Demisia ministrului Câmpeanu a provocat emoție, iar urmările acesteia încă nu sunt complet previzibile. Catalogată de unii comentatori ca fiind o mare victorie a societății civile, demisia forțată a fostului ministru lasă legile educației și întregul program în suspensie. După ce au fost puse în dezbatere publică, legile educației au provocat dezbateri intense, iar contestarea lor a fost aproape unanimă. De menționat că foarte adesea contestările au fost de pe poziții divergente, mai ales în ceea ce privește curricula și metodologia examenelor. Au existat însă și câteva puncte de convergență: combaterea plagiatelor, protejarea patrimoniului școlilor, atenția pentru dimensiunea socială a școlii. Niciuna dintre modificările importante cerute de societatea civilă nu a fost preluată în proiectele susținute de guvern. Cu toate acestea, legile și-au reluat traseul legislativ și urmează să intre în dezbatere în Parlament, unde vor fi susținute de noul ministru al educației. În prezent, proiectele sunt în comisiile celor două camere, unde s-au primit deja peste zece mii de amendamente.
La baza ambelor proiecte – pentru învățământul preuniversitar și pentru studiile universitare – stă platforma „România educată”. Însă principiile acesteia se regăsesc doar parțial în proiectele de lege propuse acum, iar părți esențiale, inclusiv obiective de strategie educațională, au fost abandonate în propunerile legislative. La vremea când acestea au fost puse în dezbatere publică, o analiză a acestor diferențe dintre proiectele de lege și platforma „România educată” a fost făcută de rectorul SNSPA, fost ministru al Învățământului, Remus Pricopie – vezi articolul „România Educată – nu numai o lege. O viziune de țară”. Rectorul SNSPA a revenit în noul context asupra temei printr-o declarație publicată pe site-ul Universității și un interviu acordat PSNews. / Revista Cultura
„«România Educată» merge mai departe”
„Este regretabil să observăm graba şi bucuria unor intelectuali – angajați politic – de a anunța «decesul» unui demers de reformă a educației. În mod eronat, este asociată schimbarea de la Ministerul Educației cu blocarea Proiectului România Educată. Discursul este unul strict politic, de atac al «oponenților», indiferent cine sunt şi ce fac aceştia, nu unul îndreptat spre interesul şcolii.
De asemenea, nu am cum să mă asociez cu cei care, într-o manieră nu foarte educată (mai exact, folosind un vocabular de stadion), încearcă să ne explice de ce nu este bună România Educată.
Acestora le spun că se înşală. România trebuie să caute calea educației, iar Proiectul «România Educată» asta face. Existența tuturor acestor dezbateri exprimă preocupare, interes, nu blocaj. Nu există proces de reformă fără zbateri, fără critici, fără pierderi de etapă şi fără momente de recalibrare. Asta nu înseamnă, însă, că proiectul este un eşec.
Indiferent cine va prelua portofoliul educației va duce mai departe acest proiect, cu adaptările şi modificările absolut fireşti care se impun în urma tuturor dezbaterilor care au avut loc.
«România Educată» va merge mai departe, iar eu, din calitatea mea de profesor, rector SNSPA și fost ministru al educației, voi sprijini în continuare acest proiect de țară.”
Remus Pricopie
Trei principii care trebuie să stea la baza noilor legi: investiții, depolitizare, reconstrucție morală
În interviul acordat pentru PSNews – Legile Educației. Remus Pricopie: „Nu vreau să-mi trimit copilul la o școală PSD, PNL, USR sau UDMR”. Majorarea salariilor profesorilor, „o licitație electorală” – rectorul SNSPA subliniază necesitatea depolitizării simultane a educației și a dezbaterilor pe marginea legilor educației. În viziunea sa, dacă este realistă și principială, o nouă legislație a sistemului de învățământ are capacitatea de a crea un cadru pentru însănătoșirea societății.
