Exista motive sa credem ca asezarea lumii de azi nu va ramâne neschimbata. Kremlinul a operat unele modificari in strategia globala si pentru prima data nu mai considera Alianta Nord-Atlantica ca fiind principalul dusman al Federatiei Ruse. Semne, nu neaparat noi, vin si dinspre Casa Alba. Presedintele Barack Obama a reluat in discursul de reinvestitura de la 20 ianuarie promisiunea mai veche ca va retrage, pâna la sfârsitul lui 2014, trupele americane din Afganistan. Faptul ca Statele Unite isi reduc implicarea in Afganistan nu inseamna ca terorismul international s-a predat. Din pacate, reteaua Al-Qaeda a adulmecat modificarile in strategiile marilor puteri si deja si-a mutat corturile in desertul saharian. Intâmplator sau nu, Franta a fost prinsa in conflictul armat din fosta ei colonie, Mali, si, cu toate eforturile de a mobiliza fortele africane pentru restabilirea ordinii in aceasta tara, Parisul s-a trezit in plin razboi. Desprins de aceste evenimente, ar fi de comentat omenescul gest al Papei Benedict al XVI-lea de a renunta la Scaunul papal.
Sfârsit de matriarhat la Departamentul de Stat
Dupa 15 ani de conducere exclusiv feminina, Departamentul de Stat al Statelor Unite are in frunte un barbat. Cu numirea lui John Kerry ca secretar de stat se incheie matriarhatul din diplomatia americana. In perioadele cele mai complicate ale implicarii Statelor Unite in razboaie, importanta pozitie in stat, a treia dupa cea de presedinte si vicepresedinte, a fost ocupata de femei. Când Madeleine Albright a fost numita, in ianuarie 1997, de presedintele Bill Clinton, sefa a Departamentului de Stat, armata americana era angajata in razboaiele din Iugoslavia. Condoleezza Rice devine sefa diplomatiei in vremea razboaielor declansate de presedintele George W. Bush in Irak si Afganistan, iar Hillary Clinton va duce in continuare povara acestor razboaie, impreuna cu presedintele Obama, incepând din 2008. Doamna Clinton a avut si alt ghinion: in timpul mandatului sau, lumea araba s-a rasculat si alte doua razboaie s-au declansat in Libia si Siria. John Kerry ar putea fi primul dintre secretarii de stat sub care trupele americane incep sa se retraga acasa. In discursul de investitura, pronuntat la 7 februarie, el a anuntat ca prefera sa desfasoare fortele diplomatilor, nu pe cele ale militarilor. „Voi privilegia rezolvarea pasnica a conflictelor“ , a precizat el, „dar viata m-a invatat ca, atunci când solutiile sunt epuizate, trebuie sa fim gata sa aparam cauza noastra si sa facem ceea ce trebuie pentru a lupta impotriva extremismului, terorismului, haosului si raului“. Acel „trebuie“ nu exclude folosirea armelor. Veteran al razboiului din Vietnam, Kerry poate ramâne, dupa cum se vede, in logica confruntarilor.
Ciudat razboi!
Sfârsitul razboiului din Afganistan nu se produce in buna intelegere, ceea ce inseamna ca ceva nu este in regula. Presa internationala informeaza ca fortele speciale americane ar fi creat grupuri ilegal inarmate in doua provincii afgane aflate in apropierea capitalei. Se spune ca aceste grupuri scapa de sub controlul autoritatilor afgane si, impreuna cu soldatii americani, recurg la perchezitii prin casele oamenilor si la arestari. In urma plângerilor repetate ale locuitorilor, autoritatile de la Kabul au facut anchete si au constatat ca reclamatiile sunt intemeiate. Presedintele Hamid Karzai a cerut ca atât fortele speciale americane, cât si grupurile inarmate sa paraseasca respectivele provincii. Acest episod, ca si nemultumirile autoritatilor afgane provocate de bombardamentele trupelor americane care nu ating numai taberele talibanilor ci si localitatile invecinate, arata cât de multe complicatii lasa in urma razboiul din Afganistan. Nimeni nu poate garanta ca el nu va fi prelungit. Federatia Rusa ia serios in calcul o astfel de perspectiva. Desi ofera facilitati importante de tranzit pentru retragerea armatelor NATO, Moscova este ingrijorata ca Afganistanul va reintra sub controlul talibanilor si va continua sa alimenteze noi conflicte armate in statele islamice din Asia Centrala. Adica in fostele state din imperiul sovietic. Declansat pentru urmarirea si pedepsirea teroristilor islamici care au pus la cale atentatul de la 11 septembrie 2001, se vede ca razboiul din Afganistan nu poate sa-si motiveze ratiunea printr-o victorie atât de mult asteptata de toata lumea.
NATO – Federatia Rusa
La 18 februarie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut o intrevedere cu Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO. Potrivit relatarilor oficiale, discutiile au avut in atentie cooperarea dintre Federatia Rusa si Alianta Nord-Atlantica. Stirile despre intâlnirea celor doi inalti demnitari sunt bine filtrate. Comunicatul de presa vorbeste despre convenirea unor masuri concrete privind facilitatile de tranzit pe teritoriul rus pentru misiunile conduse de NATO in Afganistan, „mijloacele necesare progresului dialogului NATO-Rusia privind apararea antiracheta“ si alte sarcini de moment care privesc modalitatile de actiune comuna in lupta impotriva traficantilor de droguri din Afganistan, Pakistan si Asia Centrala. Laconic, un astfel de comunicat trebuie interpretat in contextul cooperarii reale dintre Rusia si NATO. O cooperare al carei stadiu i-a permis presedintelui Putin sa afirme ca Alianta Nord-Atlantica nu mai este considerata principalul adversar al Rusiei. Pentru a intelege corect aceasta afirmatie, reamintesc ca, in 2002, a fost creat Consiliul NATO-Rusia care ofera cadrul abordarii oricarei situatii privind securitatea lumii contemporane. Precizare la fel de importanta ca si cea privind noul concept strategic al NATO, aprobat la summit-ul de la Lisabona in 2010. Acesta consfinteste importanta pentru Aliati a „parteneriatului veritabil strategic NATO – Rusia“, hotarârea lor „de a intensifica formele de consultare politica si de cooperare practica in domeniile de interes partajat in relatiile cu Rusia“ si „exploatarea oricarei posibilitati care avantajeaza dialogul si actiunile comune cu Rusia“.
