Maratonul de poezie online al Festivalului Zile și Seri de Literatură Doinaș a fost cel mai amplu eveniment prilejuit de carantină pe acestă nișă, reunind zeci de scriitori din diverse generații, de la Matei Vișniec și Rodica Draghincescu până la tineri nedebutați ca Roxana Prisecariu sau Andrew Davidson-Novosivschei. Un proiect similar la care am participat a fost Lecturi la Prăvălia Culturală. Mă așteptam la mai multe festivaluri și cenacluri online, dar apreciez că cei de la Institutul Blecher au realizat cinci asemenea ediții ce s-au bucurat de un public mai numeros decât cel care se strângea în București, semn că, în pofida problemelor tehnice, direcția aceasta merită urmărită în continuare…
Mă voi opri acum doar asupra câtorva apariții recente, înaintea valului de cărți de poezie programate inițial să fie lansate la Bookfest.
Nora Iuga a mai avut parte recent de o cuprinzătoare antologie din întreaga operă poetică („înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea”, editura Cartier), însă meritat semnalat faptul că editura Casa de Pariuri Literare și-a continuat seria de reeditări individuale ale volumelor sale, începută acum mai mulți ani, cu „Vina nu e a mea” (excelentul debut din 1969), „Captivitatea cercului”, „Scrisori neexpediate”, „Opinii despre durere”, „Cîntece” (volumul ei de versificație ostentativ ludică) și „Capricii periculoase”. Din ultima reproduc o poezie de senectute care trădează același spirit, ludic chiar și în elegie, ce poate fi regăsit la autoare încă de la debut:
„ce n-aș da să se întoarcă domnul erwin
să deschidă pensiunea
și să mă trezesc în patul cu îngeri pictați
și motanul mocin să-mi toarcă la picioare
ca într-o ilustrată olandeză
ce n-aș da să văd ursul
ieșind din hibernare și roșu degetul meu
apăsând pe butonul unei sonerii din Rotterdam
când mama și tata erau încă tineri
și nimeni nu murise încă”
Seria de autor Emil Brumaru de la Polirom, îngrijită de Bogdan Crețu, se completează cu două volume masive de postume, cel de-al șaselea tom („Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață…”, apărut acum câteva luni pe piață) și cel de-al șaptelea („La ruinurile galanteriei”, în curs de apariție), reprezentând peste o mie cinci sute de poezii rămase în afara volumelor pe care le-a publicat din 1970 încoace ieșeanul care s-a stins din viață cu acum un an în urmă. Se poate regăsi aici întregul spectru al imaginarului său tipic și al speciilor lirice pe care le-a cultivat, de la poezia erotică până la elegii, toate în aceeași manieră hâtră: „Bătrînețea-i praf și zob/ Din ce-ai fost cîndva pe glob!/ Te doare în paralele/ Și-n meridiane grele…” (Ini, mini…).
Tot în Iași, dar la editura Junimea, au apărut mai multe cărți, printre care cele mai interesante pot fi considerate ultimul volum al lui Ovidiu Genaru, „Cartea lui Mircea. Canal” („Mircea are/ 18 ani și crede că va fi împușcat./ Îi este frică. Îi este frică/ să nu devină un erou./ Familia noastră nu-i obișnuită cu astfel/ de anomalii”, din poemul „12 iunie 1948”), și cea de-a doua carte de poezii semnată de Cristina Hermeziu din Paris, „între timp îți vezi de viața ta”, cu versuri laconice, pe alocuri ironice („iubește-ți telefonul/ ca pe tine însuți”) și pe alocuri amintind de poete ca Gabriela Melinescu, recomandate călduros de către O. Nimigean.
În muzică, în perioada stării de urgență, au apărut inițiative inedite de live streaming precum Living Room Clubbing Experience al celor de la Kran sau seria Muzică de pe canapea, promovată de Vodafone (printre invitații de până acum s-au numărat Cornel Ilie și Luiza Zan), în timp ce o parte din instituțiile tradiționale și evenimentele regulate s-au mutat și ele în online, cum e cazul seriei Post Muzica (Rezidența BRD Scena9), unde au fost prezentați Maria Balabaș, Marian Cîtu, Dyslex și alți artiști experimentali.
