Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Ion Buzu: „În poezie, cu cât ești mai subiectiv, cu atât e mai bine pentru literatură”

Ion Buzu: „În poezie, cu cât ești mai subiectiv, cu atât e mai bine pentru literatură”

„Dacă stai toată viața într-un birou nu ai material de scris”

Ai avut o viață cu de toate. Destul de pestriță. Cum se poate ca un scriitor sa fie operator de sondaje sau sa vândă la tarabe? Nu e poetul asemeni zeilor din Olimp?

Unul dintre scriitorii mei preferați, de la care am învățat foarte mult este Charles Bukowski. El, înainte de a fi scriitor profesionist, a avut mai multe job-uri. Evident a dus o viață mult mai grea. Eu nu pot zice că am suferit, dar am prins ideea că pentru a scrie bine trebuie să îți dorești să exploatezi experiențe de viață cât mai variate. Dacă stai toată viața într-un birou nu ai material de scris. Eu am făcut facultatea în economie, dar cu frecvență redusă, ca să am timp pentru a trăi, pentru a căuta genul ăsta de experiențe și pentru a citi. În ceea ce privește literatura, am fost autodidact, singur mi-am căutat lecturile.

Pare că scrii cum trăiești, poezia ta e aproape proză. Care e limita dintre autobiografie și ficțiune?

Întrebarea asta mi-o pun și eu de foarte multe ori. Cred că limita e diferența dintre jurnalism și literatură. În jurnalism, lucrurile despre care vorbești trebuie să se fi întâmplat, să scrii povestea așa cum a fost. În literatură poți să folosești jurnalismul ca o tehnică, dacă ți se pare credibil, dar nu contează veridicitatea, ci poeticul, specialul, frumusețea, întorsătura asta mai stranie. Atunci, eu pot să încep de la o întâmplare care a avut loc, dar apoi să distorsionez, să spun minciuni. Ca să îmi placă.

„Am o dilemă, apropo de granița între biografie și ficțiune”

Cum îți construiești „minciunile”? Ține de tehnică?

Pot să spun că ține și de tehnică. Dacă vreau să duc textul într-o zonă macabră pot să exagerez anumite aspecte și, invers, dacă vreau ca personajul să iasă într-o lumină mai bună. Am o dilemă, apropo de granița între biografie și ficțiune. Am un text în al doilea volum despre taică-meu, o poveste despre cum el lucra la colhov pe vremea sovieticilor și era expus propagandei comuniste, inclusiv ateiste. Eu am scris o povestea cum el nu a crezut în Dumnezeu până la o vârstă, când și-a recâștigat credința. Am o reținere în a-i arăta cartea. Mă tem să nu-mi spună că inventez toate prostiile în jurul poveștilor de familie, pe care astfel le expun. Pe de altă parte, există în poezie convenția, disclaimer-ul că tot ce e scris e ficțiune, nu e jurnalism.

Deci tatăl tău nu a văzut cartea?

Nu (râde). Va trebui la un moment dat să i-o dau.

„Încerc să îmi dezvolt o disciplină”

Cum scrii?

Ar fi un ideal să mă așez sistematic la laptop sau în fața caietului. De obicei e o mică idee, un grăunte sau ai văzut ceva, e o mică frază. E ca o obsesie, e ca un ringtone, nu îți dă pace. Atunci te așezi să scrii, faci un prim draft, după care revii la text și încerci să îl rezolvi. De obicei așa făceam. Acum, mi-am luat câteva luni concediu și am stat lângă Muntele Olimp ca să citesc si să scriu mai aplicat. Nu doar când îmi vine inspirația, ci să mă impun. Încerc să îmi dezvolt o disciplină și să lucrez la ceva măcar de câteva ori pe săptămână.

Suntem la FILIT acum, cum e pentru tine să fii invitat la festivaluri? Te identifici cu astfel de evenimente?

Da. E și obositor, sunt foarte multe evenimente în paralel, nu reușesc să particip la toate. Dar e atmosfera asta de festival, de carnaval, o bucurie, unde vezi mulți oameni, spui povești, glume, anecdote. Nu e doar ceva serios, la cravată.

„Îmi place ca literatura mea să aibă un limbaj direct, mai apropiat de cum vorbesc oamenii”

Stilul tău combină vocabularul tehno cu cel rustic. Cum te raportezi la calofilie?

E foarte greu acum să scrii într-un stil sublim fără să cazi într-o lumină proastă, în patetic. Mie îmi place ca literatura mea să aibă un limbaj direct, mai apropiat de cum vorbesc oamenii. Îmi amintesc textul lui Frank O’Hara, „Manifestul personismului”, în care el spunea că poezia trebuie să fie ca vorbitul la telefon. Atunci când suni partenerul, partenera sau un prieten și îi povestești lucrurile frumoase care ți se întâmplă, așa ar trebui să fie și poezia. Cât mai directă, pentru ca emoția, imaginea, story-ul să nu se piardă prin șiretlicurile limbajului. Eu încerc să mă feresc de ele, nu vreau să mă joc cu limbajul doar de dragul limbajului. Îmi place și ironia, umorul. Cred că e o latură importantă și puternică a oricărui text. Dacă poți scrie cu umor și ironie, mai mult cu autoironie, pe mine m-ai câștigat.

