Un tânar editor din Atena îmi pune o carte pe masa. „Citeste, îmi spune si scrie o prefata!“ Titlul cartii este „Vânatoarea de oameni“. Si e scrisa de un tânar filozof francez, Grégoire Chamayou. A aparut anul trecut la editura La Fabrique. Allotropos, editura greceasca din Atena, are traducerea ei în lucru.
Îmi spun în gând ca aceasta carte ar putea fi ilustrata cu imagini de care avem parte de dimineata pâna seara. Pe toate posturile de televiziune. Traim într-o tara înconjurata de mare. Scufundarea ambarcatiunilor cu emigranti care încearca sa atinga tarmurile, pentru a-si cauta în Europa o viata mai buna, e la ordinea zilei. Ei sunt haituiti de politia de tarm, sau de cea teritoriala, daca apuca sa puna piciorul pe uscat. Cartea lui Chamayou face istoricul acestei haituieli a semenului nostru. Este ca un thriller, ca o carte de aventuri despre violenta care domina întreaga istorie a speciei umane. Un om alearga. Altii vor sa-l prinda, la portile unei polis antice. Un om alearga. Altii vor sa-l prinda într-o statie de metrou. Între aceste doua paranteze în timp se înscrie cartea. Cine e vânatorul? Cine e vânatul? Excluderea dintr-o tabara înseamna implicit includerea în cealalta. În comunitatea umana, cea, deci, a unei singure specii. Razboiul, forma suprema de vânatoare, nu înseamna nimic altceva decât: omoara, altfel vei fi omorât! Din fata. Sau din spate, de catre ai tai, fiindca n-ai îndeplinit ordinul de-a fi ucigas. Daca nu devii vânator, esti vânat.
Cum s-a ajuns la aceasta forma legitima de vânatoare? Cum a ajuns vânatoarea semenului tau sa beneficieze de o metodologie, iar aceasta metodologie sa se numeasca tactica si strategie de lupta si sa fie predata în scoli speciale, ca orice stiinta?
Chamayou porneste de la filozofii greci. De la mostenirea nu dintre cele mai nobile pe care ne-a lasat-o Aristotel, care considera vânatoarea sclavilor un mod natural al achizitionarii fortei de munca. El credea ca exista oameni nascuti pentru a comanda si oameni nascuti pentru a fi comandati. Când cei din urma nu-si accepta conditia, se ajunge la razboi. Deci razboiul este un mod de restabilire a ordinii naturale.
Combinatia vânatorii de oameni în scopuri economice, dar si pentru a-si asigura puterea politica asupra unui teritoriu a facut-o Nimrod. El, dupa Potop, nu a ascultat cuvântul Domnului si s-a proclamat rege. Nimrod îsi aduna cu forta poporul. Se suprapun astfel vânatoarea economica si vânatoarea politica, ajungându-se la o suveranitate sinergetica asupra unui teritoriu populat cu forta.
Abraham combina puterea sinergetica cu cea pastorala, transcedentala. Puterera lui Nimrod era puterea asupra unor oameni care fug, fiindca vor sa scape. Ea este prima putere urbana, are drept scop stapânirea unui teritoriu, din care stapânul iese în afara pentru a prinde si alte victime. Simbolul Turnului Babel acesta este; oamenii capturati construiesc un oras care ii va include. Simbolul dovedeste caracterul de centralizare si de verticalitate al puterii.
Apoi, locul vânatorii de oameni îl ia „pescuirea“. Pescarii de oameni introduc puterea suverana a spiritului în adunarea multimii. Se trece la vânatoarea pastorala, la biserica, si cu timpul la forma suprema de pedepsire a turmei daca nu e ascultatoare – Inchizitia. Aceasta se bazeaza pe metafora patrunderii unei maladii în turma, maladie de care turma trebuie salvata. Cangrena trebuie înlaturata. Boala de-a fi eretic nu se poate vindeca decât prin moarte.