Interviul din PSNews – extrase:
„O lege suplă în vârful piramidei”
PS News: Există o întreagă dezbatere, atât în spațiul public, cât și în comisiile din Parlament, pe legile educației redactate de fostul ministru, Sorin Cîmpeanu, iar varianta actuală are peste 10.000 de amendamente. Considerați că ar trebui făcut un pas înapoi și întreg documentul să fie retras?
Remus Pricopie: Ne-am obișnuit să personalizăm atunci când vorbim de reglementări în domeniul educației. Spunem adesea „Reforma Marga”, „Legea Andronescu”, „Legea Miclea-Funeriu”, „Pachetul legislativ Cîmpeanu” etc., dar uităm că cea mai stabilă lege a educației (Legea 84/1995) nu se cheamă „Legea Liviu Maior”, deși a fost girată de acesta, singurul ministru al educației care a exercitat un mandat întreg, de patru ani (1992-1996). Cum interpretez eu acest lucru? Ar trebui să vorbim mai puțin de ministrul sau partidul care reglementează și să avem mai mult în minte școala și copiii în slujba cărora atât ministrul, cât și partidul ar trebui să se afle. Liviu Maior a făcut acest lucru, iar exemplul său ar fi trebuit să fie o sursă de inspirație și pentru alții. De asemenea, asupra miniștrilor educației, în mod constant, a existat un fel de presiune publică de tipul „Ce nu au făcut bine foștii miniștri?”, „Ce se schimbă?”, „Ce aduceți nou?”. Unii au căzut în această capcană și au crezut că răspunsul așteptat trebuie să fie unul de tip show politic, chiar radical: „Dărâmăm x și îl înlocuim cu y”. Eu cred că aceste abordări sunt pur și simplu greșite. În primul rând, reforma nu înseamnă să demolăm, ci să corectăm, să ameliorăm, să inovăm, să adaptăm școala la o nouă realitate. Cu cât aceste calibrări se fac mai des, dar în pași mici, cu atât rezultatele vor fi mai bune. Acesta este și motivul pentru care cadrul reglementativ este – trebuie să fie – gândit în sistem piramidal, cu o lege suplă în vârful piramidei, care să traseze axele mari, iar hotărârile de guvern și ordinele de ministru să particularizeze și să adapteze norma la situația curentă.
Am să vă dau două exemple din actualul pachet legislativ:
(i) se propune ca universitățile să fie înființate / desființate prin hotărâre de guvern, ceea ce este absolut greșit, pentru că această normă ar induce un mare grad de instabilitate în sistem și ar lăsa loc și unor excese politice. Norma actuală – universitățile sunt înființate prin lege – este absolut corectă, prin urmare nu ar trebui schimbat nimic în această zonă.
(ii) avem paragrafe întregi în cele două propuneri de legi care nu se pot ridica la rang de lege. De exemplu, nu stabilești într-o lege procedura în care derulezi un concurs oarecare, din sistem. Poți vorbi de principiile care guvernează un concurs, dar nu are rost să detaliezi procedura. De asemenea, nu dai valori (în lei) ale sumelor pe care le acorzi ca burse sau premii elevilor și studenților. Poți să enunți principii de calcul, urmând ca valorile exacte să fie stabilite prin hotărâre de guvern.
