„Cu cât poți căuta în mai multe locuri, în mai multe feluri, cu atât mai bine”
Ai scris poezie, carte pentru copii, roman. În aceeași măsură faci jurnalism. Ce te reprezintă mai mult?
Cred că dacă aș avea o mai bună cunoaștere a științelor, dincolo de cele umaniste, aș căuta curios și acolo. La sfârșitul zilei fiecare dintre noi vrea să găsească răspunsurile de care are nevoie pentru a suda o legătură mai bună cu sine însuși, și cu cât poți căuta în mai multe locuri, în mai multe feluri, cu atât mai bine. Avem nevoie de acest echilibru ca să relaționăm cu ceilalți și cu evenimentele din jur, mai ales în acest secol XXI.
După ce ai publicat ultimul tău roman ai spus „mă întorc la cărțile mele pentru copii”…
Da, urma să devin tată și se adunau poveștile, psihicul lucra intens în zona asta. În timp ce fizicul renova o casă. Mai specific, am mereu lângă mine o agendă pe care o folosesc pentru lucru, atât ca jurnalist, cât și ca scriitor; sunt agende pline de însemnări aproape nefolositoare, dar ele conțin, la sfârșit, pe ultimele pagini, toate ideile mele de povestiri, romane, interviuri, articole. Sclipirile mele, cum ar veni. Când am zis că mă întorc la povestirile pentru copii, mă întorceam, de fapt, la aceste ultime pagini. Unde, într-adevăr, notasem foarte multe idei de povești pentru copii în ultimele luni. Dar voiam să zic că mă întorc la treabă.
„Fiecare premiu câștigat te eliberează de povara câștigării lui în viitor”
Te responsabilizează premiile pe care le primești pentru cărțile tale? Cum?
În cel mai simplu mod cu putință. Fiecare premiu câștigat te eliberează de povara câștigării lui în viitor. Ai primit premiul respectiv și îți dai seama că nu era atât de important pe cât îl vedeai din afară, că nu se schimbă, în fond, nimic. Citind ulterior cărțile colegilor nominalizați, poți chiar să observi că acestea sunt mai bune decât cartea ta. Și atunci înțelegi încă o dată că, deși te bucură și te onorează, premiile sunt niște chestiuni extrem de subiective.
Tu te-ai afirmat ca autor de ficțiune în paralel cu devenirea ta ca adult. Ai un sentiment de înstrăinare față de ceva din ce ai scris în trecut?
Nimic din ce am scris până ieri nu mă mai reprezintă în totalitate; scrisul mă transformă în altcineva, fiecare rând. Cum să zic? Chiar și rândurile nescrise. Îți spun o poveste simpatică: acum câțiva ani, cu nu mai știu ce ocazie, am recitit mare parte din interviurile pe care le acordasem în cei zece ani de activitate; de la un interviu la altul însă, văzând câte prostii spun, dar în special cât de mult mă contrazic, eram din ce în ce mai deznădăjduit, mai îngrijorat. Mă temeam să nu fi fost complet ridicol pentru cineva care, la fel ca mine atunci, mă citise în repetate rânduri. Dar mi-am dat seama curând că e sănătos să mă fi schimbat de la un interviu la altul, de la un an la altul. Dintr-un motiv de panică a devenit o bucurie. Și e indicatorul meu cel mai important, care îmi arată că n-am luat lucrurile de-a gata și am continuat să gândesc, iată, și în anul care a trecut.
„Să arunce primul cu piatra scriitorul pentru care scrisul nu e terapeutic în niciun fel”
Am observat că faci apel la memoria ta afectivă când e vorba să îți scrii cărțile. Are literatura rol terapeutic pentru tine?
Să arunce primul cu piatra scriitorul pentru care scrisul nu e terapeutic în niciun fel… ! Dar cred că literatura nu se ține pe picioare dacă e căutată, a se citi scrisă, dar și citită, doar pentru rolul ei terapeutic.
