Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Petra Dobruska: „Personajele noastre sunt super-eroi, dar într-un alt fel”

Petra Dobruska: „Personajele noastre sunt super-eroi, dar într-un alt fel”

„Prin șase povești nu atingi totul, dar sigur trezești interes”

Ești editoarea revistei POC!, o publicație de bandă desenată documentară. Pentru că vorbim despre o formă de expresie și de comunicare atât de particulară, cum ai descrie această revistă pentru publicul nefamiliarizat cu genul? Cum ai continua, pe scurt, fraza următoare: „Ce facem noi seamănă mai degrabă cu…”?

„… filmul documentar!” Dar, totuși, e diferit. Încercăm prin desen și text să transmitem emoții, să transmitem povești personale ale unor oameni, povești legate de lumea în care trăim. Am ales să ne focusăm pe subiecte locale, pe subiecte care preocupă oameni în țară și care ne privesc pe toți. Primul număr l-am dedicat mediului înconjurător. Am identificat niște povești care dau o imagine mai amplă despre mediu. Evident, prin șase povești nu atingi totul, dar sigur trezești interes.
De exemplu, m-am bucurat când mi-a zis o prietena care era relativ mică atunci când au fost protestele legate de Roșia Montana că a citit povestea noastră în revistă și, în sfârșit, a înțeles mai bine despre ce era vorba.

„Subiecte mai complexe, care, altfel, pot rămâne doar în spațiu academic”

Pentru primul număr ați ales să vorbiți despre ecologie. Pentru numărul doi ați ales migrația. Ambele sunt teme foarte actuale. Pentru că revista se bazează pe contributori și colaboratori, cât de apropiați, de preocupați, ai simțit că sunt ei de aceste teme?

La primul număr de revistă, majoritatea scenaristelor și scenariștilor experimentau pentru prima dată acest mediu de expresie. La numărul doi, la fel, nimeni nu mai scrisese înainte pentru banda desenată. Dar ce îi leagă pe toți este că ei sunt oameni preocupați de subiectul propus de noi. Și au ce transmite despre el. Unii transmit povești personale. Alții folosesc datele adunate din teren, de la alți oameni. Ei sunt oameni de radio, filosofi, antropologi, critici de film, cercetători de mediu ș.a.m.d.

Ce încercăm să arătăm, în general, este faptul că prin banda desenată poți transmite niște subiecte mai complexe, care, altfel, pot rămâne doar în spațiu academic, cu toate că ne privesc pe toți. Banda desenată documentară le traduce pe limba tuturor. Pentru că sunt povești ale unor oameni ca mine și ca tine.

„La unele scenarii amprenta mea e mai mare, la altele este absolut minimă”

Procesul de creație este destul de complicat, cel puțin așa pare din afară. Există cineva care scrie o poveste, apoi cineva scrie un scenariu, apoi cineva desenează. Asta înseamnă discuții, negocieri, sesiuni multe și lungi de lucru?

Procesul este destul de diferit de la o poveste la alta. Evident că nu e ușor să scrii un scenariu bun și utilizabil din prima. Unii reușesc și, apoi, mai departe, procesul este relativ simplu. Cu alții lucrăm mai mult timp, încercăm să-i ghidăm prin proces. O facem cu plăcere, pentru că și asta este unul dintre scopurile revistei: să consolidăm o comunitate mare care să fie interesată de banda desenată, dar și știe să o producă. Trei dintre scenariștii de la POC!#2 sunt oameni care au venit către noi cu dorința de a se implica. Asta este o mare realizare.
Dar să descriu mai în detaliu cum lucrăm. După ce stabilim subiectul numărului respectiv al revistei, identificăm povești și oameni care ar putea să scrie. Cu ei stabilim mai clar care e povestea lor și cum o vor scrie pentru a transmite ceva. Ideal este ca ei să scrie un sinopsis, pe baza căruia vor continua, mai departe, cu dezvoltarea scenariului. Uneori e nevoie să aibă la dispoziție un exemplu de scenariu deja scris, să vadă cum se face asta pentru banda desenată. Apoi, eu citesc o versiune, două, la unele scenarii chiar mai multe, fac comentarii, discutăm posibile direcții. La unele scenarii amprenta mea e mai mare, la altele este absolut minimă. Acum o avem în echipa și pe Maria Surducan, ilustratoarea și scenarista de benzi desenate. Ea este și la curent cu subiectele actuale. Uneori, la ea ajunge produsul aproape final. Alteori, atunci când simțim că nu avansăm destul de ușor mai departe. Cu scenariul finalizat ajungem la ilustratori. Și aici la fel: uneori merge ușor, alteori se taie și se negociază la sânge. Dar cu atât mai creativ este totul.

