Am aflat de moartea lui bin Laden in timp ce stateam intr-o cafenea din Pisa si rasfoiam presa italieneasca ce abia isi revenea de dupa evenimentele fericite din week-end-ul trecut. Televiziunile au transmis stirea: basmul inceput vineri, odata cu casatoria cenusaresei (milionara in lire sterline, dar ce mai conteaza?) Kate cu printul William, si continuat cu beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, se incheia cu un optimism apocaliptic: cea mai recenta intruchipare a raului, Osama bin Laden, a fost, in sfârsit, eliminat.
Ce mi s-a parut interesant e faptul ca toate aceste evenimente nu erau deloc intâmplatoare: nunta regala de la Londra era de mult timp programata in prima vineri de dupa Pasti. Nici beatificarea Papei nu a fost un eveniment spontan, ci indelung pregatit si regizat, de mult fiind cunoscut faptul ca ziua de 1 mai trebuie dedicata acestui frumos moment ecleziastic. Este insa surprinzator ca, tot de un an, serviciile secrete si armata SUA stiau unde se ascunde bin Laden, dar au inteles sa rezerve evenimentului reprezentat de uciderea lui ziua de 2 mai, parca in continuarea zilelor precedente.
Nu zic ca ar fi o teorie a conspiratiei, dar, daca ar fi, e una pentru care conspiratorii merita aplaudati: de prea multi ani traim cu groaza terorismului, in razboaie continue, sub impactul crizei economice, speriati ca soarele provoaca cancer, ca incalzirea globala va distruge umanitatea, ca, intr-un cuvânt, tot ce se intâmpla in jurul nostru trebuie, in mod necesar, sa aiba o dimensiune dramatica. Pâna si povestile timpurilor noastre nu ne scapa de spectrul victoriei celuilalt, a strainului, asupra noastra. Capcaunii sunt de zece de ori mai simpatici decât oamenii (a se vedea „Shrek“), iar civilizatia occidentala (asa cum e intruchipata in basme cinematografice precum „Avatar“) ne e prezentata ca un soi de intruchipare a raului chiar de catre artistii sai.
Iata insa ca timp de 3 zile nu am mai trait sub spectrul apocalipsei, ci sub cel al sperantei. Adolescentele pot sa se viseze printese fericite, un miliard de credinciosi catolici pot sa se roage Papei care a facut atât de mult bine pe pamânt (sa ne gândim numai la contributia sa esentiala la prabusirea comunismului) si care are acum recunoasterea de a face si mai mult bine din Ceruri, iar, odata cu uciderea monstrului de la 11 septembrie, Occidentul poate sa isi reaprinda candela optimismului: raul va fi tot timpul invins de bine.
Dar firea omului (si mai ales a omului occidental) este schimbatoare. Nu degeaba isi traieste viata intr-o dictatura a relativismului (cultural, moral, social, economic…). Nu trebuie decât ca ceva sa nu mearga bine in casatoria princiara de la Londra pentru ca monarhia britanica sa fie condamnata la moarte. Efectul „Diana“ nu este unul irepetabil. Cât despre beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, aceasta nu va rezolva nici problemele reale ale Bisericii si nici nu va opri tot mai sustinuta campanie anti-crestina pe care presa, „societatea civila“ si autoritatile europene o poarta de ceva vreme, acompaniind pervers terorismul anti-crestin din Sudan, Malaesia, Indonezia si lumea araba.
Cât despre bin Laden, imi este frica de faptul ca el va avea parte de posteritatea fericita a unui alt fanatic criminal din istoria recenta, Ernesto Guevara. Si nu ma refer la cultul de martir pe care i l-au si dedicat musulmanii fanatici, ci la transformarea sa intr-un erou occidental, simbol al rezistentei impotriva „imperialismului“, al globalizarii si al altor concepte care fac sa vibreze stânga militanta din Apus.
Când Guevara si-a primit binemeritata moarte, primul impuls al Occidentului a fost acela de a se bucura. Si avea de ce: omul acesta dorise rasturnarea prin forta a democratiei, credea in violenta si in comunism, isi mânjise mâinile cu sângele a mii de oameni nevinovati, contribuise la instaurarea unei dictaturi odioase in Cuba, admira pe Stalin si era frustrat de faptul ca Fidel Castro si Hrusciov nu declansasera un razboi nuclear impotriva SUA.
Dar, nu mult dupa executarea sa, Guevara a inceput sa fie receptat ca un erou, ca un simbol al revoltei impotriva prea plictisitoarei normalitati. Eroul a devenit un mit, iar mitul a devenit un brand, tocmai bun sa vânda tricouri si bluzoane.
Teama mea este aceea ca nepotii nostri vor inlocui barbosul cu basca de guerillerro cu barbosul cu turban si, mai grav, vor ignora viata plina de ura a acestui personaj, retinând din biografia lui doar faptul ca a fost o victima a „odiosului“ imperialism american.
Mai grav, orice incercare de stabilizare militara a zonei arabe, orice efort de temperare a expansiunii fundamentalismului islamic se va putea lovi (pâna la urmatorul val de atentate teroriste musulmane in Occident, desigur) de teza conform careia dupa moartea lui bin Laden, SUA si restul lumii civilizate nu mai au de ce sa intervina in lumea araba. Tare ma tem ca se va proclama o grabita victorie in razboiul impotriva terorismului si se va decreta retragerea trupelor aliate din Afganistan, confundându-se executarea lui bin Laden cu zdrobirea fundamentalismului islamic.
Daca urmarim istoria, vem vedea ca SUA si Occidentul au pierdut doar razboaiele pe care au vrut, intr-un fel sau altul, sa le piarda. Iar cel mai mare dusman al Occidentului a fost chiar in interiorul sau. Vietnamul nu a fost salvat de dictatura comunista pentru ca o gramada de inconstienti din SUA au preferat LSD-ul eliberarii unor oameni dintr-o dictatura. Fidel Castro s-a permanentizat la putere pentru ca are, paradoxal, mai multi sustinatori in Occident decât in propria sa tara. Iar atunci când raul loveste chiar in inima Occidentului, este mai convenabila intruchiparea lui intr-un personaj (bin Laden, cazul nostru) demonizabil si lichidabil, decât confruntarea cu realitatea mult mai dura – o religie si o civilizatie, cea islamica, ce nu se pot manifesta altfel decât in conflict perpetuu cu civilizatia noastra, crestina.
Se pare ca exista un masochism tipic civilizatiei occidentale, care-i determina pe majoritatea beneficiarilor civilizatiei occidentale sa isi gaseasca eroi doar din rândurile celor care au dorit sa ii distruga, manifestând in acelasi timp un straniu sentiment de lipsa de solidaritate si de dispret fata de propriile valori. Multiculturalismul, corectitudinea politica, falsa toleranta (in fapt, un soi de umilitoare capitulare) sunt cele care au incurajat aparitia unor monstri precum Stalin, Hitler, bin Laden sau Guevara. Si tot aceste ideologii continua sa le cultive memoria (nu atât lui Hitler, cât pe a celorlalti colegi de dementa).
Autor: BOGDAN DUCAApărut în nr. 323