Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Simona Epure: „Literatura pentru copii trebuie să fie despre speranță”

Simona Epure: „Literatura pentru copii trebuie să fie despre speranță”

„O carte pentru copii trebuie să emoționeze și să inducă dorința de a o duce până la capăt”

Care este rolul unei cărți pentru copii?

O carte pentru copii trebuie să emoționeze și să inducă dorința de a o duce până la capăt, pentru ca cel ce o deschide să o termine de citit. Pentru mine asta înseamnă bucuria cititorului – să citească o carte fără nicio constrângere. Din plăcere.

Dar rolul celui care scrie pentru cei mici?

De povestitor, de povestaș, care uite ce bine rimează cu cuvântul poștaș! Cum duc poștașii scrisorile sau coletele către destinatari așa trimitem noi poveștile către copii.

Cât a fost de greu pentru ca poveștile tale să ajungă la copii?

Nu mi-a fost foarte greu, având în vedere că scriu de puțin timp, iar poveștile au ajuns la copii destul de repede. Nu am noțiunea timpului pentru fiecare carte. Am publicat destul de repede după ce am trimis la edituri niște manuscrise. În proporție de 80% au fost publicate. Am într-adevăr manuscrise care sunt în așteptare, la sertar. E vorba de proză pentru adolescenți, care sper să vadă lumina tiparului la un moment dat.

E o nișă inaccesibilă aceasta a literaturii pentru adolescenți sau nu neapărat?

Cred că da, e puțin mai complicat. Iar eu sunt percepută ca un autor pentru copii mici, cu vârste preșcolare. Cred că de aceea editurile au fost surprinse când m-au văzut cu astfel de texte, mai profunde și mai puțin jucăușe.

„Una dintre cărți nici nu era terminată când editura a vrut să o preia”

Ai început să scrii în urmă cu opt ani. Cum s-a întâmplat?

Întâmplător. Scrisul m-a descoperit pe mine. Nu mi-am dat seama că pot să scriu. Nu credeam niciodată că aș putea să public. Cineva m-a încurajat. Și-a dat seama că e ceva potențial în versurile mele, în ideile mele. Să scriu era pentru mine un subiect tabu, eu eram cititor de profesie, nu scriitor. Și pentru cei apropiați a fost o foarte mare surpriză. Nu le-am spus înainte de a publica prima carte. I-am surprins pe toți, nu numai pe copiii mei, ci pe toți din familie, prieteni, cunoștințe. Copiii mei mă privesc cu alți ochi și îmi place asta. Cred că au fost și un pic geloși, m-au întrebat de ce nu am scris niciodată pentru ei atunci când erau mici.

Scriai și înainte de a te gândi să publici?

Nu. Deloc. Pot să spun că am publicat direct. Una dintre cărți nici nu era terminată când editura a vrut să o preia. Am fost atât de entuziasmată încât am finalizat-o foarte foarte repede. Asta se întâmpla în 2015.

Cum ai evoluat în acești ani care s-au scurs?

Am învățat foarte mult despre cum este realizată o carte, despre concept, despre importanța ilustrațiilor. Îmi place să mă implic puțin și pe partea de ilustrații și să gândesc de dinainte care va fi formatul unei cărți. Îmi aleg titlul la final, niciodată nu știu cum se va numi o carte înainte de a o duce la bun sfârșit. Aici nu vorbesc despre cărțile de poezii, dar și acolo am învățat să le grupez ținând cont de mai multe criterii: subiecte, intervale de vârstă.

„Sunt mai multe ingrediente decât în cărțile pentru cei mari”

Publicul consideră literatura pentru copii inferioară literaturii pentru adulți?

Mi-ar părea rău să fie considerată așa. Sunt persoane cu multe volume de poezie în spate care mi-au spus că au încercat să scrie literatură pentru copii și nu au reușit. Deci nu este atât de ușor să scrii pentru copii. Nu e doar text, este și ceva în plus – conceptul, ideile. Sunt mai multe ingrediente decât în cărțile pentru cei mari.

Există voci din parenting-ul modern care consideră prea agresive unele povești pentru că ele pot afecta emoțional copilul. Tu ce crezi? În cărțile pentru copii e nevoie ca binele să învingă întotdeauna răul și răul să fie la rândul lui cosmetizat?

Binele învinge răul, dar nu în mod intenționat. Literatura pentru copii trebuie să fie despre speranță, dar nu cred că cineva trebuie să învingă. Am o carte în care îl las pe cititor să aleagă finalul, îi dau posibilitatea să aleagă ce vrea să facă cu personajul negativ, este vorba despre „Urecheatul sașiu și lupul sur”. Cred că cei mici trebuie să treacă prin niște emoții, iar cartea trebuie să aibă un mesaj neapărat. Viața nu înseamnă doar bine și în viață nu doar bine ni se întâmplă. Nu cred că este recomandat să schimbi poveștile ca să nu sufere copilul. Copilul trebuie să își trăiască emoțiile. Să trăiască alături de personaje. Nu trebuie să îndepărtăm poveștile clasice.

„Au crescut cu cărțile mele”

Cum interacționezi cu copiii în cadrul atelierelor tale?

