Sari la conținut
Autor: GEORGE NEAGOE
Apărut în nr. 490

Zarurile au fost aruncate. Preliminarii la calificări

    Campionatul European din Franţa 2016, cu 24 de echipe naţionale, pare un eveniment organizat pe potriva UE. Luxemburg şi Malta vor absenta. Dar rolurile ce le revin sunt mai importante la nivel geostrategic şi economic. Trebuie să asigure preşedinţia Comisiei Europene şi respectiv să atragă turişti. Fac rost de fonduri pentru a ţine în cârcă un sfert din întreaga comunitate. Elveţia şi poate Norvegia le vor înlocui. Regatul Unit are potenţial tripartit de calificare: Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord. Cu cea din urmă ne aflăm în Grupa F a preliminariilor, alături de Finlanda, Grecia, Insulele Feroe şi Ungaria. Mă tem că România se va alătura ţărilor excluse. Repet doar avertismentul domnului Victor Piţurcă, după tragerea la sorţi.
    Cauzele sunt exagerat de multe ca să le sistematizez. Politeţea e cea mai uşor de invocat. Când eşti „nea Piţi“ pentru vestiar şi scorţos şi ursuz pentru presă şi pentru suporteri, atunci rezultatele respectă şi forma, şi fondul. Când Adrian Mutu a semnalat metodele învechite ale selecţionerului, nu m-am mirat. Mesaje de mobilizare, în stilul lui Carles Rexach la Barcelona (2001-2002), despre valoare, atenţie şi devotament, nu aduc nimic la construcţie. Echipa României nu a etalat, cu el la conducere, o schemă recognoscibilă. Însă, cu invazia informatică, s-au stabilit coduri ale derutării inamicilor dinăuntru şi din afara graniţelor. Măcar fundaşii să se îndrepte spre poartă adversă şi să trimită ropote de centrări?! Nu, mingea stă jos şi curge, dând impresia că punem presiune. Îl cunosc pe antrenorul Victor Piţurcă din 1998. Avea referinţe bune de la superiorii săi. Desigur, a calificat naţionala la Turneul din Belgia şi Olanda (2000). Cu Adi Ilie, Viorel Moldovan, Ionel Ganea, Dorinel Munteanu, Cosmin Contra, Gică Popescu şi Hagi. A renunţat după un conflict mocnit cu cel din urmă. Dar îl ştiu pe îndelete de când a chinuit-o pe Steaua Bucureşti între 2000 şi 2004. Da, a luat titlul la primul sezon. L-a promovat pe Mirel Rădoi, cel mai reprezentativ jucător al grupării de la începutul mileniului. L-a băgat în seamă pe Florentin Dumitru. I-a lăsat lui Eugen Trică posibilitatea să-şi facă de cap la mijlocul de terenului (cu folos vreo două sezoane). L-a ţinut pe Neaga până s-a apucat să marcheze şi în poartă. L-a scos in anonimat pe Claudiu Răducanu. Dar…
    E orgolios. Ceea ce înseamnă că ţine foarte bine de contracte. Îşi negociază cu stricteţe clauzele financiare. Ca atare, impasurile de parcurs sau eşecurile nu-l preocupă. Interesul publicului nu afectează interesele materiale, nu? Nici nu-i trebuie dolarii din Orientul Mijlociu. E decentă şi moneda europenă, câştigată acasă, cu argumentul că a dus România şi la Turneul din Austria şi Elveţia (2008). Se vede că-i tihnesc competiţiile bilaterale. Victor Piţurcă este ficţiunea compensatoare a fotbalului românesc. Este nostalgia performanţei. În el ne stă nădejdea falei de-altădată. Este şublerul care măsoară aspiraţiile sportivilor noştri pentru Olimpiada de vară din 2016 de la Rio de Janeiro. Atleţii, înotătorii, handbalistele şi canotorii visează să ajungă acolo. Trebuie să ne obişnuim cu aceste standarde. Talentul nu mai există. Valuta i-a luat locul definitiv şi irevocabil, prin baze sportive şi prin medicaţie.
