Dacă astăzi avem nivelul de criminalitate pe care îl avem și care în ultimii ani a avut o creștere fulminantă, acest lucru s-a întâmplat cu complicitatea noastră, a tuturor.
Material realizat de Corina Taraș-Lungu
Ce înseamnă democrație matură pentru dvs.?
Un sistem care funcționează și care nu depinde de omul care îl conduce. Va fi atunci când vom ajunge noi să spunem nu că omul sfințește locul, ci că lucrurile funcționează pe anumite proceduri, în mod transparent, indiferent de cine le conduce.
Dacă ați avea puterea totală de a decide un set de măsuri cu privire la prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale asupra minorilor, cu ce ați începe?
Aș implementa 7 pași. Am propus Guvernului un document pe care l-am prezentat MAI-ului, mai multor actori politici și ONG-uri. Măsurile pleacă de la comunicarea cu cetățeanul și înțelegerea fenomenului până la îmbunătățirea legii adopțiilor, până la educație, până la ceea ce numesc eu investment for good, investiția în categorii de specialiști și de oameni care lucrează în Poliție, în sistemul judiciar ș.a.m.d., pentru a le oferi ustensilele necesare ca ei să își desfășoare activitatea în demnitate. Mă refer aici de la curățenia în sălile de tribunal până la modul în care sunt audiați minorii sau modul în care o victimă este tratată de polițiști.
Lipsește o practică judiciară unitară la nivelul României când vine vorba de abuzuri asupra minorilor?
Cred că există principii unitare și cred că este important ca fiecare judecător să poată să analizeze fiecare caz în parte, specific, însă cu siguranță putem îmbunătăți modul în care abordăm în mod unitar problemele de genul acesta. Nu mă refer aici doar la sistemul judiciar, ci mă refer la noi toți, politicienii, instituțiile statului și opinia publică.
Pasivitatea aceasta, ca lipsă a unor programe și politici publice coerente vizibile, conduce treptat la normalizarea abuzului în România. S-a ajuns până acolo încât 55% dintre români consideră că actele sexuale cu minori sunt în mare parte consimțite. Ce face clasa politică pentru asta?
Primul pas este să acceptăm că avem o problemă și să facem un plan așa cum România a făcut deja pentru a îmbunătăți aceste lucruri. Dar de la zis până la făcut e drum lung. Iar dacă astăzi avem nivelul de criminalitate pe care îl avem și care în ultimii ani a avut o creștere fulminantă, acest lucru s-a întâmplat cu complicitatea noastră, a tuturor. Cumva, în liniște, ne-a cuprins normalitatea acestor fenomene. Instrumentele politice țin de stabilirea unor priorități reale prin care toți jucătorii politici se pun la o masă și abordează acest subiect cu importanța și cu prioritatea necesară. Ulterior, este nevoie de a pune oamenii potriviți în locurile potrivite și de a pune la dispoziție bugetul necesar pentru ca această schimbare să aibă loc. Nu în ultimul rând, este apoi și responsabilitatea noastră, individuală, ca cetățeni, unde va trebui să exersăm să luăm atitudine. Respectând aceste paliere lucrurile se vor schimba și credeți-mă că se pot schimba. Proiectele legislative pe care eu am reușit să le trec prin Parlamentul României în acest mandat, având susținerea tuturor partidelor politice, arată că se poate. E nevoie de reziliență. Aici e rolul nostru, al politicienilor și al instituțiilor. Indiferent de rezistența pe care uneori o ai de la societate, marile schimbări se întâmplă prin deciziile potrivite și asumate ale clasei politice. Înainte să ne chinuim să convingem toată țara, cred că trebuie să ne chinuim să convingem autoritățile și clasa politică.
Care sunt realizările pe care le-ați menționa acum?
Înființarea Registrului Automat pentru infractorii sexuali. Este primul și singurul instrument de coordonare la nivel național și de monitorizare a cazurilor de acest gen. Ar mai fi proiectul legislativ de modificare a Codurilor Penale de creștere a pedepselor minime pentru acest tip de agresori, astfel încât niciunul dintre ei să nu mai poată să fenteze pușcăria. În momentul de față, aproape 70% dintre ei primesc pedepse cu suspendare. Acest lucru este inacceptabil.
