În lumea filmului, România este o țară respectată, o voce puternică, profesionistă, nu numai la nivel european, ci mondial. O politică diplomatică mai coerentă probabil că s-ar fi putut folosi mai bine de acest atu.
| Interviu realizat de Cosmina Gherghe |
Industria cinematografică este un promotor al culturii românești. Are filmul românesc, pe lângă dimensiunea artistică, și o dimensiune diplomatică?
Absolut, de altfel în Europa colaborarea între țări, în domeniul filmului, așa numita co-producție, este sprijinită de organismele comunitare, în primul rând pentru a provoca un schimb cultural între acele țări și mai apoi pentru a disemina acel produs cultural, filmul, și în restul țărilor europene. În lumea filmului, România este o țară respectată, o voce puternică, profesionistă, nu numai la nivel european, ci mondial. O politică diplomatică mai coerentă probabil că s-ar fi putut folosi mai bine de acest atu.
Care este imaginea țării în filmele românești și cum este receptată ea de publicul internațional?
„Imaginea țării” este un concept care mie îmi dă fiori, fac parte dintr-o generație căreia încă îi mai răsună în urechi limbajul de lemn al „Epocii de aur”, de care ne-a fost greu să scăpăm, mai ales în film. Imaginea țării este cea care este. Filmul românesc „al noului val” surprinde „felii de viață”, nu edulcorează societatea în care trăim. La ce ne-ar folosi să arătăm o Românie cosmetizată? Arătăm România așa cum e ea, dar surprinsă cu un umor fin, de regizori buni, care știu să pună în valoare actori talentați. Iar ceea ce iese din mâna acestor echipe e înțeles până în cele mai îndepărtate colțuri ale lunii.
Dacă vorbim despre marca TIFF, care credeți că a fost impactul acestui festival? Este el un emisar al culturii cinematografice?
Marca TIFF este o garanție a calității filmelor. TIFF reușește an de an să țină publicul cinefil aproape, dar și să atragă o audiență nouă. Și nu e vorba doar de un public clujean, fiindcă la TIFF vin oameni din toată țara. Dincolo de componenta sa de divertisment, TIFF a avut întotdeauna ca obiectiv promovarea filmului de artă, a filmului european și românesc în special. TIFF a luptat pentru salvarea cinematografelor din țară, iar lipsa acestora este an de an compensată prin Caravana TIFF, care poartă filmele în orașele unde fie nu sunt cinematografe, fie nu sunt distribuite în bună măsură filmele de artă.
Dacă segmentul cinematografic este atât de important ca formă de schimb intercultural, de ce acest segment nu este susținut de politicile de stat la potențialul lui? Cu atât mai mult cu cât vedem destul de des producții premiate la festivaluri internaționale de prestigiu, ca o confirmare a direcției bune pe care o are filmul românesc. Unde se blochează sprijinul economic al statului, infrastructura, proiectele și politicile culturale din domeniu?
Se blochează, la fel ca în alte domenii, la inconsecvența politicilor culturale. Asta prezumând că ar fi existat politici culturale. Nu sunt o expertă, dar e destul de simplu de imaginat că, pentru a construi o politică culturală, ar fi necesar mai mult timp. Or, în ultimii cinci ani s-au schimbat 7 miniștri, unii nu au apucat să rămână în funcție nici măcar un an. Despre ce politică am putea vorbi?!
Ce credeți că funcționează în alte state în care filmul ocupă locul cuvenit și trebuie îmbunătățit în România?
E o lungă listă de lucruri care trebuie schimbate, de la modul de finanțare a filmelor, sprijinirea debuturilor, înlesnirea realizării co-producțiilor, garantarea unui sprijin financiar pentru producțiile străine care sunt filmate în România, resuscitarea cinematografelor, educație cinematografică în școli etc. Ar fi destul de muncă numai în acest domeniu, dacă ar fi ca un ministru să reziste măcar patru ani, pentru a pune lucrurile la punct. Ar fi multe de făcut dacă Ministerul Culturii nu ar fi tratat în Guvern ca un domeniu ne-esențial, mai pe românește, ca a cincea roată la căruță.
Oana Giurgiu este producător de film și face parte din board-ul Transilvania International Film Festival (TIFF). A realizat mai multe emisiuni, documentare de televiziune și un lungmetraj documentar.
Materialul face parte din dezbaterea Soft power România. Eternul și fascinantul „dosar în curs”
Corina Taraș-Lungu – Drumul deloc neted către o imagine de țară favorabilă
Dragoș Anastasiu: „Trebuie să ținem ochii deschiși și să fim atenți la oportunități”