„Din punctul meu de vedere, noi suntem ca o scenă la care privește lumea ca la o piesă de teatru”
Ești un amestec foarte interesant. Faci în paralel ceea ce mulți ar defini ca fiind două activități antagonice: jurnalismul și literatura. În plus, ești activistă pentru drepturile femeii. De ce ai nevoie de toate acestea în relație cu scrisul?
În primul rând pentru că identitatea mea este una multiplă. Sunt scriitoare, jurnalistă și activistă pentru că asta face parte din identitatea mea. Cu precădere mă ocup de jurnalism pentru că acest domeniu militează pentru schimbarea societății. Susțin drepturile femeii pentru că eu însămi sunt femeie și cunosc suferințele ei, în special în societatea siriană. Am un mare interes pentru drepturile omului.
De multe ori se vorbește despre tine ca despre o scriitoare militantă. Ți se pare vreodată reducționistă o astfel de apreciere?
Nu mă deranjează. Înaintea revoluției din Siria am scris un număr mare de lucrări, iar după ce aceasta s-a încheiat am continuat să scriu. Cărțile mele, inclusiv cele de ficțiune, s-au referit la vremea războiului și au fost traduse în peste 20 limbi din întreaga lume. Recunosc că romanele mele discută problema oprimării în societatea din care provin. Ea reprezintă un interes primordial pentru mine. Însă sunt de acord cu tine. În recenziile la cărțile pe care le-am scris se discută în mare parte despre subiectele pe care le abordez și nu despre tema literaturii sau despre arta din literatura mea. Nu despre tehnica pe care o folosesc sau despre limba în care scriu, nu despre conținutul dramatic al poveștilor. Se discută doar despre subiectul în jurul căruia este construit romanul. Acest lucru este legat de felul în care Vestul privește modul în care se scrie literatură în lumea arabă. Din punctul meu de vedere, noi suntem ca o scenă la care privește lumea ca la o piesă de teatru.
„Pot să spun doar atât: Siria este uitată în totalitate”
Într-un interviu mai vechi spuneai că Occidentul consideră Siria un topic politic și atât. Crezi că în ultimii ani vesticii s-au apropiat de o mai bună percepție a traumei sociale siriene?
Pot să spun doar atât: Siria este uitată în totalitate.
Cum îți amintești de copilăria ta sau de adolescența ta în Siria?
Nu cred că mă simt pregătită să vorbesc despre asta. Îmi pare rău!
Dar ai personaje din literatura ta cu care te identifici?
Cu Rima, în ceea ce privește lectura și literatura.
„Femeia siriană este considerată un cetățean de mâna a doua”
Unde vrea să ajungă personajul Rima, de fapt?
Spre libertatea ei. Adică spre ceea ce presupune libertatea femeii în stradă, în educație, în felul în care se îmbracă, în raportul cu societatea. Femeia siriană este considerată un cetățean de mâna a doua. E nevoie ca ea să poată să decidă stilul de viață pe care vrea să îl ducă, fără ca acesta să îi fie impus de altcineva. În lumea arabă, femeia este oprimată, trăiește într-un mediu violent. Numele pe care l-am ales pentru acest roman, „Fata care nu se putea opri din mers”, are și un alt sens. El desemnează discipolii lui Aristotel, care căpătau cunoaștere pe măsură ce mergeau. Acești discipoli își schimbă gândirea pe măsură ce înaintează în mers. Rima alege să meargă și să caute până ajunge la scopul ei. Acela de a capăta libertatea de a gândi, pentru că nu vrea să fie reprezentată în societate doar ca un trup. Își dorește ca mintea să îi aparțină, să revină în posesia ei. Mersul sigur că este o metaforă, pentru că personajul este legat în roman.
Este literatura un act de libertate absolută pentru Samar Yazbek?
Când sunt în afara Siriei mă simt pe deplin liberă.
„Reprezentările culturale din textul de bază sunt cele care se pierd de multe ori prin traducere”
Ce se pierde și ce se păstrează la nivel lingvistic prin procesul traducerii?
Depinde de fiecare traducere în parte. Sunt traduceri pe deplin fidele. Alte traduceri denaturează esența textului. De obicei, când citesc lucrările mele traduse realizez că pierd cam jumătate din sensul cărții. E vorba despre diferența dintre culturi și dintre substraturile lor. Reprezentările culturale din textul de bază sunt cele care se pierd de multe ori prin traducere. Acele nuanțe foarte subtile.
„Condițiile din Siria au afectat viața literară extrem de mult”
Stabilești prin literatura ta o punte cu concetățenii sirieni, cu care nu mai ai acum contact?
Cred că îmi citesc cărțile. Dar în condiții de război, foarte mulți nu cred că sunt de acord cu ceea ce scriu, mai ales din punct de vedere politic. Alții consideră că ce scriu e important. Dar condițiile din Siria au afectat viața literară extrem de mult. Siria este ocupată de cinci țări străine, societatea este fisurată și nu se poate vorbi despre cetățeni ca despre o masă omogenă de oameni. Mobilizarea literară în Siria nu este semnificativă, dar pot spune că a existat o explozie în ceea ce privește creația literară din partea scriitorilor aflați în exil.
Samar Yazbek este scriitoare, jurnalistă și activistă pentru drepturile femeilor. S-a născut la Jableh în 1970 și a studiat literatura arabă la Universitatea din Latakia. În 2010 a participat la revolta populară împotriva regimului lui Bashar al-Assad și a fost exilată din țara sa natală. A obținut Premiul pentru cea mai bună carte străină pentru „The crossing” (Franța, 2016), Premiul Novib pentru libertatea de exprimare (Olanda, 2013), Premiul PEN Tucholsky (Suedia, 2012) și Premiul PEN Pinter (Marea Britanie, 2012) pentru „O femeie în focul încrucișat: jurnale ale revoluției siriene”. În 2010 a făcut parte din selecția „Beirut 39, Hay festival” a scriitorilor remarcabili sub 40 de ani. Samar a scris și numeroase scenarii TV, dintre care și „Un cer care cade”, premiat de UNICEF în anul 2000. În România i-a apărut volumul „Fata care nu se putea opri din mers”.
Interviul a fost realizat la FILIT 2022