Inca inainte de caderea guvernului Ungureanu, conducerea TVR a prezentat Parlamentului, conform legii, un ingrijorator Raport de activitate pe anul 2011. Din el rezulta ca numai anul trecut televiziunea publica a inregistrat pierderi de aproximativ 35 de milioane de euro. Insa, totalul pierderilor financiare, in ultimii doi ani, a atins incredibila suma de 100 de milioane de euro. Iar asta, intr-o Românie in care cuvântul de ordine a fost, cel putin aparent, austeritatea: salariile bugetarilor au continuat sa fie diminuate, s-au inchis mii de kilometri de cale ferata, s-au blocat mii de posturi in educatie si sanatate. In schimb, au crescut aberant cheltuielile cu personalul intr-o institutie publica aflata in degringolada de ani buni.
O atare situatie are de ce sa ne nelinisteasca, si asta nu pentru ca as fi, neaparat, adeptul austeritatii: din cunoasterea politicii italiene, bunaoara, stiu deja ca niciodata austeritatea nu a redresat o economie. Dimpotriva, a accentuat saracia, coruptia si imbogatirea fara limita a unor privilegiati (cei care se ocupa de „investitii“, mai exact).
Insa TVR este o institutie aparte, cu un rol complex in societate. O asemenea paguba ,de 35 de milioane de euro, care vine dupa un lung sir de deficite inregistrate in perioada 2005-2011 (in total, conform lui Victor Ponta, 50 de milioane de euro), poate duce la faliment. Nu avem decât sa privim ce se intâmpla cu o alta institutie esentiala a societatii, cu un profil similar televiziunii publice, si anume Posta Româna. Ceea ce parea incredibil cu doi ani in urma, si anume ca o institutie nationala straveche, intrata in mentalul colectiv si dispunând de monopol pe anumite servicii, sa dea faliment, este foarte aproape sa se intâmple. Numai un plan de salvare bine gândit, care va sacrifica insa mii de salariati, ar putea feri Posta de un faliment cu consecinte incalculabile. Nici TVR nu este departe de o asemenea situatie dramatica, mai ales daca, in cele din urma, isi va pierde privilegiul numit abonament obligatoriu.
Cauzele acestei decaderi sunt de doua feluri: editoriale si manageriale. Ambele au fost descrise, inca din urma cu câtiva ani, intr-o lucrare publicata de fostul presedinte al TVR, Valentin Nicolau, intitulata „TVR, marire si decadere“. Observatiile sale, izvorâte dintr-o cunoastere din interior a mecanismelor televiziunii publice, au fost si sunt confirmate implacabil de realitate.
Mecanismele editoriale care au dus la prabusirea audientei TVR, de altminteri, le vedem cu totii. Emisiuni neinspirate, realizatori si moderatori lipsiti de har, programari aberante, jurnale si talk show-uri politice obediente. Nivelul cultural general al televiziunii publice a scazut la si chiar sub nivelul unor televiziuni comerciale, cu toate ca TVR are un canal, TVR Cultural, de un foarte bun nivel si care isi indeplineste corect menirea pentru care a fost creat.
De câte ori a fost intrebata cu privire la prabusirea audientelor, conducerea TVR, in cazul fericit in care a catadicsit sa raspunda, a avut doua tipuri de aparare:
1. Datoriile istorice, respectiv taxa radio-tv nemodificata de un deceniu.
2. Concurenta televiziunilor comerciale si „manelizarea“ publicului. In subsidiar ni s-a creat impresia ca managementul nu are nicio responsabilitate directa pentru cresterea audientei.
Desi raspunsurile de mai sus par logice, logica lor duce la faliment. La pierderi financiare pe care le suporta cetateanul – chiar daca nu se mai uita la TVR! – si la disparitia unui serviciu public, pe care statul are obligatia constitutionala de a-l oferi. Prin urmare, logica de mai sus e gresita.
