Transformările prin care a trecut şi trece societatea umană, mai ales în ultimele decenii, sunt uriaşe. Sub ochii noştri, lumea se schimbă şi, mai ales, se complică. Resursele umanităţii scad îngrijorător, mai ales în condiţiile unei înmulţiri globale, iar schimbările climatice ne surprind şi ne îngrijorează. Cercurile conducãtoare se comportă adesea fără a lua în considerare problemele fundamentale şi, mai ales, fără a răspunde provocărilor ce se impun. Şi mai îngrijorător apare comportamentul oamenilor, lipsa lor de sincronizare cu mersul înainte al omenirii, retragerea într-un individualism rupt de realitatea contemporană, care nu contribuie la o ripostă organizată de care umanitatea în ansamblu ar trebui să se arate capabilă.
Mai mult ca oricând este necesară conlucrarea conştientă, înţelegerea necesităţii solidarităţii şi a depăşirii fazei unui egoism nociv tuturor. Solidaritatea s-ar impune şi pentru a face faţă unui viitor incert şi plin de complicaţii. Suntem cu toţii pe puntea unei corăbii, care trebuie să înfrunte primejdiile şi să ne ducă spre un ţârm ospitalier. Conducătorii statelor se găsesc de data aceasta într-o lume care s-a schimbat şi se schimbă, în care unele state au dobândit o însemnătate pe care doar cu câteva decenii înainte nu o aveau şi în care sistemul mondial de relaţii – sub dublul impact al dezvoltării şi al necesităţii de a se găsi pentru viitor calea cea mai propice conlucrării – a căpătat şi mai ales va căpăta o nouă înfăţişare.
Proporţiile cifrice ale popoarelor, dar şi ale credinţelor se află într-un proces de mutaţie şi urmările vor fi, de asemenea, incalculabile. Este necesar pentru viitorul umanităţii să se asigure acestor procese o evoluţie paşnică, neconflictuală, având în vedere şi extraordinara putere distructivă a armelor mileniului trei. O lume în care să se afirme respectul reciproc, înţelegerea şi toleranţa ar putea asigura mersul înainte al tuturor, dar oare suntem capabili de crea acest climat? Ceea ce se întâmplă sub ochii noştri evidenţiază mai ales intoleranţă, declanşarea uneori din senin a conflictelor şi lipsa de voinţă pentru a se înfăptui lumea viitorului sub semnul libertăţii, dar şi sub acela al conlucrării.
Stiinţa şi tehnica au evoluat spectaculos şi în fiecare zi ne pun în faţă noi izbânzi, dar, cu toate acestea există limite atât în privinţa ritmului cuceririlor, cât mai ales în măsura generalizării lor. Într-o lume a inegalităţilor viaţa popoarelor şi a oamenilor este diferită şi omenirea este departe de a putea realiza un echilibru mondial în această privinţă. Ceea ce trebuie schimbat în primul rând este dorinţa unanimă de a asigura treptata egalizare a şanselor şi crearea condiţiilor necesare.
Învăţământul ridică mari semne de întrebare. Din păcate, nu mai putem asigura astăzi decât în parte pregătirea oamenilor mileniului trei, având în vedere necesităţile societăţii, dar şi formarea individuală a persoanelor. Cunoştinţele dobândite de omenire au atins în diferite domenii cote înalte, punându-se problema transmiterii lor către noile generaţii în aşa mod încât ele să poată asigura o eficientă şi constructivă utilizare. Dar aceste cunoştinţe se adaugă necontenit celor acumulate de umanitate în cursul mileniilor şi mai ales a ultimelor secole. Manualele viitorului ar trebui să reprezinte adevărate „opere de artă“, în care, pe scurt, dar atrăgător să se transmită elevilor fundamentul educaţiei lor pentru lumea viitorului. Totodată, nu ne este îngăduit să uităm necesitatea absolută ca aceste „cărţi de învăţătură“ să aibă şi rolul de a transmite sintetic, dar organizat, tinerilor imaginea succesivilor paşi înainte ai acestei omeniri care a avut o evoluţie pierdută în negura vremurilor. Este vorba de a da simţământul continuităţii, ca şi cel al progresului; este vorba de fapt şi de o solidaritate necesară, care să se impună ca o trăsătură a trecutului, dar şi ca un comandament al viitorului.
Umanitatea se găseşte în faţa unor semne de întrebare care o pun la grea încercare şi o pun să traseze noi limite, care să-i îngăduie nu numai să supravieţuiască, dar şi să-şi găsească drumul înainte. În primul rând, ea este datoare să descopere tărâmul convieţuirii, al conlucrării şi al depăşirii unor adversităţi paralizante. Oamenii trebuie să înveţe să se cunoască şi să se recunoască, să accepte că dincolo de specificităţile fiecăruia fiinţează o unitate planetară care impune acceptarea şi înţelegerea celuilalt, că suntem indestructibili legaţi şi mai ales că avem nevoie să conlucrăm pentru un comun şi echilibrat mers înainte. În egală măsură, oamenii trebuie să abandoneze hainele strâmte ale individualismului egocentric, să accepte apartenenţa lor la o uriaşă comunitate, care le conferă puteri deosebite, dar le cere şi sacrificii. Lumea cea nouă a viitorului va impune noi comportamente, chiar o nouă morală, întemeiată în mult mai mare măsură pe o conjugare a eforturilor.
Marea noastră problemă a oamenilor este neîncetata noastră stăruinţă de a ne depăşi hotarele existenţei, de a fi altfel, de a ne adapta felul de a fi recurgând la inovare, de fapt de a contribui la mersul înainte al omenirii în ansamblu, căutând căile unui progres la care au contribuit necontenit înaintaşii noştri în decursul vremurilor. Umanitatea a dobândit noi valenţe, adaptându-se şi contribuind la mutaţiile necontenite prin care au trecut generaţiile succesive în diferite părţi ale lumii. Chiar dacă acest progres necontenit a avut loc disparat, până la urmă el a devenit al tuturor, ca un bun comun şi procesul va continua, dar este necesară o mult mai strânsă conlucrare deoarece provocările au dobândit o intensitate care impune acest lucru. Timpul nu mai trebuie irosit, problemele se agravează şi, în acelaşi timp, vrând nevrând, ele sunt ale tuturor. Este imperios necesar ca oamenii să depăşească barierele şi să contribuie uniţi la înlăturarea unor obstacole care opresc sau frânează colaborările, fie ele economice, religioase, politice sau culturale. Este singura cale care poate să asigure omenirii un viitor şi s-o apere de prăbuşire în nefiinţă.