Tu ai umor?

Da. Sper să nu mi-l pierd. Vine natural, nu memorez bancuri sau stand-up. Dacă mi se întâmplă ceva nasol, creierul meu născocește și o anecdotă. Cred că de la tatăl meu moștenesc asta.

„Noile generații citesc mai bine, în sensul că au lecturi mai diversificate, mai deschise”

Care e rolul poetului în Moldova?

Poeții nu prea sunt apreciați în Moldova. În România sunt mult mai apreciați. Noi mai încercăm, prin cenacluri să mai scoatem în față poezia. Este cenaclul Republica, al lui Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, mai are și Dumitru Budu un atelier de scriere creativă. E nevoie de răbdare și muncă. În același timp e nevoie de stoicism, să îți vezi de scrisul tău. Văd o tendință de îmbunătățire prin faptul că noile generații citesc mai bine, în sensul că au lecturi mai diversificate, mai deschise, din alte spații. Nu ca tradiționaliștii. Nu cred că poezia e, totuși, mai apreciată de către noile generații.

Ai studiat filosofia. Ai spune că poezia și filosofia sunt înrudite?

Primele mele încercări poetice erau texte mai conceptuale, teziste. Nu vorbeam în ele despre ce se întâmplă, ci erau mai mult imagini. Când le-am citit în public pentru prima oară, într-un cenaclu, mi-au fost tăiate. Atunci am înțeles că trebuie să fie o graniță între filosofie și literatură, pentru că sunt instrumente lingvistice diferite. Filosofia este despre concept, despre gândire. Poezia merge pe intuiție. Poți băga filosofia în poezie, dar e important să nu fii prea rațional. Trebuie să mergi pe feeling, pe intuiție, pe ceea ce ți s-a întâmplat, pe cunoașterea care te izbește dintr-o tăietură. Filosofia e mai pretențioasă. Cândva făceam naveta între sat și oraș, acum fac naveta între Moldova și Grecia, între literatură și filosofie. Uneori, dacă zăbovesc prea mult cu lecturile în literatură, simt că îmi lipsește acea profunzime, acea esență tare a filosofiei. E ca un vin vechi.

„Poezia este despre ceea ce îmi pasă”

Mulți scriitori tineri își doresc cu aviditate să se afirme. Tu ți-ai amânat destul de mult debutul. Nu ai avut nevoie de confirmări?

Cred că sunt la mijloc. Mi-ar plăcea să spun că nu mă interesează afirmarea, că nu îmi pasă de premii. Sau dacă sunt citit sau invitat la un eveniment. E nevoie la un moment dat să nu îți pese de ce e în jur, Dar, pe de altă parte, nu poți să scrii și cartea să fie în sertar, fără o lansare. Ea trebuie să ajungă la cititor. Încerc să păstrez mijlocul de aur, să nu fiu total izolat, să vorbesc cu cei din generația mea și din alte generații, să îi citesc și, la rândul meu, să fiu citit. Dar nu, nu vreau cu tot dinadinsul să mă afirm, să întind tuturor cărțile mele, să șochez, să scriu despre teme actuale, să ridic probleme sau întrebări. Mă interesează să scriu despre ce mie îmi place. Dacă jurnalismul este lucrul care mă interesează acum, care e în vogă și despre care se discută, dar care mâine se epuizează, poezia este despre ceea ce îmi pasă. Ea va rezista. Poezia e ca o mărturisire. Are un caracter aproape creștin. În creștinism fiecare om are sufletul lui, iar Dumnezeu are un plan individual pentru fiecare. Iar atunci când te rogi, când te mărturisești, actul de a vorbi este despre ceea ce ți se întâmplă ție, nu omenirii sau comunității. În poezie, cu cât ești mai subiectiv, cu atât e mai bine pentru literatură.

Ție de ce îți pasă?

De ceea ce simt eu în fiecare zi. Fricile, depășirea fricii. Oboseala de la job. Relațiile cu familia, cu părinții. Dragostea. Dezamăgirile, amăgirile din dragoste. Experiențe spirituale. Călătoriile. De cotidian.

 

Ion Buzu s-a născut în satul Ratuș din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Marketing și Logistică al Academiei de Studii Economice din Moldova, promoția 2013. Este pasionat de filosofie. A avut de-a lungul timpului mai multe job-uri, precum vânzător, operator de sondaje, copywriter, software tester. Ion Buzu a debutat ca poet cu volumul „3ml de Konfidor”, publicat de editura Casa de Pariuri Literare, în 2013. Ultimul său volum, „Realist și egal”, a apărut la Editura CHARMIDES, în 2021.

Interviul a fost realizat la FILIT 2022

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.