Dacă procedăm așa – renunțăm să personalizăm pachetul legislativ, pe care eu refuz să-l asociez cu numele unui ministru, și gândim o arhitectură clară –, am putea să simplificăm foarte mult toate discuțiile legate de noul pachet legislative sau noua lege. Astfel, noul ministru al educației va trebui:
- Să ducă mai departe procesul de legiferare, DAR în acord cu Proiectul România Educată, nu așa cum a procedat ministrul care tocmai a demisionat, îndepărtându-se semnificativ de ceea ce acest proiect a prevăzut, în urma consultărilor de specialitate și a dezbaterilor publice;
- Să clarifice dacă este necesar sau nu să avem două legi (preuniversitar și superior) sau o singură lege. Eu aș merge pe un document unitar, care să nu lase loc de confuzii și interpretări, așa cum avem acum;
- Să scoată din actualele propuneri tot ceea ce nu se ridică la rang de lege. Dacă procedăm așa, peste 30-40% din actualul text va fi eliminat, urmând ca reglementările respective să se regăsească în hotărâri de guvern și ordine de ministru;
- Să corecteze toate prevederile care țin de etica academică, politizare, incompatibilități – foarte multe dintre propunerile de amendamente vizează aceste teme;
- Să filtreze cele 10.000 de propuneri după principiile mai sus enunțate.
O echipă independentă, fără accente politice, poate sprijini noul ministru al educației să rezolve toate aceste probleme, în 3-4 săptămâni de muncă.
„O schimbare majoră ar fi dacă am accepta că educația este o investiție, nu un cost.”
PS News: Există anumite critici cum că pachetul de legi înaintat de Sorin Cîmpeanu nu vine cu o reformă pentru binele elevilor și al profesorilor. Care ar trebui, din punctul dvs. de vedere, în calitate de fost ministru al Educației, să fie principalele 3 schimbări majore în sistemul de învățământ românesc?
Remus Pricopie: Unii bolnavi vor să meargă la un cabinet medical, să nu facă prea multe investigații, medicul să le prescrie o rețetă cu 2-3 medicamente, pe care să le ia câteva zile, fără să adopte un regim special de viață, iar vindecarea să se întâmple cât mai repede. Din păcate, nu așa stau lucrurile, mai ales atunci când ai lăsat boala să devină cronică.
Nu există trei schimbări majore. În Proiectul România Educată există o radiografie serioasă a sistemului și un pachet complex de soluții. Nu poți să aplici doar trei dintre acestea și să ai pretenția că ai și rezultate. În plus, atrag atenția – iar ! – că România Educată nu înseamnă numai o lege nouă a educației. Un copil trăiește într-o familie și într-o comunitate. Un elev poate avea anumite probleme la matematică, dar o problemă mult mai mare pentru el ar putea să fie naveta sau lipsa resurselor pentru haine, rechizite etc. sau pur și simplu inexistența drumului către școală (în zonele izolate). Toate studiile ne spun că performanța unui elev depinde la fel de mult de mediul extrașcolar în care trăiește, nu numai de cel școlar. Uneori, aceste elemente „extrașcolare” pot fi soluționate prin alte norme decât cele ale Ministerului Educației. Prin urmare, simpla adoptare a unei noi legi nu înseamnă implementarea automată a Proiectului România Educată.
Nu în ultimul rând, cele trei priorități / schimbări despre care mă întrebați pot fi – și de cele mai multe ori chiar sunt – diferite la București de cele de la Suceava, la oraș de cele din mediul rural, la elevii din ciclul primar față de elevii din liceu.
Acesta este motivul pentru care spuneam mai sus că trebuie să ne concentrăm pe calibrări și adaptări specifice, nu pe măsuri majore.
Am să încerc totuși să răspund în termenii în care ați adresat întrebarea. O schimbare majoră ar fi dacă am accepta că educația este o investiție, nu un cost. Asta înseamnă să alocăm suficienți bani pentru dezvoltarea copiilor noștri, la un nivel comparabil cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, adică 4,5 – 6,5% din PIB, nu 2,8 – 3,2% din PIB, așa cum este la noi. O altă schimbare majoră ar fi depolitizarea. Eu nu vreau să-mi trimit copilul la o școală PSD, PNL, USR sau UDMR. Eu mi-aș dori ca școala să fie pur și simplu școală, indiferent cine câștigă alegerile. Iar a treia schimbare majoră se referă la valori. Să ne fie foarte clar: copiii noștri trebuie să crească într-un mediu sănătos social. Faptul că știe matematică, este poate chiar olimpic, dar ajunge om de afaceri, implicat în evaziune fiscală și acte de corupție nu înseamnă că se califică în categoria celor „educați”. Dar pentru a avea o fundație solidă a valorilor sociale, cei care sunt în fruntea educației (directori, inspector, miniștri și politicieni) trebuie să se încadreze în acest profil al unei persoane educate, care înțelege conceptul de responsabilitate publică.