Caci exista anumite categorii de emisiuni la care TVR dispune de un soi de monopol natural, sau macar de primordialitate, in raport cu televiziunile comerciale. Este vorba de emisiunile de stiri si de cele politice. Daca, in materie de divertisment, am putea intelege ca televiziunile comerciale sa depaseasca audientele TVR (din cauza „manelizarii“), in materie de jurnale si de talk show-uri nu exista nici un motiv pentru ca audientele canalelor publice sa atinga cotele unor televiziuni de nisa. Nicaieri in Europa nu se intâmpla asa: cea mai urmarita emisiune din audiovizualul italian, bunaoara, nu sunt reality show-urile sau concursurile de pe televiziunile comerciale, ci „Porta a porta“, emisiune de actualitate politica si sociala, realizata pe RAI 1, primul canal al televiziunii publice, de catre Bruno Vespa. Intr-o seara medie, aceasta emisiune are o audienta de cca 12-13 milioane de telespectatori, ceea ce inseamna un sfert din populatia Italiei.
Dar si in Franta sau Spania – ca sa ma refer la tarile ale caror televiziuni, publice si comerciale, se gasesc in oferta cablistilor români –, principalele emisiuni de stiri si politice, ba chiar si unele de divertisment, sunt in continuare cele de la televiziunile publice. Si e normal, e chiar constitutional sa fie asa: statul are obligatia de a oferi cetatenilor sai un serviciu de informatie publica. Aceasta obligatie este asumata si de catre Uniunea Europeana, dupa cum subliniaza Valentin Nicolau in cartea sa, UE extinzând dreptul cetateanului european de a avea acces la acest serviciu public din toate tarile membre.
In realitate, cauzele decaderii tuturor audientelor TVR nu au legatura cu concurenta televiziunilor comerciale, ci cu politica editoriala a televiziunii publice. Care a adus pe micile ecrane, ca realizatori si moderatori, ziaristi de partid si persoane lipsite de calitatile necesare profesiei de om de televiziune. Stirile au devenit mai intâi plicticoase si depasite de situatie, iar apoi obediente si partizane. Talk show-urile, in loc sa coincida cu agenda cetateanului, au coincis cu cea a Elenei Udrea si, in chip fatal, au impartit cu aceasta o impresionanta impopularitate. Nici macar când a avut emisiuni de divertisment reusite, TVR nu a fost capabila (sau nu a dorit!) sa le fructifice potentialul de audienta: doua excelente emisiuni de divertisment muzical, „Timpul chitarelor“ si, respectiv, „Acadeaua“, au fost programate… dupa miezul noptii. Când chiar si cei care se mai uita la televizor dau sonorul la minimum (ceea ce, pentru emisiuni muzicale in care se cânta live, e catastrofal). Cele mai bune emisiuni ale TVR sunt, aproape fara exceptie, cele in limbile maghiara si germana, ca si unele de pe TVR 3, realizate de redactiile teritoriale. Dar acestea din urma nu sunt niciodata retransmise si de canalul 1, cu toate ca retransmisia ar aduce si economii la bugetul adânc deficitar al institutiei.
Si cu asta ajungem la cauzele manageriale ale crizei TVR. Fireste ca numirea politica a conducerii reprezinta „cauza cauzelor“. Insa si Valentin Nicolau a fost numit tot politic, iar in cei doi ani de mandat al sau, TVR a inregistrat profituri, nu pierderi. Prin urmare, nu e numai vorba de numirile politice, ci si de modul in care cei numiti politic se achita de mandatul lor.
Ajunsi in acest punct, ar fi util sa spargem tiparele fabricate de persoanele interesate sa disperseze fumigenele unei neputinte inefabile in eficientizarea serviciului public de televiziune. TVR este condusa strategic de un grup de persoane numite sau propuse de actori politici institutionali, insa nimic nu opreste reprezentantii actionarilor (adica ai publicului) si managerii sa performeze. Teoretic toti acestia doresc binele organizatiei in care muncesc, insa practica ne arata ca mai tot timpul unii pierd (angajatii si publicul) si altii câstiga/profita: grupul intern de decidenti.
