Uniunea Europeana si problema germana

Un articol de DUMITRU RADU POPA

Am citit recent în „La Repubblica“ un articol cu acest titlu, de Massimo L. Salvatori, care mi s-a parut extrem de incitant si producator de reflectiuni dintre cele mai semnificative. Autorul observa ca Uniunea Europeana are, în momentul de fata, o veritabila problema germana, asa cum au remarcat si alti analisti politici sau experti, precum Eugenio Scalfari si Paul Krugman. E, de fapt, a treia oara în istoria moderna când chestiunea germana devine dominanta, dupa prima, la sfârsitul secolului al XIX-lea si pâna la 1918, si a doua care a dus la prabusirea Republicii de la Weimar, în 1945. Este vorba de cicluri istorice care, desi în circumstante social-politice diferite, se reîntorc prompt si transmit un mesaj care nu este deloc echivoc. El spune ca Germania e o tara dotata cu o asemenea vigoare, potential, impact si ocupa un loc atât de crucial pe vechiul continent, încât de calitatea raporturilor ei cu celelalte tari depinde starea proasta sau buna a Europei. Aceasta nu mi se pare deloc a fi o exagerare. Si ne mai face sa gândim acest mesaj ca atunci când a hotarât sa prevaleze cu forta, în secolul XX, asupra lumii întregi pe care si-o facuse inamica, din pricina ca a fost comprimata dupa Primul Razboi Mondial, Germania a produs un adevarat dezastru, de proportii unice în istoria Europei.
Lectia rezultata din cele doua conflagratii mondiale ne spune ca nu se pot da, în Europa, ordine limitative în asa fel încât Germania sa nu fie luata în considerare si sa i se acorde rolul pe care îl merita, dar, în acelasi timp, ca Germania trebuie sa se adecveze si ea la Europa si sa nu pretinda mereu rolul de putere absoluta. Se putea spera ca Uniunea Europeana va constitui acel element si instrument de echilibru care sa ofere o solutie definitiva, stergând vechile rugini, dar astazi ne dam seama, poate mai mult ca oricând, ca optimismul initial a fost putin cam exagerat.
Germania lui Wilhelm al II-lea, dotata cu o incomparabila masina militara si o industrie superioara prin organizare si productivitate, s-a lansat la asaltul puterii mondiale pe care probabil ar fi si obtinut-o daca nu ar fi fost interventia Statelor Unite. Dupa ce Germania a fost înfrânta, englezii si francezii, care luptasera, cel putin în principiu, în numele democratiei, nu au facut absolut nimic pentru a se asigura ca tânara republica germana se va dezvolta pe baze democratice, ci s-au multumit doar sa umileasca Germania cu acea oarba „pace cartagineza“. Pace pentru care John Maynard Keynes a avut cuvinte critice atât de grele, preconizând noi conflicte, înca si mai grave. Si acestea n-au întârziat sa vina, Germania încapând pe mâna nazistilor care au pregatit razbunarea.
Germania a fost din nou înfrânta, redusa la zero si împartita în doua state diferite. În fine, dupa ce Germania Occidentala s-a ridicat din nou la rangul de putere economica mondiala si Uniunea Sovietica a cazut, nemtii s-au reunificat. A urmat integrarea fostului RDG asa încât sa poata conta în cadrul marii Germanii care, în contextul Uniunii Europene, a început sa joace un rol tot mai important.
Si astfel ajungem la timpul prezent cu problemele sale deloc usoare. Sa mai amintim, totusi, ca Marea Britanie si Franta, ba chiar Italia nu au privit cu ochi prea buni reunificarea germana de teama ca acesta sa nu se dezvolte prea tare si, din punct de vedere economic si politic, sa solicite primatul în Europa. Dar problema aceasta exista si e reala. Si surprinde, la prima vedere, faptul ca guvernul german, în mijlocul crizei economice europene, se comporta de ca si cum aceasta nu ar fi o problema care sa priveasca direct Germania. Dimpotriva, s-a înregistrat o