„Lumea, ni se spune, e prinsa in mijlocul unei revolutii. Noile instrumente ale social–media au reinventat activismul social. Cu Facebook-ul, Twitterul si altele asemanatoare, relatia traditionala dintre autoritatea politica si vointa populara a fost schimbata, permitandu-le celor lipsiti de putere sa colaboreze, sa-si coordoneze si sa-si exprime ingrijorarile mai usor“, scrie Malcolm Gladwell in „The New Yorker“.
Doua exemple recente sunt frecvent citate pentru a sustine aceasta viziune: revoltele din Moldova, din primavara lui 2009 si protestele violente din Iran din vara anului trecut. „Cand zeci de mii de oameni s-au adunat pe strazile Moldovei in primavara lui 2009, pentru a protesta impotriva guvernului comunist al tarii, actiunea a fost botezata «Revolutia Twitter», din cauza mijloacelor prin care au fost adunati manifestantii. Cateva luni mai tarziu, cand protestele studentesti au zguduit Teheranul, Departamenul de Stat a luat masura neobisnuita de a-i cere platformei Twitter sa-si suspende revizia programata a site-ului, deoarece administratia americana nu voia ca un instrument de organizare asa de important sa iasa din functiune in momentul de varf al demonstratiei“, arata Malcom Gladwell. Consilierul de securitate Mark Pfeifle a cerut chiar ca, in urma acestor evenimente, platforma Twitter sa fie nominalizata la Premiul Nobel pentru Pace. „Candva, activistii erau definiti prin cauzele lor, acum sunt definiti prin instrumentele pe care le folosesc“, comenteaza Gladwell.
In luna februarie a anului 1960, in Carolina de Nord, o ampla miscare de protest impotriva segregarii rasiale care a implicat, in cele din urma, zeci de mii de tineri, acoperind tot sudul Statelor Unite, a pornit de la un gest facut de patru studenti negri. Acestia s-au asezat intr-un bar din centrul orasului Greensboro, intr-o zona rezervata albilor, si au refuzat sa plece. „Aceste evenimente de la inceputul anilor ’60 au devenit un razboi al drepturilor cetatenesti care a inghitit Sudul pentru restul deceniului – si s-a petrecut fara e-mail, mesaje-text, Facebook sau Twitter“, arata eseistul saptamanalului „The New Yorker“. In 1955, tot in Sudul SUA, in Alabama, boicotul autobuzelor din Montgomery a inceput de la un caz aparent izolat – cand o femeie neagra a fost arestata deoarece a refuzat sa cedeze locul unui alb. Zeci de mii de locuitori de culoare din Montgomery au mers, timp de mai bine de un an, pe jos la serviciu, sau au folosit un sistem alternativ de taximetre, finantat prin intermediul bisericii; Martin Luther King, Jr. a jucat un rol important in acest episod. Chiar si Consiliul Cetatenilor Albi, care a incercat in permanenta sa sparga boicotul, a recunoscut ca sistemul de taximetre private era organizat „cu o precizie militara“.
„Boicoturile, pichetarile si confruntarile violente, care sunt armele preferate ale miscarilor pentru drepturi cetatenesti – arata Malcolm Gladwell –, sunt strategii cu un risc ridicat. Ele nu lasa loc conflictului si erorii. In momentul in care chiar si un protestatar se abate de la scenariu si raspunde provocarilor, legitimitatea morala a intregului protest e compromisa“. Pe de alta parte, entuziastii retelelor de socializare ar vrea sa ne faca sa credem ca misiunea lui Martin Luther King, Jr. ar fi fost mult mai usoara daca acesta ar fi putut sa comunice cu adeptii sai prin Facebook si ar fi intrat pe Twitter din celula sa din Birmingham. „Insa retelele sunt dezorganizate: ganditi-va la sistemul perpetuu de corectii si revizuiri, amendamente si dezbateri ce caracterizeaza Wikipedia. Daca Martin Luther King, Jr. ar fi incercat sa puna la cale un boicot Wiki in Montgomery, ar fi fost calcat in picioare de structurile de putere ale albilor. Si la ce ar fi servit un instrument de comunicare digitala intr-un oras in care cu 98% din comunitatea de culoare se putea discuta in fiecare duminica dimineata la biserica? Lucrurile de care King avea nevoie in Birmingham – disciplina si strategie – erau lucruri pe care platformele de socializare on-line nu le pot oferi“.
