Când Talibanii au distrus cele doua imense statui ale lui Buddha din valea Swat, la nord-est de Afganistan, în martie 2001, întreaga indignare a lumii civilizate nu a fost suficienta ca sa împiedice acel act criminal savârsit în numele Islamului. Este lesne de imaginat imensa placere resimtita de acesti ignoranti periculosi pentru faptul ca au facut praf, prin explozie, o statuie înalta de mai bine de patruzeci de metri, ridicata cu 1300 de ani în urma. Nevroza si frustrarea sapa adânc, pesemne, în subconstient, ca sa explodeze într-o buna zi, devastând fructul a secole întregi de civilizatie. La ce folosesc, în acest caz, globalizarea informatiei, metodele avansate de educatie, media cu toate progresele ei? La absolut nimic!
Si iata ca acum, astazi, alti barbari ataca mausoleele din Timbuctu, amenintând sa distruga deopotriva monumente si un tezaur nepretuit de manuscrise magnifice si rare. Putem spune, pe drept cuvânt, ca cel mai teribil dusman al speciei umane e ignoranta, mai ales atunci când e aroganta si satisfacuta, suficienta siesi. Ne aflam în fata unor criminali pe care nimic nu poate sa-i opreasca, decât, probabil, utilizarea unei forte la fel de brutale ca aceea provocata de stupiditatea lor. Dar atunci care ar mai fi diferenta dintre ei si lumea civilizata?
Principiile democratice promoveaza domnia legii si a dreptului. Dar cum sa opui justitia acestor fanatici pâna în maduva oaselor? Cum ar putea un discurs rational convinge aceste forte dominate de convingeri religioase pe cât de stricte, pe atât de distrugatoare?
Pentru a deslusi originile acestei ideologii care instiga distrugerea zeilor, a sfintilor si statuilor lor trebuie sa mergem în urma, în secolul al XVIII-lea, când un teolog, pe numele lui Mohamed Abdel Wahab, a scris o serie de texte pentru practicarea unui Islam pur si extrem de dur; texte ce trebuiau aplicate strict în literalitatea lor, cu alte cuvinte într-o maniera fanatica, strâmta, închisa, violenta, excluzând orice fel de interpretare. Aceasta ideologie a inspirat un rit denumit wahabism, adoptat de Arabia Saudita, de Qatar si de alte tari din Golful Persic, un rit care presupunere impunerea shariei ca instanta suprema si aplicarea riguroasa a tuturor legilor ce deriva din aceasta: lapidarea femeilor adultere, taierea mâinilor la hoti, executarea apostatilor în piata publica si asa mai departe.
Din fericire, tarile maghrebiene au reusit sa se sustraga acestui rit. Dar, în Algeria, când, dupa alegerile din 1991, autoritatile au decis suspendarea FIS (Frontul Islamic de Salvare), a izbucnit un veritabil razboi civil provocat de islamistii ce s-au vazut deposedati de victoria electorala si au declarat jihad statului civil, de drept, cu toate institutiile sale. Evenimentele au iesit de sub orice fel de control si s-au înregistrat sute de morti. Multi dintre acesti islamisti erau formati în scolile wahabite din Arabia Saudita. Una dintre primele lor preocupari a fost distrugerea acelor marabout care adaposteau sfintii venerati de catre populatie. De fapt, wahabismul îi interzicea, deopotriva cu statuile si mausoleele lor, argumentând ca nu trebuie sa existe nici un intermediar între credinciosi si Allah. Unica exceptie acceptata este profetul Mahomed, toti ceilalti nu sunt decât uzurpatori.
„Haram! Haram!“ (e interzis!), strigau întarâtati barbarii distrugatori la Timbuctu. Si greseau fundamental, pentru ca ceea ce interzice Islamul si condamna tine de adorarea idolilor de piatra si confundarea zeului unic cu alte divinitati. În Islamul ortodox, la fel ca si în iudaism, sunt prohibite aceste forme de cult, adesea misterioase. Dar, pentru aceste doua religii monoteiste, acele marabout nu sunt decât niste reminiscente ale epocilor pagâne: este vorba, de fapt, despre uzante care nu influenteaza credinta propriu-zisa. Fiecare oras, fiecare sat îsi are sfântul lui protector. A-i distruge mausoleul sau locul de venerare e asadar cât se poate de stupid! Statuile lor sunt opere de arta, un patrimoniu universal pe care turistii din toate colturile lumii vin sa-l viziteze.
În Maroc, de pilda, se numara 652 de sfinti, dintre care 221 sunt evrei si 26 femei. Fiecare îsi are mausoleul sau. O suta douazeci si sase dintre acestia sunt venerati de catre evreii musulmani. În fiecare an se organizeaza pelerinaje în onoarea lor, fiind celebrati de evreii din întreaga lume. În Maroc, ca si în Mali, în Algeria sau Tunisia, oamenii prefera sa aiba o relatie speciala, de confesiune, cu propriii lor sfinti. Va fi fiind superstitie, departe de orice rationalitate stiintifica, dar dintotdeauna Marocul a permis populatiei sale sa participe la acest tip de devotiune care face evident parte din cultura sa populara.
Cei care distrug astazi capodoperele din Mali nu sunt, evident, oameni de cultura. Este vorba de militanti care, da, vor fi învatat pe de rost tot Coranul si îl pot recita în orice moment, dar nu au înteles nimic din el. Si totusi, este important sa reamintim ca în spatele acestei barbarii este acel teribil wahabism sustinut de anumite tari si miscari salafiste care astazi mai mult ca oricând ameninta tinerele revolutii arabe si stabilitatea în locuri precum Tunisia si Egipt.
E de sperat ca aceasta barbarie oarba poate, totusi, fi oprita!