Aceasta idee, atrage Chamayou atentia, va sta la baza tuturor institutiilor statale de mai târziu. De aici se va ajunge la expulzarea din legalitate, la pierderea protectiei comunitatii de catre anumiti indivizi, mai mult chiar, la ideea ca trebuie salvata comunitatea de acesti indivizi. Uneori, proscrisii se unesc, ei devin periculosi. Se pun preturi comunitare pe capul lor. Suveranul are dreptul sa-i judece. Si pentru îndeplinirea acestui drept, el creeaza institutii si apeleaza la institutii: armata, politia, sistemul justitiar. Deci, statul. Se trece spre forme largite de dominare. Statul transforma vânatul în dusman. El certifica ideea ca, de fapt, cuceritorul are o umanitate superioara, în numele careia actioneaza. El va impune conceptia ca aceasta umanitate, a vânatorului, este singura si ca este absoluta.
Ceea ce s-a întâmplat la cucerirea Lumii Noi, este de parere Grégoire Chamayou, este o combinatie a tuturor formelor posibile de vânatoare. Capitolul despre vânatoarea indienilor este poate cel mai crud capitol al cartii, nu e usor de citit. Aproape ca ti se face rau fizic urmându-i argumentele. Vânatoarea indienilor cu câinii, urmarirea si sfârtecarea lor, lauda animalului pentru ca si-a facut treaba bine, nu mai lasa loc de iluzii asupra naturii umane. Nici un masacru nu a fost de o asemenea anvergura. Fiindca era nevoie si de o teorie care sa justifice lacomia de aur, s-a apelat iarasi la filozofi. Sepulverda l-a citat pe Aristotel, de traducerea si comentarea caruia s-a ocupat toata viata. Unii oameni erau, potrivit acestuia, sclavi de la natura. Chiar mai putin decât oameni, în cazul cuceririi Lumii Noi. Ei erau homunculi. Razboiul împotriva lor s-a considerat a fi o ramura a artei. Fiindca se încerca astfel umanizarea lor. Se încerca dumnezeirea unor homunculi, care oricât de homunculi ar fi fost ei, era mai convenabil sa fie crestini. Dezumanizarea dusmanului a devenit întelegerea politica a conceptului de umanitate. De la umanitatea superioara se trece la umanitatea absoluta. Toti ceilalti sunt inumani, deci dusmani.
Urmatoarea forma de vânatoare analizata de autor este cea a pieilor negre. Ea nu ia amploare decât odata cu capitalismul transatlantic. Cele mai ucigatoare pagini, bazate toate pe documentatie si pe citate, sunt cele despre confreriile care se fac între cei care vând si cei care cumpara sclavii negri. Aici vânatoarea umana ajunge la paroxism. Europenii îsi cauta o scuza în treapta de sclavagism pe care se situau societatile africane. De data asta, se foloseste zoologizarea ca instrument justificator în practica vânatoreasca. Africanii nu sunt oameni, sunt animale.
Se ajunge la forma bine cunoscuta a blamarii victimei. Ei meritau acest tratament, chiar daca nu aveau alta alegere. Se analizeaza pozitia lui Hegel fata de sclavagism. Sclavul, spune distinsul filozof, ramâne sclav fiindca nu vrea sa înfrunte moartea pentru libertate. Aici apare prima data ideea posibilitatii emanciparii, dar Hegel trateaza problema paternalist. E nevoie de o eliberare graduala si controlata a sclavilor, este el de parere. Urmeaza pagini de stralucita analiza a contradictiei hegeliene. De la aceasta contradictie s-a ajuns la ideea ca negrii, chiar daca se revolta, o fac pentru ca nu pun pret pe viata. În acest cadru este discutata revolta lor din Haiti, când au murit cu miile pentru libertate. S-a considerat ca, pentru ei, singura forma de libertate se gasea în moarte.
Pâna când pe scena istoriei au aparut marronii. Marronii sunt sclavii fugiti de pe plantatii. Începe vânatoarea lor. Ea cerea forte speciale, fiindca fugarii învatasera sa se apere. Se formeaza armate speciale. Se dau recompense pentru prinderea lor. Daca voiai sa iei recompense, trebuia sa aduci ca dovada guvernatorului mâna celui omorât, si astfel îti primeai plata.
Apoi, au început recrutarile dintre sclavi pentru vânatoare, lor schimbându-li-se statutul din sclav în „valet de vânatoare“.
