Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Boualem Sansal: „Scriind această carte am visat la o lume”

Boualem Sansal: „Scriind această carte am visat la o lume”

„Nu alegi să faci nimic în viață. Lucrurile vin de la sine”

În literatura dumneavoastră tot ce e adevărat poate fi deopotrivă fals, orice poate fi așa sau altminteri. Așa că permiteți-mi să încep interviul așa: Sunteți născut în Algeria. Vă identificați ca fiind algerian?

Nu neapărat. Cred că eu nu m-am schimbat, dar țara mea da. Nu mă recunosc în ea, nu sunt de acord cu evoluția culturii și a politicii, care mă deranjează mult. Acum mă recunosc mai degrabă ca cetățean al lumii, în trecere.

Sunteți un scriitor al lumii. De ce ați ales asta?

Nu știu. Nu alegi să faci nimic în viață. Lucrurile vin de la sine. Eram om de știință, am predat economia, am lucrat în cercetarea științifică, viața era simplă, clară, ca o formulă matematică. Apoi, deodată, țara mea a explodat. Nu am văzut niciodată până atunci oameni nebuni ucigând alți oameni. Atâta răutate și putreziciune umană. Atunci mi-am dat seama că matematica nu prea te ajută să înțelegi lumea asta. Îmi trebuia altceva, dar nu știam ce anume. Ne-am reunit noi, intelectualii, pentru a încerca să înțelegem ce se întâmplă. Ne puneam întrebări despre realitate, civilizație, politică și umanitate. Eram ca un doctor care căuta boala de care suferă societatea. Multă vreme am crezut că problemele țării noastre și ale altor țări vin din proasta funcționare a economiei, din exploatarea oamenilor, de la proasta distribuire a bogăției, ceea ce creează inegalități, nedreptăți. În realitate, nu era așa. Suntem într-o societate care se schimbă, o societate materialistă, bazată pe drept. Mi-am dat seama că nu mai funcționează, așa că mă întreb ce pot eu să fac. Asta încerc să fac în fiecare carte, să mă axez pe unul dintre aceste aspecte.

„A visa nu are aceeași funcție socială peste tot”

Scriitorul este un visător sau o persoană la curent cu actualitatea?

Da, cel puțin acest tip de scriitor. Dar, de exemplu, viitorul meu roman aparține unui scriitor visător. Este science-fiction. Cartea e terminată, dar nu vreau să o public acum. Nu îmi place să public în fiecare an. O să revin asupra ei după un timp, ca în bucătărie, să o mai condimentez acolo unde este nevoie. Scriind această carte am visat la o lume. Cu ochii nu vedem decât lumea materială. Avem metru, avem microscopul și o mulțime de lucruri pentru a înțelege lumea materială. Dar lumea imaterială nu știm cum funcționează. Inteligența, visul, poezia sunt instrumente pe care le stăpânim foarte prost, pentru că fac parte din lumea ideilor. Și a visa nu are aceeași funcție socială peste tot. Pentru americani a visa înseamnă a câștiga bani. Pentru francezi asta înseamnă să pierzi bani. Pentru România, pentru Algeria sau Franța a visa nu ajută la nimic, pentru că există constrângeri de tot felul care te fac să pierzi bani și energie. Sunt societăți rigide.

„E nevoie de o împărțire colegială a responsabilității”

Într-o astfel de societate care mai este rolul lui Dumnezeu? Este doar un pretext?

Noi suntem o ficțiune. Despre Dumnezeu nu prea se poate răspunde. Fizicienii știu că nu există realitate. Oameni au nevoie de un anumit tip de identitate și l-au creat din nevoia de a-și da o imagine de sine mai bună, pentru că cea din oglindă nu este suficientă.

Că tot vorbim despre identitate… societățile își trăiesc momentele de mare criză ca pe niște pedepse. Trebuie să existe țapii ispășitori care să își asume greșelile colectivității. Cine sunt acești tapi ispășitori?

Da. Aveți dreptate. Prima dată pui un diagnostic; apoi, în etapa următoare, te întrebi cine este de vină. Ființa umană nu are suficient de multă înțelepciune încât să recunoască: primul responsabil sunt eu! Spui că celălalt e vinovat. Dar nici asta nu mai funcționează prea bine. Atunci, trebuie să te readaptezi. E nevoie de o împărțire colegială a responsabilității. Iată ce se întâmplă acum în Europa, toți punem degetul pe Putin, iar el spune că responsabil este Occidentul. Când vor începe cu adevărat negocierile, se va găsi ceva care se află la mijloc. NATO va trebui să recunoască că a abuzat, iar Putin să recunoască că nu ar fi trebuit să acționeze așa. Începând de acolo se va putea construi, fie și cu soluții provizorii.