„Să apropiem banda desenată documentară de oameni de toate vârstele și profesiile”

Este foarte interesant că aceste benzi desenate documentare se află la intersecție: și antropologie, și storytelling, și desen. Cumva știință, alături de literatură și alături de arte plastice. Asta înseamnă și o oportunitate: adresează mai multe categorii de public. Cum vezi asta? Cine de ce ar fi atras? Tu de care dintre ele te simți mai apropiată?

Eu sunt de bază antropolog, deci clar că aici mă simt mai acasă. Dar, de asemenea, am tradus mai multe cărți și am scris deja câteva scenarii de bandă desenată. Deci, să zicem, a două ar fi literatura. Desenul mă fascinează ca artă, ca mijloc de expresie. Eu, de peste zece ani, lucrez în domeniul filmului documentar, al educației și al drepturilor omului. POC! este pur și simplu o combinație dintre toate acestea.
În ceea ce privește publicul, eu chiar cred că are un potențial mare de creștere și sperăm că POC! devine din ce în ce mai sustenabil. Pentru asta este nevoie de timp și de răbdare. Să formăm un public nou, să apropiem banda desenată documentară de oameni de toate vârstele și profesiile, să lăsăm oamenii să prindă gustul.

„E vorba despre oameni obișnuiți care încearcă să facă față lumii în care trăim”

De obicei, când zici bandă desenată zici super-eroi. Ce fel de eroi propun poveștile voastre din acest număr?

Personajele noastre sunt super-eroi, dar într-un alt fel. E vorba despre oameni obișnuiți care încearcă să facă față lumii în care trăim. Viața lor este influențată de politici locale, naționale și globale, de epoca în care trăiesc și, în cazul migrației, tema noastră de acum, de contextul economic.
M-a atins enorm povestea scrisă de antropologul Bogdan Iancu despre tatăl lui. Vorbeam mult cu el despre aceasta poveste și știu mai multe și din culise. Perioada tranziției a însemnat pentru unii o perioada de creștere și câștig, dar pentru majoritatea a însemnat concedieri, tragedii personale și de familie, tentația participării la jocurile piramidale. Atunci s-a accentuat sărăcia și a apărut nevoia de a pleca din țară. Vrând nevrând. Situația această dificilă de atunci influențează în continuare generații întregi care au crescut în nesiguranță.
O altă poveste este cea despre Johanna, un alt personaj, care a plecat din Suedia și s-a stabilit în Transilvania. După zece ani se întreabă: „Cum ajungi să știi că ai un loc al tău? Cum știi că aici este acasă, la tine? Să ai un act de proprietate nu e suficient. E mult mai mult de atât. Aici, în casa din Șomartin, cresc copii mei. Aici trăim eu cu soțul meu. …E acasă? Așa se simte să fii acasă?”

„O poveste care ar putea fi reală, dar nu este”

În această lectură subiectivă a realității pe care o propuneți, noi, cititorii, cât să ne așteptăm să fie non-ficțiune și cât ficțiune? Să privim POC! ca pe un roman grafic sau ca pe un studiu sociologic?

Revista noastră este contruită din nuvele grafice. Iar ele sunt bazate de multe ori pe date sociologice, pe cercetări antropologice și pe experiențe personale plasate în contextele mai largi. Majoritatea poveștilor sunt non-ficțiune. Celelalte au un fir narativ inventat, ca să se poate focusa pe o trăire anume.
De exemplu, Volodymyr Artiukh, antropolog din Ucraina stabilit în București, a scris o poveste bazată pe cercetarea lui între refugiații din Ucraina. A inventat o poveste a unui cuplu din Kiev, în care el este de origine din Belarus, ea din Ucraina. Mi s-a părut extrem de empatic să scrie o poveste care ar putea fi reală, dar nu este. Poveștile oamenilor care fug din război sunt pline de emoții și abordarea lui Volodymyr contruiește un cadru safe pentru toată lumea. În același timp, descrie situația foarte precis și foarte dureros.

Petra Dobruska este antropolog. În ultimii ani a inițiat mai multe proiecte culturale și educaționale. Este președinta Asociației Bloc Zero, este co-autoare a cărții „Dolky-n trei straie”, a tradus cărți pentru copii și a fondat revista de bandă desenată documentară „POC!”.
În noiembrie 2022 este lansat cel de-al doilea număr al revistei „POC!”. Numărul este dedicat migrației și a fost editat de Asociația Bloc Zero cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național.

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.