Explică, te rog, intenția versurilor: „m-aşez în genunchi / smulg buruienile din jur / ating placa de beton / cu degetele plimb / literele numelor / celor pe care îi iubesc – / stres post-traumatic sever”
E o poezie scrisă în facultate, acum mulți ani. Murise o prietenă foarte bună. În perioada aceea muriseră și bunica și bunicul, cei care mă crescuseră de la vârsta patru luni. Și eram afectat, dar nu știam să o arăt, nu știam ce să fac cu morțile lor, nu știusem să le plâng. E greu pentru un scriitor să găsească interpretarea propriei poezii, ea e scrisă și ar trebui să rămână așa. Dar sunt de acord să o discut pentru contextul mai larg. Nu ne ajută nimeni să trecem prin doliu, nici măcar nu suntem încurajați să acceptăm incidența unui astfel de proces, care ar trebui să ne ajute să ne împăcăm cu despărțirea definitivă de cineva drag. Familia rămasă, prietenii își doresc de la tine să treci rapid peste situație, pentru că-i pui și pe ei față în față cu acea bucățică din ei înșiși care urlă de durere. Și, pentru că este contrară realității, această mușamalizare generală tinde să ne erodeze în timp propria stabilitate și identitate; și până la tulburări psihologice serioase nu-i decât un pas.
Am subliniat acest citat deoarece moartea este un stres sufocant pentru noi, chiar dacă nu trăim traumele războiului încă, regional incidența ei ne bântuie.
Da, moartea e peste tot, la știri, în toate filmele. Dar societatea îți arată cum stă treaba cu moartea altora, nu te învață cum – și mai ales că trebuie – să procesezi propriile pierderi.
„Poate să îți aducă o claritate, o mai mare rapiditate în procesul de decizie”
Apariția copilului tău schimbă ceva în literatura ta?
Pentru că trebuie să scriu într-un timp mult mai scurt, cine știe, s-ar putea să conducă la o frază mai scurtă, la un ritm mai rapid (râde). Înainte să apară un copil, deși toată lumea din jur te avertizează, nu simți pe propria piele cum e să nu ai timp să faci duș.
Și spui asta ca tată…
Exact. Să se înțeleagă! Chiar în cazul în care soțul și soția își împart echitabil sarcinile, ca tată nu ai purtat copilul în pântec nouă luni, nu ai trecut prin schimbările hormonale, nu ai născut copilul, nu te-au rupt, nu te-au cusut. Nici nu vreau să știu ce înseamnă să scrii după ce devii mamă, dacă după ce devii tată devine atât de complicat… Acum, privind lucrurile și din celălalt unghi, un copil, da, poate să îți răpească oportunități. Dar poate să îți aducă o claritate, o mai mare rapiditate în procesul de decizie legat de cum scriu, ce scriu.
„Ar fi bine ca noi, bărbații, să vorbim despre reprezentarea egală de gen”
Văzusem de curând o postare a ta. În care susțineai poziția femeii scriitor într-o plajă a bărbaților. Consideri pozițiile scriitoarelor și scriitorilor români inegale, în favoarea celor din urmă?
La masa de scris nu există inegalitate, dar în momentul în care te-ai ridicat de la masă n-ai cum să nu o observi. Mai mult decât femeile care luptă pentru asta, ar fi bine ca noi, bărbații, să vorbim despre reprezentarea egală de gen, despre respect, despre corectitudine. Sună ca un slogan tâmpit, dar cred că numai împreună putem să adresăm inechitățile într-un mod care să dureze și care să nu nască reacții nedorite, și numai cooperând. Nu trebuie pierdute timpul și energia cu răfuieli, ele mereu funcționează în defavoarea celor vizați. Dacă nici noi, care am beneficiat de o anume educație, nu înțelegem lucrurile astea și încă mai dezbatem dacă e așa sau altfel, sigur că apar reacții exagerate, stârnite de nedreptate în cazul femeilor și de frica de persecuție în cazul bărbaților, pentru care e nevoie de o nouă serie de interpretări – și tot așa, la nesfârșit. Trebuie să ne educăm în permanență, să ne chestionăm sistemul de valori în permanență. Să ne contrazicem atunci când e cazul, chiar dacă e inconfortabil pe moment. Și să mergem mai departe cu zâmbetul pe buze. Și, foarte important, cu o mână liberă care să fie întinsă oricui are nevoie de ea, coleg sau colegă, în orice moment.
Bogdan Coșa s-a născut pe 24 ianuarie 1989 la Codlea. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, apoi a urmat studiile masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la Facultatea de Litere a Universității din București. În 2011 a publicat „Poker”, primul roman al trilogiei cu același titlu. A câștigat Premiului pentru Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2010. A obținut în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a IV-a, premiul „Tânărul Prozator al anului 2013″ pentru romanul „Black Glass”. Cartea sa „Cât de aproape sunt ploile reci”, apărută în 2020 la Editura Trei, a fost desemnată cea mai bună carte de proză a anului în cadrul Galei Premiilor „Observator cultural”.
Interviul a fost realizat la FILIT 2022