O alta forma de vânatoare analizata de Chamayou este cea a saracilor. Începuturile ei se situeaza în Evul Mediu, când pentru cersetori se creau stabilimente speciale, ca pentru nebuni. Saracimea trebuia sa devina invizibila. Trecerea pe care o face autorul de la aceste stabilimente speciale la statul caritabil al zilelor noastre este un act de curaj al ratiunii. La fel ca si felul în care demonstreaza ca ideea închiderii saracilor în zone speciale ale societatii a dus la crearea proletariatului modern. Si la deposedarea lui de drepturi. Faptul ca el s-ar putea razvrati induce ideea ca saracia este criminogena… Iar politica devine metodologia stiintifica a împotrivirii la razvratire. Aici situeaza autorul organismele de tip FBI, create împotriva oricarei forme de insurectie.
Pagini necrutatoare sunt destinate analizei vânatorii în haita, a linsajului, forma suprema de segregare, prin care, într-o societate moderna, negrii trebuia sa înteleaga ca nu-si pot depasi statutul. Pasul urmator este de la segregare la exludere. Un capitol este destinat vânatorii evreilor si instituirii conceptului de ura de rasa, în care din nou se reinstaureaza biologicul în anihilarea vânatului. De data asta însa, în sensul în care vânatoarea organizata, vânatoarea de stat, este considerata un dat natural al speciei umane, pentru a se reaseza superioritatea biologica a unei rase. Biologicul devine drept natural, violenta o forma a vitalitatii.
Si ajungem în zilele noastre, la vânatoarea strainilor. Vânatoarea de tip xenofob înseamna scoaterea strainului din oras, dar mai ales scoaterea de pe piata de munca. Deci se trece din domeniul urii nationale în cel al urii sociale. Intram pe terenul concurentei dintre oameni apartinând aceleiasi clase sociale. Aceasta ura devine un capital politic inestimabil. Apare socialismul national, ca o încununare a devierii conceptelor. Si ura împotriva strainului este deopotriva folosita de ambele curente, de stânga sociala, ca si de extrema dreapta.
Intram în peisajul politic al zilelor noastre, în care se admite ca produsul creat si pus pe piata sa fie strain, nu însa si producatorul lui. Pentru a se închide ochii asupra acestui deziderat se instaureaza salarizarea diferentiata. Strainul, pentru a fi acceptat, trebuie sa accepte la rândul lui un salariu mai mic. Si mai ales el trebuie pus în afara legii. Când acceptarea acestui statut devine incerta, se trece la haituirea strainului ilegal. El este urmarit, nu pentru ca ar fi comis o ilegalitate, ci pentru ca el însusi întruchipeaza ilegalitatea. El îsi pierde orice drept de-a avea drepturi. Apare o alta forma de discriminare: legalitatea, oficialitatea sejurului. Ilegalizarea unui segment social nu înseamna însa disparitia lui. Ci doar vulnerabilizarea lui extrema, docilizarea lui prin nesiguranta. Se revine la forma de stigmatizare a sclavului cu fierul rosu: sistemul de control biometric, luarea amprentelor.
Si… cine a vazut vreodata buricele degetelor unui ilegal, automutilate, ranite, arse, crestate, pentru a nu i se mai recunoaste amprentele, parcurge cartea lui Chamayou nu ca pe o lectura, ci ca pe un act de constiinta.
Ea este scrierea necrutatoare a unui om tânar din zilele noastre. Este istoria rasei albe (din care lipseste numai capitolul vânatorii aborigenilor).
O carte care nu trebuie relatata, ci trebuie citita. Fiecare pas al demonstratiei trebuie sesizat. Chamayou nu face nici un compromis în gândire. El scrie o carte care, atunci când o citesti, iti produce un rau fizic, o stare de intoleranta fiziologica. O discutie etica care îl duce automat spre volumul urmator, aparut doar în urma cu câteva luni: teoria dronelor.
Chamayou, acest copil minune al politologiei ultimului deceniu, si-a propus parca sa ne lase fara iluzii. Si, totusi, singurul element creator de iluzii este însasi prezenta lui. Prezenta acestui baiat calm, sigur de sine, cu o privire visatoare si o gestica deplin convingatoare, care începe sa-si faca loc în librarii, în conferinte, pe ecranele noastre. El este o dovada ca oamenii constientizeaza totusi la ce punct de rascruce se afla gândirea si morala lumii contemporane.
Grégoire, nu esti singur! Sa fii convins ca suntem multi cei care te urmam! n