veritabila furie germana la aprobarea, în 2010, a unei contributii de 28 de miliarde de dolari pentru un fond de salvare a Uniunii. Toate vechile stereotipuri legate de lenea latina si ineficienta muncii celor din Sud au reînviat, cu adaugirea ca acesti facatori de nimic vor de-acum sa traiasca pe spezele teutonice. Bineînteles, Germania, ale carei banci au zeci de miliarde de dolari în datoria Greciei nu si-ar putea permite, pe de alta parte, sa vada Grecia la pamânt. Germania nu poate sa vânda BMW-uri si Mercedesurile sale exclusiv noilor îmbogatiti chinezi, are, în mod cert, nevoie si de piata europeana. Sigur, nu i-a facut placere cancelarului german Angela Merkel sa vada greci exasperati purtând zvastica pe mâna, ca un protest pentru indiferenta germana si îndemnurile la si mai mare austeritate.
Într-un cuvânt, problema germana reapare ca una de care depinde un anume tip de prezent si viitor al Europei si al Uniunii sale destul de precare. Soarta Uniunii apare în mod clar legata de doua posibile scenarii sau solutii. Prima se bazeaza pe ipoteza ca membrii Uniunii, în special Franta si Marea Britanie, nu ar reusi sa-si depaseasca spaima de primatul german. În aceasta ipoteza, Uniunea nu va deveni niciodata o entitate coerenta, substantiala, cu un posibil si credibil guvern federal. Cealalta prevede depasirea de catre protagonisti a acestei temeri si eliminarea, totodata, a frânelor care fac din Uniune o creatura greu de înteles si de aceea destul de fragila. În realitate, este o confederatie cu ambitia, vana pâna acum, de a defeni o federatie. Dar pentru ca aceasta sa se întâmple si de fapt este necesar ca si Germania sa-si plateasca parte de contributie, lucru pe care pâna acum cel putin nu a intentionat sa îl faca. Adica sa-si puna, într-un moment de criza profunda, ca aceea pe care o traim, toata forta economica într-un cerc comun de solidaritate europeana. Aceasta împreuna cu ceilalti majori parteneri, Franta, dar mai ales Marea Britanie, care sa actioneze fara impresia sau frica de subordonare.
Daca prevaleaza însa suspiciunea ca Germania are intentia sa devina patroana Europei, atunci probabilitatea ca Uniunea sa se înfunde si într-o criza institutionala ar creste în mod periculos. În fond, Germania se afla astazi fata de multe tari ale Uniunii în conditii analoge celor în care îsi transfera componenta occidentala catre partea sa orientala, în urma reunificarii. Atunci a prevalat în societatea germana solidaritatea nationala, iar cei bogati s-au îngrijit de cei saraci. Astazi, în interiorul Germaniei nu pare sa se simta o prea mare preocupare pentru solidaritatea europeana, cu consecinta ca, înca o data, la mai putin de un secol, Europa e chemata sa se confrunte, în situatii mult mai putin dramatice si periculoase totusi, cu problema germana.

3 comentarii pentru “Uniunea Europeana si problema germana”

  1. martie 24, 2012 la 9:14 am

    Debitați numai rostii, rezultate din xenofobie si frică, din necunoașterea realității; eu trăiesc de 22 de ani în Germania și vă asigur că nu e cayul să vă temeți de Germania; dușmanii Europei sunt cei cu clape de cal, așa ca Dvs. sau politicienii corupți din fiecare țară care are probleme economice, aceștia crează false probleme și falși dușmani pentru a-și masca impotența. Mai citiți, domnule, mai citiți….

  2. martie 24, 2012 la 1:44 pm

    Pentru comentariul lui DAN.Articolul la care va referiti este o analiza pertinenta si obiectiva a situatiei de astazi a Europei in care si noi traim.Este lamentabil sa folositi cuvinte ca „frica”,”xenofobie”,ba chiar si „dusmanii Europei”fata de un text de o asemenea luciditate!Mai cititi,domnule,mai cititi!Suzana

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper