Maria Orban Toată dragostea dintr-o fotografie arsă Roman Editura Nemira
Trei generații de femei și trei moduri de a înțelege lumea și de a asuma o identitate. Care este dinamica relațiilor mamă-fiică și cum se poate ajunge la forme de parazitare a vieții uneia de către cealaltă. Cum se rezolva problema de status și cum sunt posibile alegerile printre frici, regrete și toate implicațiile relațiilor materne.
Volum nominalizat de Cristina Bogdan:
„Volumul cu aer minimalist semnat de Maria Orban reușește să surprindă relațiile complicate dintre femeile unei familii, aparținând unor generații cu viziuni despre viață ce tind să devină incompatibile. Scriitura Mariei Orban are claritate, este alertă și onestă, te conduce către un teritoriu al întrebărilor și al încercării de a mai face un pas pe drumul înspre înțelegerea umanității din fiecare dintre noi”
<<
E noapte și lumea doarme un somn adânc, exact ce își dorește și ea, dar nu se poate, de câte ori ațipește, se trezește speriată și imaginile din jur alunecă mai repede și mai repede.
E bine, își spune și se ridică pe marginea patului. E bine, respiră de câteva ori adânc, până când realitatea se așază într un cadru stabil, merge la bucătărie, bea o cană cu apă, apoi deschide ușor ușa de la camera Ioanei. Ivan e lângă ea, pe jumătatea de la perete, care mai demult era partea ei. Și-i vine să-l trezească și să-l dea afară din casă, dar știe că odată cu el ar pleca și Ioana, așa că stă în prag și o privește cum doarme. S-ar duce lângă ea în pat și ar strânge-o în brațe, s-ar lipi de corpul ei sănătos și tânăr, ar respira în ritmul ei, ar deveni ea, dacă ar putea.
La spital nu răspunde nimeni. La spital oricum nu se face nimic duminica, îi spune Ivan, sunt doar niște asistente și un doctor de gardă, care nu acoperă secția. Poate doar cazurile grave, dar maică-sa nu e așa, maică-sa e doar bătrână.
Închide ochii și-și imaginează că e la mare, pe o plajă sălbatică, înecată de zăpadă. Un soare mare și alb domină orizontul. Nicio adiere, niciun sunet.
Vezi că ieșim puțin, ne vedem mai târziu, strigă Ioana și liniștea se preschimbă în așchii.
Afară e viața și înăuntru e ea. Ce versuri o mai salvează acum? Unde să caute răspunsuri? Mai bine să stea așa, întinsă pe pat, ce nu te omoară te face mai puternic. La un moment dat trebuie să se termine, se încurajează, încercând să respire regulat, dar nici asta nu-i iese, pentru că, de fiecare dată când e atentă la felul în care respiră, resimte o tensiune în corp și se panichează.
Aude bipăitul telefonului, sunt două rânduri de la Răzvan. Te-am visat și mă gândesc la tine. Ce mai faci?, citește și recitește, fericită.
>>
Premii și nominalizări: Nominalizare la Premiul Observator Cultural Categoria Proză
Revista Cultura realizează un catalog anual al celor mai importante momente care definesc tendințele în arta și gândirea românească. Pentru acestă primă ediție, selecția s-a bazat pe nominalizări făcute de critici și jurnaliști culturali și pe opțiunile redacției.
Sursele imaginilor și fragmentelor de text folosite aparțin autorilor, organizatorilor și distribuitorilor.