Hiba cea mai mare in TVR este lipsa oricaror constrângeri legate de performanta din partea conducatorilor executivi. Singurii care raspund sunt, paradoxal, doar cei numiti politic, dar acestia nu sunt si cei care conduc televiziunea! Nu indivizii care se perinda in Consiliile de administratie reprezinta pericolul cel mai mare pentru credibilitatea si notorietatea TVR, ci controlul politic exercitat ierarhic de la directorul general catre subalternii sai numiti pe viata, respectiv distributia preferentiala a resurselor in interiorul institutiei, aflata la indemâna unui singur om, acelasi presedinte-director general.
Ca sa nu vorbesc iar de emisiunile politice, ma voi referi la alte exemple: achizitia de filme si de transmisiuni sportive. Toata lumea a observat cum anumite seriale de succes incep la TVR. Este cumparata prima serie, se investeste in promovarea serialului, dupa care, in mod sistematic, seriile urmatoare trec pe canale comerciale. S-a intâmplat cu „Anatomia lui Grey“, s-a intâmplat cu „Dr. House“, s-a intâmplat cu multe altele, pe care nu le mai amintesc. Este vorba doar de o incapacitate cronica a televiziunii publice de a cumpara intregul serial, sau de o politica discreta si eficienta, prin care anumiti oameni din TVR lucreaza, de fapt, in profitul televiziunilor comerciale, care preiau audiente create de TVR si obtinute prin promovarea pe bani publici?
La fel se intâmpla si cu transmisiile sportive. Formula 1 a fost transmisa, ani de zile, de catre TVR, desi audienta ei in România era, initial, redusa (românul este iubitor de masini, dar nu de lux). Cum a inceput, in urma promovarii sustinute, de ani de zile, sa capete ceva audienta, si Formula 1 a trecut in grila unei televiziuni comerciale. De transmisiile fotbalistice nici nu mai vorbesc, scandalul e public.
Si la nivel de personal – care este, probabil, capitalul cel mai important al unei televiziuni –, TVR nu este altceva decât o manta de vreme rea. Periodic, realizatori si chiar redactii intregi pleaca de la TVR la televiziuni private nou-infiintate, dupa care, când acestea falimenteaza, respectivii se intorc in TVR, ca si cum nimic nu se intâmplase. N-au fost buni la televiziunile comerciale (caci, altminteri, de ce ar da faliment?), dar sunt din nou buni la cea publica.
Si sa nu uitam de acel post, TVR Info, care avea misiunea sa compenseze lipsa informatiei obiective sau utilitare. Dintr-un canal destinat publicului nepartizan, TVR Info s-a transformat intr-o oficina media a puterii, intr-un canal colector de clienti politici, jurnalisti fara contract si spatii de emisie cât orele lungi din noapte.
Nu mai continui. Deocamdata. E clar ca situatia din TVR nu poate ramâne la cheremul unor manageri care au ratat toate tintele si au distrus credibilitatea serviciului public de televiziune. Si, daca e adevarat ce a spus premierul Victor Ponta – si anume, ca solutia nu e inlocuirea unor politruci cu alti politruci –, e la fel de limpede ca actualii politruci nu mai pot ramâne in functii. Gaura de 35 de milioane si prabusirea audientelor sunt motive legale pentru o schimbare. Iar dupa alegeri trebuie sa ne gândim chiar la o schimbare a Legii SRTv, pentru ca asemenea situatii sa nu se mai repete. Dar nu prin forme fara fond vânturate de organizatii neguvernamentale care se adapa discret din banii TVR si nici preluând idei inutile din capul unor politicieni PD-L, precum Raluca Turcan. Avem nevoie de o dezbatere reala si lipsita de influenta intereselor politice sau comerciale potrivnice TVR. Rolul principal in aceasta schimbare ar trebui sa revina publicului, managerilor de presa români sau straini si jurnalistilor de calitate din TVR.
Autor: IONUT VULPESCU