„Degradarea formării cadrelor didactice și a cercetătorilor a început în momentul în care procesul de verificare a calității a fost alterat sau contaminat în scopuri politice.”
PS News: Unul dintre cele mai contestate aspecte din noua Lege a Educaţiei pentru Învăţământul Superior este faptul că CNCTADU, organismul care avea până acum atribuţia de a verifica dacă o lucrare de doctorat a fost sau nu plagiată, „dispare” practic din noul proiect legislativ. Responsabilitatea verificării doctoratelor va fi transferată aproape exclusiv Comisiilor de Etică ale universităţilor. În paralel, vor fi înfiinţate totuşi alte două structuri: Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor și Gradelor Universitare (CNSTGU) și Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU). Cum vedeți dvs aceste modificări? Cum se poate rezolva această problemă a plagiatelor, a doctoratelor pe bandă rulantă? Se poate rezolva?
Remus Pricopie: Degradarea formării cadrelor didactice și a cercetătorilor a început în momentul în care procesul de verificare a calității a fost alterat sau contaminat în scopuri politice. CNATDCU a picat și el pradă acestor interese. Când a deranjat politicul, a fost imediat supus unor presiuni imense, desființarea fiind una dintre acestea.
În mod normal, CNATDCU nu trebuie desființat – cel puțin nu acum –, fără să ne asigurăm că procesul de verificare a calității lucrărilor de doctorat, de exemplu, nu este alterat, ci întărit. Dacă acest proces este făcut mai mult la universitate sau mai mult la nivel central, rămâne de stabilit. Totuși, vreau să subliniez faptul că dacă CNATDCU nu ar fi fost sistematic blocat de ministrul educației, care tocmai a demisionat, multe dintre actualele cazuri de plagiat ar fi fost deja soluționate.
Verificarea lucrărilor de doctorat ar trebui să aibă loc pe tot lanțul, la nivelul tuturor actorilor implicați în acest proces, din care CNATDCU nu ar trebui să lipsească. Dar un CNATDCU care să nu fie supus presiunilor politice și care să fie lăsat să-și facă treaba cu profesionalism și responsabilitate. Și, da, după cum am mai spus, problema plagiatelor se poate rezolva dacă o scoatem de pe masa ping-pongului politic și o lăsăm în seama oamenilor din domeniul cercetării și al experților în educație și în proceduri juridice.
Creșterea salariilor pentru profesori – „mai mult o licitație electorală, decât o discuție serioasă”
PS News: Noua lege a educaţiei pentru învăţământul preuniversitar prevede salarii mai ofertante pentru cadrele didactice debutante, „într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat”. Care ar trebui să fie, în opinia dvs, nivelul salariului unui profesor debutant? Dar a unui profesor cu experiență?
Remus Pricopie: Am urmărit dezbaterile privind posibilul nivel de salarizare promis de fostul ministru, dar am rezerve cu privire la acest subiect. Mi s-a părut mai mult o licitație electorală, decât o discuție serioasă. De ce? Pentru că un mesaj al ministrului educației despre salarii care nu este – și nu a fost!! – susținut de ministrul de finanțe și / sau de șeful guvernului ridică multe semne de întrebare. Știu ce înseamnă un buget, știu cum se fac măririle, am făcut în mandatul meu (2012-2014) măriri de salarii, dar nu am anunțat nimic public până nu am avut garanții de la premier și de la ministrul de finanțe că acest lucru se va întâmpla. În cazul de față, nu am văzut această abordare integrată la nivelul guvernului. Probabil, noul ministru va fi mai precaut pe acest subiect, deoarece există riscul să se cadă în derizoriu pe o temă foarte sensibilă.
Dar să revenim la fondul problemei, care nu este (numai) salariul profesorului, ci statutul său în societate. Când eu eram student la programul pedagogic, la începutul anilor 1990, a fi profesor însemna foarte mult din punct de vedere social. Programul de formare era unul foarte serios, concurența foarte ridicată (8-10 candidați pe un loc), iar percepția publică față de profesori era una pozitivă. Salariul era decent, nu mare. Azi știm cum stau lucrurile, iar corectarea lor nu se va realiza numai prin creșterea salariilor – care este absolut necesară și posibilă, dacă există un efort integrat la nivel de guvern.
Revin la Proiectul România Educată. Acolo este tratată foarte bine problema statutului cadrelor didactice în societate. De asemenea, recent, la ONU, România a co-organizat o sesiune pe această temă, iar Președintele României a avut un mesaj foarte clar în această direcție. Dacă vrem să creștem valoarea profesorului în societate, trebuie să începem cu lucruri simple, de exemplu respectul pe care îl acordăm acestui domeniu. Depolitizarea, debirocratizarea, investițiile în formarea continuă a cadrelor didactice și o creștere graduală și previzibilă a salariilor ar fi minime forme de respect. De asemenea, senioritatea trebuie să fie considerată în politica de resurse umane. Profesorii cu experiență trebuie să aibă un rol fundamental nu numai la clasă, dar și în formarea noilor generații de profesori.
De ce este atât de greu de făcut în România
o reformă a învățământului?
PS News: Toți foștii miniștri ai Educației, inclusiv dvs, au dorit să își spună cumva amprenta pe sistemul de învățământ românesc prin diverse schimbări, mai mult sau mai puțin inspirate. De ce este atât de greu de făcut în România o reformă a învățământului?
Remus Pricopie: Pot vorbi strict de mandatul meu. Nu sunt om politic. Nu sunt membru de partid. Nu am făcut din poziția de ministru o țintă sau un scop în sine. Înainte de a ajunge ministru (decembrie 2012), am declinat două oferte pentru aceeași poziție. La fel am făcut și după 2014, când am fost invitat să revin în guvern. Am plecat de la minister la solicitarea mea. Inițial, am vrut să demisionez în iunie 2014, dar am agreat cu premierul de atunci că, după alegerile prezidențiale din 2014, mă retrag, indiferent de rezultatul acelei campanii. Cât am exercitat mandatul de ministru nu am vorbit de „Reforma Pricopie”. Am făcut modificări reglementative, inclusiv la nivelul legislației, dar numai pe cele pe care le-am considerat absolut necesare și după ce am obținut sprijinul principalilor actori din domeniu. Nu m-am luptat cu foștii miniștri. Acolo unde a fost posibil, am lucrat cu dumnealor. Am încercat – și cred că am reușit – să țin sistemul în echilibru, discutând cu absolut toată lumea, inclusiv cu cei care atunci formau opoziția politică. Nu a fost ușor, dar toate aceste lucruri s-au întâmplat. Evident, am făcut și greșeli, dar cel mai important lucru este să le recunoști și să încerci să le corectezi.
Prin urmare, cred că este complicat să generalizăm și să spunem simplu „toți miniștrii au făcut x sau y”. Dar, cu siguranță, timpul va decanta toate aceste lucruri și poate că, la un moment dat, o să știm să învățăm unii de la alții, să lucrăm mai bine, să colaborăm, astfel încât ceea ce pare astăzi – iar uneori chiar este – o zbatere permanentă să devină mâine un proces firesc de modernizare continuă a educației din România.
Interviul a fost realizat de Marinela Anghelus. Citește interviul integral.
Articol reprodus cu permisiunea intervievatului.
Sublinierile aparțin redacției CULTURA.