„Trăim într-un univers făcut din zvonuril, contrazvonuri, fake news în care putem crede”

De altfel, criticați destul de mult circulația zvonurilor. Mă întrebam dacă dumneavoastră credeți în eterna reîntoarcere a zvonurilor?

Ce citiți într-o carte vă demonstrează că e adevărat? Eu când vă spun că mă numesc Boualem Sansal e adevărat? Poate că e un pseudonim (râde). Trăim într-un univers făcut din zvonuril, contrazvonuri, fake news în care putem crede.

„Există frontiere peste tot, dar nu știm unde se termină”

Deci diferența dintre democrație și totalitarism nu este chiar clară din acest punct de vedere…

Într-unul din romanele mele, „2084”, vorbesc foarte mult de granițe. Este un concept foarte straniu, dar și extrem de profund. Există frontiere peste tot, dar nu știm unde se termină. Filosoful grec Zenon a studiat asta. El demonstrează că cu cât te apropii mai mult de o frontieră, cu atât ea se îndepărtează. Privim materia, pătrundem în ea și ne dăm seama că e făcută din molecule, molecula e formată din atomi și apoi sunt doar unde. Deci unde e frontiera? Când făceam fizică, era o întrebare care ne neliniștea foarte mult. Ca un copil în burta mamei lui pentru care nu știam când începe viața. În matematică știm să modelăm aceste lucruri. Dacă ceva se întâmplă aici, să zicem că un pahar se deplasează pentru că am exercitat o forță asupra lui. Imaginați-vă că acest pahar la un moment dat se deplasează singur. De unde vine această forță? Este telechinezie, magie, religie, miracol? Nu mai funcționează explicațiile raționale. Și asta e toată diferența dintre fizica clasică și cea cuantică. Sunt lucruri care se întâmplă constant, dar nu știm de ce.

Totuși frontierele există în cărțile dumnevoastră. Sunt sub forma unor teritorii.

Dacă o țară vă atacă, spunem că a trecut frontiera. Dar majoritatea războaielor nu au început pentru că o armată a unei țări a intrat pe teritoriul celeilalte, ci pentru că de departe cineva s-a simțit insultat. Războiul a început fără ca cineva să treacă frontierele. Poate fi vorba de un război economic sau unul de insulte.

Ca invadatorii din Erlingen care urinează și câștigă astfel teritorii…

Da. Și nici nu știm cine sunt ei.

Ce este, de fapt, Erlingen?

Avem nevoie să definim lucrurile, nu putem trăi într-o țară unde să nu știm, fie și simbolic, unde sunt limitele. Există vămi, pașapoarte. Când am întrat în România, am ajuns la București și am întins pașaportul polițistului. Se spune că atunci am ajuns în România, deși eu eram de câteva ore în spațiul aerian al țării. Constatarea fizică a intrării mele în țară a fost atunci când am înmânat pașaportul. Deci referințele sunt discutabile. Erlingen este o convenție.

„Dacă ar trebui să caute singuri adevărul, le-ar trebui o viață întreagă ca să găsească un sâmbure”

Sunteți împotriva discursurilor simplificatoare. „Lumea e simplă doar pentru idioți” spuneați. Cine sunt cu adevărat oamenii liberi?

E o întrebare foarte grea. Fiecare dintre noi e în același timp două persoane: individul care gândește liber, simte și face ce vrea, dar și ființa socială care aparține unei familii, unei țări, care gândește și pentru alții, care acționează și în locul lor. E o negociere permanentă între unde se oprește libertatea mea și unde începe libertatea celorlalți. Un filosof francez spunea că oamenii nu au nevoie de cunoștințe, ci au nevoie de certitudini. Oamenii simpli nu caută adevărul, ci ce le spune autoritatea, părinții, puterea religioasă. Dacă ar trebui să caute singuri adevărul, le-ar trebui o viață întreagă ca să găsească un sâmbure. Statul mestecă pentru indivizi și le livrează o hrană predigerată. Antidotul este gândirea, o soluție exactă nu există pentru că viața este magică. E nevoie doar de reflecție.

Boualem Sansal s-a născut în Algeria. Cu o pregătire de inginer și cu un doctorat în economie, a început să scrie romane la vârsta de 50 de ani, după ce s-a retras din slujba sa de funcționar de rang înalt în guvernul algerian. A primit Premiul Édouard-Glissant pentru întreaga operă (2007), Premiul Păcii, acordat de Uniunea Librarilor Germani (2011), și Marele Premiu al Francofoniei, acordat de Academia Franceză (2013). În România i-ai apărut volumele „2084. Sfarsitul lumii”, „Trenul de Erlingen sau metamorfoza lui Dumnezeu”, „Imposibila Pace in Mediterana” și „Harraga”.

Interviul a fost realizat la FILIT 2022

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.