Un fapt crucial care tine de boicotul din Greensboro e acela ca cei patru tineri de la care au pornit protestele erau colegi de camera in acelasi camin studentesc; trei dintre ei fusesera colegi de liceu. Au discutat planul timp de o luna si nici unul dintre ei nu ar fi avut curajul sa comande o cafea, in zona rezervata albilor, daca nu ar fi fost flancat de ceilalti trei. Acest tip de activism nu functioneaza, asa cum s-ar crede, pe baza de fervoare ideologica. Conform lui Doug McAdam, profesor de sociologie la Stanford, activismul cu risc ridicat e un „fenomen al legaturilor puternice“. Multi protestatari, in timpul miscarilor sociale din Sud, in anii ‘50 si ’60, au fost amenintati, batuti si chiar asasinati, bisericile si adaposturile negrilor au fost incendiate. „Activismul care modifica status quo-ul – care ataca problemele cu radacini adanci – nu e pentru cei slabi de inger“, scrie Gladwell.
„Mai e ceva aici, in entuziasmul supradimensionat pentru social–media. La cincizeci de ani dupa unul dintre cele mai extraordinare rasturnari sociale din istoria americana, se pare ca am uitat ce e acela activismul“, avertizeaza eseistul. Cat despre revoltele recente din Iran si din Moldova – „revolutiile Twitter“ – acestea nu par a fi, la o privire mai atenta, revolutii, si cu atat mai putin Twitter. „Reteaua Twitter avea un rol nesemnificativ in Moldova, o tara in care exista putine conturi Twitter. Si nici nu pare sa fi fost o revolutie, atata timp cat protestele (…) ar fi putut fi, intr-o oarecare masura, o inscenare pusa la cale de guvern (intr-o tara paranoica fata de revansismul Romaniei, protestatarii au arborat un steag romanesc deasupra cladirii guvernului)“. In ceea ce priveste Iranul, se pare ca nu ar fi existat nici un fel de revolutie Twitter in aceasta tara. „Jurnalistii occidentali care nu au putut sa ia legatura – sau nu s-au straduit sa ia legatura cu oameni aflati la fata locului in Iran au navigat, pur si simplu, printre postarile de pe Twitter cu eticheta
airanelection. Nimeni nu a parut sa se intrebe de ce oamenii care coordonau protestele in Iran ar scrie in orice alta limba in afara de Farsi“, arata Gladwell, citand un articol al jurnalistei Golnaz Esfandiari din „The Foreign Policy“.
Una dintre reusitele cu care se pot lauda evanghelistii social–media e cazul lui Sameer Bhatia, un antreprenor din Sillicon Valley care avea nevoie, pentru a supravietui, de un transplant de maduva. Prin intermediul unei campanii prin Facebook si YouTube, 25.000 de oameni s-au inscris in baza de date pentru donatorii de maduva si, in cele din urma, a fost gasit si donatorul potrivit. „Exista putere in legaturile slabe, scrie Malcolm Gladwell. Cunostintele noastre – nu prietenii nostri – sunt cea mai grozava sursa de idei si de informatii. (…) Dar legaturile slabe rareori conduc la un activism cu risc ridicat“. Si, intr-adevar, a dona maduva osoasa nu e o chestiune triviala. „Insa nu implica un risc financiar sau personal; nu inseamna sa petreci o vara fiind urmarit de barbati inarmati in camionete. Nu iti cere sa te lupti cu norme si practici sociale cimentate. De fapt, e genul de gest care nu iti va aduce decat recunoastere si pretuire sociala“.
Un alt caz care ar demonstra puterea de organizare a Internetului e cel al lui Evan, un angajat de pe Wall Street a carui prietena si-a uitat telefonul mobil – un Sidekick foarte scump – pe banca unui taxi din New York. Cu ajutorul companiei telefonice, adolescenta care gasise telefonul a fost identificata; dupa ce fata a refuzat sa inapoieze telefonul, spunand ca femeia alba nu merita sa-l primeasca inapoi, Evan a pornit o campanie on-line, prin MySpace si Digg. In cele din urma, sub o presiune media enorma – milioane de oameni ajunsesera sa urmareasca acest caz on-line – politia a incadrat telefonul de la „pierdut“, la „furat“, adolescenta a fost arestata si prietena lui Evan si-a recuperat Sidekick-ul. „Instrumentele social–media sunt foarte potrivite pentru a face ordinea sociala existenta mai eficienta. Ele nu sunt un dusman natural al status quo-ului“, scrie Malcolm Gladwell. „Ce urmeaza de acum incolo e cam acelasi lucru. O lume in retea, cu legaturi slabe, e buna sa ajute bancherii de pe Wall Street sa-si recupereze telefoanele de la adolescente. Viva la revolución“.
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 295