarea și interpreta Yeșim Özsoy folosește o tehnică narativă din poveștile populare, cea a multitudinii de perspective. Faptele sunt povestite din perspectiva draperiei, a inelului, a animalelor din jur etc., interpretate de ea și completate de proiecții video.
Gianina Cărbunariu: „Mi-am dorit să am mai multe spectacole internaționale sau coproducții, cum e cea româno-franceză „Déracinés”, creată în cadrul sezonului franco-român, pentru că mi se pare foarte important să fim conectați noi, publicul din Piatra Neamț, dar și criticii, la ce se întâmplă în lume. Am intenționat ca festivalul să fie un meeting point. Când am făcut selecția, mi-am dorit să invit spectacole cu miză, inclusiv politică. Am vrut ca spectacolele internaționale să spună ceva despre țara din care vin. Dincolo de estetică, trăim momente interesante, istoric vorbind. Una e să vezi la televizor o știre, printre multe altele, despre Turcia și alta este să vezi un spectacol care aduce în prim-plan și teme personale, și istoria mare. Umblând anul acesta prin Europa, am realizat că se împlinesc treizeci de ani de când a căzut cortina de fier, așa că am făcut o secțiune cumva tematică în care au intrat spectacolul slovac, „Vodka and Chrome”, cel polonez, „Česky Diplom” și „Cultul personalității”. Radu Jude tocmai a terminat și el un film, m-am gândit să aduc și filmul cu „Tipografic majuscul”, să creez o zi de teatru-film.”
Cum spectacolul de teatru contemporan apelează adesea la interdisciplinaritate, Festivalul s-a bucurat de genuri diferite de spectacol, de la concertul Adei Milea și al lui Alexandru Bălănescu până la formula mixtă în care coregraful Eduard Gabia și Valeriu Borcos au cântat live (tobe și sintetizator) pentru a acompania un film rusesc de început de secol XX.
Gianina Cărbunariu: „O altă direcție pe care am urmărit-o este dansul, pentru că teatrul este conectat – sau ar trebui să fie –, cu tot ce se întâmplă. Avem spectacolul Companiei Linotip, trupa lui Sergiu Matiș, cu un spectacol care mi se pare senzațional. A avut premiera și apoi a venit la noi. L-am invitat în calitate de coregraf. Avem și un performance, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, creat la Point. Am invitat și concerte dintre care unele sunt foarte teatrale, cum e cel al Adei Milea cu Alexandru Bălănescu sau cum a fost cineconcertul „Karpov Not Kasparov”. Am încercat ca în festival să fie reprezentat dialogul între arte și mă bucur că publicul a reacționat bine. Oamenii se conectează destul de ușor cu aceste forme diferite de expresie adunate sub umbrela unui festival de teatru în secolul XXI. Există elemente din artele vizuale care influențează mult teatrul în acest moment, după cum și alte arte sunt influențate de teatralitate.”
„O cameră doar a ta”
Printre spectacolele prezentate de teatrul-gazdă s-a numărat și „O cameră doar a ta”, prima producție din cadrul programului „Blind Date”, care se bazează pe întâlnirea unui regizor și a unui actor care nu se cunosc. A reieșit un one-woman show, după scrierile Virginiei Woolf, în regia Marianei Cămărășan și în interpretarea Adinei Suciu.
În micuța Sală Studio a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, decorată cu fotografii vechi, printre care se distinge figura soțului, Leonard Woolf, o doamnă în ținută de epocă se pregătește de plecare. Își pune pălăria, apoi își scoate pălăria, scrie ceva pe foi diferite, își citește corespondența. Își schimbă hainele, apoi, din nou, pălăria, notează cu ruj pe oglindă „Who’s afraid of Virginia Woolf?” și râde. Mai ales râde.
Lungul extratext de la început anunță liniile subtile prin care regizoarea înțelege să sugereze doar, foarte de departe, surescitarea și instabilitatea emoțională a scriitoarei, semnele tulburării sale bipolare. Cele două creatoare ale spectacolului vor alege, în mod fericit, să nu facă nicio mențiune explicită despre boală sau sinucidere. Dimpotrivă, optează pentru o lectură cu accente feministe, prezente în interpretarea pe care critica literară din ultimele decenii a dat-o volumului-eseu „O cameră doar a ta”. Cartea se fundamentează pe două prelegeri susținute de scriitoare la Cambridge, cu tema „Femeile și ficțiunea”, în care deplânge „efectul sărăciei asupra minții”. „Câte femei au muncit atâția ani fără să aibă nimic al lor?” „Să faci o muncă pe care nu ți-o dorești, ca un sclav umil și cerșetor. De frică!”, punctează Virginia Woolf, conștientă de destinul atâtor virtuale artiste talentate care au eșuat din cauza precarității financiare, a prejudecăților din societatea patriarhală închistată și a lipsei de șanse egale cu bărbații. „O femeie trebuie să dispună de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”, afirmă scriitoarea, bucuroasă de primirea, în aceeași zi, a unei moșteniri, o rentă de cinci sute de lire, și a dreptului de vot.
Decupând fin diferitele momente, monologul creionează figura intelectualei, relația sa cu cărțile, cu biblioteca, inapetența (din viața reală a scriitoarei) pentru întâlnirile de societate, pentru banalitatea și conversațiile anoste, trase la xerox. Regia subliniază subtil și crescendo-ul surescitării, al iritabilității, al efervescenței din dinamica interioară a Virginiei Woolf. Cu o interpretare clasică, actrița Adina Suciu construiește personajul scriitoarei în tușe explicite, reușind un portret unitar, care asigură coerența spectacolului și a mesajului său.
- LINOTIP. Artă și antreprenoriat cultural - 4 decembrie 2022
- Teatrul și războiul din Ucraina - 21 noiembrie 2022
- „Trei surori” în plină „operaţiune militară specială” - 2 noiembrie 2022