Creangă, un autor subversiv. „Frontal”, regia Gianina Cărbunariu

„Să le dăm cianură!”, „Bestii primitive!”, „La muncă, ploșnițelor!”, „Să-i legăm trompele mamei!” Sunt câteva dintre îndemnurile adresate de membrii respectabili ai comunității, în mediul on-line, celorlalți membri mai puțin norocoși decât ei, asistații social. Sau celor cu muncă multă și bani puțini. Evident, la adăpostul anonimatului și al lipsei de răspundere. Vituperările stârnesc asentimentul cititorilor: 100 de like-uri și 20 Ha-ha-ha. Eventuala deraiere de la linia comună a comentariilor, bruma de empatie, poziția diferită, de tipul „Ați venit să vă vărsați prostia și rasismul” aduc imediat contra-replica: „Ia-i acasă. Ține-i tu pe banii tăi”. Virulența din mediul on-line și, de fapt, din optica majorității se traduce în spectacolul Gianinei Cărbunariu, „Frontal”, a cărui premieră a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Piatra Neamț, în gesturi agresive, în ritmul dinamic și întretăiat al scenelor, în violența fizică revărsată asupra celor mai slabi. Familia de romi cu unsprezece copii dată afară din casă pentru că nu are cu ce să-și plătească angaralele, deși tatăl muncește, cerșetorul român sancționat letal în Suedia, în pandant cu vietnamezul exploatat, umilit și bătut de oricine se simte stăpân în țara lui și poate să-și reverse complexele de superioritate fără niciun risc asupra străinului, femeia romă dată jos din microbuz pentru că miroase urât reprezintă tipul de situații-scenă din care se construiește spectacolul în slujba căruia echipa Teatrului Tineretului din Piatra Neamț își pune întregul talent în joc.

Și, n-o să vă vină să credeți, totul pleacă de la „Povestea leneșului” a serenului clasic al literaturii noastre, Ion Creangă. De fapt, nu a serenului, ci a „subversivului” Ion Creangă, după părerea Gianinei Cărbunariu: „El a scris o poveste la finalul căreia e omorât un om. Nu e o poveste luminoasă. Când eram copil, mi-amintesc că m-a lăsat fără aer. Este o poveste de o pagină din care am folosit tot.” Așadar, fiecare dintre frazele „Poveștii…” devine pretext pentru o scenă de teatru documentat, nu documentar, așa cum subliniază regizoarea. Situațiile, faptele, limbajul nu sunt preluate ad litteram, ca în teatrul verbatim, deși fiecare dintre actorii din echipa spectacolului a primit ca temă să facă interviuri cu patru persoane pornind de la tema asistaților sociali. Însoțite și de o porție de ficțiune, scenele construite de Gianina Cărbunariu reproduc mai degrabă senzația, atmosfera și, evident, poziția autoarei. În rolul cucoanei, antreprenoare/ întreprinzătoare/ bogătașe, Ruxandra Maniu, cocoțată extrem de sus, savuroasă, cu energie și prezență de scenă, într-un costum care folosește elemente de epocă, în contrast cu îmbrăcămintea actuală a celorlalte personaje, învârte pe degete resorturile puterii, organizând munca altora în beneficiu propriu.

Gianina Cărbunariu: „Față de momentul copilăriei, când am recitit acum textul, m-a surprins partea din mijloc, întâlnirea cucoanei cu leneșul. Cucoana din trăsură nu face nimic, se plimbă pe domeniu. Leneșul nu face nimic, dar sătenii nu chestionează lenea cucoanei, ci lenea săracului. Asta mi se pare întrebarea esențială din spectacol. De ce pentru un om sărac munca e un privilegiu, îl înnobilează, iar pentru un om bogat lenea este ocupația de bază? De ce judecăm așa? Creangă mi se pare un autor foarte subversiv. Unele scene din „Amintiri din copilărie” sunt de o cruzime înfiorătoare. E adevărat că el are un ton șugubăț. Fiecare frază din „Povestea unui om leneș” este absolut incredibilă. Iar finalul nu mi se pare moralist, ci de-a dreptul subversiv: „Așa au scăpat sătenii aceia de leneș și leneșul de dânșii”. Și Lovinescu vorbește despre leneșul reflexiv al lui Creangă, nu sunt prima care și-a pus întrebări apropo de morala acestei povești. Mi s-a părut că trebuie să fac spectacolul la Piatra Neamț, orașul din care sunt. Creangă a scris tot în zona noastră. Evident, e un scenariu în care textul este rescris, cu scene care funcționează ca la Brecht, cu niște capitole pe care uneori le și contrazic. Încheierea cu „și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa” prefațează o întreagă scenă.”

Realitatea satelor depopulate, unde orice om apt de muncă a plecat în străinătate, deficitul de personal acoperit cu import din Vietnam, Sri Lanka, Nepal, inegalitatea de șanse la educație, tertipurile la care recurg profesorii din mediul rural ca să-și păstreze clasele, agresivitatea omni-prezentă în mediul virtual, dar și în cel real, discriminarea la ordinea zilei constituie temele dezvoltate pe scurt în „Frontal”, într-un breviar al realității românești din 2021 organizate în jurul temei muncii și a asistaților social.

Gianina Cărbunariu: „Presa a fost foarte importantă în impulsul de a face spectacolul. Am urmărit emisiuni TV, inclusiv canale gen Digi TV, PRO TV, care au ani de programe în spate și de la care nu te-ai fi așteptat să blameze „asistații”. Sunt ridicați în slăvi primarii care taie orice ajutor. M-au revoltat manipularea știrilor, blamarea, rasializarea sărăciei, conectarea ei cu viciile. Există un studiu foarte bun semnat de Maria Cernat și de Mihai Vasile care tratează rasializarea sărăciei, mai ales în manipularea făcută de televiziuni. Nu se spune „în aceste imagini vedeți niște romi”, dar cei mai mulți dintre cei care apar în interviuri sunt romi săraci. Dar sunt și români săraci care iau ajutor social. Am văzut emisiuni în care reportera era dezamăgită că omul din fața ei nu bea bere, din cauza prejudecății că oamenii respectivi își beau ajutorul social. Unii fac și asta, pentru că situația fără ieșire îi duce la alcoolism. În plus, mai e și afacerea cu păcănele. Nimeni nu-și pune întrebarea ce caută păcănelele în toate satele. Înseamnă că cineva câștigă foarte bine din ele. De pierdut, vedem cine pierde – unii sunt copii care joacă de la șapte-opt ani –, dar de ce nu ne punem întrebarea cine câștigă din ele? Se formează o dependență foarte periculoasă. Unii și-au vândut casa din cauza ei. Cred că o abordare într-un limbaj teatral poate să mai nuanțeze. Dincolo de propaganda din presă, am avut bucuria să văd jurnaliști preocupați să ofere un alt tip de informație, care se duc pe teren, investighează, discută cu oamenii, nu doar preiau niște cifre. Am insistat să-i trecem în caietul-program pe acești oameni ale căror articole le-am citit, pentru că ei au fost sursa mea de inspirație. Felul în care au analizat situațiile mi-au clarificat multe. Vestea proastă este că avem o presă catastrofală, vestea bună este că avem și jurnaliști care își fac treaba.”