Noi proiecte de strategie
ale Rusiei
La rândul ei, Moscova isi reasaza directiile mari ale strategiei de politica externa. Noua viziune pare sa aiba in vedere, intre altele, un spatiu al intelegerii de la Atlantic la Pacific. Adica mult mai mare decât cel de la Atlantic la Urali la care visa presedintele Frantei Charles de Gaulle in anii ’60 ai secolului trecut. Presedintele Putin a avansat si ideea unei Uniuni economice euro-asiatice. Ce se va alege din aceste mari proiecte este greu de anticipat. Putem presupune, cu o buna marja de eroare, ca presedintelui rus nu-i va fi usor sa aduca intr-o astfel de Uniune o superputere ca China si doua puteri regionale ca Japonia si Coreea de Sud. Chiar daca nu va fi materializata, Putin si-a calculat momentul pentru lansarea acestei idei. El a urmarit sa tina Rusia in fluxul marilor modificari strategice declansate pentru mutarea centrului puterii politico-economice in regiunea Asia-Pacific. Deocamdata, evolutiile nu sunt de bun augur. China si Japonia se afla intr-un conflict mocnit. Cele doua Corei sunt pe punct de razboi de mai bine de o jumatate de secol. India, in plina explozie demografica si cu resurse precare pentru dezvoltare, va trebui sa gaseasca solutii pentru sustinerea avântului economic in care a intrat. Pe acest fundal, in discursul de investitura de la 20 ianuarie, presedintele Barack Obama a confirmat ca una dintre directiile principale ale strategiei americane este revenirea Statelor Unite in Oceanul Pacific. Sa revenim la proiectele presedintelui Putin. Pâna acum, ceea ce si-a propus a realizat: in primul mandat, a oprit decaderea Rusiei; in al doilea a readus Federatia Rusa in rândul marilor puteri regionale; acum, urmareste recâstigarea statutului de putere mondiala a mamei Rusia. Aceasta este posibila prin refacerea influentei Moscovei in spatiul ex-sovietic. Ceea ce nu pare greu de realizat.
Debusolata, Europa noastra
In acest timp al marilor schimbari, incapabila sa aleaga intre cresterea economica preferata de Franta si rigoarea bugetara preferata de Germania, Uniunea Europeana traverseaza cea mai puternica dintre crizele postbelice. Forta nucleului franco-german care punea in miscare puterea Uniunii a slabit. Insusi mitul reconcilierii prin pecetea Tratatului de la Elysée, din 1963, semnat de presedintele de Gaulle si cancelarul Adenauer, se erodeaza. Intrebat „Ce le-ati spune lui Hollande si lui Merkel pentru ameliorarea relatiilor franco-germane?“, fostul cancelar Helmut Schmidt a raspuns sec: „Nimic, pentru ca tot nu m-ar asculta“.
Ramânând in Europa noastra, sunt tentat sa scriu si despre retragerea Papei Benedict al XVI-lea. Desi nu dau prea multa crezare speculatiilor ca asupra Sanctitatii Sale au fost facute presiuni de lobby-ul homosexualilor, o rezerva tot am. Teolog doctrinar, Papa Benedict al XVI-lea nu putea sa aiba o alta atitudine fata de casatoriile intre persoanele de acelasi sex decât cea pe care i-o impunea inaltimea civica si morala ca reprezentant al Domnului pe pamânt. De aceea le-a condamnat. Numai ca glasul Bisericii este considerat retrograd. Cineva vrea cu orice pret sa ne faca sa credem ca totul este posibil in numele drepturilor omului. Suntem asaltati sa acceptam motive bizare pentru intelegerea preferintelor omului modern. Adevaratele drame umane nu se bucura de acelasi tratament. Ele sunt considerate normale. „In realitate“, afirma Papa Ioan Paul al II-lea, „mizeria si munca inumana sunt la originea conditiilor de existenta ale omului“ (mesaj de Ziua Mondiala a Pacii, 1 ianuarie 1996). Poate ceva este adevarat când Vaticanul se apara spunând ca nu presiunea lobby-ului gay l-a determinat pe Papa Benedict al XVI-lea sa paraseasca de bunavoie pontificatul. Ceea ce mai ramâne de explicat este cauza reala a celeilalte presiuni, constanta si extrem de puternica, de legiferare a casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Sa fie doar o stranie coincidenta intre momentul renuntarii Papei la functie si disproportionata batalie pentru legiferarea unor astfel de casatorii? Dupa zece zile de dezbateri, socialistii francezi au triumfat in Parlament, ignorând valurile de proteste ale manifestatiilor din strada. Si tot coincidenta sa fi jucat si in cazul alegerii momentului de catre presedintele Obama pentru a cere acum modificarea legislatiei americane privind casatoria?
Constatarea ca batalia pentru drepturile omului si-a restrâns aria la drepturile homosexualilor vine de la sine. Cine si de ce urmareste aceasta schimbare?
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 4122013-03-07