Cum se raportează clasa politică la această problemă? Nu am văzut pe nimeni care să își facă, de exemplu, campanie electorală având pe ordinea de zi prevenirea abuzurilor asupra copiilor.
Vă spun eu de ce. Atunci când discuți despre lucrurile astea trebuie să fii autentic. Nu e doar un subiect de campanie. Un astfel de subiect nu dă bine, dacă nu vii cu soluții clare și reale, în care să crezi.
Să fim mai optimiști cu privire la viitor sau toată lumea, inclusiv politicienii, se raportează cu resemnare la această problemă a copiilor?
Acest subiect nu interferează cu agenda niciunui partid politic. Anumiți colegi din partidele actuale sunt preocupați de aceste subiecte, dar, într-adevăr, în cultura noastră și în mediul în care suntem obișnuiți să trăim, așteptăm să ni se arate direcția de la centru sau din vârf. Nivelul de optimism este propriu, ne aparține fiecăruia. Eu din activitatea mea politică simțeam mai degrabă deznădejde și uneori eram fără speranță, dar mă motivez singură acum din exemplele pozitive din jurul meu, mă conving că se poate. Multe din aspectele vieții politice țin de modul în care colaborează legislativul cu executivul. Eu am crezut că pot să ocolesc statul, acest colos, pe care îl folosim mult în discursul noi versus ei. Însă realitatea este că sunt oameni în acest colos care sunt de un profesionalism extraordinar. Ne-am săturat cu toții de politicul acesta și nu mai avem răbdare, e o cerință cât de poate de legitimă a oamenilor. Nu se vor întâmpla minuni peste noapte, dar atâta timp cât direcția este una corectă și, atâta timp cât vom face lucrurile în mod sistematic bine, vom avansa. Dincolo de partide pentru care nu poate nimeni garanta, foarte important e rolul cetățeanului, care nu trebuie doar să voteze, ci să și tragă la răspundere clasa politică, pe cei care i-a învestit pentru reprezentare. Până când nu vom reuși să avem o democrație matură și chiar și atunci, rolul cetățeanului nu se oprește la vot, ci începe cu votul.
Cum sunt pedepsele pentru agresiunile sexuale? Ne aliniem altor state europene?
Nu ne aliniem. În momentul de față, cei care primesc cu suspendare sunt trimiși la școli și la grădiniță să facă muncă în folosul comunității, deși rata de recidivă este de 70%. Nu trebuie să fii psiholog, psihiatru, jurist sau rocket scientist ca să îți dai seama că nu pui lupul paznic la oi. Mi se pare civilizat să creștem pedepsele. Există studii foarte clare care îți arată corelarea clară dintre duritatea pedepsei și scăderea unor astfel de infracțiuni în societate. Nu avem sisteme de reabilitare psihologică în închisori, nu protejăm victima, nu monitorizăm agresorii. Am vrut să cresc foarte mult pedepsele, după ce am făcut multe studii comparative, dar în România unii specialiști consideră că un viol asupra unui copil nu poate să fie mai grav decât o crimă și că dacă pentru crimă pedeapsa maximă este de 15 ani, un viol nu poate primi mai mult. Mai mult decât atât, Guvernul a contestat la CCR această lege pentru că discriminăm, se pare. Din punctul vedere al măririi pedepsei maxime, în momentul ăsta nu ar ajuta cu nimic să o mărim, pentru că în cca. 85% dintre cazuri se acordă pedeapsă minimă sau aproape de minimul necesar. Pragmatic, util și realizabil a fost pentru mine să pledez pentru creșterea pedepselor minime pe toate palierele de infracțiuni împotriva minorilor, astfel încât oricine care se gândește să abuzeze un copil de orice fel să știe că va ajunge la pușcărie. Să terminăm cu fentarea și cu poveștile inventate în tribunal unde o fetiță de 11 ani este considerată că a instigat, pentru că purta fustă scurtă, un bărbat care avea de 4-5 ori mai mult decât vârsta ei.
Oana Bîzgan este, din 2016, deputat independent în Parlamentul României, încă. Este, de asemenea, Young Global Leader la World Economic Forum, Vital Voices Fellow și membru al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. https://oanabizgan.com/en/homepage/