În ceea ce privește reperele discografice, merită semnalate două albume diferite bazate pe melodiile folclorice pe care le-a cules Béla Bartók la începutul secolului trecut, de la colinde până la doine de jale. Primul dintre ele, „Transylvanian Folk Songs”, prezintă un tratament jazzistic din partea prolificului pianist Lucian Ban, însoțit de familiarul său colaborator Mat Maneri (la violă) și de un veteran al jazz-ului britanic, John Surman (saxofon bariton și soprano, clarinet bas). Trio-ul format respiră același aer mitteleuropean ca Nicolas Simion în ciclul Classic Meets Jazz, luând doar pe alocuri libertăți tehnice demne de balcanismul lui Harry Tavitian, în limitele creativității și respectului față de tradiție care l-au caracterizat și pe compozitorul transilvănean. Nu am avut acces la fotografiile inedite și broșura care însoțesc CD-ul (înregistrare de la un concert ținut la Palatul Baroc din Timișoara), dar piesele pot fi ascultate pe Spotify, de preferință într-o zi ploioasă, cerebrală. Cel de-al doilea se numește „Ghostophonia” și este rezultatul unei colaborări dintre formația timișoreană Makunouchi Bento și producătorul Silent Strike (cunoscut în hip-hop cu producțiile sale pentru Deliric și Kazi Ploae, a lucrat și cu jazziști precum Lucian Ban). Titlul duce cu gândul la hauntology, curentul muzical ce exploatează ambianțe sonore vechi ce au devenit stranii și înfricoșătoare, însă abordarea celor trei români este mai abrupt experimentală și neîncadrabilă, materialul folcloric fiind cel mai adesea bruiat sau reorganizat aparent aleatoriu. Aviz ascultătorilor aventuroși.
Borusiade este pseudonimul Mirunei Boruzescu. A studiat muzica și regia deopotrivă, dar a ales să devină una dintre primele femei DJ și producătoare de pe scena electronică românească, activă în Berlin și București. În loc să regizeze un film distopic despre prezentul și viitorul nostru foarte apropiat, a preferat, prin al doilea album LP pe care îl produce, „Fortunate Isolation”, lansat chiar înainte de carantină, să facă o posibilă coloană sonoră. În contrast cu tech-house-ul minimalist dominant la noi, Borusiade vine pe filiera muzicii electronice germane a anilor ’70-’80, cu o abordare vocal-instrumentală mai întunecată, expresivă în răceala sa. Un album recomandabil, foarte bine realizat și din punct de vedere tehnic.
Cu fiecare compoziție nouă, Gili Mocanu își aprofundează universul sonor cu ceva diferit și totuși împărtășind cu celelalte un aer de familie, dacă nu aceeași estetică. Mai auster și mai puțin dinamic în mijloace, cel mai recent ciclu, lansat sub titlul „AZZA” pe casetă de către casa de discuri Ephem-Aural din New York, conține o atmosferă densă, sufocantă de nu ar fi fost livrată într-o stare de echilibru; cu alte cuvinte, încă o explorare meditativă a nefamiliarului, așa cum ne-a obișnuit proiectul Somnoroase Păsărele.
Septimiu Moldovan de la ElectroBlog Ro, autorul cărții „Enciclopedia muzicii electronice românești”, a lansat foarte recent, pentru a sprijini o asociație de terapie intensivă din Mureș, compilația caritabilă intitulată „ElectRO – Generations”. Aceasta reunește, în memoria lui Adrian Enescu, o serie de producători de pe scena electronică românească, dintr-o paletă de subgenuri precum electro, house, trance, IDM sau ambient – prin urmare, câte ceva pentru mai toate gusturile. Dintre numele prezente, nu îmi erau familiare decât Vlaicu Golcea și Blanoz, pe lângă care am mai descoperit câteva proiecte interesante (The Ghost of 3.13), de exemplu. Totuși, un paradox: deși aparțin unor oameni din generații biologice diferite, toate aceste producții sună ca din anii 2000, influențele mai recente nefiind reprezentate… n