Este minunat pentru că am descoperit că am proprii fani. La Râmnicu Sărat, învățătoarea mi-a prezentat 3 copii care aveau chiar și 9 cărți din titlurile mele. M-au urmărit pe parcurs ce publicam și au crescut practic cu cărțile mele.

Cum sună poezia ta?

Cam așa: „Ce sunt visele, știți oare? / Cred că-s păsări călătoare. / Pe pământ, din cer coboară / Numai noaptea… Ziua, zboară! / Vin, așa, noapte de noapte, /Se zbat umbre după pleoape/ Și umblă mai mult tiptil / Prin pătuțuri de copil. / Pot fi vise-naripate, /Din văzduhuri adunate, /Pot fi rele, pot fi bune, / Tot zburând așa, prin lume… / Iar dacă m-apucă teama, /Imediat o strig pe mama!”. E din cartea „Întrebările DE CE?”, din 2017.

„Mi-ar plăcea ca altcineva să promoveze ceea ce scriu”

Simona Epure ce visează? 

Visez ca toți copiii să crească păstrându-și inocența.

Îți dorești ca literatura ta să ajungă în manuale?

Cred că am niște texte potrivite pentru manuale sau auxiliare. Mă refer aici la ghicitori, la „Literele vesele” și „Alfabetul meseriilor”. De asemenea, povestea „Urecheatul sașiu și lupul” sur mi se pare potrivită pentru lecturi suplimentare. Chiar mi-a spus o învățătoare că ea a introdus această poveste în lecturile suplimentare de la clasa a II-a. Nu o cunoșteam, dar m-am bucurat.

Sunt persoane care fac vlogging și sunt asociate cu literatura pentru copii. Iar aceste persoane nu promovează neapărat cele mai didactice sau mai educative cărți, nici măcar pe cele mai sensibile. Cum te poziționezi în rolul de impresar al propriilor cărți, având o asemenea concurență?

Am văzut că sunt persoane care sunt foarte potrivite pe partea asta de marketing. Eu nu reușesc să fac asta, prefer să scriu. Mi-ar plăcea ca altcineva să promoveze ceea ce scriu, poate și cititorii prin recomandările lor.

Formează scriitorii pentru copii o comunitate suficient de puternică pentru a impune un standard de calitate în nișă?

De 2 ani sunt în organizația De Basm, care sperăm să devină o portavoce pentru literatura pentru copii. Dar deocamdată nu cred că această nișă este suficient de bine văzută, auzită.

„Copiii au stabilit formatul întâlnirii, ei au pus întrebările”

Discuția noastră are loc în cadrul ediției de anul acesta a FILIT. Cum te simți aici, la Iași?

Este fabulos, fără să exagerez deloc. Am întâlnit foarte mulți oameni iubitori de carte, este o infuzie de tinerețe. Îți dă speranță să vezi că adolescenți și tineri vin la evenimente fără să fie obligați. Orașul este minunat, prăjiturile de la producătorii locali sunt minunate (râde). Am fost invitată la Liceul Pedagogic. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera. Clădirea este extraordinară, amplasată într-un parc de 7 hectare. Este primul liceu pedagogic din țară, fondat în 1855. Deci am aflat foarte multe lucruri și eu, nu doar elevii. În cele două ore de workshop copiii nu au dat semne de nerăbdare, au ascultat ce am avut de spus atât eu, cât și Iulia Iordan, cealaltă autoare invitată. Ne-am bucurat să cunoaștem și corpul profesoral. Am rămas surprinsă să văd 6-7 cadre didactice de Limba și Literatura Română. Liceul are și el peste 800 elevi. Copiii au stabilit formatul întâlnirii, ei au pus întrebările, unii dintre ei vor să devină jurnaliști și au exersat cu ocazia asta.

Ce pregătești pentru viitorul apropiat?

Mă întorc acasă și mă îngrijesc de stadiul viitoarei mele cărți, care sper să apară la Gaudeamus. Am de corectat, de revizuit. Mai am și alte proiecte, întâlniri cu copii. O să vedem pe parcurs, mereu am ceva în lucru. De obicei lucrez la mai multe cărți deodată. Nu sunt un scriitor organizat.

Am putea termina într-o notă pozitivă, cu alte versuri?

Eu vă spun că-s aiurite / și mai mult decât trăsnite / mâțele din cartea asta. / Mai bine închid fereastra / că e vremea chiar de cină / și nu cred c-aș vrea să vină / la geam vreo miorlăitoare / și să-mi ceară de mâncare – / iar va trebui să-i dau / cina mea când zice „Miau!”. Este din  „Niște mâțe aiurite”,  2016. Acestea sunt versurile mele trăsnite.  Nu toate sunt așa. Vreau ca micii cititori să învețe fără să își dea seama, prin joc. Așa cum spunea și Blaga: „iubirea și înțelepciunea mea e jocul”.

Simona Epure s-a născut la Reșița. A absolvit Facultatea de Științe, secția Fizică a Universităţii din Craiova, în 1993 și Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, promoția 2001. A debutat ca scriitor în 2014, publicând până în prezent 20 cărți de literatură pentru copii. Cărțile sale se remarcă prin caracterul educativ.

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.