    După 1-1 cu Ungaria, Victor Piţurcă a explicat, la conferinţa de presă, că jucătorii au fost obosiţi şi că, de aceea, n-au reuşit să ţină de rezultat. Acestea sunt limitele. Acum e clar că alţii îşi doresc victoria mai tare. Pe Sînmărtean îl înţelegem cu toţii. A evoluat din juneţe în pas de menuet, aşa cum îşi mărturisea necontenit G. Călinescu apropierea de mentalitatea socialistă. Cu prestanţă, dar fără performanţă. Şi, oricât aş iubi Steaua Bucureşti, cred că a-l responsabiliza la 34 de ani pare o soluţie de compromis. Aş zice disperată, dacă n-aş şti că-n lot se află Chipciu şi Keşerü. Dacă el arată că a atins vârful de formă în preajma retragerii şi demostrează că-şi surclasează conaţionalii în campionat, atunci necazul s-a instalat. A alunecat ca păstrăvul prin cataracte, dar s-a deshidratat. Iar impresia artistică nu se păstrează nici măcar în amintire. În schimb, la victoria cu Finlanda în deplasare (2-0) a dat ambele pase de gol pentru Bogdan Stancu. Prefer randamentul în detrimentul spectacolului. Se apropie Irlanda de Nord laolaltă cu perspectiva de ne trezi pe poziţia a treia, într-un baraj potrivnic. Desigur, fatalismul, ghinionul şi mioritismul ne vor argumenta înfrângerile. Ubi sunt componenţii generaţiei de aur, care nu au cucerit nici o medalie? E cazul să încetăm supralicitările. Umflăm preţurile, pretenţiile, penele. Se umflă şi jucătorii. Am mâncat un cub de ciocolată menaj în cinstea lui Raul Rusescu, atacantul nostru retras din meciul cu maghiarii. Parcă venea de la tăiat lucernă, făcând semn că e liber pentru o jumătate de normă la descărcat desagii. A spart gheaţa în tricoul „tricolorilor”. Sper să-i dea cineva un ac să mai subţieze adiposul. Golul lui a semănat cu un balon plin cu heliu. A pierit entuziasmul, când binecunoscuta apatie a lui Tătăruşanu a ignorat elanul lui Balázs Dzsudzsák la lovitura liberă de 1-1.
    Alt obosit cu Ungaria a fost Dorin Goian. A intrat ca să se întoarcă la vestiare. Avea probabil puţină treabă la renumitul club Asteras Tripolis din Grecia. Poate că a şi primit indicaţia că au derby etapa viitoare şi că le trebuie tot lotul valid. În schimb, Răzvan Raţ, de o generaţie cu cei menţionaţi, s-a zbătut ca un debutant. L-a mobilizat banderola de căpitan, o temă care ne bântuie de când Giani Kiriţă s-a apucat să scurme prin gazonul din Ştefan cel Mare după respectivul petic, iar Dinamo a încasat un gol jenant. Lipseşte liderul. Ar fi Marica, atât de util şi providenţial uneori. Dar parcă el se păstrează pentru meciurile României. La club stă în rezervă, ca partidele istorice în relaţia cu Uniunea Sovietică. Şi-o să vină pragul de 30 de ani şi o să recunoască singur că s-a cam fofilat, văzându-şi de siguranţa poznarului şi de economisirea energiei. Cred totuşi că oboseala la care se referea Victor Piţurcă era plictiseală sau suprasaturaţie. Calendarul competiţional s-a burduşit şi e nevoie de repaus. Să mai faci o zacuscă, să împleteşti ciorapi, să te căsătoreşti precum Constantin Budescu. Aş insista ca ai noştri să nu-şi mai bălmăjească intenţia de a fi selecţionaţi. Să steie potoliţi! Că pe jos nu se mai poate circula în România. S-au stricat drumurile. Şi nu e în fiecare zi campanie electorală să se paveze şi să se pavoazeze.
    Naţionalei noastre îi lipseşte orizontul. Jucătorii transferaţi pe sume apetisante în străinătate se plafonează. Îşi fac din inadaptare o scuză. Este de fapt o incapacitate. Bogdan Stancu şi Gabriel Torje sunt exemple concludente. Carierele lor fotbalistice au eşuat în Turcia, împotmolindu-se. Îşi pot agăţa ghetele în cui. Îmi păstrez afirmaţia, deşi Bogdan Stancu a marcat cu Finlanda. Chiricheş a experimentat duritatea contrelor din Anglia. Acolo li se aplică destule corecţii noilor veniţi. Ghiontul e ca o formă de salut. Cine nu răspunde corespunzător stă în infirmerie. Sau primeşte un fotoliu, cu patură, ceai la plic, garantându-i-se dreptul de a ieşi la marginea terenului pentru încălzire. Alexandru Maxim ilustrează inconstanţa românească. După atingerea unui nivel rezonabil, intervine blazarea. Mihai Mironică făcea o glumă, la postul Sport.ro, susţinând că este loc la naţională şi pentru Sînmărtean, şi pentru Maxim, şi pentru Cristi Tănase (pentru ultimul în tribună). Decarul Stelei e jucător de lot. Completează numărul, aşa cum au ţinut să-mi confirme ipoteza cei titularizaţi cu Finlanda.
    După această partidă, rămân câteva concluzii certe. Lipseşte fundaşul dreapta. Luchin acolo e o improvizaţie. Fundaşii centrali sunt îndoielnici în intervenţii. Mijlocaşii defensivi se poziţionează deficitar şi nu ajută faza ofensivă. Mijlocaşii de bandă evoluează cu câte-o aripă tăiată. Tănase are tendinţa de centru, iar Torje aleargă de-a latul terenului. Chipciu n-ar ce căuta al doilea vârf. Practic, construită în sensul de a distruge ofensiva adversarilor, naţionala României nu dispune de elementele sănătoase necesare aplicării planului. Eşti acasă contra Ungariei, o echipă împotriva căreia jucătorii se mobilizează, şi-l laşi pe Rusescu să stea izolat?! Eventual te pregăteşti şi de tiki-taka, să păstrezi posesia?! Iacta alea est. Am văzut România înghesuită în ambele meciuri. Să nu ajungem la colţ. Suntem deja la periferia Uniunii Europene.